Dacă pentru voi este o zi cu păcăleli, vă anunț cu maximă seriozitate că vă așteaptă un matinal fără glume, fără dume. O dimineață revitalizată împreună cu George și Sergiu. Ne auzim pe 103,4. De mâine!
 | |
Cu totii stim ce nu ne place la Bucuresti:
Ce putem face pentru un oras mai verde? Noi iti dam cel putin 2 solutii: Pe 4 si 5 aprilie te invitam sa iei parte la Bucurestiul Fluira Fault, un eveniment ce isi propune cresterea constientizarii cetatenilor in legatura cu orasul lor. Pe 4 aprilie fluiera fault!
Pe 5 aprilie hai la turul Bucurestiului! Fii unul din cei 150 de voluntari care vor participa la un tur al zonelor afectate din Bucuresti. Doar la fata locului realizam care sunt problemele si ca trebuie sa facem ceva pentru a le rezolva. Zugraveste alaturi de noi un Bucuresti responsabil si curat! Inscrie-te acum pe site-ul http://bff.aiesec.ro Aplica pana pe 30 martie! ........................................................................................................................................................................ Am primit acest mesaj atât pe email cât și mobil. Îmi place tema și acțiunea. Audiție plăcută: | |
Nu am fost niciodată fanul trupei Vama Veche. Și nici Tudor Chirilă nu e un exemplu pentru mine. Băi dar au nimerit-o rău cu piesa asta... Hai audiție plăcută și să sperăm că soarele de sâmbătă arde mai puțin.
În această atmosferă de doliu național nu mai pot să scriu și eu ceva despre „cum era Vama” pentru că nu vreau să intru de tot în mulțimea asta tristă. Îmi păstrez optimismul, mai ales sub prelata faptului că de câțiva ani, oricum Vama Veche nu mai era ce a fost vreodată. Și nu puteți să negați asta...
Am decis să vă dedic următoarea piesă, mai ales pentru că e prima mostră de muzică bună din viața mea, datorită surorii mele:
Metrorex dorește să schimbe numele a 10 stații de metrou conform realității actuale. Fiecare e invitat să ofere o mostră de gândire și să botezăm din nou stațiile din Capitală. Eu am cugetat și am venit cu următoarele nume:
- Armata Poporului = Make-Mileuri-No-War (prescurtare M.M.N.W.)
- Semănătoarea = Culegătoarea
- Industriilor = Disponibilizării
- Apărătorii Patriei = Cocalarii Patriei
- Timpuri Noi = Care timpuri?
- IMGB = Inițiații Mișcării „Gigi Becali”
- Depoul IMGB = Depoul celor care sunt Inițiați în Mișcarea „Gigi Becali”
- Linia de Centură = Șoubiz
- Policolor = Laser frate!
- Laromet = Bere la pet
Sper că am fost de ajutor și cei de la Metrorex îmi vor aprecia public aceste idei geniale. Atenție se-nchid ușile... în nas HAHAHA!A vizionat cineva filmul Titanic Vals? Sau ați lecturat comedia lui Tudor Mușatescu? Pentru cine „da”, felicitări, iar pentru ceilalți, vă recomand cu toată inima deoarece este un film de care nu te plictisești niciodată, cu un umor românesc de nota 10+. Și în rolul principal joacă unul din actorii mei preferați Grigore Vasiliu-Birlic (poți să ai un singur actor român preferat? Eu nu, când mă gândesc la Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Sebastian Papaiani, ecetera ecetera. Topul este imposibil de realizat).
Povestea e simplă dar savuroasă și vă las să o descoperiți. O să mă axez pe „eșicherul” politic al textului. Nea Spirache candidează, de gura familiei cei drept, dar o face. Discursurile sale sunt cele mai originale și complet rupte de orice „spici” politicianesc: „NU mă votați! NU sunt bun! NU mă votați!”. Și uite că în realitatea cărții, alegătorul spune „uite unul sincer!”.
Apoi, Nea Spirache revine: „nu vă promit nimic pentru că nu am ce! NU mă votați!”. Ironic, dar lumea este în delir! și scurt pe doi, este ales. Finalul este amuzant dar nu stric lectura/vizionarea...
Unde vroiam să ajung? Păi în trecutul an 2008, când Nea Spirache de liberali a spus, cu puține modificări față de vechea versiune, că: „nu se poate cu măririle salariale. Vine criza. Mărim acum să ce? Să scădem la anul? Nu mai bine lăsam așa, strângem din dinți și la anul explodăm financiar? Că ar fi ușor să mărim acum, nu ne doare mâna, dar nu o să pice bine...”. Am zis că gata, uite băiat sincer, nu știm dacă a furat (nu știm de nimeni dacă a furat sau nu), dar a zis-o pe bune și se cam vede chibzuința-n ochii lui de motociclist fără plete. Românul NU! Ieșiri în stradă, profesori spumegând a majorări salariale, nebunie, Revoluție de Mătasea Broaștei ce să mai vorbim... Și se duse Nea Spirache pe derdeluș, complet pe dos față de cel din povestea lui Tudor Mușatescu.
Acum? Acum românul tace, a văzut cum arată criza (bani puțini, disponibilizări, salarii mici) și se întreabă (sper că retoric!) „unde sunt promisiunile alea minunate de pe panourile din campania electorală?”. Vă spun eu: PE PANOURI BĂI! Iar, din nou și încă odată românul a demonstrat că este rupt de realitate (cel puțin asta financiară) și visează la cai verzi pe pereți. Acum sunt curios unde sunt cei n-jpe mii de profesori supărați. De ce nu mai protestează? Cum sau calmat? Au aflat? Cum ce să afle? Că e criză și nu se poate.
+ cel mai bun lucru spus de Prigoană vreodată: „Să nu aud pe vreunul de la PDL sau PSD că dă vina pe PNL și o bagă pe aia cu <
Mereu am fost enervat de românisme. Da mereu. De la simplele glume și cocalărisme în stația de autobuz până la cumpărări de arbitrii din sporturi nobile ca rugby sau dans sportiv. Dar astea sunt realități care ne înconjoară și deoarece „fiecare grădină are buruieni”, trecem mai departe. M-am simțit totuși destul de prost să aflu că în România, elita și oamenii de valoare (adică inestimabili pentru gabaritul lor cultural, pentru a nu se confunda cu ce vedem la TV) sunt undeva la valoarea de MAXIM 10% din populația țării. Apoi mai vine un fond de 20-25% de clasă de mijloc care îmbină plăcutul cu fondul și până la 100% calculați câți sunt, nu proști, ci de educat! Că și un câine învață să îți facă nevoile pe stradă (cretin obicei), da un om ar trebui să fie capabil de mai multe, nu?
