Oameni cu ochii negrii.

Ce visător sunt. Cât de aerian și uneori simplist pot să fiu. Consideram că nu există oameni cu ochi negrii. Că acele persoane care au pietre în orbite și te privesc cu o răceală maladivă sunt doar... bolnavi sau au probleme.

A trebuit să mi se spună „băi nene, sunt frustrați!” și eu să spun „stai! Așteaptă să ies din cochilia mea de imatur, să mă forțez să înțeleg...”. Ahaaa. Deci omul e așa pentru că vrea? Pentru că își acceptă lipsuri care duc spre frustrări? Pentru că frustrările îi construiesc un caracter cu care defilează ca un zmeu? Și toate acestea îi îneacă privirea. Și nu e irisul negru. Ci sentimentul când îi privești.

Și eu mă lovesc de acești anti-oameni, dar refuz să cred în existența lor pentru că sunt un perfecționist (cu 6 la matematică), dar sunt. Visez la păci eterne, Bob Marleni pe câmpii, muzică, dans și scoaterea din creier a unor doctrine inumane. Ce să-i faci? Speranța moare ultima...

Anti-omul? Am dat noroc cu el. Se uita pe pereți sau părea că are mâna ruptă de trup, și a da „noroc” e doar o datorie. Am râs cu el. Și el râdea la glumele lui și se stingea la o glumă a mea. De ce? Pentru că eram acolo și remarca mea îi putea sparge castelul de spume pe care își clădea orgoliul. Contactul vizual era mereu slăbit. Când era în funcția de lider al discuției te privea fix în pupile, și dacă rezistai și nu coborai privirea se enerva, i se bulbucau ochii ca la melc și turba. Isterii de copil, urlete mature și dureri vizibile de orgoliu. Murea în fața ochilor tăi! E greu totuși să te uiți în ochii lui. Te arde privirea, te dor pupilele. Mai bine te chinui să îl bați fizic. Sunt șanse mai mari de reușită. Anii de frustrări și prostie îi domină instictele și e greu să învingi un anti-erou puternic, mai ales când ești un visător.

Plus de asta, dacă moare, murdărești pământul cu leșul lui.

Ochii anti-omului nu exprimă nimic. Sunt doar două bile reci, fără nici un pic de implicare. Ai spune că exprimă milă, dar nu. Nu are privirea miloasă a unui copil crescut fără căldura unor părinți și nu exprimă nici prietenia sinceră și nepărtinitoare. Răutate? O are dar nu o afișează. În marea majoritate a cazurilor, oamenii cu privirea neagră sunt avizi de putere, absurzi și își suprasolicită instinctul infim de lider. Frustrarea este cuvântul de bază, pe care îl refuză și nu dă oricum doi bani pe o părerea contradictorie. Dacă părerea contradictorie este GENIALĂ, să te aștepți ca peste timp să o adopte și să fie creația lui.

Nu vreau să mai dezbat, aceea teorie, cum că fetele (unele) ar fi atrase de persoanele cu privirea dură sau care nu exprimă nimic deoare „e misterios”. Nu știu răspunsul.

Cum să mă feresc de acești oameni? Nu am cum. Acum parcă îi văd peste tot. Cum să mă feresc de perfizi, mincinoși, frustrați, nebuni fără acte, imaturi fără copilărie? Simplu. Îi pun în aceeași oală, îi numesc anti-oameni, și cu timpul cine știe... poate culoarea va învinge anti-culoarea.

Eu sunt buricul pământului, iar voi vă băgați degetele în mine!
Anti-omul.

Sinistraţi partea a IIa.

Textul este creaţie personală pentru ziar. Imi cer scuze că nu e cu diacritice dar îmi e greu să recorectez un text de 6-7.000 de caractere. Lectură placută.



Printre sinistrati, odata cu problemele lor
Si diabetul a iesit din matca


Diabetul este considerat boala secolului, aparand pe fondul unei alimentatii “moderne”, dar nesanatoase, a sedentarismului si, nu in ultimul rand, a stresului. Este o boala cronica care, odata capatata, trebuie sa te inveti cu ea si sa o accepti. Precum spune si doamna Mariana Graur, vicepresedinta Federatiei Romane de Diabet, “boala trebuie respectata si ea va respecta victima la randu-i”.

Romania vs. Diabet
La ora actuala, in Romania nu exista o statistica exacta a diabeticilor, deoarece in mediile rurale majoritatea oamenilor afla prea tarziu ca au diabet, dar se estimeaza un numar de aproximativ 700.000 de pacienti! Romania este pe primul loc in lume, ca intotdeauna...
Compania Novo Nordisk impreuna cu Federatia Romana de Diabet a organizat o donatie pentru sinistratii cu diabet din zona Moldova, astfel incat am avut ocazia sa aflam mai multe despre trista existenta a unor oameni napastuiti. Doamna Mariana Graur ne spune ca numai in judetul Iasi sunt 24.000 de pacienti, iar cu ochii in pamant ne arunca o cifra ingrozitoare: “aproape 4.000 dintre ei sunt mai mult pe moarte”. In fiecare an s-a constatat o dublare a cazurilor noi, ceea ce dovedeste, cu un umor negru, ca Romania are de gand sa ramana mult timp pe primul loc in acest top funest. Problema majora consta in faptul ca oamenii din mediul rural nu isi fac analizele la timp si afla prea tarziu, aproape cand nu se mai poate face nimic pentru ameliorare. Vicepresedinta Mariana Graur considera ca viata moderna este principalul factor ce a dus la acest numar record si critica lipsa de interes pentru prevenirea acestei boli, neexistand campanii care sa promoveze o alimentatie sanatoasa sau sport, deoarece “concomitent cu diabetul creste si numarul de cazuri de obezitate”. Diabetul este considerat o boala cu nevoi speciale, dar in majoritatea cazurilor acestea sunt date la o parte. Un lucru notabil este acela ca in Romania programul de diabet acopera toti pacientii, o mare parte din vina pentru agravarea situatiei apartinand bolnavilor care nu se prezinta la controale. “Pacientul diabetic este un pacient scump, dar tratat corect isi poate aduce aportul in societate, prin munca”. In zonele sinistrate sunt 25 de familii care au minim un diabetic sub acoperis, si au casele distruse, acest lucru agravand starea bolii.

