Pentru ca sunt atatea lucruri ce ne enerveaza m-am gandit sa fac o campanie anti-prostie si anti-lucruri-ce-ne-enerveaza. Puteti lasa un comentariu despre asa ceva. Apoi le putem discuta. Astept. Ce ne streseaza la micul dejun, pranz si seara?
Weekend. Sambata mai exact. Penultima zi de Gaudeamus, si nu am venit ca in alti ani pentru tone de carti, am venit doar pentru una (ca am plecat cu 4 asta e alta poveste). Cartea despre care e vorba se numeste"In vesta, printre fracuri" si este scrisa de Ion Cristoiu. Toti il stim (sau ar trebui sa stie), de la televizor (asta daca nu esti genul ce se uita 24/24 la "Nora pentru mama" sau alte programe educationale), si din presa, daca ii citesti editorialul. Sunt fericit sa spun ca sunt unul din cei (sper nu putini), care ii "urmaresc" munca, si ca un hot, incerc sa fur ce e mai bun de la el.
Ca un tribut pentru cariera indelungata, am stat la coada si am asteptat, sa priemsc un autograf pe noua carte. Sunt multumit acum. Nu ma mai interesat de discursurile lui Basescu, Iliescu, sau aparitia sporadica a lui Nastase. Mai multe despre asta in paginile revistei.
P.S.- in spatele meu la coada, e Mihai Gadea.
VALEUU!!! Vin alegerile. Publicitate, promisiuni, certuri, lamentari, LILiiiii cate si mai cate. Si toate vechi. Se chiuie pe la televizor, se zbiara la radio si se scrie cu LITERE MARII, in presa. Si pentru ce? Pai asta e o intrebare buna. Mie unu, disperarea lor, imi cam da de gandit. Harmalaie mare dom`le.
Deja clasicul "cetatean turmentat" e uitat demult. Acum sunt eu, cetateanul violat, prototip secolul 21, dotat cu nervi de otel, isterii cu o intensitate de 60 dB si musculatura pentru o fuga egala cu primul prototip de masina.
Sunt o victima sigura. Vin din toate directile, inarmati cu brichete, fulare, umbrele, chibrituri, s.a.m.d. Unde sa fug? Aia e ca nu am unde. Asa ca stau linistit. Primesc micile atentii (sigur voi vota, daca primesc chibrituri, ca de, aveam tot ce imi doream numai chibrituri nu), le arunc la primul cos (dovada de simt civic), si imi continui mersul mai departe, fericit ca am socializat.
Ce mi se pare hilar si nou in acelasi timp la campania asta, este faptul (totusi cred ca e veche dar acum e mai virulenta ca niciodata), faptul ca partidele isi inchiriaza niste masini care sa se plimbe prin oras, facand reclama. De la masinile impozante pentru PSD, PNL, PD, am sarit in extrema cealalta, cu Dacia 1300 Berlina pentru PRM (dotata cu steag si drapel sters de sudoarea Tribunului, si difuzoare de stadion) si Matizul lu` Jiji, de culoare verde, dotat cu imn si melodii patriotice. Mi-am promis ca atunci cand voi avea partid, ma voi plimba cu dricul tras de cai vopsiti pestrit, din boxe va rasuna "Marsul funerar" de Chopin, si de deasupra de pe coviltir, va voi promite ceva ce pot face: "Dragi concetateni. Eu nu va promit bani si averi. Ca acolo unde va duc eu, e loc pentru toata lumea. E liniste si toti vor avea parcela lor de iarba verde. Va asigur drumul dus, si sederea pe 50 de ani. Cazarea este gratuita, si confortul sporit, dantela la discretie". Umor negru? Da. Cine mai promite asemenea conditii. Asemenea sinceritate. Nimeni. Deci voi castiga detasat.
Recunosc, campania asta electorala e mai obositoare si bombastica ca niciodata, dar umorul si balcanismele o tin mereu in viata si proaspata. Pui stampila, na Berlina.