Sunt ascultător fidel al „drogatei/nebunei/alcoliste/nereligioasei” Amy Winehouse. De ce? Muzica. O face cu pasiune, cu plăcere, cu un scop (a declarat că dacă distruse precum Paris Hilton și Britney Spears pot cânta, ea o poate face mai bine) și fără vulgarități. PuștoaiCA CAre o ascultă pe Aguilera și se unduiește ca ea, dar fără chiloți roz, nu o să înțeleagă niciodată mesajul fin al „cvasinecunoscutei” (nu mai poate ea că nu e pe copertă în Bravo sau Cool Girl) Amy. Versurile, tot în engleză sunt greu de deslușit, iar ritmul soul e prea cizelat pentru urechi umplute cu zdrăngănituri de tigaie și vase aruncate pe scări.
Textul din ziar preciza că următorul album al solistei întâmpină probleme deoarece e o schimbare de stil (reggae) și ecetera ecetera. Românul, presupun că manelizat/ minimanelizat, și-a luat cultura generală-n dinți și dăi comentarii: „e drogată, e nașpa, HUO! că face și drege. Ce față are! Bleah, câh, pfiu drace!”. Cu mâna pe winamp pot să precizez că mă dezic de ce e muzică românească dacă asta e atitudinea predominantă în fața artei. Știu că la noi se apreciază DISTRUSELE, botoxate, laminate, fumate, răsuflate, idioate, idiotice, penibile, neșcolarizate, needucate, imposibile, durabile, durexabile, incapabile, nevrotice, fițoase, dorobanțe, traseiste, vulgare, murdare, flaușate, papucărese, corturărese, tiriste... a scăpat ceva?, dar e vorba de muzică! Ce are Scula cu Prefectura? Nu poți să o asculți dacă nu e idealul feminin marca Barbie? Vrei play-back cu afișaj de film porno? Mai dezbrăcate și distruse moral sunt celelalte care se vând pentru un pahar de apă în Bamboo, decât Amy care a luat droguri. Până la urmă, mulți zei ai muzicii au fost niște drogați, dar pentru că nu făceau față programului. Ce vrei, arta cere sacrificii. Ce rahat turcesc a sacrificat trupa Bambi, Andre, 3SudEst, Paris Hilton și Britney (părul și respectul de sine în ultimul caz)?
Gata. M-am relaxat. Am spus și ce mă durea. Militez pentru o mentalitate mai deschisă că vorba aia, nu mănâncă pe banii tăi. Azi e și ziua lui Cheloo de la Paraziții dar nu mai spun nimic de el sau trupă deoarece sunt sexiști și toți masculii se dau ciumegi în fața femeilor pe versurile lor proaste.
Audiție plăcută:
Amy Winehouse - Rehab
Asculta mai multe audio Muzica »
Ultimele 24 de ore au fost pline de informații, care mai de care mai șocante. Am aflat că tânărul Cristi este gravid și nu e simptom pe care să nu-l aibă. Să fie cu poștașul sau lăptarul?
Cercetătorii chinezi sunt pe punctul să descopere un vaccin care să vindece populația de HIV/SIDA. Minunat. Dacă tot nu a mers cu rugăciuni și mătănii se poate și altfel. Și cum a fost o boală produsă și comercializată la pachet, se poate și vindeca. Doar că durează pentru că, repet, a fost mult mai important să inventăm NIȘTE bombe și modalități să ne distrugem.
În timp ce observam pe Discovery emisiunea cu „Mașinării din fier vechi”, am observat cum programul cu pricina a dat cu mucii în fasole la capitolul Ecologism, Umanitate și Protecția Animalelor. În serial, două locomotive rudimentare aveau un traseu de parcurs și pentru a fi mai antrenant, erau nevoite să oprească la semn, adică un OU DE STRUȚ! Cum vă imaginați, „ouălele” au fost făcute omletă și cu un țipăt demn de un yankeu, YHA! Să ne bucurăm cât mai avem ce distruge că apoi... Oare o să ajungem la arderi pe rug și spânzurări publice pentru amuzament?
Pentru cititori. În partea dreaptă a blogului am un banner cu Voluntariat. Dacă vreți să vă înscrieți, completați un formular și o să vă caute cineva care vă consideră necesar. Nu e nevoie să îți „omori timpul”. Precizezi în formular cât poți lucra. Înscriere plăcută și HAIDA!
Încă o rundă de leapșa:
Pune playerul pe shuffle.
Apasă „înainte” pentru fiecare întrebare.
Titlul melodiei este un răspuns. Nu trișa. Distracție plăcută.
1. How are you feeling today?
Madness - Night boat to Cairo
2. Will you get far in life?
Cat Empire - One four five
3. How do your friends see you?
Buricul Pământului - Fă-mă să zâmbesc
4. Will you get married?
The Dead Pets - Problem child
5. What’s your best friend’s theme?
Blondie - Denis
6. What is the story of your life?
Toy Dolls - Frankies got the blues
7. What was high school like?
Don Mclean - American pie
8. How can you get ahead in life?
Billie Holliday - Baby i don`t cry over you
9. What is the best thing about your friends?
Prodigy - Everybody in the place
10. What is in store for this weekend?
CCR - Proud mary
11. What song describes you?
T-Rex - Get it on
12. What song would describe your grandparents?
Beatles - While my guitar gently weeps
13. How is your life going?
Queen - Crazy little thing called love
14. What song will they play at your funeral?
Puddle of mudd - Blurry
15. How does the world see you?
Toy Dolls - Gloomy
16. Will you have a happy life?
Moody Blues - Nights in white satin
17. How can I make myself happy?
Toasters - Thrill me up
18. What should you do with your life?
Celelate Cuvinte - Daca vrei
De ceva timp, o modă prinde teren în rândul șoferilor, de la TIR până la trăbănțel și aștept chiar și pe scutere, mopede și biciclete să văd Plăcuțe cu nume/mesaj amuzant. De ce? întreb cu disperare în glas!
De ce ai vrea să îți pui o plăcuță (ea e oricum mare) cu numele? Să fie înjurătura mai precisă? Adevărul că și eu mă simt foarte aiurea să îl înjur pe unul și să se simtă toată intersecția. Așa totul e mai clar... parcă încep să văd avantajele acestei plcăuțe. Dar le văd din prisma celui care apostrofează.
Și dacă nu e o plăcuță cu nume sigur e altceva din larga gamă: Caut femei, Cabină de probă, Mitocan cu acte, Protejat de Iisus, Conduc prost, ecetera ecetera. Și dacă nici așa nu ai atras atenția în trafic, mai ai o ultimă alternativă: numărul de la mașină să transmită un mesaj „egzact” și clar. Din România adunate, vă enumăr prea puținele găsite: SEX (nu mai are nevoie de prezentări), FeUTe (a se lectura printre e-uri), BOS, SEF. Aștept cu nerăbdare să observ următoarele: BOU, COK, SPM, KKT, VAK, ecetera ecetera.
Ce te face să îți lingi degetele?
