Un Craciun luuuung!

Era 24 decembrie, ziua lu` Cristi (pe aceasta ocazie ii urez din nou LA MULTI ANI! si WE`RE FOREVER BLOWING BUBBLES!), eram in fumurile Backstage-ului, umeziti de vin rosu, si din senin ne bate o foame, ne reamintim ca ne e foame si trebuie sa mancam ceva cald. Fast-food sa fie, doarece pe langa faptul ca e calda si rapida (redundant), mai are si E-uri multe si cancer. Mai multe intr-unul. Si batem drumurile si nimic.
Ajungem de la Unirii in Ghencea si nimic de mancare si nimic deschis. De acolo ne riscam spre Apaca, unde nu vom gasii nimic...de mancare si de intors acasa. Idea era sa comandam ceva pentru acasa. Nimic. In seara de Craciun toti inchid. Daca imi doream o pizza sau shaorma de Craciun sigur nu primeam, norocul meu a fost ca mi-am dorit o plimbare prin frig. Asta am primit.
Infometati, ne intoarcem o parte buna din drum pe jos, acompaniati de cainii cartierului, caini aflati in compania babelor cartierului.
Ajunsi in casa pornim in urmarirea (pe internet) a restaurantului/fast-food-ului inca deschis. Nimic mancabil. Am dat peste ceva cu Hindu/Bangladesh Funky-Food, dar nu vreau sa am Hacaheana in farfurie nici daca traducerea inseama "Struto-camila in sos de lapte batut de soarta". Nu vreau. Chinezii nu mai aveau nici Ling-Cea-Puc, Farfuri-a-Goal-a si nici Jumari-Ly Praji-Ty. Nimic de mancare. Trebuie sa revin la vechile obiceiuri si sa ii cer Mosului dulciuri.
Am adormit dupa ce am devorat tot ce nu era de sarbatoare in frigider si am adormit nu inainte sa imi iau doza de calciu de pe pereti.
Dimineata m-am trezit devreme spre a ajunge acasa sa il prind pe Mos de barba, sa ii spun ca orice are in traista, daca nu e calda, cu ketchup si nu miroase frumos nu merita. Dar pana acasa am prins ultimul taxiu. Era si ultimul din cartier dar probabil si ultimul din viata mea.
Rambo de la volan arata ca ultimul client "La Cateaua Lesinata", si conducea ca si cum s-ar ocupa cu degustarea de acolo. Ii platesc cursa in avans + spaga, deoarece nu are rost sa ma complic si in fond cu banii dati in avans putea sa ma colinde tot Bucurestiul. Ce face Schumi? "Frate nu e nici un politist pe aici! Fi atent ce fac io mancatias (legat)". Si in mijlocul intersectiei frumusete de cerculete, si rotocoale si vuiete "WOW FRATE!E SUCAR NU?"...aveam centura pusa, ochii inchisi si ma rugam sa treaca un Jeep al Ambasadei Americane sa ne izbeasca si sa opreasca Disneyland-ul si pe Mickey Mouse-ul de la volan. Pe Drumul Sarii mergea din bordura in bordura doar sa imi arate ca el e Regele Soselelor. Ma intreaba de unde isi poate cumpara o "litruta" de vodka ca ii e sete. Ii spun apasat ca pana la mine nu gaseste. Imi era frica, daca va degusta langa mine?
In fata blocului parcheaza cu derapaj si scartait de roti. Sunt impresionat pana la a incaruntii. Cobor si invat sa merg din nou.
In fata blocului imi imbratisez masina, pentru ca ea nu face cerculete in intersectii si nici macar de fum, si frigiderul pentru ca el mereu are ceva bun de mancare. Mosu` era langa brad, beat si bolborosea ca l-a parasit Craciunita pentru unu...Colum...bea..nu?

CRACIUN FERICIT!

Caramida din zid.

Trecusera 10 minute de la zguduire. Toti din familia P. era speriati, pititi in bezna, inghesuiti in coltul dormitorului. Copilasul plangea isteric si acoperea fondul de liniste morbida. Surprinsi ca au ratat singurul film pe saptamana aceea, isi dadeau palme nestiind cum se termina. De ce tocmai in aceasta minunata seara de de 4 mai, 1977 trebuia sa se zgaltaie pamantul in halul asta? Nu venisera nici invadatorii si nici pacifistii. Venise ora 21 si urmareau si ei un film in casuta lor de la marginea Bucurestiului.
In prima noapte mancasera ca nesatulii (inconstienta balcanica), tot ce gasisera prin casa, si deja in bezna aveau halucinatii. Era clar, nu mai aveau oxigen, mancare, palinca si nici Carpati. Situatia devenea critica. Copilul plangea neintrerup, neavand ce si de la cine sa suga lapte, iar ceilalti stresati deja il vedeau pe post de fel principal. Copilul se simte amenintat dar continua sa tipe, pana la urma nu avea nimic de pierdut.
Familia a ales (de parca era la alegerea lor), sa stea 2 zile in casa pana sa inceapa fiecare sa arate ce tehnici sinucigase are, consideram ca aveau si putine posibilitati, intr-o casuta in bezna, cu accesul blocat. Puteau sa rabde de foame pana mureau, dar asta dura ceva si disparea placerea. Nu puteau sa isi faca "felul" intre ei pentru ca erau rude, si la o adica, nu e moral. Era o problema de gandit.
De afara incepea sa se auda latratul cainilor. Cineva ii cauta. Mama soaca se isteriza inautru, in speranta ca cineva o sa ii auda. Nimic. Fica ei si sotul erau in celalalt colt certandu-se pentru ultima oara, iar cei doi fratiori isi dadeau ghionturi in amintirea clipelor placute. Era o reuniune de familie minunata. Visau sa mai ajunga si ei macar odata pe Stadionul 23 August, sa se isterizeze la tablourile cu Ceausescu mai rau ca la cele cu Elvis. Sa susoteasca la intalnirile de comitat al strazii, unde sa mai zica de una de alta, de vecine, de vecini, de bani si de cat de bine se tine tovarasu`.
Trecusera 2 zile si speranta (aia care moare ultima), era ingropata demult. Dar o minune se intampla. Printr-o gaurica care se mareste vazand cu ochii, se vede lumina. Erau salvati. Afara ii astepta televiziunea, Ceausescu, Elena, si restul patriei. Erau eroii supravietuitori ai programului "lupta cu foamea si cutremurele". Dupa 2 zile tinuti in cusca reusesc sa iasa. Si cand sa dea ochii cu lumina, fica cea mare (fata mamei soacre), o trazneste un POC. O Caramida ii cade fix in cap si moare.

Piata din Piata Unirii!

Au venit sarbatorile si lumea e in cautare de cadouri.

Unii mai isterici ca altii, cauta prin supermegagiga market-uri cadourile perfecte, stau pana la revelion la cozi si se mai si bat pentru ultima felie de paine, sau carnat oferit gratuit. Am si urmarit cum, in provincie (Constanta?), a fost deschis un nou supermegagiga market, si lumea a luat cu asalt raionul de scaune pliante, urcandu-se pe la 5 metri pe raft de unde aruncau cu ele in capul muritorilor de "sezatoare". Femeile erau extaziate "AM PRINS 6 SCAUNE! VALEI! A VENIT CRACIUNU SI LA MINE!" in schimb ce o doamna probabil cu musculatura subdezvoltata "Doar 2 scaune. E o tragedie greu de trecut cu vederea. Prevad cu aceasta ocazie seceta in Rusia si inundatii catastrofale in baia mea de la vecinu` de deasupra. Trist."

Azi la Spotvertising va recomandam ceva mai lejer si la fel de competitiv ca orice supermarket. Se numeste "Piata din Piata Unirii", si in functie de raziile Politiei (cat mai rare), acesta poate ajunge de o suprafata egala cu a unui supermegagiga supermarket. Cu ce ne intampina Piata? Pai cu vesnicul "Na mancatias (legat) de la noi, ca la alti e nasoi!", "Sosete baietii, Abibas, Mike, Fuma. Na baietii!" si nou venitul de peste mari si tari: "Proaspete plovere (pulovere) lume, acum sosite de pe vapor via China. Na neamule jucaria cu catelu`, proaspat lipita cu scuipici aici in spatele magazinului". Oferte ce dau suturi in derriere firmelor mari.

Cu ce incepem? Intrarea? E de peste tot. In functie din ce directie apari, in functie de cat de aiurea traversezi strada, tot acolo ajungi. Design? Revolutionar. Pe sistemul "cumpara si mergi mai departe in sir indian". Mesele de vanzare prezinta un model Vx3000 cu picioare rabatabile si posibilitatea de incarcare in carca ("Pacala trage usa dupa tine") si fuga cu sarituri peste hopuri...bineinteles din calea Politiei (siguranta si neincredere).

Oferta consta in plovere (pulovere stiu!) din mohair cu optiune de desirare pentru a-ti face altul singur, bijuterii di` la Milano, Paris, Londra via Slobozia, Baicoi. Jucarii lucitoare si zgomotoase, care atrag si surzesc in aceeasi masura, si cel mai interesant "Potaia Zburatoare" (cunoscuta si ca Super Zdreanta), ce faci 2-3 pasi, pasi chinuiti de latratul bolnav si bateriile 777, o tucahara pe spate cu aterizare in barna si o ridicare cu mana...vanzatorului.

Shomping placut!

Ninge.

A inceput sa ninga. De fapt e cam lapovita. dar idea e ca pentru prima data pe anul asta e zapada. Nu stiu de ce (sau poate stiu), dar nu ma simt asa....craciun. In primul rand zapada se va aseza cat sa iasa de un bulgare micut de pe capota unei masini murdare.
Iarna asta e u prag intre libertate si lipsa de griji si faptul ca la anu` prin iunie dau BACu` si alte sperietori de existenta.
Planurile de iarna nu mai par asa aproape si totul nu mai e asa frumos.
Dar sa ne bucuram ca ninge si ca cei mici se vor distra.

Craciun Fericit!

Poza de grup...mortuar.