Toti radem de ei, dar de fapt ce sunt ei? Facem glume pe seama lor si totusi de putine ori ne impunem. Se numesc "manelisti" si in acest text voi prezenta un documentar, studiu realizat pe o asemenea specie, pe parcursul unei zile.
..............................................................................................................................................................................
-ora 9= trezirea este intampinata de telefonul mobil ce tipa din toate difuzoarele "Cine bate la fereastra mea o oooo". Nu serveste nimic la masa, deoarece isi aranjeaza parul, procedeu ce dureaza prea mult. Satisfacut de noile haine mini-manelisto-style si freza cu creasta plostita de gel si suvite blonde, pleaca la scoala.
-intre ora 10 si 11:30= pe drum este insotit de un coleg de aceeasi specie, care il acompaniaza vocal si cu ajutorul telefonului mobil, intr-un concert semi-live, semi-playback dar maxi-kitch, concert ce crapa geamurile autobuzului, si ridica parul in cap calatorilor. 2-3 persoane, le cer respectuos, sa opreasca "muzica": "Da opreste dracu schelalaitu ala!". Nici un rezultat. Indiferenta da roade. Si lumea isi roade unghiile de nervi.
-ora 12=liceu. Este intampinat de altii ca el, cu acelasi stil de haine si aceeasi muzica. Se simte in centrul atentiei. Nu respecta intregul program scolar. Nu considera necesar statul la ore asa ca prefera sa domine trotuarul din fata liceului, unde imbracat in trening cu Puma, agata boboace.
-ora 14=paraseste incinta liceului si pleaca cu "baietii" sa colinde Magazinul Unirea in cautarea existentei pierdute. Nu cumpara nimic, nu cucereste nimic, nu gaseste nimic. Vorbesc despre telefoane cu 27 de pixeli si memorie cat pentru toata istoria manelelor.
-intre orele 18 si 20=merge pe jos pana acasa, pentru ca "mersul pe jos, face piciorul bengos".
-ora 21=intra prin efractie pe mess, violand buna dispozitie a tuturor. Incepe sa dea mass-uri cu manele, situri de manele si cerinte de melodii...evident manele. Incearca cateva cuceriri cu scopul de a obtine o partida de...cyber-sex. Nu iese nimic, fetele raspunzand cu indiferenta la apelativa ca: "papuse", "silfido", "sucaro".
-se face ora 23=in dormitor intra mama personajului. Femeie trecuta prin viata, isi pupa cu satisfactie progenitura, il intreaba cum o mai duce cu fetele, daca mai e "cuplat" cu alde Lucica, si intr-un final cand sa iasa pe usa ii spune ca la sedinta cu parintii va face "sou" pe seama profei de engleza care la taxat pe "pui" cu 2, nota gresit acordata pentru cata engleza stie: "funk you", "son of a plaja" si altele care le stie de la emisiunea de cultura generala "Vacanta Mare".
-ora 23 si juma`=isi termina grisuletul si se aseaza in patul, ce are ca imprimeu chipul tuturor manelistilor. Isi pune telefonul la incarcat, pentru maine, si adoarme.
Acesta este studiul organizat de Discopery Sanel, pe seama manelistilor.
Si da. Stau in intuneric. Electrica sau Renel imi ofera 2 ore de vis. Singuratatea in bezna, romantism la lumanare de biserica.
Caut buimac sa scot computerul si ce mai am prin casa din priza, deoarece astia se mai joaca cu lumina, ca la petrecerile fara efecte. Servesc o masa grozava dompusa din: Eugenii, cereale (fara lapte, nu ma risc la aragaz pe bezna, risc sa nu vad flacara) si un suc pe care nu il mai gazesc in bezna.
Stau infofolit sub plapuma. Nu de altceva, dar daca nema curent, nema caldura. Un dus cald ar fi minunat dar la fel...bezna.
Ultima speranta. Telefonul mobil. Bag un joc. Si timpul trece si eu duc lipsa computerului care isi trage sufletul langa mine. De cand visa nesuferitul sa mai cada curentul, sa se mai aseze praful in carcasa si virusii in fisiere. Bestia.
