Se afișează postările cu eticheta pitipoance. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pitipoance. Afișați toate postările

joi, 28 mai 2009

Minunea, buriceala și vocea mea. Plus Mărgelatele.

Când am început să pun și eu gura pe undele radio am primit ceva reproșuri că „nu am voce, timbru și alte alea”. Așa e. Pe mine mă cam ocolește pubertatea, și asta deoarece o fentez cu veșnica vârstă de 18 ani fără de care nu mă afișez. Bărbos nu sunt, păros nu, început de chelie nici atât și timbrul vocal denotă un tânăr de 17 ani isteric, decât un angajat model de 20 și ceva de ani. Asta e. Sunt bucuros, o să trăiesc mai mult, deoarece îmbătrânesc mai greu.

Am ales un timp să fumez. Prost obicei. În primul rând sunt foarte zgârcit (la mâncare), și când am conștientizat că un pachet de (Eva) Kent e cât o șaroma am zis STOP! Mai bine cu mațul plin, decât cu plămânii goi. Vocea aproape la fel. De asemenea urăsc să fumez (chiar dacă recunosc, o mai fac) pentru că PUȚI după țigare. Și cândva o fată mi-a atras atenția. Țin mult la părerile altora. De ce am început textul așa...

...Păi azi nu am putut să dorm la prânz așa că am scanat programele la TV. Am dat de, ce a fost cândva „Șuetă cu Bahmuțeanu”, acum doar „Șuetă cu 0,5% din Bahmuțeanca” adică „Șușu cu Minune. Adiță Minune”. Interesantă abordarea. O emisiune relativ socială a ajuns complet manelistică. Să fie la ei acolo. Totuși am remarcat vocea bărbătească a Minunii. Dacă eu am fentat pubertatea, de Adiță a fugit! Ori e preșcolar, ori e strâns de... gât! Oricum, pe el sunt sigur că nu l-a criticat nimeni la intrarea în platou. Și apropo, în 2 minute de vizionare am aflat și cum se numește dansul maneliștilor. ATENȚIE! SUNTEȚI GATA!!?

BURICEALĂ! A IE!

Na maneaua neamule,
Că cultura nu mai e...

Am rămas fașcinat să aflu de numele dansului. În sfârșit spărgătoarele de semințe pe bulvard îmi pot caracteriza mișcarea spasmofilică. Eu le spun Mărgelate, deoarece sparg semințe mai cu spor ca Florin Piersic în celebrul film. Și apropo măi ciocoflendărițelor, cum ieșiți la agățat când gura vă este parfumată de 2 pungi de Nutline, și cojile de semințe vi se preling prin decolteu? De curiozitate...

marți, 20 ianuarie 2009

Un dubiu...

Dacă îi spui unei tinere că e o fufă, şansele să ai imprimeu de geantă sunt mari. Sau gheare dacă ai norocul meu. E de porc să i te adresezi unei tinere silfide cu acest apelativ.

Dar să spui despre un grup de fete că sunt nişte fufe? Tot de porc, nu se pretează, ne facem regnul masculin de râs.

Atunci ce facem în situaţia asta? Clientele cum se numesc (e magazin de dive): ... ?

O găluşcă răsfirată pentru cine ştie.

marți, 19 august 2008

Uliţă Challenge 2008!



Nu vă era de ajuns că avem zilnic un trafic groaznic în Bucureşti, cum îmi place mie să îi spun "marele Bombay"? Acum aveţi un MEGA motiv să plutiţi la volan de încântare. Ocoliţi mai mult, conduceţi mai lent, mai precaut şi vă enervaţi "angro".

Nu mai întrebaţi de ce că ştiţi. Din nou şi iar, Bucureştiul fiind o mega capitala europeană, o metropolă mondială, îşi permite să susţină fiţele unui raliu. Treaba e în felul următor. Vin cocalarii străini cu piţipoance străineze ca să impresioneze cocalarul român cu piţipoanca autohtona...aşa stricată cum e, da e a noastră.

Din banii noştrii, plătitorii de taxe şi impozite, s-a făcut una bucată circuit de Formula Nşpe, şi s-au adus bolizi cu iepe putere să vadă tot românul ce ar putea conduce dacă ar avea drumuri şi nu ar consuma timpul de muncă să se uite la trancarici. Din nou va cădea tencuiala de pe blocurile din oraş din cauza zgomotului "şucar" făcut de tancurile pe 4 roţi, dar asta nu contează când ai în oraş un aşa şou.

Vă mulţumesc, din nou, dragi organizatori că mi-aţi distrus şi anul acesta o săptămână, fiind FORŢAT să ocolesc kilometrii întregi ca să vă lăfăiţi voi trabanturile tunate şi proastele fardate/operate/reoperate/chinuite/crăcănate/avortate, şi vouă cocalarilor cu Dacia 1300 cu eleron, care nu mai încăpeţi în piele de fericire că vedeţi o maşină străină şi o proastă de export. Plecaţi cu ei de unde au venit.

Poftim Uliţă Challenge 2008. Vrum Vrum!

Template by - Abdul Munir | Daya Earth Blogger Template