Oameni cu ochii negrii.

Ce visător sunt. Cât de aerian și uneori simplist pot să fiu. Consideram că nu există oameni cu ochi negrii. Că acele persoane care au pietre în orbite și te privesc cu o răceală maladivă sunt doar... bolnavi sau au probleme.

A trebuit să mi se spună „băi nene, sunt frustrați!” și eu să spun „stai! Așteaptă să ies din cochilia mea de imatur, să mă forțez să înțeleg...”. Ahaaa. Deci omul e așa pentru că vrea? Pentru că își acceptă lipsuri care duc spre frustrări? Pentru că frustrările îi construiesc un caracter cu care defilează ca un zmeu? Și toate acestea îi îneacă privirea. Și nu e irisul negru. Ci sentimentul când îi privești.

Și eu mă lovesc de acești anti-oameni, dar refuz să cred în existența lor pentru că sunt un perfecționist (cu 6 la matematică), dar sunt. Visez la păci eterne, Bob Marleni pe câmpii, muzică, dans și scoaterea din creier a unor doctrine inumane. Ce să-i faci? Speranța moare ultima...

Anti-omul? Am dat noroc cu el. Se uita pe pereți sau părea că are mâna ruptă de trup, și a da „noroc” e doar o datorie. Am râs cu el. Și el râdea la glumele lui și se stingea la o glumă a mea. De ce? Pentru că eram acolo și remarca mea îi putea sparge castelul de spume pe care își clădea orgoliul. Contactul vizual era mereu slăbit. Când era în funcția de lider al discuției te privea fix în pupile, și dacă rezistai și nu coborai privirea se enerva, i se bulbucau ochii ca la melc și turba. Isterii de copil, urlete mature și dureri vizibile de orgoliu. Murea în fața ochilor tăi! E greu totuși să te uiți în ochii lui. Te arde privirea, te dor pupilele. Mai bine te chinui să îl bați fizic. Sunt șanse mai mari de reușită. Anii de frustrări și prostie îi domină instictele și e greu să învingi un anti-erou puternic, mai ales când ești un visător.

Plus de asta, dacă moare, murdărești pământul cu leșul lui.

Ochii anti-omului nu exprimă nimic. Sunt doar două bile reci, fără nici un pic de implicare. Ai spune că exprimă milă, dar nu. Nu are privirea miloasă a unui copil crescut fără căldura unor părinți și nu exprimă nici prietenia sinceră și nepărtinitoare. Răutate? O are dar nu o afișează. În marea majoritate a cazurilor, oamenii cu privirea neagră sunt avizi de putere, absurzi și își suprasolicită instinctul infim de lider. Frustrarea este cuvântul de bază, pe care îl refuză și nu dă oricum doi bani pe o părerea contradictorie. Dacă părerea contradictorie este GENIALĂ, să te aștepți ca peste timp să o adopte și să fie creația lui.

Nu vreau să mai dezbat, aceea teorie, cum că fetele (unele) ar fi atrase de persoanele cu privirea dură sau care nu exprimă nimic deoare „e misterios”. Nu știu răspunsul.

Cum să mă feresc de acești oameni? Nu am cum. Acum parcă îi văd peste tot. Cum să mă feresc de perfizi, mincinoși, frustrați, nebuni fără acte, imaturi fără copilărie? Simplu. Îi pun în aceeași oală, îi numesc anti-oameni, și cu timpul cine știe... poate culoarea va învinge anti-culoarea.

Eu sunt buricul pământului, iar voi vă băgați degetele în mine!
Anti-omul.