Se duce bateria la telefon, lumanarea se stinge si lanterna nu am. E clar. O sa trebuiasca sa gandesc pana se aprinde un bec in cap. Prea multe desene.
Ma uit tamp pe geam la casele din fata mea, unde oamenii au lumina in casa si o folosesc ca nesimtitii numai pentru ei, obstructionand-o sa ajunga pana la mine. Ei se vad la bec, eu ma incalzesc la lumanare. Am un deja-vu...Baietelul (era o fetita dar se schimba) cu chibrituri?
Ar fi trebuit sa invat. Dar pe semi-intuneric e imposibil, asa ca decid sa ma asez in pat si sa dorm (regret ca am donat unei case de batrani bicicleta mea cu care pedalam Wati prin casa cand cadea curentul, mai faceam si fibra).
Si inchid ochii, apropo nici o diferenta intre cum e sub pleoape si cum e cu ochii deschisi. Decid sa nu dorm iepureste. 5 minute mai tarziu se aprind toate luminile, casa devine o discoteca luminoasa. Sar in tavan de bucurie si ma grabesc sa pun totul la loc in priza. Termin cu toate. Apas sa deschid computerul si...POC. Cade iar curentul!
Dupa usa se aude o voce: "Hello George! I wanna play a game!Monopoly? Scrabble?Lapte gros?"
Ma asez in genunchi si strig "Vreau sa jucam FIFA pe net prostule!"
De la incidentul cu elevii injunghiati prin autobuz, Nichita Stanescu, liceul, a devenit o a 2-a sectie de politie. Sunt peste tot. Si nu inteleg, de ce? Nu avem gogosi la budic (daca gluma e prea "americaneasca" schimbam), nu avem merdenele.
Dupa atatia ani in care elevii s-au dat cu capetele de catedra, se aruncau prin geamuri si mai multe lovituti aplicate cu colegialitate, apare acest Factor X cu "cascheta" sa perturbe yingu` si yangu` educatiei. Pai eu ma multumeam cu filmele cu violenta si semi-pornografie ce apareau pe youtube.
Observ ca acum toti acorda atentie elevilor. La butic, vechea vanzatoare a fost schimbata cu un agent cu peruca si sort, astfel ca de cate ori cumpar ceva imi verifica banii la ultraviolete. La toalete nu mai vorbesc. In 2 toalete se fumeaza si se paseaza Burgeru` la 2 litri pe dedesubt, in cel din mijloc 2 elevi (de sexe diferite) se cunosc mai bine, si in ultimele 2 politisti fac o misiune de supraveghere intensa "Aici
Profesorii au o tehnica noua de predare: "George Bacovia. Terminat. Poet simbolist. Terminat. A scris poezia Plumb. Terminat". Si asa trece ora. Si caietul se termina intr-o saptamana.
Mai multe sincer nu mai astept. Sunt obisnuit deja. Dar va rog sa imi semnalati daca ceva ciudat se mai intampla in licee. De exemplu: la proba de sport cand alergati sa fiti urmariti din spate de o masina cu sirenele pornite, iar cand iesiti la fumat, sa fiti supravegheati de pompieri. Oricum e bine ca dupa fiecare incident neplacut se mobilizeaza si politia. Prevenirea incidentelor ar rezulta 0 incidente. 0 incidente 0 lucruri interesante. Faliment OTV, Libertatea si Click!
Ca la detergent. Infractiunea este buna!
De cand am intrat in "lumea" asta a scolii, am vizionat in fiecare an un circ ieftin al scaderilor si majorarilor de salarii. Avand doar 7-8 ani ma bucuram, ca toti ceilalti, ca se amana scoala pentru 4-5 zile, si felicitam Ministerul. Acum ajung sa gandesc altfel.
In acest post nu voi spune nimic rautacios la adresa Ministerului Educatiei, pentru ca nu e vorba de ei. Da, am intrat in UE, da, ar trebui o echipa competenta acolo sus, dar la fel ca si in religie (doar duhneste evlavia in noi in Postul Craciunului), sa ne interesam ce facem pe Pamant ca sa ajungem in Rai.