Faptul că mănânc cu ele și trebuie să mă curăț ecologic cu un consum redus de apă.
Ce îți încântă ochii?
Zâmbetele tuturor, pacea mondială, încetarea foametei și alte chestii cu care se câștigă concursuri de Miss... numai că eu cred în aceste lucruri.
Ce îți place să atingi?
Colțul pernei.
Ce mirosuri te încântă?
De mâncare de casă, Vamă și munte.
Pasez „jocul” celor care mai vor să răspundă unor întrebări... la trecerea timpului.
Cititorule, mâine Kiwi Legendaru` revine pe micuțele ecrane de pe youtube. Mai exact mâine se va filma episodul cu numărul cinci. Actorul de Roomwood vă pregătește o surpriză spectaculoasă.
Până mâine, o ușoară încălzire cu un geniu:
Un animal cu ceafa groasă, posibil trăgător de fiare, urla isteric la telefon în autobuz „FĂ TE BAT SĂ MOARĂ MAMA! Tu crezi că prima palmă aia a fost așa de... îți dau una de îți rup bidineaua!”. Din prima secundă de când am urcat am realizat că o să am parte de o călătorie neprețuită, chiar dacă biletul costa numai 1,5 lei.
Apuc repede căștile din dotare, dau drumul la ceva muzică și mă așez undeva la 4-5 metri de Godzilla. În mai puțin de un minut am făcut gaură în butonul de volum încercând să dau mai tare, mai tare, MAI TARE! numai să îl acopăr pe porcul care spumega. Spre surprinderea mea nu era beat, chiar dacă în mână ținea un pet de bere ieftină. Era așezat pe scaun în spatele unor amici care chicoteau de zor pe sistemul „ce le zice ăsta lu muierea lui. Jmecher barosanul!”.
Fără să vreau am auzit, eu și restul călătorilor, cam toată discuția demnă de Abces Direct. Se pare că albinosul (blond și palid ca un fund de bebeluș) era nervos pe iubită/ logodnică/ soție deoarece nu a gătit ce a vrut el ieri seară. Și dăi și urlă: „Fă când eu zic ceva așa faci *******! Vin acasă și te bat cu televizor *****! Și ce dacă vede copilul? Te bat și cu ăla în cap ****! Și pe mă-ta ****!”. Urlete, înjurături ( * reprezintă o singură înjurătură), amenințări. Din mai multe motive, nu înțeleg de ce ai face un copil cu un distrus? Apoi, de ce ai sta cu unul? De ce ai sta sub același acoperiș? De ce femeile nu înghit „sexismul” inofensiv al unora, dar se complac în a fi preșurile unor porci?
Manifestările porcului au continuat mai bine de 30 de minute, cât am mers eu, pentru că atunci când soarta îți scoate un așa șou la înaintare, te ține cât mai mult. Nici un minut nu au încetat înjurăturile, iar amenințările erau deja demne de cel mai prost film horror indian. La coborâre, am zâmbit. Și nu pentru că am scăpat de acest distrus al propriei existențe, ci pentru că a alunecat pe o cărămidă din propriul compozit (rahat canin, prima dată când mă bucur că avem așa ceva pe bulevarde) și a căzut ca un bolovan.
Dacă aveți probleme de genul, vă recomand să îi serviți soțului la ciorba următoarele: ardei iute, pâine, sare și detergent. Beat, va alege după culori și sunt șanse să facă bulbuci la gură mai repede decât să faceți voi echimoze. Poliția va considera că era destul de mare încât să își fi dat seama, când de fapt el nici șireturile nu mai știa să le lege.
De curând, am avut oroarea să ascult Paraziții și să mă minunez de cât de mult s-au schimbat. Din trupa aia amuzantă au ajuns un grup de sexiști, rasiști, homofobi, ecetera ecetera, adică toate calitățile. Lumea îi ascultă pentru că ei „zic așa funny cum să umfli botul unei femei”, dar cât de benefică e mentalitatea asta? Nu mai spun că nu e nimic educativ la alde Trepădușii, dar nici nu mă cutremură plăcerea să aud fanteziile violente ale lui Ombladon care probabil și-a pierdut virginitatea cu un monstru cu sâni sau a fost violat de un cârd de babe călătoare. Altfel nu îmi explic cum de toate femeile din viața lui sunt bestii.
OZN-uri, bule de energie, pete de grăsime, fluber, fantome, paranormal, paranormali și căpcăuni. Acestea sunt neregulile pe planetă. Ele ne forțează să ne bombardăm și să ne auto-infectăm cu viruși mortali. Se fac emisiuni speciale cu psihologii lui Pește-Opărit iar misticii și masonii se întrec în declarații belicoase.
Am și eu o întrebare. Masoneria nu era ceva SECRET!? Sau e ca în bancul: „Bush a declarat în presă că există un plan american, secret, de asasinare a lui Hassam. Oare Hassam știe?”. Oreste e mason? Și Badea nu? Că e la pachet? Atunci e și Voiculescu, că e șeful. Și dacă e Voiculescu e toată Antena. Și dacă e Antena e și Abces Direct. Deci așa și prin urmare: Nikita, Sexy Braileanca, Roxy și Fernando de la Caransebeș sunt Masoni. Gata am înțeles. Deci masoni vine de la „mă-suni-și-vin-în emisiune”.
De curând, în pașnica mea existență, a intrat un element nou. O revistă dedicată paranormalicilor. Cei care nu se culcă de frica extratereștrilor că o să vină să le facă o circumcizie... craniană. Nu o să spun numele revistei ca să nu îmi fac reclamă pe spatele ei, oricum e o lume misterioasă.
Mă amuză faptul că în aceea redacție nu prea există redactor, ci doar un „poștaș” care face trecerea de la „Voiculina din Tecuci ne spune că: ...(toată scrisoarea)....” + semnătura redactorului. Am observat pe internet că au apărut și la TV unde au discutat despre o serie de poze care prezentau „bule de energie”. Bulele erau urme de jeg de pe obiectiv. Dar minune! Fotograful nu fumează iarbă ci se îmbată cu ochii la stele.
Acești paraplitaci sunt în aceeași oală cu preoții care în loc să vadă de cele lumești se așează cu mâinile pe burți și se roagă la salarii mai mari, stagnarea tehnologiei și venirea unei molime care să demonstreze că Apocalipsa e ceva real și bine venit. Pe la noi pe meleaguri se vând prunci pentru organe și se omoară oamenii pe stradă. Nici paralelii ăia cu masoneria în frunte nu intervin dar nici preoții CU Crucea-n frunte. Deci facem binele cu mâna noastră... adică manual. Cred că ne merităm soarta dacă ne lăsăm impresionați de așa oameni și nu ne croim un viitor fără să ieșim din cercul desenat de ei.
