Acest blog, cu sutele de mii de cuvinte pe care le contine, a fost si este produs in circa 24 de ore de un grup de neuroni supusi colapsului, care lucreaza in cubical-uri si incearca sa ofere o informatie cat mai placuta unui cititor de la care daca obtin un zambet e PERFECT!
Continutul a fost determinat de o judecata subiectiva si de cele 6 simturi, deoarece nu am un patron, sponsor, finantator...deci nu am salariu! Unele articole apar pentru a soca, atrage atentia, informa s.a.m.d. Blogul este deschis spatiilor publicitare de orice fel, deoarece m-am saturat de merdenele.
Accept critici si remarci, deoarece este un blog deschis de pareri si opinii...Citire placuta!
După câteva zile foarte obositoare (acum mă găsiţi şi aici!), mi-am făcut timp să scriu şi pe blog.
Am aflat de pe situl unei asociaţii care luptă(şi la propriu şi la figurat) pentru "bunăstarea" socială a ţării prin bătăi organizate la Gay Parade, concerte şi chiar şi meciuri de fotbal ale naţionalei, că din banii impozitaţi la salariu, poţi oferii 2% unei organizaţii non-guvernamentale. Aşa că mă gândeam să "dăm" acei 2% unui ONG care nu trăieşte pe banii unor partide extremist-naţionaliste şi nu iese cu BOR să înjure gay şi tinerele care avortează. Şi nici afişele cu "Familia normală" nu sunt prea...la obiect. Toţi din poză arată ca nişte subnutriţi cu Sindromul Down. Exceptând soţia care pare o fană de a lui Petre Roman din perioada "Apaca".
Oferă 2% copiilor bolnavi de cancer, SIDA şi fără părinţi. EI MERITĂ!
...când 15 septembrie însemna ceva, am cunoscut persoana care avea de gând să îmi fie dirigintă 4 ani. Persoana despre care învăţătoarea îţi tot spunea că va face legătura cât mai uşoară între şcoala generală şi liceu.
Nu am să specific numele, dar am să mărturisesc că împreună cu 24 (aşa îmi amintesc) de colegi/ draci împieliţaţi am încercat să distrugem cât mai mult din armonie. Diriginta îşi făcuse un renume. O "tânără neprihănită" la cei 44 de ani, îmbrăcată de la SH (până atunci nu descoperisem ca SH-ul e punk), care locuia cu mama sa şi mergea duminică de duminică la biserică. Râdeam că eram mici şi chiar nu ne păsa. Ne frustra cu teme intermitente de vacanţă şi mai ales ştia când nu e suferită de cineva cu glumiţe gen: "Am crezut că v-aţi mutat deja!?". Dar ce e drept îi făceam viaţa un calvar. Eu personal am ameninţat-o (nu că aş fi avut cu ce), pentru simplul fapt că a îndrăznit să dea cu o carte personală de podea. Totul pentru că nu am stâns gunoaiele din clasa (nesuferită obligaţie şcolară! să strâng gunoaiele făcute de 23 de elevi? cum sună?).
Era o persoană confuză. În clasa a 8-a, cu câteva săptămâni înainte de Capacitate, am avut surpriza să aflu de la profesoara de istorie (făceam meditaţii cu dânsa câte 40 de elevi într-o clasă, şi eu eram undeva în spatele clasei aprofundam caterinca necesară în liceu), că diriginta noastră era chiar o persoana şic până să intre sub o influenţă parentală şi religioasă extremă. Lucru ce cu anii cu cred că a lăsat-o cu multe. Dar pe cât de răutăcioasă era, pe atât de mândră era când se lăuda cu textele noastre în revista şcolii (inclusiv eu am scris la revista de religie a şcolii, aham).
Acum 2 zile, în zona Şcolii Generale numărul 59, în faţa bisericii era o doamnă cu o vestimentaţie la fel de sărăcăcioasă, cu un batic negru pe cap, cu o privire pierdută, grăbită spre cine ştie unde...mă gândeam că poate...şi ce crezi?
Am învăţat de la doamna dirigintă că e frumos să strângi jucării şi dulciuri pentru copii din centrele de plasament. Am să încerc împreună cu cititorii blogului şi amicii de pe messenger să strâng jucării şi dulciuri pentru un centru unde copii au mare nevoie. O jucărie de la fiecare nu cred că e aşa mult. O să continui cu această idee până o să o finalizez. Cei care vor să se implice să dea un mesaj.