La ce ma refer? La licee, la profesori, la scandalurile de mita din scoli, la meditatile care le dau profesorii. In primul rand as recomanda urmatoarele, in masura in care pot fi aplicate: majorarea salarilor astfel incat un profesor sa nu fie platit cat o femeie de servici de la o banca, majorarea pensilor ca sa nu ii vedem marsaluind pe bulevarde cu plosca si proteza si in final pensionarea la o varsta mai mica. Nu 40 de ani. Sa nu exageram. Dar un profesor de 55-60 de ani...e depasit de multe situatii.
In liceu am observat influenta varstei asupra profesorilor. Accept comentarii sau exemple in contradictoriu, dar imi mentin parerea ca un profesor tanar, ce stie sa inteleaga un elev mai apropiat de varsta sa, si cu o experienta post-comunista, ajuta mai mult. Cu ce ma ajuta faptul ca un profesor are 40 de ani de profesie, daca majoritatea sunt pe vremea lui Ceausescu, si in decursul a 18 ani de la revolutie, acesta nu are un stil de a preda..demn de UE.
O alta "bila neagra" a profesorilor consta in unele exemple care le ofera la ore. Profesori trecuti prin viata, considera de cuvinta sa isi impartaseasca ideile in fata unor elevi care percep tot ce nu cunosc. La fel cum in Italia profesorii discrimineaza romanii, in spatiul Carpato-Dunarean, profesorii discrimineaza tot ce considera ei de cuvinta, si impartasesc asta cu minti fragede.
Vine BAC-ul. Toti sunt nervosi, stresati, doresc sa streseze elevul si mai mult si isi revarsa frustrarile personale pe elevi. Vin nervosi de acasa sau de unde mai vin, sar torpilati la catedra, si cu o autoritate prosteasca dicteaza extemporale. Sa nu ma contrazica cineva ca in 12 ani (sau mai multi) de educatie, niciodata nu a patit asa ceva. Profesorilor le pasa prea putin daca tu treci cu bine BAC-ul sau daca ai macar medie de trecere. Multora le pasa de salarii. Si sunt complet de acord cu meditati. Inclusiv elevii recunosc ca asa invata mai bine.
In legatura cu liceele si conditile pe care le ofera e discutabil. In unele se baga mai multi bani, in altele se fac fantani arteziene de la tevile de apa sparte. Unele au calculator si la toaleta, altele nu au caldura in clasa. Discrepanta e mare in functie de importanta liceului si cantitatea de materie cenusie produsa, de multa ori in contradictoriu cu conditile oferPite.
Daca parerea mea pare exagerata, nue dintr-o frustrare juvenila ci doar din simplul fapt ca scoala o fac in scoala, nu in Minister. Si problema nu e numai a profesorilor. E vina istoriei, deoarece comunismul a fost asa aproape de anul in care eu sunt la liceu.
E inutil. Nefolositor. Ce? Pai sa enumeram:
- e inutil sa dau sfaturi, ori nu sunt ascultate ori sunt cerute din bun simt
- e inutil sa imi propun ceva, pana la urma eu nu am planuri, deci nu am ce indeplinii
- vise? nici vorba! visul in cazul acesta e un motiv de esec
- atmosfera nu o fac mai placuta prin dialog, si o tensionez prin simpla discutie
- interesul care il arat e doar nesimtirea de a intervenii
- nebagarea in seama, la randul ei, este de neinteles si taxata
- opinia personala este luata drept jignire si afront
- intuitia este inutila pana la urma totul fiind cu noroc
- bunul gust este taxat ca impartialitate
- creativitatea este de fapt un plagiat
- concurenta este tupeul nemarginit
- comoditatea e lene
- cheful este doar un pretext de discutie
- sacrificiul inseamna carne de tun
Urmand toate acestea observ ca sunt momente cand e inutil sa FACI orice.
De mic observ, si de cand eram mic ma deranja. Dar acum am invatat destule cuvinte ca sa pot exprima ce vad.