Sunt proaspătul câștigător al unei mari frecții marmoțiene (cuvânt inventat de mine ca și: fafaștoacă, gigibigi, ecetera ecetera). Dacă don`șoara Pasqualina a înțeles că între mine și ea nu va fi decât tasta WWW și ecranul albastru, acum sunt asaltat de premii, bani, miliarde și excursii in Laba Laba Botu (țara). Să fi avut Pasqualina dreptate? Să mă lovească banii și averea în moalele căsuței de e-mail?
Ieri am aflat pe mail că sunt utilizatorul cu numărul 999999 pe site-ul „CucuBau” deci așa și prin urmare am parte de 15.000 de euro. De unde îi ridic sau ce site e ăla nu știu. Dar e bine să câștigi, nu? Apoi, compania de prezervative la mâna a II-a ma înștiințat că, pentru rezultatele notabile din timpul liceului am fost premiat cu fabuloasa sumă de 1.000.000 de euro. Nu știu ce ați făcut voi în liceu dar metaforic vorbind, la câtă plictiseala și frecare de mentă a fost în liceu, parcă merit și mai mulți bani.
Nu numai banii sunt buni ca premii. Doamna Ugunda Burundi și soțul Fanta Burundi au trimis un email către „Misteri Bonia Giorgi” (grec?) prin care îl anunță că banii către săracii din Ciad au ajuns la sursă și este așteptat să viziteze țara, probabil împreună cu Zâna Surprizelor, Zâna Măseluță și Zâna Zânelor. Promit să vin.
Adevărul este că sunt un tip norocos, cel puțin la bani trag ca undița la pește. La loz în plic câștigam numai experiență, la 6 din 49 îi donam biletele mele lui Ogică și la PariLoto toate echipele pe care pariam mâncau bătaie la scor ca să mă oftice. Paștele lu mama ta de noroc împuțit!
Un apropiat a avut o experiență de genul, acum mai bine de o lună. A completat un chestionar pentru o amică într-un Mall, dar nu știa că participă la un concurs serios. A precizat că are 30 de ani, căsătorit, cu loc de muncă serios și cu ieșiri anuale din țară. El are sub 20 de ani și o poftă nebună de viață în Vamă, nu în Elveția, Grecia și Italia. Sunat la două săptămâni după, află că el și soția au câștigat „locul în finală” și să vină la decernare, de unde se pot alege cu un ceas de lux, o plasmă sau un sejur in Elveția. Tonul vocii a murit iar fața a căpătat un verde de invidiat, mai ales pentru că nu avea nici soție și, mai ales, 30 de ani. Nervi, nopți sub duș și tensiunea mărită: „O să vină cu garda! O să fac pușcărie! Fals în acte! Uz de fals! Ce mă fac!?”. Până la urmă acest film demn de o comedie de Oscar a rămas nefinalizată... o să revin la momentul oportun.
Audiție plăcută:
Acum ceva ani, mai exact 3-4, în Piața Constipației, a avut loc un concert „pro rock”, ceva de genul, deoarece se punea problema să cenzureze muzica rock. Eu așa țin minte. Oricum nu contează asta, deoarece multe trupe au făcut din concertul ăla ceva comercial și cocalăresc. Atunci am realizat că băieții de la Lună Amară se simt rock stari și că de fapt...
Concertul a fost plăcut, mai ales pentru doi pletoși cretini care au făcut chetă pentru două tricouri anti-biserică, ca mai apoi unul să ajungă în fiecare duminică să pupe icoane (scuze frate dar e prea mare ironia). Rețin că un rocker a suferit la mine că „pe vremea lui...” și alte tristeți dastea jalnice. Rockării de genul sunt la fel de penibili ca și „pacării” care bat puștii pentru 1 leu, alde travestiții-ideologic din zona TNB.
Tot ce mai am în minte acum de la concertul ăla e că am adormit pe piatra cubică, pufăiam o țigară căpătată și ascultam:
După nebunia de aseară am găsit piesa care să mă aducă înapoi în timp. SKA SKA SKA!
Audiție plăcută și să ne iubim mult la party-uri, poker, zile naționale (maghiare/românești), peste hotare și în interiorul unor dungi roșii pe hartă.
Nu sunt un adept sau un fan înfocat al concursului RoBlogFest, dar fiind deja de aproape un an și ceva în fenomen, mi-am propus să citesc și eu din câștigători și de asemenea să mă interesez de modalitatea de premiere, votare, ecetera ecetera.
Primele impresii? Cam proaste. Văd că blogul a devenit o a doua variantă a tembelizorului, adică vulgaritatea și cocalărismul din tubul catodic s-a mutat pe internet. În primul rând, nu am înțeles ,de ce sunt apreciați rezumiștii? Ce e fenomenal la o persoană care îți copiază o știre de pe internet și o comentează în cel mai sec mod cu putință, fără umor, fără critică și chiar fără bun simț. Apoi, am observat că fenomenul de votare la blogfest e o cerșeală constantă. „Te implor cu mâna pe jingler și tastatură să îți faci cont și să dai un vot și la mine că altfel...” ce? Respect și sincere urări de bine celor înscriși în concurs care au lăsat votarea la decizia sinceră a prietenilor și, de ce nu, a străinilor racolați pe internet.
De când cu blogfestu`, au apărut și blogării-hi5-iști. Schimburi de link-uri fără să se citească între ei, te treci că urmărești un blog doar ca să primești același tratament sau pitești în listă pe cineva foarte citit, doar doar o face și el așa. Și eu militam pentru libertatea și ruperea blogului de tagmele astea „comerciale”. Până la urmă cum se oferă locurile la BlogFest? În urma voturilor? E cumva o comisie cu putere de veto, care alege unicul câștigător? Ambele metode sunt proaste și mă și justific:
- prin vot: o vedetă ca... hmm... Mircea Badea să spunem, poate să își facă super publicitate la blog și țaca-paca, SĂ CURGE VOTURILE! Da chiar? Cum de Badea nu e prin câștigători că doar mânca rahat Turcesc(u, ce am zis-o aici cu Turcescu hă hă hă!) că e cel mai citit și că rupe fibra când postează el 5 rânduri? Huird?
- comisie: cum stabilești „pe ăi mai buni în blogăreală când nu cunoști cel mai bun juriu”? Așa că nici așa nu e prea... corect.
Până la urmă, nu e un concurs rău, deoarece încurajează blogăreala, dar până nu avem mai mult bun simț și demnitate în concursuri e doar „urinat în vânt” cum spunea un geniu.
Audiție plăcută...
Oricât am încercat să zâmbesc astăzi, ziua de 13 s-a dovedit, dacă nu dramatică, cel puțin deprimantă.
