Discuţie în lift.

Micile schimburi de replici din lift sunt cele mai dificile, dar când au loc într-un spital devin chiar siropoase. De ce? Discuţie în liftul unui spital aglomerat.

Mă urc la etajul 2 în lift împreună cu o doamnă. Mergea la etajul 5.
- Urci? spune silfida ne-am cu Nikita.
- Da, zise eu.
- Staţi! pune o doamnă mâna pe uşă.
- Urcaţi sus? spuse Niki (prescurtare cu alint)
- Nu, în jos. (urci în jos?)
- Noi urcăm sus. O să coboare şi în jos. Eram deja "noi", o echipă, un element. De ce? Pentru că ceafa ei rasă îmi apăsa umărul.

Se închid uşile şi liftul pleacă greu, în sus.

- Bolnav?
- Nu. zise eu din nou timid si emoţionat de prezenţă.
- Mama?
- Nu. Ta
- TATA! (bingo!)
- Da.
- Grav.
- Nu.
- Lejer.
- Să zicem
- Eu am venit la iuby! A ieşit cu vărămiu Costel la plimbare cu Bemveul şi au intrat în stâlp. Nu e grav dar are piciorul luxat. Acum să văd ce vrea să mănânce. Tu ce recomanzi?
- Ă...
- Şi să vezi fază tare. maşina nu are nimic. Că e tanc tare şi rupe stâlpii. Tu îl cunoşti pe puiu meu? Că parcă te cunosc din cartier. Nu?
- Nu.
- Mi sa părut că eşti tovarăş cu Paliu.

Uşile se deschid.

- Hai te pup mai vorbim.

1. în spitale se poate "agăţa". Nu conteaza ce, dar se poate.
2. ai nevoie de un mers cu liftul ca să legi o prietenie de durată.
3. când am plecat am coborât cu scările. Bineînţeles, în jos.