Era o seara rece de toamna. Afara ploua cu monezi grele de 50 de bani, iar lumea in lacomia specifica statea cu gura deschisa, dar cu buzunarele inchise sa nu le fure goliciunea. In familia V. don`soara Mimi, o rebela in toata firea, se certa cu parintii ei, Grigore si Lucica, demodati, fosti UTC-isti, acum pantofari sau sau palarieri.
In seara aceea, minunata dealtfel, familia are o problema. Tanara Mimi doreste bani de bautura ca sa isi intretina obiceiurile burgheze, si tipa din toti bojocii ca e satula de Carpati de contrabanda si vrea tigare cu filtru si tutun greu. Meduza vrea Marlboro, si nu oricare, vrea dala rosu rosu si lung. Lucica si Grigore incearca sa o convinga "Mai mama nu avem, de abea ce am avut de 2 paini si o rosie ca sa mai dregem o supa chioara. Fumeaza si tu de la prietenii tai". Mimi "nu" si "nu". Si dai cu tipete, sparge bibelouri cu ingerasi, rupe cu dintii mileurile de pe televizor si daramat covorul cu "Rapirea din Serai" de pe perete. Ingerasul vrea tigari, adica niste amarati de 5 lei. Nu e ca si cum ar fi studenta si ar cere milioane pentru carti si studii. Intelegere Doamneeeee!
Deja discutia nu ducea nicaieri. Asa ca tanara silfida pune mana pe cutitul de transat halcile din porcul de iarna, si in sus si in jos pana isi lasa parintii balta...de sange si transpiratie de la tipete. Cuprinsa de remuscari, ii mai hacuieste putin. Fiind sigura ca omul traieste si dupa operatie pe creier, decide sa ii spanzure in baie, ca sa se scurga si mizeria. Apoi calculeaza fapta si decide sa ii ingroape de vii in curtea blocului langa hamsterul ei si cainele vecinei. Fapta este efectuata ca la carte, numai ca ea lucra dupa o culegere bulgareasca veche, astfel incat politistii o prind cand tarsaia cadavrele pe scari in pungi de Metro.
Mimisor scapa pe caz de nebunie de scoala de corectia, si pe caz de bani si eroare judiciara de Sapoca/ Balaceanca si revine la liceu dupa ce pierde un an de zile la terapii. Fara parinti.
Vine sfarsitul anului. Un an in care a fost vorbita pe la spate pentru fapta ei, si toti se fereau de ea prin liceu si profesorii ii zambeau tampi cu gandul la parintii ei. Poza de sfarsit de an cu clasa. Toti frumos aranjati, frezati si fezandati se aseaza asa cum le dicteaza fotograful profesionist. "Zambiti va rog" si din spate se aude de la Mimi: " Daca nu iese bine poza va omor". A fost cea mai frumoasa poza a liceului.

Un tramvai numit speranta.

Vesnicul 32. Consider ca fiecare avem predestinat un nume, un caracter, dar pe langa astea, si un tramvai/autobuz/troleibuz prin care sa ne consumam existenta. Eu am fost oferit ofranda unui colos, rapid, nemilos...32-ul.
Pe parcurs ce am scris am relatat diferite evenimente din el. Azi, dupa cateva zile pauza, am adunat destula informatie, si voi incepe, ca intotdeauna, cu vesnicul cersetor si/sau momentele hilare, pentru cele triste altadata.
Dimineata zilei de 6 decembrie. Toti cu un zambet tamp pe fata, si aici prin "toti" ma refer la cei de peste 18 ani, fericiti nu inteleg pentru ce? Doar Mosu` nu mai vine chiar asa pentru toti, norocul meu cu cei 2 nepoti, ce la 6 dimineata, imparteau dulciurile cu mine si ma tarau din pat, in sufragerie langa ghete, ca sa ne jucam cu papusi si soldatei fiorosi (apropo, e chair asa groaznica mancarea in armata, pentru ca majoritatea soldateilor sunt versi si pe fata, nu numai pe haine, si ma gandeam ca..).
Revin la tramvai. Drum lejer, spanzurat de umbrela, umbrela spanzurata de bara. Era un fel de "Tramvaiul spanzuratilor", unde mai multi zambeau talamb, si chair fioros. Si mergem, si mergem, tagdam-tagdam.
Mai era o statie, parea ca azi nu voi avea parte de nimic interesant in drum spre liceu. Dar speranta moare ultima (asta daca nu moare de la miros).
Se urca un tanar cetatean al patriei, imbracat decent, posibil muncitor dupa caracterizarea facuta de lumea din jur. Si incepe "Azi e ziua mea! Azi e ziua mea! Azi, nu maine, e ziua mea!", si tot asa pana la infinit. Clar cersea. Si ajunge in capatul la drisca electrica, si o babuta ii spune "Daca e ziua ta nu dai ceva de baut, de mancat?! Pai ce inseamna asta!", si ii intinde ghidusa o bancnota de 1 leu. Acesta rusinat, pune capul in pamant si coboara grabit. Ma intreb daca a plecat dupa mancare si bautura.
Morala? Vreau si eu aceasta abilitate de a enerva omul pana la punctul de maxim stres=placere. Daca aveti parinti, care de ziua voastra se fac ca ploua, uitati reteta: 2 cepe pentru lacrimi, o pereche bocanci grei pentru mers apasat si repetati mergand in jurul mesei cand mananca, "Azi e ziua mea! Azi e ziua mea!". Rezultat garantat.

Broken Ribs - Revolta

Primul videoclip al trupei.

Campanie ANTI!

Pentru ca sunt atatea lucruri ce ne enerveaza m-am gandit sa fac o campanie anti-prostie si anti-lucruri-ce-ne-enerveaza. Puteti lasa un comentariu despre asa ceva. Apoi le putem discuta. Astept. Ce ne streseaza la micul dejun, pranz si seara?

In vesta printre restu`.

Weekend. Sambata mai exact. Penultima zi de Gaudeamus, si nu am venit ca in alti ani pentru tone de carti, am venit doar pentru una (ca am plecat cu 4 asta e alta poveste). Cartea despre care e vorba se numeste"In vesta, printre fracuri" si este scrisa de Ion Cristoiu. Toti il stim (sau ar trebui sa stie), de la televizor (asta daca nu esti genul ce se uita 24/24 la "Nora pentru mama" sau alte programe educationale), si din presa, daca ii citesti editorialul. Sunt fericit sa spun ca sunt unul din cei (sper nu putini), care ii "urmaresc" munca, si ca un hot, incerc sa fur ce e mai bun de la el.
Ca un tribut pentru cariera indelungata, am stat la coada si am asteptat, sa priemsc un autograf pe noua carte. Sunt multumit acum. Nu ma mai interesat de discursurile lui Basescu, Iliescu, sau aparitia sporadica a lui Nastase. Mai multe despre asta in paginile revistei.
P.S.- in spatele meu la coada, e Mihai Gadea.

Inca un vot dat/ pentru al' mai fermecat.

VALEUU!!! Vin alegerile. Publicitate, promisiuni, certuri, lamentari, LILiiiii cate si mai cate. Si toate vechi. Se chiuie pe la televizor, se zbiara la radio si se scrie cu LITERE MARII, in presa. Si pentru ce? Pai asta e o intrebare buna. Mie unu, disperarea lor, imi cam da de gandit. Harmalaie mare dom`le.
Deja clasicul "cetatean turmentat" e uitat demult. Acum sunt eu, cetateanul violat, prototip secolul 21, dotat cu nervi de otel, isterii cu o intensitate de 60 dB si musculatura pentru o fuga egala cu primul prototip de masina.
Sunt o victima sigura. Vin din toate directile, inarmati cu brichete, fulare, umbrele, chibrituri, s.a.m.d. Unde sa fug? Aia e ca nu am unde. Asa ca stau linistit. Primesc micile atentii (sigur voi vota, daca primesc chibrituri, ca de, aveam tot ce imi doream numai chibrituri nu), le arunc la primul cos (dovada de simt civic), si imi continui mersul mai departe, fericit ca am socializat.
Ce mi se pare hilar si nou in acelasi timp la campania asta, este faptul (totusi cred ca e veche dar acum e mai virulenta ca niciodata), faptul ca partidele isi inchiriaza niste masini care sa se plimbe prin oras, facand reclama. De la masinile impozante pentru PSD, PNL, PD, am sarit in extrema cealalta, cu Dacia 1300 Berlina pentru PRM (dotata cu steag si drapel sters de sudoarea Tribunului, si difuzoare de stadion) si Matizul lu` Jiji, de culoare verde, dotat cu imn si melodii patriotice. Mi-am promis ca atunci cand voi avea partid, ma voi plimba cu dricul tras de cai vopsiti pestrit, din boxe va rasuna "Marsul funerar" de Chopin, si de deasupra de pe coviltir, va voi promite ceva ce pot face: "Dragi concetateni. Eu nu va promit bani si averi. Ca acolo unde va duc eu, e loc pentru toata lumea. E liniste si toti vor avea parcela lor de iarba verde. Va asigur drumul dus, si sederea pe 50 de ani. Cazarea este gratuita, si confortul sporit, dantela la discretie". Umor negru? Da. Cine mai promite asemenea conditii. Asemenea sinceritate. Nimeni. Deci voi castiga detasat.
Recunosc, campania asta electorala e mai obositoare si bombastica ca niciodata, dar umorul si balcanismele o tin mereu in viata si proaspata. Pui stampila, na Berlina.

Descopery Sanel.