E vorba despre aceste sugative, aspiratoare sociale, capabile de orice frecare pentru orice ridicare. De exemplu, se ia una bucata de don`soara pink (se extind, chiar si don`sori pink), si li se cere sa atinga un nivel. Se considera incapabili (recunoasterea e primul pas), si astfel se folosesc de tertipuri spre a atrage atentia.
Ca protectie se mai considera si una bucata caniche, cu gura mare, capabil sa latre incurajator pentru stapana roz. E un fel de sugativa stapanei, provocandui o continua liposuctie (chiar e nevoie la suncile cu volanase).
Se ia la fel una bucata persoana cu functie, si la pachet n in 1 oameni de duzina. Se incepe procesul de zaharizire. Se doreste bagare in seama? Raspunde prima la orice (prost sau bine) si se scuza penibil la orice raspuns gresit ("Ah ma gandeam la cu totul altceva" si frectii de duzina), iar daca prin minune raspunsul este corect urmeaza o divinizare personala, la care se adauga si nas pe sus si rasini...de brazi.
Urmeaza pasul doi. Rasul isteric. Ne este inaintata o gluma proasta, iar sugativa roz isi incepe numarul cu un ras isteric, demn de filmele de groaza ("Vai ce gluma buna HAHAHA! Nu ma pot abtine HAHAHAH" si scena continua pana la lacrimi...ale mele).
Al treilea pas, si ultimul, este acela de a fi mereu in fata, mereu pregatit cu complimente, majoritatea depasite pentru nivelul discutiei ("Si aoleu ce super-mega-misto-trendy-flendy sunteti. Un etalon al tinerei generatii, un amfitrion al cunoasterii!" si lipa lipa ca pe inghetata).
Din duzina se aude o voce: "Dar...", si este retezat cu un scurt "Nu e adevarat!", si apoi iar vocea puncteaza nervoasa "Ai par pe limba de la atata lins? Mai avem si noi ceva de spus". Don`soara Pinsi cu canichi-ul se simt ofensati si isi intorc nasurile in cealalta directie a dispret. Injura birjareste si fac gesturi de dame usoare...si nu in greutate.
La final, specimenul doreste sa fie apreciat si in grupul de duzina, astfel ca incepe sa apostrofeze fundul care l-a masat atata timp. In functie de I.Q.-ul grupul, reuseste sau nu.
Constat cu tristete, ca acestor sugative li se alatura zilnic alte si alte persoane.
Concluzia? Nu stiu care e, dar sunt sigur ca obezitatea nu mai e o problema (cel putin in Romania) cu asa liposuctie. America e mult in urma noastra.
Era cam acum un an, pe vremea asta. Dar erau multe diferente. In primul rand eram mai mic cu un an, aveam plete+dreduri+par scurt (o mixtura in capul meu), geaca de piele cu tinte, lantul meu, raiati trecuti prin toate barurile si multe tricouri cu Ramones, puse unul peste altul. Cristi era imbracat cam la fel, doar ca el mereu a tinut sa aiba o infatisare 30% serioasa.
Bateam la pas Lipscani-ul, cu o pereche de tenesi mai mult rupti, decat intregi, dar nu imi era frig. Pe atunci faceam recorduri de pahare de vin fiert in Fire, pentru ca mereu se gasea cineva sa ne mai ofere unul. Eram fericiti, clasa a 11a, nici un stres, nici o bataie de cap, nu ne incarcam capu` cu lucruri neimportante.
Ce sa mai povestesc? Cand eram alergati pe strada de "unii" oameni? Sau cand rupeam afise?
Eram la inceput. De abea ne cumparaseram chitarile si eram gata de treaba. Nu ne interesa ca nu stiam un acord, noi faceam coveruri Ramones, Sex Pistols, Stooges. Am lasat pe altii sa imi explice ce e punk-ul in timp ce eu stiam de acasa dar pastram linistea. Nici nu cred ca am explodat vreodata, rareori zicand "Frate asta e trupa?!". Incepeam sa cunoastem lume. Imi placea sa fiu intrebat "ce iti place asa mult la asta?"...era ceva nou...ieseam din tiparele contemporane.