În așteptarea surorii mele am văzut pentru prima dată cum arată o morgă. Te sperie intrarea, da să mai vezi și frigiderele...îngheață sângele în tine. Apoi, cel mai deprimant moment a avut loc când, o tânără a ieșit grăbită din spital, a alergat spre un bărbat și a început să îi plângă la piept. În urmă, o doamnă vomita iar o alta plângea. Apare apoi, din senin, o femeie care întreabă „A MURIT?!” și nici nu primește vestea că izbucnește în lacrimi. Sigur a murit un om bun, deoarece, numai nenorociții nu sunt plânși. Oare a făcut bine Deus? Sau e soarta? Să fie ăsta „planul divin” al fiecăruia? Nu pot să cred că e mai bine acolo sus din moment ce nimeni nu a venit să îmi spună „ce bine o duc! hai și tu!”. De bine de rău, în lumea asta haotică și violentă, există măcar O PERSOANĂ care să te iubească. Și e mai bine să fi aici cu ea, măcar de dragul ei, că apoi o lași singură.
Episodul dramatic a avut loc în fața mea la 5 metri. Pentru a nu mă pierde cu firea am dat muzica mai tare în căști și am făcut câțiva pași înapoi. Mă uitam impasibil în gol, dar nu la ei, pentru că publicul nu renaște morți. Nimeni nu o face.
Apoi am ajuns la Spitalul Sf. Pantelimon, unde ca prin ironie, patul tatălui meu era înconjurat de alte paturi ocupate de oameni distruși fizic de accidente. Nu era un film de groază, pentru că alea sunt false, ci realitatea în starea ei crudă.
Acesta este printre puținele texte triste pe care le fac, dar dacă ajung să fac unul pe lună e prea mult. Azi nu e o zi cu ghinion pentru că e 13, ci doar ... Un ceai o să ajute, sunt foarte sigur, mai ales dacă e din plante uscate manual.
Vorbeam ceva texte mai jos despre freze, școală și am ajuns să îmi amintesc de școala generală. Încă de pe atunci am spus că o să scriu cândva despre colegul meu de bancă. Nu știu din ce motiv am ales mai mereu să fiu de partea celor „slabi” (de aceea joc FIFA mereu cu echipa națională a Arabiei Saudite). Așa „slab” era și colegul meu de bancă din clasa a 5-a până prin a 7-a că apoi ne-am americanizat și aveam bănci de o persoană, moartea copiatului.
Colegul a căpătat porecla de „Muc” din cauza unui neg (glume de școală generală), și din cauza comportamentului de „tace și face” era de multe ori servitorul colegilor nu știau să scrie, dar știau arta războiului. Niciodată nu comenta sau nu refuza, spre deosebire de mine, care preferam să fiu alergat toată școala decât să cumpăr ceva pentru un îmbuibat. Așa mai făceam și sport.
Pe parcursul celor 4 ani de școală a avut o serie de porecle: Muc, Ibric, Șosete Explodate (ratase la fotbal de pe linia porții), Petardă și la liceu a intrat cu porecla Tarzan (după piesa de mare greutate cântată de trupa Dolly). Problema nu a fost niciodată la el, ci undeva în familie.
Tatăl lui era genul de bărbat, însurat de tânăr, prea tânăr, cu prima femeie iubită, sub papucul ei și neinteresat de lume, existență, masoni, OZN și altele. Era un corp, posibil o bucată de carne în mâinile soției. Doamna era cochetă, cu o atitudine dictatorială. Îmi amintesc de faptul că nimeni nu îi ieșea din vorbă în familie și cuvântul ei era literă de lege biblică. Îmi amintesc de colegu` că, atunci când se mai lipea de un 4 sau 5 mă chema pe la el să mai jucăm GTA 2 (el avea computer, eu aveam mașinuțe). Am înțeles apoi de ce mă chema. Spera ca mama lui să nu îl altoiască de față cu mine. Slabe șanse:
Mama - Ce notă ai luat?
El - 5...
M - Cum 5!? George, cât ai luat?
Eu - 6.
CUM DE EL A PUTUT ȘI TU NU! ZDRONG! TROSC! Ghiozdane în cap și cam tot ce prindea în mână. Eu ședeam pe scaunul de birou cu popcorn în mână și priveam meciul. Și asta se întâmpla pe cât de des posibil, eu fiind un spectator fidel.
În clasa a 8-a eram pletos și aveam probleme cu profesoara de fizică (despre care o să vorbesc în alt post) deoarece nu dorea „plete inadecvate la oră”. Eram deja într-o situație urâtă (parcă trei de 4) și ca un copil inconștient eu chiuleam prin săli de calculatoare, unde învățam arta CS, arta ce a durat 2-3 zile deoarece mâncam bătaie de la toți sugarii. Așa că am schimbat placa. Mergeam la Muc împreună cu Gusti ca să jucăm fotbal (respinsea) în sufragerie. Zilnic aveam campionat. Zilnic duduiam mingea. Aproape zilnic Gusti se îmbăta cu alcoolul găsit prin casă și se urca pe mobilă de unde, ca un copil isteric, arunca tot ce prindea.
Ultima zi de chiul (pentru că după acest eveniment nu am mai intrat pe aceea ușă) a fost cea mai nebună dintre toate. În euforia campionatului de fotbal din sufragerie am spart un geam, am distrus două tablouri, calculatorul avea găuri de memorie din cauza șuturilor și televizorul avea un crater din cauza unei statuete din bronz căzute de la mare înălțime. Am încheiat ziua apocaliptic când am dărâmat suportul de perdea (ăla mare din lemn bătut cu bolțuri în perete), care a căzut la podea cu tot cu bucăți mari din perete. Colegul era în genunchi terifiat iar Gusti râdea malefic lângă...
Ooo amintirile... Dacă tot am căutat despre trupa Dolly, îmi dedic următoarea piesă de la ele (ce trist să îmi dedic singur):
Dacă tot e concurs am spus că e timpul să îmi măsor și eu calitățile cu alți radiomani ca mine, mai experimentați sau nu, oricum merită să încerc. Ascultați înregistratea mea AICI și aștept comentarii (civilizate dacă se poate). Concursul nu e pe voturi așa că nu e nevoie de conturi și alte alea. Doar sunetul și părerea...
Succes tuturor și numai de bine!
În momentul în care tu citești acest text într-un liceu din România aproximativ 15-20 de elevi atei discută despre tratamentele unor boli, istorie, fizică sau muzică rock/punk (satanistă :P). Tot în acest moment, 15-20 de cocalari cu cruci de plastic la gât se curvăsăresc la modul gay-no-pride de dragul pozelor pe hi5. Iar la ieșirea din licee sunt sigur 30-40 de hapciupalitici cu crucifixuri de aur masive la gât, care în timp ce sparg semințe se gândesc cum să mai vrăjească o fufă de liceu.
Ei, posibil, sunt rodul a 14 ani de educație religioasă în școli. Cel puțin asta a declarat purtătorul de cuvânt al BOR, Constantin Stoica, care a mai precizat că: „Menţinerea orei de religie la liceu nu reprezintă doar poziţia Patriarhiei Române ci a tututor cultelor oficiale din România, exprimată clar în documentul depus la Ministerul Educaţiei în 2008. Cât priveşte BOR, în cadrul campaniei
Pune-te bine cu BORu`, ca să mai prostești poporu`!