Toti radem de ei, dar de fapt ce sunt ei? Facem glume pe seama lor si totusi de putine ori ne impunem. Se numesc "manelisti" si in acest text voi prezenta un documentar, studiu realizat pe o asemenea specie, pe parcursul unei zile.
..............................................................................................................................................................................
-ora 9= trezirea este intampinata de telefonul mobil ce tipa din toate difuzoarele "Cine bate la fereastra mea o oooo". Nu serveste nimic la masa, deoarece isi aranjeaza parul, procedeu ce dureaza prea mult. Satisfacut de noile haine mini-manelisto-style si freza cu creasta plostita de gel si suvite blonde, pleaca la scoala.
-intre ora 10 si 11:30= pe drum este insotit de un coleg de aceeasi specie, care il acompaniaza vocal si cu ajutorul telefonului mobil, intr-un concert semi-live, semi-playback dar maxi-kitch, concert ce crapa geamurile autobuzului, si ridica parul in cap calatorilor. 2-3 persoane, le cer respectuos, sa opreasca "muzica": "Da opreste dracu schelalaitu ala!". Nici un rezultat. Indiferenta da roade. Si lumea isi roade unghiile de nervi.
-ora 12=liceu. Este intampinat de altii ca el, cu acelasi stil de haine si aceeasi muzica. Se simte in centrul atentiei. Nu respecta intregul program scolar. Nu considera necesar statul la ore asa ca prefera sa domine trotuarul din fata liceului, unde imbracat in trening cu Puma, agata boboace.
-ora 14=paraseste incinta liceului si pleaca cu "baietii" sa colinde Magazinul Unirea in cautarea existentei pierdute. Nu cumpara nimic, nu cucereste nimic, nu gaseste nimic. Vorbesc despre telefoane cu 27 de pixeli si memorie cat pentru toata istoria manelelor.
-intre orele 18 si 20=merge pe jos pana acasa, pentru ca "mersul pe jos, face piciorul bengos".
-ora 21=intra prin efractie pe mess, violand buna dispozitie a tuturor. Incepe sa dea mass-uri cu manele, situri de manele si cerinte de melodii...evident manele. Incearca cateva cuceriri cu scopul de a obtine o partida de...cyber-sex. Nu iese nimic, fetele raspunzand cu indiferenta la apelativa ca: "papuse", "silfido", "sucaro".
-se face ora 23=in dormitor intra mama personajului. Femeie trecuta prin viata, isi pupa cu satisfactie progenitura, il intreaba cum o mai duce cu fetele, daca mai e "cuplat" cu alde Lucica, si intr-un final cand sa iasa pe usa ii spune ca la sedinta cu parintii va face "sou" pe seama profei de engleza care la taxat pe "pui" cu 2, nota gresit acordata pentru cata engleza stie: "funk you", "son of a plaja" si altele care le stie de la emisiunea de cultura generala "Vacanta Mare".
-ora 23 si juma`=isi termina grisuletul si se aseaza in patul, ce are ca imprimeu chipul tuturor manelistilor. Isi pune telefonul la incarcat, pentru maine, si adoarme.
Acesta este studiul organizat de Discopery Sanel, pe seama manelistilor.

Primul episod din serialul Familia Crampescu.

SAWezi si sa nu crezi.

Si da. Stau in intuneric. Electrica sau Renel imi ofera 2 ore de vis. Singuratatea in bezna, romantism la lumanare de biserica.
Caut buimac sa scot computerul si ce mai am prin casa din priza, deoarece astia se mai joaca cu lumina, ca la petrecerile fara efecte. Servesc o masa grozava dompusa din: Eugenii, cereale (fara lapte, nu ma risc la aragaz pe bezna, risc sa nu vad flacara) si un suc pe care nu il mai gazesc in bezna.
Stau infofolit sub plapuma. Nu de altceva, dar daca nema curent, nema caldura. Un dus cald ar fi minunat dar la fel...bezna.
Ultima speranta. Telefonul mobil. Bag un joc. Si timpul trece si eu duc lipsa computerului care isi trage sufletul langa mine. De cand visa nesuferitul sa mai cada curentul, sa se mai aseze praful in carcasa si virusii in fisiere. Bestia.
Se duce bateria la telefon, lumanarea se stinge si lanterna nu am. E clar. O sa trebuiasca sa gandesc pana se aprinde un bec in cap. Prea multe desene.
Ma uit tamp pe geam la casele din fata mea, unde oamenii au lumina in casa si o folosesc ca nesimtitii numai pentru ei, obstructionand-o sa ajunga pana la mine. Ei se vad la bec, eu ma incalzesc la lumanare. Am un deja-vu...Baietelul (era o fetita dar se schimba) cu chibrituri?
Ar fi trebuit sa invat. Dar pe semi-intuneric e imposibil, asa ca decid sa ma asez in pat si sa dorm (regret ca am donat unei case de batrani bicicleta mea cu care pedalam Wati prin casa cand cadea curentul, mai faceam si fibra).
Si inchid ochii, apropo nici o diferenta intre cum e sub pleoape si cum e cu ochii deschisi. Decid sa nu dorm iepureste. 5 minute mai tarziu se aprind toate luminile, casa devine o discoteca luminoasa. Sar in tavan de bucurie si ma grabesc sa pun totul la loc in priza. Termin cu toate. Apas sa deschid computerul si...POC. Cade iar curentul!
Dupa usa se aude o voce: "Hello George! I wanna play a game!Monopoly? Scrabble?Lapte gros?"
Ma asez in genunchi si strig "Vreau sa jucam FIFA pe net prostule!"

Liceu undercover.

De la incidentul cu elevii injunghiati prin autobuz, Nichita Stanescu, liceul, a devenit o a 2-a sectie de politie. Sunt peste tot. Si nu inteleg, de ce? Nu avem gogosi la budic (daca gluma e prea "americaneasca" schimbam), nu avem merdenele.
Dupa atatia ani in care elevii s-au dat cu capetele de catedra, se aruncau prin geamuri si mai multe lovituti aplicate cu colegialitate, apare acest Factor X cu "cascheta" sa perturbe yingu` si yangu` educatiei. Pai eu ma multumeam cu filmele cu violenta si semi-pornografie ce apareau pe youtube.
Observ ca acum toti acorda atentie elevilor. La butic, vechea vanzatoare a fost schimbata cu un agent cu peruca si sort, astfel ca de cate ori cumpar ceva imi verifica banii la ultraviolete. La toalete nu mai vorbesc. In 2 toalete se fumeaza si se paseaza Burgeru` la 2 litri pe dedesubt, in cel din mijloc 2 elevi (de sexe diferite) se cunosc mai bine, si in ultimele 2 politisti fac o misiune de supraveghere intensa "Aici pe receptie. Sunt aproape sa depun microfoane. , mai esti pe receptie?". Din ultimul WC se aude o voce infundata "Sunt pe vine".
Profesorii au o tehnica noua de predare: "George Bacovia. Terminat. Poet simbolist. Terminat. A scris poezia Plumb. Terminat". Si asa trece ora. Si caietul se termina intr-o saptamana.
Mai multe sincer nu mai astept. Sunt obisnuit deja. Dar va rog sa imi semnalati daca ceva ciudat se mai intampla in licee. De exemplu: la proba de sport cand alergati sa fiti urmariti din spate de o masina cu sirenele pornite, iar cand iesiti la fumat, sa fiti supravegheati de pompieri. Oricum e bine ca dupa fiecare incident neplacut se mobilizeaza si politia. Prevenirea incidentelor ar rezulta 0 incidente. 0 incidente 0 lucruri interesante. Faliment OTV, Libertatea si Click!
Ca la detergent. Infractiunea este buna!

Nu cu picioarele pe catedra.

De cand am intrat in "lumea" asta a scolii, am vizionat in fiecare an un circ ieftin al scaderilor si majorarilor de salarii. Avand doar 7-8 ani ma bucuram, ca toti ceilalti, ca se amana scoala pentru 4-5 zile, si felicitam Ministerul. Acum ajung sa gandesc altfel.
In acest post nu voi spune nimic rautacios la adresa Ministerului Educatiei, pentru ca nu e vorba de ei. Da, am intrat in UE, da, ar trebui o echipa competenta acolo sus, dar la fel ca si in religie (doar duhneste evlavia in noi in Postul Craciunului), sa ne interesam ce facem pe Pamant ca sa ajungem in Rai.
La ce ma refer? La licee, la profesori, la scandalurile de mita din scoli, la meditatile care le dau profesorii. In primul rand as recomanda urmatoarele, in masura in care pot fi aplicate: majorarea salarilor astfel incat un profesor sa nu fie platit cat o femeie de servici de la o banca, majorarea pensilor ca sa nu ii vedem marsaluind pe bulevarde cu plosca si proteza si in final pensionarea la o varsta mai mica. Nu 40 de ani. Sa nu exageram. Dar un profesor de 55-60 de ani...e depasit de multe situatii.
In liceu am observat influenta varstei asupra profesorilor. Accept comentarii sau exemple in contradictoriu, dar imi mentin parerea ca un profesor tanar, ce stie sa inteleaga un elev mai apropiat de varsta sa, si cu o experienta post-comunista, ajuta mai mult. Cu ce ma ajuta faptul ca un profesor are 40 de ani de profesie, daca majoritatea sunt pe vremea lui Ceausescu, si in decursul a 18 ani de la revolutie, acesta nu are un stil de a preda..demn de UE.
O alta "bila neagra" a profesorilor consta in unele exemple care le ofera la ore. Profesori trecuti prin viata, considera de cuvinta sa isi impartaseasca ideile in fata unor elevi care percep tot ce nu cunosc. La fel cum in Italia profesorii discrimineaza romanii, in spatiul Carpato-Dunarean, profesorii discrimineaza tot ce considera ei de cuvinta, si impartasesc asta cu minti fragede.
Vine BAC-ul. Toti sunt nervosi, stresati, doresc sa streseze elevul si mai mult si isi revarsa frustrarile personale pe elevi. Vin nervosi de acasa sau de unde mai vin, sar torpilati la catedra, si cu o autoritate prosteasca dicteaza extemporale. Sa nu ma contrazica cineva ca in 12 ani (sau mai multi) de educatie, niciodata nu a patit asa ceva. Profesorilor le pasa prea putin daca tu treci cu bine BAC-ul sau daca ai macar medie de trecere. Multora le pasa de salarii. Si sunt complet de acord cu meditati. Inclusiv elevii recunosc ca asa invata mai bine.
In legatura cu liceele si conditile pe care le ofera e discutabil. In unele se baga mai multi bani, in altele se fac fantani arteziene de la tevile de apa sparte. Unele au calculator si la toaleta, altele nu au caldura in clasa. Discrepanta e mare in functie de importanta liceului si cantitatea de materie cenusie produsa, de multa ori in contradictoriu cu conditile oferPite.
Daca parerea mea pare exagerata, nue dintr-o frustrare juvenila ci doar din simplul fapt ca scoala o fac in scoala, nu in Minister. Si problema nu e numai a profesorilor. E vina istoriei, deoarece comunismul a fost asa aproape de anul in care eu sunt la liceu.