Cu apa pana la acoperis...
Ne continuam “pelerinajul” si aflam ca in Targul Frumos sunt 75 de case naruite, una din cele mai napastuite zone. Aici il cunoastem pe domnul Stoica Romeo, in varsta de 51 ani, avand 31 de ani de munca, fiind fierar betonist. Crede ca are diabet de 11 ani, dar nu a aflat decat acum cinci ani cand, in urma unei analize, a depistat ca are o glicemie de 300, valoarea maxima a unui om sanatos fiind de 126. Tot ce are e familia, enumerand zece copii, pe care ii lauda ca sunt muncitori, casa fiind facuta de ape una cu pamantul. Dorm inghesuiti intr-o camera, iar banii primiti de la Primarie si donatii ii tine pentru a incepe munca la noua casa. Nu se plange si considera ca daca nu “il pedepsea Dumnezeu” nu avea nevoie de acesti bani pentru ca isi putea intretine familia. O sa inceapa de la zero si cel mai probabil, daca nu se muta din acea albie, va avea aceasi soarta peste un an.


In prag de alegeri se fac prelegeri
Cateva sate mai sus, in Cioplenita, un batran ne intampina la poarta. Nu aude bine si se exprima la fel de greoi. Domnul Festela are 82 de ani si, cand a venit viitura, dormea in bucatarie. A fost trezit de sotie cu 10 minute inainte sa se produca o tragedie si sa cada peretii de chirpici peste el. Acum, totul este distrus si traiesc din ajutorul vecinilor care ii hranesc, imbraca si adapostesc. Sunt nemultumiti ca primarul nu a facut nimic pentru ei. A venit sa imparta fluturasi pe care scria ce proiecte grandioase are... si de atata grandomanie nu s-a facut nimic. E chiar virulent la adresa alesului, dar recunoaste ca nu are ce face. Nu are bani si nici putere, iar sotia lui, de aceeasi varsta cu sotul, bolnava de diabet, e in spital deoarece a fost muscata de un caine. Ca si cum problemele si suferinta nu ar avea sfarsit... Se bucura ca este ascultat si ne arata cu degetul tremurand unde dormea si pana la ce nivel era apa. Ne face cu mana la plecare si ne roaga sa facem cat de putin putem pentru el. Tot ce mai are aproape sunt doi catei ce ii tin de urat...


Stresat, la numai 5 ani
Ultima destinatie a fost in satul Coltesti. Ajunsi acolo pe un drum impracticabil, finantat de proiectul Sapard, am cunoscut membrii familiei Ifrim. In fata unei bodegi, unde s-a adunat crema satului dupa slujba la biserica, este casa lor. Inca in picioare, dar sprijinita nesigur in piloni. Batranul familiei are Parkinson si tot ce ne poate arata este cum au pus hainele gramada intr-o singura camera. Sotia acestuia ne impartaseste din drama pe care a trait-o, cand paraul din spatele casei a crescut si le-a adus apa pana la fereastra. A fugit cu restul familiei si animalele pe deal, lasandu-l pe batran in casa inundata, intr-un pat plutind in deriva intre patru pereti. De frica a intrat si in “coma alcoolica... diabetica”, dar a trecut cu bine peste. Ceilalti membrii ai familiei sunt tacuti si ingandurati, dar dintre ei apare mezinul familiei, care se prezinta politicos si ne impartaseste cu seninatate cele intamplate. Ionut are 5 ani si nu stie ce sunt jucariile, distractia lui fiind caruta. Ne spune cu ochii mari ca e “stresat” din cauza gradinitei, ca il pune sa scrie pe “fis” si sa coloreze, dar el vrea sa isi ajute parintii si nu are timp. Cand a intrat apa peste ei in casa, nu s-a speriat ci a sarit sa isi ajute familia sa duca animalele pe deal. E un erou modest in lumea lui mica, dar de fapt este victima nevinovata a indiferentei parintilor de a pleca din zona, la cererea primarului care le si oferea loc undeva pe deal. Ne despartim de Ionut, care abia incepuse sa ne povesteasca cum a fost lovit bunicul cu “chiatra” in cap de tatal sau acum cativa ani... Daca am mai fi stat, aflam si unde e Elodia. Oricum, era un copil aparent fericit, stia sa mearga cu caruta si se simtea folositor in familie.


Poate la anu’...
Poate nu vor mai fi aceleasi episoade. Poate se va gasi “leacul” pentru diabet, poate primarii vor lucra la indiguirea raurilor, care de ani buni spala sate intregi, poate... Dar basmele raman tot in carti. Realitatea e mai dura si mai perfida, astfel incat in fiecare an va exista un “Ionut” care sa fie erou...