Muc, Tarzan și muma lui.

Vorbeam ceva texte mai jos despre freze, școală și am ajuns să îmi amintesc de școala generală. Încă de pe atunci am spus că o să scriu cândva despre colegul meu de bancă. Nu știu din ce motiv am ales mai mereu să fiu de partea celor „slabi” (de aceea joc FIFA mereu cu echipa națională a Arabiei Saudite). Așa „slab” era și colegul meu de bancă din clasa a 5-a până prin a 7-a că apoi ne-am americanizat și aveam bănci de o persoană, moartea copiatului.

Colegul a căpătat porecla de „Muc” din cauza unui neg (glume de școală generală), și din cauza comportamentului de „tace și face” era de multe ori servitorul colegilor nu știau să scrie, dar știau arta războiului. Niciodată nu comenta sau nu refuza, spre deosebire de mine, care preferam să fiu alergat toată școala decât să cumpăr ceva pentru un îmbuibat. Așa mai făceam și sport.

Pe parcursul celor 4 ani de școală a avut o serie de porecle: Muc, Ibric, Șosete Explodate (ratase la fotbal de pe linia porții), Petardă și la liceu a intrat cu porecla Tarzan (după piesa de mare greutate cântată de trupa Dolly). Problema nu a fost niciodată la el, ci undeva în familie.

Tatăl lui era genul de bărbat, însurat de tânăr, prea tânăr, cu prima femeie iubită, sub papucul ei și neinteresat de lume, existență, masoni, OZN și altele. Era un corp, posibil o bucată de carne în mâinile soției. Doamna era cochetă, cu o atitudine dictatorială. Îmi amintesc de faptul că nimeni nu îi ieșea din vorbă în familie și cuvântul ei era literă de lege biblică. Îmi amintesc de colegu` că, atunci când se mai lipea de un 4 sau 5 mă chema pe la el să mai jucăm GTA 2 (el avea computer, eu aveam mașinuțe). Am înțeles apoi de ce mă chema. Spera ca mama lui să nu îl altoiască de față cu mine. Slabe șanse:
Mama - Ce notă ai luat?
El - 5...
M - Cum 5!? George, cât ai luat?
Eu - 6.
CUM DE EL A PUTUT ȘI TU NU! ZDRONG! TROSC! Ghiozdane în cap și cam tot ce prindea în mână. Eu ședeam pe scaunul de birou cu popcorn în mână și priveam meciul. Și asta se întâmpla pe cât de des posibil, eu fiind un spectator fidel.

În clasa a 8-a eram pletos și aveam probleme cu profesoara de fizică (despre care o să vorbesc în alt post) deoarece nu dorea „plete inadecvate la oră”. Eram deja într-o situație urâtă (parcă trei de 4) și ca un copil inconștient eu chiuleam prin săli de calculatoare, unde învățam arta CS, arta ce a durat 2-3 zile deoarece mâncam bătaie de la toți sugarii. Așa că am schimbat placa. Mergeam la Muc împreună cu Gusti ca să jucăm fotbal (respinsea) în sufragerie. Zilnic aveam campionat. Zilnic duduiam mingea. Aproape zilnic Gusti se îmbăta cu alcoolul găsit prin casă și se urca pe mobilă de unde, ca un copil isteric, arunca tot ce prindea.

Ultima zi de chiul (pentru că după acest eveniment nu am mai intrat pe aceea ușă) a fost cea mai nebună dintre toate. În euforia campionatului de fotbal din sufragerie am spart un geam, am distrus două tablouri, calculatorul avea găuri de memorie din cauza șuturilor și televizorul avea un crater din cauza unei statuete din bronz căzute de la mare înălțime. Am încheiat ziua apocaliptic când am dărâmat suportul de perdea (ăla mare din lemn bătut cu bolțuri în perete), care a căzut la podea cu tot cu bucăți mari din perete. Colegul era în genunchi terifiat iar Gusti râdea malefic lângă...

Ooo amintirile... Dacă tot am căutat despre trupa Dolly, îmi dedic următoarea piesă de la ele (ce trist să îmi dedic singur):