Inutil.

E inutil. Nefolositor. Ce? Pai sa enumeram:
- e inutil sa dau sfaturi, ori nu sunt ascultate ori sunt cerute din bun simt
- e inutil sa imi propun ceva, pana la urma eu nu am planuri, deci nu am ce indeplinii
- vise? nici vorba! visul in cazul acesta e un motiv de esec
- atmosfera nu o fac mai placuta prin dialog, si o tensionez prin simpla discutie
- interesul care il arat e doar nesimtirea de a intervenii
- nebagarea in seama, la randul ei, este de neinteles si taxata
- opinia personala este luata drept jignire si afront
- intuitia este inutila pana la urma totul fiind cu noroc
- bunul gust este taxat ca impartialitate
- creativitatea este de fapt un plagiat
- concurenta este tupeul nemarginit
- comoditatea e lene
- cheful este doar un pretext de discutie
- sacrificiul inseamna carne de tun
Urmand toate acestea observ ca sunt momente cand e inutil sa FACI orice.

Sugativa.

De mic observ, si de cand eram mic ma deranja. Dar acum am invatat destule cuvinte ca sa pot exprima ce vad.
E vorba despre aceste sugative, aspiratoare sociale, capabile de orice frecare pentru orice ridicare. De exemplu, se ia una bucata de don`soara pink (se extind, chiar si don`sori pink), si li se cere sa atinga un nivel. Se considera incapabili (recunoasterea e primul pas), si astfel se folosesc de tertipuri spre a atrage atentia.
Ca protectie se mai considera si una bucata caniche, cu gura mare, capabil sa latre incurajator pentru stapana roz. E un fel de sugativa stapanei, provocandui o continua liposuctie (chiar e nevoie la suncile cu volanase).
Se ia la fel una bucata persoana cu functie, si la pachet n in 1 oameni de duzina. Se incepe procesul de zaharizire. Se doreste bagare in seama? Raspunde prima la orice (prost sau bine) si se scuza penibil la orice raspuns gresit ("Ah ma gandeam la cu totul altceva" si frectii de duzina), iar daca prin minune raspunsul este corect urmeaza o divinizare personala, la care se adauga si nas pe sus si rasini...de brazi.
Urmeaza pasul doi. Rasul isteric. Ne este inaintata o gluma proasta, iar sugativa roz isi incepe numarul cu un ras isteric, demn de filmele de groaza ("Vai ce gluma buna HAHAHA! Nu ma pot abtine HAHAHAH" si scena continua pana la lacrimi...ale mele).
Al treilea pas, si ultimul, este acela de a fi mereu in fata, mereu pregatit cu complimente, majoritatea depasite pentru nivelul discutiei ("Si aoleu ce super-mega-misto-trendy-flendy sunteti. Un etalon al tinerei generatii, un amfitrion al cunoasterii!" si lipa lipa ca pe inghetata).
Din duzina se aude o voce: "Dar...", si este retezat cu un scurt "Nu e adevarat!", si apoi iar vocea puncteaza nervoasa "Ai par pe limba de la atata lins? Mai avem si noi ceva de spus". Don`soara Pinsi cu canichi-ul se simt ofensati si isi intorc nasurile in cealalta directie a dispret. Injura birjareste si fac gesturi de dame usoare...si nu in greutate.
La final, specimenul doreste sa fie apreciat si in grupul de duzina, astfel ca incepe sa apostrofeze fundul care l-a masat atata timp. In functie de I.Q.-ul grupul, reuseste sau nu.
Constat cu tristete, ca acestor sugative li se alatura zilnic alte si alte persoane.
Concluzia? Nu stiu care e, dar sunt sigur ca obezitatea nu mai e o problema (cel putin in Romania) cu asa liposuctie. America e mult in urma noastra.

Amintirile au luat Fire. (partea 1)

Era cam acum un an, pe vremea asta. Dar erau multe diferente. In primul rand eram mai mic cu un an, aveam plete+dreduri+par scurt (o mixtura in capul meu), geaca de piele cu tinte, lantul meu, raiati trecuti prin toate barurile si multe tricouri cu Ramones, puse unul peste altul. Cristi era imbracat cam la fel, doar ca el mereu a tinut sa aiba o infatisare 30% serioasa.
Bateam la pas Lipscani-ul, cu o pereche de tenesi mai mult rupti, decat intregi, dar nu imi era frig. Pe atunci faceam recorduri de pahare de vin fiert in Fire, pentru ca mereu se gasea cineva sa ne mai ofere unul. Eram fericiti, clasa a 11a, nici un stres, nici o bataie de cap, nu ne incarcam capu` cu lucruri neimportante.
Ce sa mai povestesc? Cand eram alergati pe strada de "unii" oameni? Sau cand rupeam afise?
Eram la inceput. De abea ne cumparaseram chitarile si eram gata de treaba. Nu ne interesa ca nu stiam un acord, noi faceam coveruri Ramones, Sex Pistols, Stooges. Am lasat pe altii sa imi explice ce e punk-ul in timp ce eu stiam de acasa dar pastram linistea. Nici nu cred ca am explodat vreodata, rareori zicand "Frate asta e trupa?!". Incepeam sa cunoastem lume. Imi placea sa fiu intrebat "ce iti place asa mult la asta?"...era ceva nou...ieseam din tiparele contemporane.
Ce frumos era cand ne adunam 10-15 oameni, uneam masutele din Fire, si trageam o petrecere ad-hoc, cu mese pline de bere si vin. Nu ne cunoastem intre noi, dar la sfarsit plecam toti imbratisati si fericiti. Acum realizez ca trebuia sa plang dupa fiecare plecare. Mai trecea o zi.
Am sa continui aceste depresii de 50 de ani...la 18.

Avem un cetatean, cum il mai jecmanim ?

Firma Euroconstruct Trading ’98 (detinuta de catre Dan Besciu si Sorin Vulpescu) a castigat o parte semnificativa din licitatiile pentru reabilitarea strazilor din Bucuresti. In ciuda acestui fapt Dan Besciu declara : "Sa stiti ca noi n-am primit nimic de la Dumnezeu! In fiecare saptamana, participam la zeci de licitatii din care rareori castigam. Acum, cu primaria, am pierdut cinci pachete de strazi din sase. Prin contractul pe care l-am semnat cu municipalitatea ne asumam o serie de obligatii." Acestia doi sunt fosti parteneri de afaceri cu Dorin Cocos, sotul Elenei Udrea.

Iesind din tiparele jurnalistico-politice ne indreptam atentia spre una din strazile aflate in proiect de reabilitare de catre firma Euroconstruct Trading ’98, si anume Strada 1 Mai. Conform autorizatiei de constructie 520 din data de 03.10.2007, proiectul finantat de catre Primaria Municipiului Bucuresti, lucrarea trebuie sa inceapa pe data de 23.10.2007, avand o durata de executie de 7 luni. Asta inseamna ca lucrarea trebuie finalizata pana la data de 23.05.2008.

Pe parcursul constructiei traficul a fost redus la o banda pe sens, iar mijloacele de transport in comun sunt oprite. Nu dorim sa punem la indoiala necesitatea reabilitarii strazii, doar durata de constructie si luam in considerare faptul ca se apropie iarna, lucrarile fiind sistate in aceasta perioada datorita conditiilor meteo nefavorabile.

Facand o comparatie cu Autostrada Bechtel, care conform planului trebuie sa aiba 415 km pana in anul 2013 (9 ani de constructie), realizam ca in o luna de munca se realizeaza 3.84 km de sosea, in timp ce Strada 1 Mai, de doar aproximativ 1.5 km are nevoie de sapte luni pentru reabilitare. Ni se pare normal sa cerem o explicatie de ce reabilitarea strazii a inceput asa tarziu si de ce dureaza atat de mult.

Cred ca raspunsul il vom primi niciodata.

Bonea George – Valentin

Miron Valeriu - Cristian

Cel mai scump job, si cel mai ieftin blow.

O sa incep cu o mica istorioara. In anii `20 Charlie Chaplin a fost una dintre cele mai notorii victime ale valului anti-felatie. Captiv intr-un divort violent, actorul a fost inculpat pentru ca ar fi “solicitat, cerut si comandat ca reclamanta sa se supuna, sa faca si sa comita, pentru placerea piritului, asemenea acte si lucruri, anormale, impotriva naturii, perverse si degenerate, incit expunerea lor in detaliu ar fi fost revoltatoare, indecenta si imorala.” Chaplin, de fapt, nu facuse nimic altceva decit sa-i ceara nevesti-sii o repriza de felatie. In 1927, a ajuns la un acord, prin care trebuia sa plateasca 625.000 de dolari, scapind astfel de proces. Acesta este cel mai scump blow-job din sitorie.
Din anii `20 vom ajunge direct in anul 2007, unde un personaj, la fel de ghidus precum Chaplin, dar cu o sotie binevoitoare, intreprinde "o portie" de sex oral intr-un restaurant din Bucuresti. Intr-un film, mai mult regizat, Irinel si Monica, acest cuplu public, au infaptuit o asemenea fapta. Pe langa faptul ca nimeni nu a dat pe nimeni in judecata, stirea care a tinut mai multe zile prima pagina, a oferit un spectacol grobian. In primul rand, Monica face ce vrea cu gura ei (de la proverbul "omul si-o face cu mana lui", modern "omul si-o face cu gura ei"), dar faptul ca acestia fac un motiv de mandrie din asa ceva, ar trebui sa fie jignitor pentru oricine se aseaza la masa respectiva.
Doresc sa ii amintesc Monicai, ca in antichitate, se facea un astfel de job, si pentru mancare. E de felicitat ca ea a primit pe langa mancare, bani, masini, publicitate, s.a.
Comform zicalei "Lahis fellat assibus duobus", tradus ca: Lahis face felatie pentru o jumatate de sextert, putem spune ca Monica face felatie pentru jumatate de reclama.