Pe liceeni îi cam doare undeva de ora de religie (hai să fim sinceri!), mai ales când nu faci nici măcar dirigenție, ci teme, teme, rugăciuni, teme și mai multă doctrină. În primul rând nu se învață nimic nou și nu te lovește pofta de teologie în a 12-a. Al doilea motiv, un profesor dogmatic te va învăța ce îl duce pe el capul, nu ce are legătura cu civilizația, sau măcar picătura aia de doctrină religioasă care se mai pretează pe secolul 21.
E amuzant că au fost eliminate ore de istorie, română și limbi străine (dăle big bang iartă-mă!), dar încă mai avem obligatorii: religia, desen și muzică, majoritatea până în clasa a 12-a. Genial! Dacă o ținem pe linia asta, generațiile următoare vor „parle franse” și „spic ingliș” dar când ai 300 de rugăciuni la bord nici nu te mai doare basca de cât de tufă ești. Ăla de a mers cu 263 de km/oră a făcut religia în liceu? Și dacă da, ce a fost învățat? Că nimeni nu e mai rapid ca Sfântul Duh și se gândea el că...?
Tot doamna ministră (vorbesc frumos deși am făcut religia pe holurile liceului) ne precizează că nu dorește „barbari școlarizați”. Ce metaforic! Ce sublim! Cât de mai mult ca perfect superb mijto! Barbarii școlarizați sunt cei care se detonează pentru un scop (ca exemplu...hmm...religia), dar la noi, încă, nu e așa. Sau e psihologie inversă la doamna Andronescu?
Eu am fost dat afară de la ora de religie mai mereu: pentru că aveam dreduri, pentru că citeam cărți (beletristică), pentru că nu prea îmi făceam rugăciunea (cum să mă rog dacă mintea îmi stătea la teze? Nu e religios), pentru vestimentație sau întârziam de la magazin (dacă veneai la 2 secunde după mai exact) și nu mai eram primit în oră. Și uite! Sunt sănătos, educat, nu fur, nu omor și mai dau și „bună ziua”. Nu sunt singurul în situația asta. Bestia din mine, băi nene!
Din cele mai vechi timpuri au existat oameni care şi-au manifestat dragostea mai bine în scris. Deoarece Romeo şi Julieta sunt morţi şi îngropaţi în istorie, am ales să postez scrisorile unor personaje mai neaoşe şi ceva mai moderne. Citire plăcută:
La care ea răspunde...
Bărbatul se simte rănit şi atacă virulent... limba română:
Apar personaje în plus ca Culăiţă şi Gioni. Povestea se desfăşoară pe mai multe planuri: sat, armată, târg. Îmi e dor de carpeta cu răpirea din Serai. 
După cum se observă, răspunsurile sunt foarte rapide. Ori e o formă arhaică de SMS, ori aveau ferestrele despărţite de un rând de rufe. Finalul este apoteotic, liric, plastic şi demn de Abces Direct.
Ce frumoase sunt poveştile cu final fericit. Să nu neglijăm faptul că în cazul de faţă, tânăra amorezată şi rănită putea fi bătută până la altar şi înapoi acasa + luna de miere.
Sus la deal şi jos la vale,
Mândra mea o ia la gioale
Că-şi caută virginitatea
În khaki la Giani noaptea.
Dragă Jurnalule,
Azi dimineață m-am trezit cu o stare nașpa. Porcul ăsta de bărbate-miu iar a băut ca porcul și a adormit pe mine ca pe o saltea bulgărească. Eu nu mai rezist și mă duc la mama. Gura lui de alcoolic! Mâine îi pun detergent în ciorbă! Să îmi moară ce am pe casă.
Am așteptat să plece Paguba de acasă, cică la muncă, barbugiul dracu, și pe ușă a intrat Ricky. Nu ăla a lu Columbeanca că eu nu-mi permit. Unu ieftin de pune la noi gresia și le trăfălește pe toate pe o suta de vodcă. E bun la pat dar mai bun la ghiuvetă și oală. Ma pus tata să mă mărit cu pleava asta!
Am pierdut și „Noră pentru mamă!”. Băi nene ce viață e asta?! Dacă se bat alea? Păi ele e ca viața mea! Pfuai și se termină și emisiunea în reluare cu Nikita. Bag picioarele astea neepilate și crăcănate și mă duc la muncă! Cu ce mă îmbrac? Cu tricoul ăsta cu paiete, blugii aștia de mă strâng și abibașii. Poate mâine îmi iau ceva mai festiv că vine șefu.
La muncă, a dracu, ștoarfa de Mioara îmi spune mie „curvă!”. AUZI TUPEU! FĂ frigidero (așa se zice, nu?) eu numa cu bărbatătu nu m-am culcat. Pe cine faci tu curvă?! Și îmi venea să îi dau una de să îi cadă peruca aia... Pfuai ce nervi.
Stau și citesc Liberțâțea la tejghea și vine un ochelarist, cică „vreau și eu...” la care eu „da nu te poți servi singurel?!”. Băi ce mă enervează tupeiștii ăștea! Ți-ai dreacu!
Mă întorc acasă la porcul meu și la serialele mele bune. Viața e greu, dar era un cântec bun: Living la vida coca... parcă Guță sau... Sorinel?
Degeabă se chinuie cercetătorii să descopere „transportul fulger”. Degeaba fac spectacol șoferii de Formula 1. Degeaba ne batem cu pumnul în piept că ecologizăm România. Printre noi, ascunși de masca dură a bolizilor BMW, Audi și Mercedes se ascund cretini, incompetenți și criminali care au cârcel pe accelerație de câte ori se urcă-n dric.
Aseară, ora 3 noaptea, pe Șos. Alexandriei, un extraterestru, aflat la bordul unui OZN A6 a călcat accelerație până a ajuns la 263 de kilometri pe oră. Cretinul dorea să spargă viteza sunetului și să demonstreze că „are cu ce”. Dotat cu bolidul respectiv, a omorât un jandarm și a băgat un altul în spital în stare gravă. De el nici nu mă interesează. Dar mi se pare imposibil să circuli cu 263 de kilometri la oră! E INADMISIBIL! Unde erau polițiștii care ziua stau cu radarul pe șosea pentru a amenda începătorii care calcă accelerația până la 72 km/oră? Unde era un zeu care să facă o minune? Unde era o groapă care să îl arunce pe trotuar pe nebun? Nu era nici una. Era doar el și viteza.
La ora la care scriu textul la TV se bat campii despre probleme grave: șomping, vedete, cretinisme. Posibil diseară să se discute pe Realitatea la „Șmecher de România”. Dar ăsta nu mai e șmecher, e deja „Criminal de România!”. Dacă sunt ceva șanse să supraviețuiască criminalul, și ipotetic își pierde un picior, să îi fie înlocuit cu pedale de accelerație.