Ce frumos era cand ne adunam 10-15 oameni, uneam masutele din Fire, si trageam o petrecere ad-hoc, cu mese pline de bere si vin. Nu ne cunoastem intre noi, dar la sfarsit plecam toti imbratisati si fericiti. Acum realizez ca trebuia sa plang dupa fiecare plecare. Mai trecea o zi.
Am sa continui aceste depresii de 50 de ani...la 18.
Firma Euroconstruct Trading ’98 (detinuta de catre Dan Besciu si Sorin Vulpescu) a castigat o parte semnificativa din licitatiile pentru reabilitarea strazilor din Bucuresti. In ciuda acestui fapt Dan Besciu declara : "Sa stiti ca noi n-am primit nimic de la Dumnezeu! In fiecare saptamana, participam la zeci de licitatii din care rareori castigam. Acum, cu primaria, am pierdut cinci pachete de strazi din sase. Prin contractul pe care l-am semnat cu municipalitatea ne asumam o serie de obligatii." Acestia doi sunt fosti parteneri de afaceri cu Dorin Cocos, sotul Elenei Udrea.
Iesind din tiparele jurnalistico-politice ne indreptam atentia spre una din strazile aflate in proiect de reabilitare de catre firma Euroconstruct Trading ’98, si anume Strada 1 Mai. Conform autorizatiei de constructie 520 din data de 03.10.2007, proiectul finantat de catre Primaria Municipiului Bucuresti, lucrarea trebuie sa inceapa pe data de 23.10.2007, avand o durata de executie de 7 luni. Asta inseamna ca lucrarea trebuie finalizata pana la data de 23.05.2008.
Pe parcursul constructiei traficul a fost redus la o banda pe sens, iar mijloacele de transport in comun sunt oprite. Nu dorim sa punem la indoiala necesitatea reabilitarii strazii, doar durata de constructie si luam in considerare faptul ca se apropie iarna, lucrarile fiind sistate in aceasta perioada datorita conditiilor meteo nefavorabile.
Facand o comparatie cu Autostrada Bechtel, care conform planului trebuie sa aiba 415 km pana in anul 2013 (9 ani de constructie), realizam ca in o luna de munca se realizeaza 3.84 km de sosea, in timp ce Strada 1 Mai, de doar aproximativ 1.5 km are nevoie de sapte luni pentru reabilitare. Ni se pare normal sa cerem o explicatie de ce reabilitarea strazii a inceput asa tarziu si de ce dureaza atat de mult.
Cred ca raspunsul il vom primi niciodata.
Bonea George – Valentin
Miron Valeriu - Cristian
O sa incep cu o mica istorioara. In anii `20 Charlie Chaplin a fost una dintre cele mai notorii victime ale valului anti-felatie. Captiv intr-un divort violent, actorul a fost inculpat pentru ca ar fi “solicitat, cerut si comandat ca reclamanta sa se supuna, sa faca si sa comita, pentru placerea piritului, asemenea acte si lucruri, anormale, impotriva naturii, perverse si degenerate, incit expunerea lor in detaliu ar fi fost revoltatoare, indecenta si imorala.” Chaplin, de fapt, nu facuse nimic altceva decit sa-i ceara nevesti-sii o repriza de felatie. In 1927, a ajuns la un acord, prin care trebuia sa plateasca 625.000 de dolari, scapind astfel de proces. Acesta este cel mai scump blow-job din sitorie.
Din anii `20 vom ajunge direct in anul 2007, unde un personaj, la fel de ghidus precum Chaplin, dar cu o sotie binevoitoare, intreprinde "o portie" de sex oral intr-un restaurant din Bucuresti. Intr-un film, mai mult regizat, Irinel si Monica, acest cuplu public, au infaptuit o asemenea fapta. Pe langa faptul ca nimeni nu a dat pe nimeni in judecata, stirea care a tinut mai multe zile prima pagina, a oferit un spectacol grobian. In primul rand, Monica face ce vrea cu gura ei (de la proverbul "omul si-o face cu mana lui", modern "omul si-o face cu gura ei"), dar faptul ca acestia fac un motiv de mandrie din asa ceva, ar trebui sa fie jignitor pentru oricine se aseaza la masa respectiva.