Mailat-a nu se poate.

Din ziua respectiva, Romania a fost pusa la zid. Impreuna, au sosit la esafod, toti romanii, de peste granita. Haosul a cuprins 2 tari. Italia isi apara tara de "invadatorii, cotropitorii si navalitorii" de la nord de Dunare, iar Romania, prin oameni care o reprezinta, nu apara nimic. Isi scoate resemnata sapca, made in China, si isi cere scuze pentru moartea Giovannei Reggiani.
In cursul emisiunii de duminica, de la Realitatea TV, in care sa tinut si o slujba pentru Giovanna, invitatul, domnul Nicolas Don, jurnalist francez de origine romana, a tinut sa precizeze in mai multe momente ale emisiunii ca Romania, sufera de sindromul unei "tari mici". Acel sindrom de a se injosii, in fata unei fapte neprobate, si care ar trebui sa aibe repercusiuni doar asupra faptasului.
Interesant este faptul ca dupa zile intregi de dezbateri, ale analistilor, deontologilor si politicienilor mai mult sau mai putin rezervati, concluzia nu a fost "cum decurge ancheta", cetateanul Mailat fiind etichetat ca si vinovat, discutiile avand un caracter lamentabil, balanta inclinand spre spiritul civic si revolutionar, de integrare a etniei rrome, in societatea europeana. Precum spunea si Mircea Badea, romanii si italienii, nu au fost deranjati de economia care a crescut cu ~4% si nici de forta de munca care a crescut in tara respectiva. A fost insa atrasa, la aproape 18 ani de la revolutie, de integrarea rromilor. Prilej cu care, Madalin Voicu, a aparut la televizor zilnic, spre a critica sau ovationa "spiritul tiganesc", iar in emisiuena Sinteza Zilei, regele Cioaba, a declarat, ca Mailat nu este rrom, declaratie luata prea putin in seama.
In continuare, urmarind emisiunile, observ ca pe nimeni nu intereseaza cum decurge ancheta. In primul rand, Mailat a declarat prin avocatul sau: "Imi pare rau ce i s-a intamplat Giovannei, dar eu i-am furat doar geanta". Pe langa declaratia acestuia, este vizibila eschiva medicilor legisti in a se exprima daca italianca a fost sau nu violata. Eschiva ce creeaza impresia ca povestea este cusuta cu ata alba. Cum au remarcat si cei din presa locala, in Italia se aproprie alegerile, si tara se ineaca in extremism.
Analistii se intrec in a afla mai multe despre rromi, italienii in a expulza mai multi romani, sau a-i haituii, iar presa locala impreuna cu cea din cizma, se intrec in acuze din ce in ce mai grave aduse romanilor. Impartialitatea dispare cu prisosinta.
Au mai ramas 2 solutii pana acum. Una propusa de deputatul PC de Hunedoara, Ionica Constanta Popescu, de boicotare a tuturor produselor italiene, iar solutia cu numarul doi ar fi ca romanii din Avrig (comuna din care provine Mailat, jud. Sibiu) sa isi aminteasca de romanca ucisa in italia de un motociclist, de oamenii de afaceri italieni ce jefuiesc tara, si de alti criminali de la portile Romei ce isi fac veacul in Romania. Acestea sunt subiecte de 1-2 zile. In schimb judecarea unui om (neprobata inca vinovatia acestuia), judecarea unei etnii si totodata a unei natiuni, este subiect de prime-time.

De ce uram umbrelele?

Inevitabila zi de luni. Ma trezesc, cu parul ravasit si gandurile in colturi, acolo unde m-as arunca si eu. Ma tarsai pana la baie, unde arunc cu apa pe fata, speriat ca e rece. Cu un ultim efort ma intorc in pat si ma invelesc. Trag o ultima injuratura pentru ziua de luni, si inchid ochii. Tic tac, tic tac, Tzrrrrr. Ma intorc pe partea cealalta, deschid un ochi, ma uit la ceas. Ceasul la mine. Ce sa fac? Sa il arunc pe geam? Sa il inchid cu un pumn? Sau sa ma ridic eroic, si sa incep ziua, ca un martir al zilei de luni? Aleg ultima varianta. Regretabil gest.
Ma imbrac cu scopul sa nu intarzii, si plec nemancat, prin frigul de afara. Deschid umbrela si plec prin ploaie catre statia de tramvai. Picaturile ma lovesc rece in fata, si mai trag cateva injuraturi zilei de luni. Ma enervez ca trebuie sa lupt cu umbrela impotriva vantului, si o strang, dar dupa 2 minute ploaia ma face sa cedez, deci deschidem umbrela.
Trebuie sa ma ghidez printre miile de umbrele, astfel inca sa nu primesc una in ochi, sau sa nu lovesc pe cineva cu a mea. In statii ma strecor printre umbrele, si ma enervez si mai rau, dar ma bucur ca la metrou nu ploua. Inca.
Ziua trece cu nervii de rigoare, doar e luni, si ma grabesc sa ajung acasa. Mai am doar 50 de metri pana in scara blocului cand vantul imi vine de hac. Imi intoarce umbrela si ma sileste sa lupt cu un adversar invizibil. Ma simteam penibil, dar in acelasi timp eram din ce in e mai nervos. Doream sa ii dau foc. Si umbrela cedeaza, probabil amenintata de subconstientul meu.
De ce uram umbrelele? Pentru ca umbrela, inseamna automat ploaie, adica stres, nevroza generala si parca nimic nu iese bine. Pentru ca umbrela te obliga sa lupti pentru bucata ta de "pamant" uscat. Iti ofera protectie fata de ploaie, dar iti ingheata mana. Pentru ca e luni si ploua. Daca ar fi plouat vineri, as fi zambit.

Si brazii au sentimente.

Eu nu o sa am niciodata un brad artificial, pentru ca pe brazii adevarati ii dor.
Ma plimb in frig, asteptand zapada ce pare ca nu o sa apara prea devreme nici anul acesta, si ridic privirea. In fata mea se ridica un "monstru" metalic, o chestie in forma de con, parca format din spite de bicicleta. Intreb ce e cu "ciudatenia" asta, si primesc un raspuns al fel de ciudat. Un brad. Casc ochii si observ ca verde nu-i, de mirosit a brad, nu miroase, si nici varf nu are. Ceva e putred in...Piata Unirii. Un "brad" gigant, de ~80 metri, troneaza in parcul din centru, si din cauza utilajelor de constructie (care distrug o buna parte din parc), trebuie sa ocolesc o bucata buna de drum. Foarte nenatural pentru o sarbatoare asa frumoasa.
Peste tot vad decoratiuni cu motive de Craciun: fulgi de nea, Mos Craciun, craciunite s.a. Dar nicaieri un brad natural. Toti dau cu spray cu miros de brad. La fel de original.
Lumea e "moderna" acum. Decoreaza "brazi" cu pini de hartie verzi, mirosind a plastic chinezesc, dar problema se rezolva cu spray-ul minune.
Ce frumos era cand aveam 10-11 ani si peste tot erau brazi. In fiecare casa. Cu mirosul natural venit din creierii muntilor, chinul de a-l baga in casa (in functie de cat de mare era) si faptul ca isi mai scutura pinii, vesnic verzi, pe covorul din sufragerie.
Din grandomanie, avem un schelet argintiu in mijlocul orasului. Consider ca un brad, nu la fel de inalt, dar mult mai frumos, era mai potrivit.
Am scris acest text asa devreme in speranta ca ceva se va schimba, altfel cei care vor trece pe langa bradul urias in zilele de iarna, nu vor simtii caldura Craciunului, ci mai degraba, frigul inoxidabilului.

My pink "lady".

E ea. Imbracata numai in roz din cap pana in picioare. Obsedata de roz si viseaza totul in roz. Arata ca o bomboana dintr-un brad daramat de kitch. Imaginea bombastica o face sa sara si in ochi orbilor. Si nu se opreste aici.
Are mersul gratios, precum o gaina beata pe cioburi sparte. Calca suav, printre mortii parfumului ei din Europa. Angro-ul. In urma ei, dara de parfum roz, imi produce eczeme si caderi masive de par. Merge in rasini.
Se apropie de mine si se uita adanc in ochii mei. Eu ma uit adanc in golul din creierul ei, tapetat cu roz, si ma gandesc ca sunt prea tanar sa mor in chinuri vizuale. Imi sopteste la ureche, intr-o engleza stricata, ceva ce cu greu am inteles, neintelegand daca e "love you" sau "f*ck you". Ii apreciez delicatetea verbala, si o imping cu o scarba plina de recunostinta, sperand sa cada pe scari. Bineinteles roz.
Isi scoate telefonul (roz daca mai are rost), si porneste pickup-ul doldora de manele. Ii spun ca nu apreciez genul, si o rog sa isi bage castile...in ureche. Se uita scarbita la mine, imi rade in nas, si da mai tare. Incepe sa miste suncile, cu o gratie groteasca, pe ritmul manelelor. Danseaza senzual pe o melodie dedicata unei "mame" moarte. Ii apreciez inca odata gusturile, si o felicit pentru recitalul de zile mari (deja ziua se scurgea efemer pe langa mine).
O rog sa imi spuna ceva despre ea. Imi povesteste despre obiceiurile ei scabroase si cum aprecieaza oamenii mai inteligenti ca ea. Am realizat ca iubeste pe toata lumea. Isi prezinta trecutul, si o ascult cu acelasi interes. Zero.
Imi spune ca e virgina si ca atunci cand va fi mare vrea sa fie tot virgina. Imi spun ca e ceva ce se castiga in timp. Vrea pace mondiala, dar e de o vanitate si ura de neinteles. Uraste tot ce nu e al ei. Si iubeste, bineinteles, rozul.
O rog sa isi coboare tricoul mai jos. Ii vad burta aplecata peste slit. Si ea vede ce am mancat in dimineata aceea. Ma ia de mana, ma iau de Soarta. Ma strange de mana, ma strang de gat.
Vorbeste ca o birjareasa. Nu ma atrage deloc, dar imi da de gandit ca undeva in lume sunt peste 1 miliard de femei mai atragatoare. Ea e doar un exemplu prost. Ma uit tandru in ochii ei si ii spun ca imi provoaca dureri pe retina si creierul mi se netezeste daca o mai ascult mult. Polueaza totul, deci polutie peste tot in jurul ei. Ii multumesc in genunchi ca pleaca. Sau eram daramat de acelasi miros.
Ea e "doamna" mea in roz. Femeia care prin gabarit, imi umple ziua, si prin prostie, o face mai usoara.
Morala?