A cui e vina? A rodului inteligenței umane de a construi automobile capcană și a le da pe mână unor bipezi care nu se leg încă la șireturi. Bolizii ating Mach 263 iar mulți oameni nu au depășit stadiul de Homo Mioriticus și conduc cu grația cu care se zgârmă în nas. Vă doresc să muriți din prostie de 263 de ori!
După 3 zile de somn, ciorbă de văcuță, aer curat, plimbări montane am revenit pe meandrele inconcretului. Am simțit în plin faptul că Bucureștiul vine spre mine (mă simt atacat de acest oraș) și înconjurat de duhoare am început să fredonez „Trag aer în piept, mă îndepărtez încet!”. Am aflat pe căi nazale că în Gara din Ploiești pute mai ceva ca în București (uite și rima) și că trenurile CFR, chiar dacă sunt vechi ori noi au geamurile lipite cu „flegmici” (oare a fost Becali prin ele?).
Țin să precizez că Sinaia nu e un oraș curat (prin Cluj și Sibiu cică se mai găsește Curățenie), doar că această oază de restaurante ieftine este liniștită și prietenească. Și a cui este vina? A Capitalei noastre scumpe care ne scârbește zilnic și așa ajungem să apreciem ce ni se oferă.
Care este partea urâtă a unui concediu? Plecarea, când deschizi telefoanele și ești asaltat de mesaje și apeluri. De asemenea, e urât când pleci de la munte și după 2 zile de ploaie, în ultimele ore de ședere se pornește o ninsoare ca în povești. Ce mai e urât? Faptul că în București nu am aproape un loc de unde să îmi cumpăr Kurtos Kolac cald și bun. Și multe altele de care nu îmi amintesc acum... Paștele mamei lui care a adus la facerea lui.
........................................................................................................................................................................
Prima grijă de cum am intrat în București a fost să îmi repar caleașca. Azi dimineață eram pornit să fac scandal („dacă nu îmi reparați mașina vă zic lu mami!”), dar la ora 10 dimineața un apel telefonic a readus speranța:
- Domnule Bonea George? (sună așa important) Puteți să aduceți mașina la reparat. Cred că v-ați distrat prea mult fără o oglindă și cu semnalizatul depășirilor cu mâna. E timpul să intrați în normalitate și să vă fie învățătură de minte: bicicleta-i la putere!
Doresc să vă precizez că în aproximativ o lună am trecut prin „privirea de judecată” de n ori. Ce e aia? „Uite și prostul ăsta cum și-a distrus mașina. Ce fraier!”. It`s not me! It`s ză masoni, evrei, maghiari, chinezi, negri, țigani și OZN. Sunt victima unei contipații mondiale!
Mâine o să plec și eu într-un concediu bine meritat. Cum de sărbători am fost prins cu treabă (trafic de gume chinezești), acum am să dispar la munte pentru o gură de aer și o porție de căzături cu placa de snowboard.
Pe mail am primit un comentariu de la Ioana (din Transilvania, cred?!) care îmi spunea că nu a vizitat niciodată CucaCity (capitala domne!), dar nici nu vrea. WOW! Ioana, ești floare rară tată. Puține persoane din provincie spun că nu ar vrea să vină să se înghesuie în IRTA asta de capitală.
Eu trebuie să recunosc, sunt un copil trist. Nu am avut țară și nici rude în provincie. În școala generală și la liceu făceam excursii la „țările” colegilor meu, și eram chiar un copil model: mă trezeam cu găinile (cocoșul era beat), dădeam de mâncare pe la animale, ajutam la gătit și mai făceam una-alta pe lângă casă. Când nu ai compensezi. La fel și când plec în alt oraș, mă port ca un turist model și nu mă abat de la nimic de vizitat. Apropo, eu nu am fost niciodata în Timișoara, Arad și multe alte orașe din zonă. Unde să fac și eu o excursie să vizitez ceva? Aștept recomandări.
Acum un an, Monica îmi povestea cum merge ea cu oile/vaca și cum se relaxează la „lac”. Eu eram de un entuziasm nebun. Ochii cât cepele și cu bale în colțul gurii. Probabil că în cealaltă viață am fost Becali... pardon, un țăran, dar pentru mine, un weekend la țară înseamnă somn mult, mâncare multă și sănătoasă (mec, kentucky fried poule, regele burgăr) și fitness ieftin. E chiar normal să apreciez și să îmi doresc ce nu am avut, mai ales când amintirile multor prieteni încep cu fraza „când eram la țară...”.
Și mulți vor să vină la „Bucale”. De ce? Ce mai e așa fenomenal la acest oraș? Mall-uri sunt peste tot, hypermarket-uri la fel și locurile de muncă nu mai sunt o problemă acum în criza economică deoarece se concediază la nivel național. Dacă cineva e interesat de praf, nesimțire și aglomerație, îmi dau la schimb orașul pentru ceva nou și sigur mai bun.
Aștept oferte.
A fost o singură dată, că dacă era de mai multe ori nu se mai preciza...
Într-o zi cu soare plombat, mai exact 4 noiembrie 2006, Scufițul Fucșia se ducea la bunicuța lui (nu Bunicuța Porno, asta e clar) cu mâncare și note bune de la școală. În jurul orei 18:30, Scufițul a intrat în Pădurea de Rododendroni care făcea legătura dintre FerenTexas și MărgelatuLand. Pericolul era iminent. În aer puțea a parfumul lui Liiceanu, semn că frecventase zona, iar după blocurile gri era Vasile ALecsandri care, wow!, scria poezii.
După numai 15 pași pe potecuță, Scufițul a fost atacat de patru lupi dotați cu iatagane, AK-47, armele furate de la Ciorogârla, două pistoale cu apă și o poză cu Magda Ciumac la bibliotecă. Fiind presat de cei patru și de cuțitul în stomac, Scufițul a renunțat la ce avea mai valoros: telefonul fix cu vibrații și Snake 2. La numai cinci metri de eveniment lumea stătea pe fotolii, mânca popcorn și viziona cu interes acest film de acțiune. Știm cu toții că românul nu se implică dar se pricepe la privit.
Speriat, Scufițul fuge la vânătorul cu chipiu și raportează într-un suflet cele întâmplate. În 10 minute sunt la locul faptei, unde cei patru lupi vindeau telefonul pentru a duce bobo (coca, ina, mari, juana, hero și ina) la pupi(le). În învălmășeala creată sunt reținuți doar doi din ce patru lupi, unul fiind scăpat ca săpunul la dușurile din pușcărie... cu intenție. Unul din lupi este prins cu un cuțit de 25 de cm la el, dar nu a pățit nimic deoarece era unghiera lui portabilă. Adevărul e că la capătul cuțitului avea o furculiță, foarfecă, pilă, șpaclu, bidinea, sandwick maker, extinctor și o gonflabilă pentru urgențe.