Doresc sa ii amintesc Monicai, ca in antichitate, se facea un astfel de job, si pentru mancare. E de felicitat ca ea a primit pe langa mancare, bani, masini, publicitate, s.a.
Comform zicalei "Lahis fellat assibus duobus", tradus ca: Lahis face felatie pentru o jumatate de sextert, putem spune ca Monica face felatie pentru jumatate de reclama.
Din ziua respectiva, Romania a fost pusa la zid. Impreuna, au sosit la esafod, toti romanii, de peste granita. Haosul a cuprins 2 tari. Italia isi apara tara de "invadatorii, cotropitorii si navalitorii" de la nord de Dunare, iar Romania, prin oameni care o reprezinta, nu apara nimic. Isi scoate resemnata sapca, made in China, si isi cere scuze pentru moartea Giovannei Reggiani.
In cursul emisiunii de duminica, de la Realitatea TV, in care sa tinut si o slujba pentru Giovanna, invitatul, domnul Nicolas Don, jurnalist francez de origine romana, a tinut sa precizeze in mai multe momente ale emisiunii ca Romania, sufera de sindromul unei "tari mici". Acel sindrom de a se injosii, in fata unei fapte neprobate, si care ar trebui sa aibe repercusiuni doar asupra faptasului.
Interesant este faptul ca dupa zile intregi de dezbateri, ale analistilor, deontologilor si politicienilor mai mult sau mai putin rezervati, concluzia nu a fost "cum decurge ancheta", cetateanul Mailat fiind etichetat ca si vinovat, discutiile avand un caracter lamentabil, balanta inclinand spre spiritul civic si revolutionar, de integrare a etniei rrome, in societatea europeana. Precum spunea si Mircea Badea, romanii si italienii, nu au fost deranjati de economia care a crescut cu ~4% si nici de forta de munca care a crescut in tara respectiva. A fost insa atrasa, la aproape 18 ani de la revolutie, de integrarea rromilor. Prilej cu care, Madalin Voicu, a aparut la televizor zilnic, spre a critica sau ovationa "spiritul tiganesc", iar in emisiuena Sinteza Zilei, regele Cioaba, a declarat, ca Mailat nu este rrom, declaratie luata prea putin in seama.
In continuare, urmarind emisiunile, observ ca pe nimeni nu intereseaza cum decurge ancheta. In primul rand, Mailat a declarat prin avocatul sau: "Imi pare rau ce i s-a intamplat Giovannei, dar eu i-am furat doar geanta". Pe langa declaratia acestuia, este vizibila eschiva medicilor legisti in a se exprima daca italianca a fost sau nu violata. Eschiva ce creeaza impresia ca povestea este cusuta cu ata alba. Cum au remarcat si cei din presa locala, in Italia se aproprie alegerile, si tara se ineaca in extremism.
Analistii se intrec in a afla mai multe despre rromi, italienii in a expulza mai multi romani, sau a-i haituii, iar presa locala impreuna cu cea din cizma, se intrec in acuze din ce in ce mai grave aduse romanilor. Impartialitatea dispare cu prisosinta.
Au mai ramas 2 solutii pana acum. Una propusa de deputatul PC de Hunedoara, Ionica Constanta Popescu, de boicotare a tuturor produselor italiene, iar solutia cu numarul doi ar fi ca romanii din Avrig (comuna din care provine Mailat, jud. Sibiu) sa isi aminteasca de romanca ucisa in italia de un motociclist, de oamenii de afaceri italieni ce jefuiesc tara, si de alti criminali de la portile Romei ce isi fac veacul in Romania. Acestea sunt subiecte de 1-2 zile. In schimb judecarea unui om (neprobata inca vinovatia acestuia), judecarea unei etnii si totodata a unei natiuni, este subiect de prime-time.