Dobrin, plugaru si andresan.

De ce am pus aceste nume impreuna? Aparent (si chiar corect) nu au nimic in comun. Dar criza de senzational (fara Dan Diaconescu) a asociat aceste 3 persoane mai mult sau mai deloc importante.
E marti si azi a fost inmormantat, cu onoruri militare, regretatul Nicolae Dobrin. A ocupat primele pagini, primele minute ale buletinelor de stiri s.a.m.d. Ce ma socat azi, a fost faptul ca pe prima pagina a ziarelor Libertatea si Click, in loc sa arate un ultim omagiu, unui erou al sportului romanesc, ne este prezentat cu nonsalanta, cum face si cu cine face sex, laurica respectiv alinuta. Observ cum sanul uneia dintre ele este cat poza lui Dobrin. Daca nu e jignitor eu sincer nu stiu cum sa mai consider asa ceva.
Daca era vorba de Mutu (cate tatuaje are, daca poarta chilotii pe ambele parti sau daca a visat urat), Chivu (o fosta prietena, isi mai rupe ceva, se mai face de ras fapt pentru care e gratulat in presa noastra), sau orice alt subiect intelegeam. Pana la urma sunt 363 de zile pe an in care numai asa ceva ne este oferit in presa scrisa. Restul de 2-3 zile pe an sunt oferite sarbatorilor religioase (Craciun, Pasti cand tot romanul devine de o evlavie prosteasca) si uneori ziua nationala (scrisa cu litere mici pentru ca oricum prea putini ii mai acorda importanta).
E lipsa de respect, sa asociezi kitch-ul media, cu lucrurile serioase. La inmormantarea lui Dobrin au fost ~5000 de oameni, iar alte mii de persoane s-au gandit la el in aceste zile, mai putin la nurii vedetelor (apropo, cine le confera statutul de "vedeta"?).
Am ajuns sa facem "bascalie" de moartea cuiva important. Atunci o sa ma obisnuiesc cu "bairamul" de Pasti, cu manele in fata bisericii, cu "caterinca" la adresa valorilor nationale si magariile din jurul nostru.
Poate ca meritam sa nu fim acceptati asa usor (ori deloc) peste hotare. Am avut ocazia sa vizitez Italia, si un vanzator politicos ma intrebat de unde sunt. Cand auzit "Romania", a stat 10 minute dupa mine de frica sa nu fur ceva din magazin. La urmatorul vanzator am raspuns promt "England". Si am fost tratat ca un englez.
Ajung sa selectez ziare, ca sa pot afla ceva interesant. Fac bube pe ochi cititnd despre VIP-uri (Very not-Interesting Person), Elodii, nuri, kitch-uri. E senzational ca se vinde in asa prostie "senzationalul".
E trist. In strainatate e alocata o pagina stirilor mondene. la noi exista un ziar intreg pentru asa ceva.
Totul se realizeaza in bataie de joc si bataia de joc este tot. Si stiti cum ma razbun? Nu cumpar aceste ziare. Nu stiu cat conteaza, dar eu am o satisfactie mare.

P.S.- CONDOLEANTE LUI DOBRIN.

Dragoste cu de-a silueta nu se poate.

Oricat de plin de patos se prezinta titlul, nu puteti nega ca nu e adevarat. Priviti in jurul vostru. Peste tot se simte mirosul de iarna, cadouri, iubire, inimioare si alte dulcegarii. Devine emotionant pana imi apare un zambet ironic in coltul gurii.
Azi ma prezentam la scoala, tolanit pe banca, intr-o pozitie proasta, dar necesara pentru un somn la fel de pagubos, prezentand dezinteres pentru ce e in jurul meu. Nimic nu imi deranja indolenta si indiferenta. Dar incep sa aud. Fete stranse in cerc, discutand mai aprig ca niciodata despre silueta, calorii, lupta cu carnea (imi si imaginam cum Troia este invadata de o armata de fleici si carnaciori de bere). Ridic privirea si privesc insistent cum toate isi impart sfaturi care mai de care mai elaborate, sau mai crude pentru apetitul meu.
"Fata nu deschide frigiderul seara! Nu o face! Mananca un strugure (sau un bob de strugure), un mar (sau cotorul), bea multa apa (chioara), si citeste ceva sa adormi. Asa slabeste foarte repede si bine." Deja ma durea capul. Ce e cu ele? Pana acum vorbeam despre mancaruri grase, cu sosuri, prajeli, fast-food si acum...acum...vorbim despre shot-uri de apa, pana faci broaste in burta, si fructe pana ajungi sa mananci (iar) marul din Eden.
Si toate astea pentru ce? Pentru baieti. V-am spus. Se deschide sezonul in care fetele vor sa fie bagate in seama, apreciate, laudate. Si pentru asta fac sacrificii. Mari si dureroase din punctul meu de vedere.
Si noi ce facem? Noi alegem sa stagnam in starea de "mitocan si porc" si sa mai bem o bere apoi sa ne masuram cu palma cat a mai crescut burta de care ne mandrim zgomotos. Si ragaim la fel de zgomotos. Si nu ne pasa. Nu ne pasa de par (dak sta drept, in coada, cu breton la spate sau alte freze "jmechere") , cum se asortaza hainele si alte chestii. Neah :P.
Si ele saracele se chinuie pentru ce? As putea sa mint sa spun ca "le acceptam asa cum sunt"? Nea:P Dar si stresul asta din jurul nostru deranjeaza. Si ma gandesc cu groaza ca ma duc la prietena mea si ii spun ca imi este foame si sa o vad ca imi aseaza pe masa un mar, 2 boabe de struguri, paine cu graham, unt cu -1 grasimi si alte minuni. As incepe sa plang, si m-as imprumuta de bani ca sa mananc "sanatos" cu grasimi, E-uri si cancer. Asta pentru ca noi ne ingrasam mai greu, si de ce sa nu "abuzam" de aceasta calitate.
Cel mai mult ma amuza sa vorbesc de mancare in fata unei "regimiste". E ca un circ dur , cu junghiuri in inima si dureri in stomac.
P.S.- nu sunt sexist si nici narcisist. Doar realist.

Visele devin realitate.

Astept fara suflare sa iasa placinta din cuptor. Sa iasa abur din ea. Sa simt ca e iarna, sau macar toamna tarzie.
Daca am reusit sa indur atatea zile fara placinta, azi sunt cel mai fericit. Ma simt in stare de orice. Imi sclipeste fericirea in ochi, ca unui copil ce isi primeste jucaria mult visata. Sunt deasupra lumii. Doar eu si placinta mea :P.
Toate astea pentru ca visele devin realitate. Doar de la o placinta....Sau Mastercard :D.

Si prostia-i o virtute.

Ma satur. Ma satur si imi e scarba. Ajung sa imi trag de parul din nas (atat de disperat sunt uneori), de nervi, cand unii deschid gura.
Imi joaca pe creier discriminarea (de orice fel), misoniginismul, misandria, si mai presus de tot: PROSTIA SPECIFIC ROMANEASCA! De ce sa nu iti vezi de viata ta si sa te intereseze de "barna din ochiul tau", cand poti merge pe ideea "Sa moara vecinul, ca sa ii fur capra". Toate cred ca au legatura cu invidia. Si din nou PROSTIA!
Pastram in noi, aceeasi barfa, pe care o contestam, si o numim "de moda veche". Ne dam filfizoni, in fatacui consideram ca merita, dar nu suntem in stare sa ne exprimam o parere despre cineva fara sa incepem cu "stii ce a facut aia?".
Cand sunteti contestati, va mentineti debitatile, cu o inversunare demna de Jiji Porcaru`. Va tiganiti (expresie), imbracati la 4 ace, iar apoi va aranjati gulerul, mandrii ca inca odata gura voastra a fost mai mare ca a celor cu bun simt.
Va lamentati in declaratii "cum sa facem o lume mai buna" si alte baliverne de fatada, cand nu stiti cum sa sapati mai adanc santul pentru ceilalti. Fac un apel general. Daca esti de o prostie grosolana, si te regasesti in cele de mai sus, inchideti slitul de la gura si aseazate pe scaun, pentru ca in picioare nu ai nici un statut.
Asa a decurs ziua mea. Am fost martor cand mai multi cantau frenetic in fata altarului prostiei. Semana cu una din miile de secte nascute in lume.

O placinta cu dovleac.

Treceam azi prin zona Garii de Nord, si atentia mi-a fost atrasa de o cantina (sau bodega, cum vreti sa ii spuneti). Mirosea INCREDIBIL! a placinta cu dovleac. Miros ce imi aduce aminte de bunici (putin cat am putut sa ma bucur de ei), de iernile cu zapada multa, caldura din casa, omatul adunat in ghete dupa joaca de afara. Am salivat puternic si ma gandeam daca sa intru, sa imi cumpar o felie, sau sa plec mai departe gandindu-ma ca poate am noroc si gasesc acasa (probabil in mandria mea, nu admiteam sa mananc acolo...dar pofta era prea mare). Si am mers mai departe. Cred ca a fost un blestem al placintei, deoarece acel miros ma urmarit tot restul zilei (chair si acum salivez). Am incercat de toate, dar nimic nu imi stavileste pofta acea de placinta. Pofta de copilarie. Nu e asa ca ajungi la un moment dat, sa traiesti amintirile, ca si cum ar fi trecut 50 de ani?
Stau acum in fata calculatorului, si refuz cu indarjire orice altceva, in afara de placinta. Ma port ca un copil mic si razgaiat. Si nu ma intereseaza. Declar oficial greva foamei (exceptand fast-food :D), pana nu primesc placinta. Placinta MEA cu dovleac!

Moda prin loboda.