După ore întregi de interogări și recunoașteri prin geamuri fumurii, Scufițul pleacă spre casă cu nervii la pământ și telefonul furat. Cei doi lupi sunt duși acasă de vânător... poate mai fac și ei un rumy sau un macao.
3 ani mai târziu...
...Scufițul primește o scrisoare de la Parchetul de pe lângă Pereții Sectorului „Care nu este”, și află că ancheta a fost închisă și telefonul fix probabil este pierdut în... meandrele concretului. Cei doi lupi au fost absolviți de orice vină deoarece, așa cum spune și în scrisoare, în timp ce Scufițul era jefuit în Pădurea de Rododendroni, cei doi războinici jefuiau în altă parte a cartierului. Deci să nu le punem în cârcă încă un jaf, da! Că băieții ăștia nu primesc spor pentru furturi suplimentare, Rozaliule! Să ne fie trăirea ușoară. Și apropo, când mai ies vânătorii să fileze hoții de telefoane poate nu stă lângă ei să le recomande un preț de vânzare, că nu știu ei piața, da!?
Morala? Ghici ce începe cu PU și este mâncarea lupilor, vânătorilor și proCURorilor? PUfarine!
Această poveste a fost și este adevărată, că de nu ar fi nu s-ar mai blogări.
De la mine pentru tine...
Acum ceva timp, când eram în căutarea horoscopului perfect pentru matinal, am dat pe net peste doamna Pasqualina. Părea serioasă în poză și spunea că ghicește în ce nu a văzut Parisul: cafea, stele, cărți, mătasea broaștei și colăcei de grăsime. Ce să mai, CV-ul o ajuta să îmi fie ajutor în emisiune.
Am greșit să îmi trec adresa de e-mail pe site, deoarece am început aproape zilnic să primesc „scrisori” de la ea, și nici măcar nu sunt de dragoste. Se pare că doamna Pasqualina nu are altă treabă decât să îmi ghicească mie viitorul, și toată ziua bună ziua stă în piramida ei și îmi citește prescripția stelară. Poate mă place și nu știu eu, iar sărăcuța e timidă ca Profesoara Porno.
Cred că de atâta dragoste e cu capul în nori, deoarece viitorul prin ochii ei sună mereu roz (fuckșia!) și am parte numai de câștiguri la Loto și cadouri, când în unele momente abea am bani să trec strada da să mai îmi permit o merdenea... cu tot cu branză. Eu o înțeleg că mă iubește de nu își vede constelația, dar deja nu am mai intrat pe site-ul ei de 3 luni și devine insistentă. Îmi e frică să nu mă trezesc cu ea la ușă și să îmi arunce în față cărțile de Tarot: „Poftim porcu dracului! Că Cărți ca ale mele nu o sa mai ai!”. Te apucă groaza...
Acum nu știu ce să zic, să îi mai dau o șansă? La ce? Nici măcar nu știu cum să scap de ea. Ce ciudat, am ajuns să fim hăituiți de relațiile platonice de pe internet. Sunt sigur că după ce o să citească acest text, Pasqy (așa o alint), o să îmi scrie numai scrisori de genul:
„Azi la budă, când îți citeam viitorul în flotor, am observat că o să mori! În chinuri groaznice și fără dragoste! O zi bună scumpi.”
Uite cum facem Pasqy. Vorbește tu cu nenea de la care ai harul divin(a comedie) și spunei că dacă tot îmi promiți ceva să se și întâmple. Să-mi sară sarmalele din farfurie dacă nu te vizitez imediat ce câștig la Loto, doar să mă anunți în ce Matrice te scalzi.
Hai Pace și Zion fericit!
........................................................................................................................................................
În final, ultima delicatesă marca Prodigy:
Eram în Fire, un bar de negrii, și savuram o apă plată cu lămâie. Când, ce să vezi! Sexy Brăileanca se așează în fața mea. Era acolo cu tot cu budigăi ei... senzual... pardon, sexy din Brăila:
Stai pe vine cu aparatul și poți să vezi ceva interesant sau pe cineva neinteresant!
O poză de acum 2-3 zile. Ca să înțelegem cât mai plastic cum e cu ploile în Bucacity:
Să îmi fie iertat talentul în Paint, dar atâta știu atâta fac...
Are 5 ani și a crescut în praful și sărăcia țării care are „Hollywood” cu elefanți. Se numeşte... nu contează, oricum sunt şanse mari să nu îţi aminteşti numele lui când vei merge la ghişeu la cinema. Este doar un copil-actor care a jucat în premiatul film Slumdog Millionaire și ca orice vedetă în devenire, mă așteptam să își cumpere deja casă pe Bulevardul american și să uite praful din care a plecat. Dar nu e așa. Șansa nu e bună nici cu cei care o au...
Revenit acasă a primit o casă și multe strângeri de mână, dar și o „tată de bătaie”. Părintele lui, un posibil om simplu, a considerat că fiul lui nu are nevoie de odihnă după un zbor de câteva ore cu avionul și nu a acceptat ca acesta să nu meargă la școală. Era învoit de profesori, dar nu și de părinte, care din exces de zel părintesc și-a zvântat fiul-vedetă în bătaie. „Hakăna hakâna și ciuri ciuri mă-tii! Treci la școală!”
Câtă ironie, ieri, pe un post de televiziune, doi părinți oameni de afaceri, își apărau odrasla răsfățată în fața unui „dascăl” cu valențe de boxer. Mama a deranjat plodul în oră cu un apel telefonic, iar acesta fiind în culmea plictiselii la matematică a decis că dacă vede câteva cifre pe tastatură e mai mijto. Profesorul, un bătrânel cu o mentalitate demnă de „10 e de la Deus, 9 de la Soartă, 8 de la Profesor și 7 pe merit” (cel puțin așa am înțeles) a considerat că o scatoalcă e numai bună să îi cadă semnalul pușlamalei. A căzut și semnalul, ochelarii, nota la purtare și se pare și IQ-ul copilului. Fafaștocul a amenințat cu tăticul, profesorul a scăzut nota la purtare, iar acum, armata națională e în pericol să piardă un brav... bucătar?
Copilul e absolvit de vină de părinți, care probabil își vor caza odrasla în dormitor între mofturi și toane, ca să treacă mai ușor peste durerea suferită. Profesorul, pe cuvântul meu, nu merită să intre nici măcar în curtea școlii. El, împreună cu dascălii care au dureri în salariu de frezele elevilor/ hainele lor și care țin neapărat să învețe elevul pe cine să urască să își vadă de nepoți... care au.
În India, o vedetă este bătută să se meargă la școală, la noi un rahat cu ochi (expresie bătrânească) este adormit cu „premii” de părinți ca să miștocărească instituția... dar este bătut de profesori neșcolarizați.