Inevitabila zi de luni. Ma trezesc, cu parul ravasit si gandurile in colturi, acolo unde m-as arunca si eu. Ma tarsai pana la baie, unde arunc cu apa pe fata, speriat ca e rece. Cu un ultim efort ma intorc in pat si ma invelesc. Trag o ultima injuratura pentru ziua de luni, si inchid ochii. Tic tac, tic tac, Tzrrrrr. Ma intorc pe partea cealalta, deschid un ochi, ma uit la ceas. Ceasul la mine. Ce sa fac? Sa il arunc pe geam? Sa il inchid cu un pumn? Sau sa ma ridic eroic, si sa incep ziua, ca un martir al zilei de luni? Aleg ultima varianta. Regretabil gest.
Ma imbrac cu scopul sa nu intarzii, si plec nemancat, prin frigul de afara. Deschid umbrela si plec prin ploaie catre statia de tramvai. Picaturile ma lovesc rece in fata, si mai trag cateva injuraturi zilei de luni. Ma enervez ca trebuie sa lupt cu umbrela impotriva vantului, si o strang, dar dupa 2 minute ploaia ma face sa cedez, deci deschidem umbrela.
Trebuie sa ma ghidez printre miile de umbrele, astfel inca sa nu primesc una in ochi, sau sa nu lovesc pe cineva cu a mea. In statii ma strecor printre umbrele, si ma enervez si mai rau, dar ma bucur ca la metrou nu ploua. Inca.
Ziua trece cu nervii de rigoare, doar e luni, si ma grabesc sa ajung acasa. Mai am doar 50 de metri pana in scara blocului cand vantul imi vine de hac. Imi intoarce umbrela si ma sileste sa lupt cu un adversar invizibil. Ma simteam penibil, dar in acelasi timp eram din ce in e mai nervos. Doream sa ii dau foc. Si umbrela cedeaza, probabil amenintata de subconstientul meu.
De ce uram umbrelele? Pentru ca umbrela, inseamna automat ploaie, adica stres, nevroza generala si parca nimic nu iese bine. Pentru ca umbrela te obliga sa lupti pentru bucata ta de "pamant" uscat. Iti ofera protectie fata de ploaie, dar iti ingheata mana. Pentru ca e luni si ploua. Daca ar fi plouat vineri, as fi zambit.
Eu nu o sa am niciodata un brad artificial, pentru ca pe brazii adevarati ii dor.
Ma plimb in frig, asteptand zapada ce pare ca nu o sa apara prea devreme nici anul acesta, si ridic privirea. In fata mea se ridica un "monstru" metalic, o chestie in forma de con, parca format din spite de bicicleta. Intreb ce e cu "ciudatenia" asta, si primesc un raspuns al fel de ciudat. Un brad. Casc ochii si observ ca verde nu-i, de mirosit a brad, nu miroase, si nici varf nu are. Ceva e putred in...Piata Unirii. Un "brad" gigant, de ~80 metri, troneaza in parcul din centru, si din cauza utilajelor de constructie (care distrug o buna parte din parc), trebuie sa ocolesc o bucata buna de drum. Foarte nenatural pentru o sarbatoare asa frumoasa.
Peste tot vad decoratiuni cu motive de Craciun: fulgi de nea, Mos Craciun, craciunite s.a. Dar nicaieri un brad natural. Toti dau cu spray cu miros de brad. La fel de original.
Lumea e "moderna" acum. Decoreaza "brazi" cu pini de hartie verzi, mirosind a plastic chinezesc, dar problema se rezolva cu spray-ul minune.
Ce frumos era cand aveam 10-11 ani si peste tot erau brazi. In fiecare casa. Cu mirosul natural venit din creierii muntilor, chinul de a-l baga in casa (in functie de cat de mare era) si faptul ca isi mai scutura pinii, vesnic verzi, pe covorul din sufragerie.
Din grandomanie, avem un schelet argintiu in mijlocul orasului. Consider ca un brad, nu la fel de inalt, dar mult mai frumos, era mai potrivit.
Am scris acest text asa devreme in speranta ca ceva se va schimba, altfel cei care vor trece pe langa bradul urias in zilele de iarna, nu vor simtii caldura Craciunului, ci mai degraba, frigul inoxidabilului.