Catalin Botezatu, a avut o prezentare de moda , in timpul unui zbor cu avionul, pe ruta Bucuresti-Paris. Prezentarea a fost un succes. Dar celor carora nu le-a placut ce au facut? Au coborat din avion, sperand sa il prinda pe cel din urma care difuza in acelasi moment un film prost?

Bacovia la Disneyland.

Da. Ma alatur voua care nu ati luat din prima examenul auto. Nu doresc sa bat un record de examene picate, dar ma mentin in codul genetic al familiei. Niciodata din prima. E chiar trist. O sa ma trezesc din nou cu noaptea in cap, voi parcurge acelasi drum anevoios, si il voi asculta pe acelasi politist cu simt didactic. Dar sa incep cu ziua de azi.
In primul rand, mi-am facut-o cu mana mea. M-a pus sa imi trag subiectul cu mana mea, ca apoi sa imi doresc sa fi fost ciung. Nu imi plang de mila, pentru ca am invatat si logic stiam, dar atatea propozitii incurcate, motivatia si emotia, mi-au pus capac. La corectare am fost bruscat verbal: "RESPINS!". Ma gandeam ca poate domnu` politist nu are copii, de a trantit-o asa dur. Dar am trecut peste. Am ascultat cum 2 domnisoare se laudau, mandrie mare, ca au picat a 6a oara, si zambeam amar. Eu vreau sa ma opresc la revansa.
Obserc ca sunt singurul cu resentimente. Si mai observ ca sunt 3 tipuri de oameni:
1.celor care nu le pasa ca dai examenul
2.cei care l-au dat de atatea ori incat e ceva obisnuit sa il pice (cred ca una din tipele care il tot pica, are ochi dulci pentru politist)
3.ironic, cei care te intreaba "cand ma plimbi cu masina?" in cel mai prost moment. Cand nu ai carnet.
Am trecut si peste acest aspect. Si ma indrept spre Un-Birou, Nu-Stiu-Unde, de unde urmeaza sa imi depun reinscrierea. Doar atat pot spune. Tara in UE cu birocratie din mUE. Dau nas in nas cu Porcusorul Isteric. Imi explica niste "chestii, socoteli" si ma trimite inapoi la scoala de soferi. Acolo, Zizi Lambrino (era roscata, dinti mari, deci semana) imi mai spune "niste faze, niste scheme", si ma trimite inapoi de unde venisem. Jucam telefonu fara fir, dar pe o distanta de 10 statii. Era hilar. Ma intorc la Porcusor si "fur" din rand (kilometric deja), pentru a adresa o intrebare. Acesta incepe deja sa fie nervos, si sa imi reproseze ca ma plimb aiurea (recunosc e vina mea, dar imi place la nebunie sa merg cu RATB-ul, mai ales cand e plin :|). Imi spune sa ma duc inapoi si sa il las in pace. Asta am si facut. L-am lasat in pace, si ca sa nu o mai insterizez si pe don`soara, am ales frumusel, drumul spre casa.
Ma gandesc ca daca tot dau in "depresia bacoviana", sa imi cumpar un scuter deoarece as fi mai aproape de sentimentul de moarte. Nu e corect?

Mica Venetie, prin ochii Micului Paris.

Ploua, ploua, ploua. De mai mult de 24 de ore toarna cu galeata. Din nou autoritatile sunt luate pe nepregatite de toamna-iarna. Nu se asteptau sa ploua vreodata anul asta. Nici nu vreau sa ma gandesc la zapada, dar am niste sare grunjoasa in bucatarie cu care o sa imi fac drum pana la liceu.
Frigul pune stapanire pe toti, si vantul rece trece ca un glont prin haine si se cuibareste in oase. Ma loveste prostia, sau daca e prea dur, inconstienta adolescentina, de a se imbraca ca pentru discoteca, intr-o zi in care DJ-ul ar sta acasa sa isi trateze frigurile. Dar le zambesc ironic de sub fes, acoperit de o geaca in care as putea sa stau in maieu (geaca pe care o lauda toti "despuiatii" cu cuburi de gheata in picioare).
Doresc sa citesc in presa ceva interesant. Despre vreme, iarna ce pare foarte grea, succesele sportive ale lui Bute. Dar nimic. Ma izbeste in nas un miros de "neam prost" romanesc. Aceleasi "neaose" stiri. Becali care a ajuns la psiholog (probabil de prea sanatos ce e), Anda Adam ca e prin spitale (depune mai mult efort la volan decat pe scena), Cheeky Girls si silicoane (de parca acum au "mai" sani ca inainte, si nici pe vecinii de bloc nu cred ca ii intereseaza, oricum Libertatea isi mentite titlul de Mini-Playboy sau Maxi-Prost-gust).
Privesc pe geam din turnul meu Eiffel, si observ cum ploaia e si mai puternica. Darama mintile si trupurile oamenilor. Toti devin instabili fizic sau psihic. Nervosi, iritati, infrigurati. O zi in care nu merita sa iesi nici daca visele tale cele mai frumoase ti-ar bate la usa. Le-ai spune ca nu esti acasa si sa te caute cand e mai cald. Ma inchid in dormitor, sub plapuma, unde este cald si liniste si ma gandesc inca odata ce poti sa faci in Mica Venetie? Ca in Micul Paris am facut destule.
P.S. - Ofer la schimb Dacie 1300 (full options tanc sovietic), cu o gondola cu mp3-player si sistem de franare automat pe timp de ploaie cu spume. De nervi.

Moralitatea costa 1 leu.

Oriunde m-as afla dau de vesnic ei. Murdari sau curati, agasanti sau politicosi, mai tristi sau mai mincinosi. Sunt cersetorii. Sunt acei oameni impartiti in cei saraci de nu vor sa fure ca sa traiasca, si acei "sarmani" care te fura pentru o cauza plasmuita.
Iti intind mana pe strada, in magazine, baruri, mijloacele de transport si multe alte locuri unde isi gasesc veacul. Unii o fac impasibili asteptand sa le cada bani in palaria de care se afla atasata o bucata de carton cu un mesaj induiosator. Altii iti cauta ochii cu privirea si o tin atintita, fortandu-ti involutar mana sa scoata din portofel maruntisul sau o bancnota de 1 leu. Iti multumesc si trec mai departe nepasatori uneori daca acea bancnota iti era mai mult decat necesara.
Ma aflam intr-un asemenea bar cand la masa la care mai eram cu inca o persoana isi face simtita prezenta un domn, curat imbracat si foarte politicos, care a cerut 1 leu pentru simplu fapt ca are nevoie de el. Nu are sotia paralizata, un picior ranit sau 7 copii acasa care mananca varul de pe pereti. Poate vroia sa isi cumpere o paine sau o "litra" de vodka, oricum nu tinea sa ne spuna. Colegul de la masa scoate din buzunar o bancnota de 1 leu si i-o inmaneaza cu un zambet timid. Multumit cersetorul se baga usor in vorba cu acesta. La inceput eram impasibil la discutia lor (cersetorii au 2 tendinte: sa dramatizeze existenta sau sa isi expuna inteligenta la fel de gaurita ca un swaiter).
Dupa aproximativ 2 minute am inceput sa aud ceva ce nici macar un parlamentar, preot sau profesor nu te invata in 12 ani, dar sa mai auzi asa ceva zilnic. Dar acel CEVA il auzeam de la un cersetor. Era vorba de MORALA/ETICA. Faptul ca un om pe care ar trebuii sa il intereseze cum trece o zi pe alta, dar mai ales o iarna, imi spunea ca in viata trebuie sa tin cont de 3 lucruri: respectul de sine, respectul pentru semeni si onestitatea. Si o declara cu atata tarie exact ca un demagog. Dupa 5 minute de discurs "electrizant", ne-a salutat la fel de respectuos si a parasit masa, satisfacut ca l-am ascultat si ca poate l-am si inteles. Eram confuz dar convins ca un sarac nu e si prost.
De ce moralitatea costa 1 leu, iar prostia, minciuna, ura, lipsa de onoare, lipsa de respect s.a.m.d. sunt nepretuite?

Homo, memento mori! Quod scripsi, scripsi!

Vita brevis. Da. Este adevarat. Viata este scurta. Atat de scurta incat imi dau frau liber imaginatiei comparand-o cu un singur an. Folosind doar anotimpurile pot reda viata unui om.
Primavara. Mirosul proaspat de iarba abea rasarita din pamantul inca racit dupa o alta iarna grea. Cu pasi apasati si nesiguri ne facem intrarea "en fanfare", cu copertine trase si covor rosu in cea ce numim VIATA. Suntem invatati de mici sa o pretuim, sa o folosim cu buna stiinta, pentru ca, la fel ca orice jucarie, demontata nu mai functioneaza la adevarat valoare.
Vara. Caldura mare, idei noi, instinctul de a face ceva pe cont propriu pune stapanire pe mintea ta "coapta" si te impinge spre potecute acoperite cu aur, ori labirinturi cu pereti de lava. Este anotimpul "primelor". Primul sarut, prima noapte de dragoste, prima despartire cu lacrimi in ochi, prima prima prima. Daca nu esti confuz cu siguranta intensitatea verii, si presiunea ce vine din toate directile te va face. Alegi. O data sau de mai multe ori. Dar ce ai decis in final, va ramane pentru tot restul "anului" (vietii).
Toamna. Esti alt om. Ai crescut, indeajuns de mult incat sa iesi de de sub copacii infloriti ai adolescentei sa dai piept vantului tomnatic, sobru, ce iti suiera in ureche "fa ceva! fa ceva!". Apesi piciorul in namolul imbibat cu ploile tarzii si iti stabilesti cuibul acolo. Esti intr-o jungla in care toata lumea iti vrea cuibul, trecutul, prezentul sau chiar pe tine. Razbati si cu o ultima suflare intri in iarna grea, la fel de insuficient pregatit sufleteste ca greierele pentru iarna friguroasa.
Iarna. Obosit, surmenat, cu satisfactii mai mari sau mai mici, in egala masura a reusitelor, traiesti din amintiri, amintiri, ce le povestesti cu suras si lacrimi in gene, nepotilor, ce iti amintesc de primavara cu surasul caldut si mirosul de iarba. Ii invelesti in paturile calduroase si ii saruti pe frunte la fel cum au facut si "iernaticii" tai. Cu pasii tarsaiti de podeaua rece cobori usor treptele, la fel cum ai coborat si prin viata. Te asezi la locul tau, si nu te mai obosesti sa te invelesti de frig, oricum nu ai ce sa mai astepti nou de la viata. Inchizi ochii si din nou o lacrima se scurge pe obraz. Dar ingheata acolo la fel ca si timpul.
Si cu trecerea anilor, iti vei amintii si tu si nepotii ca ai avut un an, cu primavara, vara, toamna.....si iarna.

SuperEU.

Nu e vorba de mine in mod special. Dar parca...hmmm. E una din zilele alea. Cand alerg pe langa lume ca un fulger. Am o energie DEBORDANTA! Nu traiesti si tu momente de asemenea intensitate?
Cand pot urca cel mai inalt munte, pot cobora cea mai adanca vale sau pot zbura cel mai sus.
Nu am nevoie de pelerina magica sau sa imi pun chilotii pe deasupra. Trebuie sa fiu eu. Eu sunt un super erou. Pentru mine, pentru altii, dar sunt. Cred ca fiecare e. Ori poti fi tipul rau, dar nu despre asta vorbim azi.
Azi nu am facut nimic special ca sa imi induca aceasta stare. Am avut o zi chiar destul de urata. In metrou o domnisoara si-a varsat cafeaua pe mine, si miroseam de parca dimineata in loc sa o beau mi-am aruncat-o in fata. Dar am zambit la fel de prostesc ca ea, probabbil ea jenata, eu somnambul. In liceu am intrat cu acelasi chef pe care il am de 3 ani. Astept pauza sa ma destind, cu o gluma, uneori un fum sau doar cu aerul rece si mereu tanar din curtea scolii. Apoi a urmat aflarea ca tema la o materie (tema in cantitati considerabila) nu am facut-o bine. Cu aceeasi scarba am facut doar jumatate din ea. Si la aceasi materie am dat si un test inopinant. Deci pentru ce as zambii?
Vremea si-a batut joc iar de noi. Frig dimineata de te tarasti intr-un cub de gheata la scoala si la pranz cald de mori in hainele groase. Si am gresit si tramvaiul spre casa. Deci totul a mers ca "La multi Ani!"-ul pe coliva.
Si totusi....zambesc. De ce as fi trist. Nu merita. Tu ce crezi?

Vioara care nu face cat o manea.

Acelasi drum. Acelasi tramvai. Duminica, racoare si imbracaminte eleganta. Plecasem de acasa cu scopul sa fac o impresie buna oriunde ma duceam.
Drumul anevoios, printre barfe, manele date peste nivelul admis de orice calator si in special de mine (s-au inventat castile) si hodorogitul tramvaiului.
Aproape de capat, exact la usa din mijloc, un Domn, (cu D mare), de etnie rroma, curat imbracat, cu parul frumos aranjat pe spate, scoate dintr-o traista o vioara ponosita si un arcus galben pe care probabil sa imprimat patina timpului, si incepe... Nu il slujea pe Dumnezeu, nu ne vorbea de mama lui bolnava si nici de cei 7 frati si nici nu fredona o alta manea decat cea de pe telefoanele mobile. Canta ceva unic pentru acel moment, acel drum si chiar si pentru acele urechi. Recunosc ca nici urechea mea nu a mai ascultat o melodie asa melancolica, asa de potrivita pentru o astfel de vreme si un asemenea peisaj.
In comparatie cu alti cersetori care isi fac numarul timp de 1-2 statii, Domnul cu vioara a tinut acest "concert" timp de 4 statii. A cantat fara oprire. Doar pauze mici in care isi mai sufla nasul, parca in semn de tristete si nepasare. Lumea il radea si ii "comandau" ironic melodii din repertoriul lor "stricat". Dar acesta statea impasibil si se uita pe geamul murdar in timp ce canta. Apoi a facut cateva miscari lente spre stanga si dreapta daca se indura cineva sa ii ofere un banut. Spre rusinea mea, m-am complacut in prostul gust al publicului si am ales sa tin mana strans pe bancnota din buzunar.
Cand am coborat l-am privit cu regret si am promis ca data viitoare (pentru a va mai canta) ii voi platii si datoria. Si asa voi da o palma peste obrazul prostiei. Oare va intoarce obrazul sau se va invata minte?

Reamintirea lui Platon.

Titlul este abstract. Nu vom discuta nici despre reamintirea lui Platon ("Dialoguri- Menon") si nici despre Platon. Vom discuta despre reamintire si trecut.
Cu toti gresim in trecut, si ne este mult mai greu sa ne amintim, sau daca nu greu, cel putin dureros. Reamintirea trecutului (si nu vorbesc despre amintirile placute cu familia, prietenii s.a.), ci reamintirea momentelor grele, dureroase si care si-au pus amprenta asupra noastra intr-un fel sau altul.
Prin reamintire, ne raportam la alta varsta si alta mentalitate. Ironic e ca odata judecata o problema din trecut, nu numai ca ii gasim rezolvare si scuza, dar o si uitam. Daca o pastram in suflet, ne va macina (comparatia tutun=mar putrezit ), daca gasim cu cineva sa o discutam (RETINETI! nu sa o barfim, sa producem o compasiune ieftina sau sa creem o reamintire dureroasa), totul poate fi rezolvat.
Trecutul nu se judeca, se rescrie, se repara, se retipareste. Si cel mai important, se discuta, nu se comenteaza.

Robo-bunicuta

Sunt un "consumator" de RATB, ca toti ceilalti, care zi de zi traieste un nou episod.
Azi am realizat ca nesimtirea nu are varsta, si chiar si prostul gust. Doar limita de timp (cam 20 minute cat dureaza drumul de la Piata Unirii pana la Piata Rahova).
Vesnic aceleasi razboaie duse la usile tramvaiului, copii impinsi pe sub marea de picioare ca sa ocupe locuri, etc etc. Si usile se inchid...
O tanara, probabil venind de la liceu, norocoasa cei drept, doar a prins loc pe scaun, este asaltata de o armata de bunicute. Tanara arata vizibil ca nu se simtea bine si ca are de parcurs o distanta mare cu respectivul tramvai. Dar NU! Nu te poti opune sutelor de operatii suferite, miilor de tije din picioare, si altor probleme de sanatate pe care le are orice batran in ziua de azi. Problema nu ar fi lipsa de educatie a fetei sau neintelegerea dintre generatii, ci ipocrizia celor care stateau pe scaune, asezati ca la amfiteatru si urmareau scena, antrenand si mai mult discutia.
Vizibil stanjenita de situatia produsa, domnisoara coboara, probabil si pentru o gura de aer, iar "doamnele" se invita reciproc sa se aseze. Si da. Locul se ocupa de una dintre dansele...pentru o singura statie. Apoi tramvaiul se goleste incet incet apropiindu-se de capat fara ca nimeni sa mai aibe interesul acelui scaun. Un intreg circ pentru un scaun...pentru o statie.
Oare cand voi ajunge la o varsta inaintata voi face atata tam-tam pentru un loc? Dar voi?

Viitorul nu e cum am crezut...

Azi, am luat parte la o chestie "misto" (cum zice Mihaela Radulescu :P). Mentorship. Persoane publice, realizate in anumite domenii isi impartasesc secretele. Si chiar asa a fost. Mihaela Radulescu, Leonard Doroftei, Oana Pellea, Andrei Cohn, Alexandru Gavan si Dragos Bucurenci.
Subiectele au fost diverse, dar cel mai important e cum au ajuns acesti oameni aici. Frapant, cred ca in nici unul din cazuri scoala nu a fost importanta sau si mai grav folositoare. Ambitia, curajul, determinarea si da, adevarul crunt e ca si norocul au jucat un rol important.
Ce sa inteleg eu? Ca sistemul educational e de rahat si nu ofera optiuni de viitor ci doar toceala fara viitor? Cel putin asta vad la liceu, dar sper ca facultatea imi va deschide mai multe orizonturi, altfel cred ca vom ajunge in situatia regretabila sa lucram intr-un domeniu cu care nu avem nimic in comun sau doar de dragul parintilor ("Copilul meu va ajunge doftor, advocat sau inginer").
Si deschid ochii, din nou, si vad cum educatia romaneasca e o statuie: mare, impunatoare, suflata cu aur, situata central...dar...se c*c* toate pasarile pe ea.
O sa imi urmez visurile, pentru ca DA, se poate. Se poate fara banii parintilor, toceala proasta si mai tarziu nefolositoare s.a.

Sa incep cu ceva actual...

Imi pare rau ca nu incep cu ceva EXTRAORDINAR de fericit. Dar voi spune ce am pe suflet.
Ma doare indiferenta. De fapt NU! MA OMOARA INDIFERENTA! Acest sentiment ca esti in plus. Si mai dureros e cand apari in peisaj, esti o reamintire si apoi...puf...dispari din nou. Indiferenta fata de propria persoana, vise, prieteni, familie, persoana iubita, tot tot.
Apoi o dregi si spui "Da stai putin, eu candva aveam ceva/pe cineva de salutat, aveam un vis de respectat"...la fel cum un motto e de urmat.
Exista cineva, cumva un filosof sau psiholog care sa explice indiferenta? Ca sa stiu cum raspund.
Sau imi pun castile in urechi, gluga pe cap, si trec prin ceatza printre ochii impaienjeniti. Daca deschizi bine ochii vezi ca acest mesaj are o tenta actuala. Suntem indiferenti fata de oricine.
Stirile de la ora 5 nu mai ingrijoreaza pe nimeni, in schimb sunt subiect de umor negru, la fel cum un tanar/tanara cade pe strada si lesina. Ne uitam, aplaudam "show"-ul grotesc si trecem peste. Deja subiecte ca natura, ecologia sunt fumate. Ne uitam sa vedem hartiile de pe jos dar nu ne uitam la lacrimile din ochii omului din fata noastra.
Deci?

Salut.

Prima zi. Ce sa scriu? Caracterizarea? E undeva in pagina.