Fischeru` lu` Tata

De câteva zile am ajuns la piesa cu numărul 87 pe CD și de acolo nu mai plec. Deschid geamul la mașină, mă pierd printre mașini și rânjesc la privirile maneliștilor care nu înțeleg piesa și acordurile. E Led Zeppelin - Black Dog. Am realizat abia acum că această operă este melodia copilărie mele. Dacă sunt printre voi copii care au crescut cu colinde, Hrușcă, Abramburica, Ala bala portocala, eu nu. Fischeru` lu` Tata rupea lemnul mobilierului vechi pe acordurile Led Zeppelin și Deep Purple.

Îmi amintesc și acum ce amuzant (și exasperant pentru mama) era să vină tata puțin „murat” de la muncă. Nici nu mânca. Se răcea ciorba pe masă, dar lui nu îi păsa. Oricum nu este genul telenovelistic de aruncător de ciorbe reci pe geam. Se așeza în picioare în fața casetofonului, acesta fiind pe cea mai bună „treaptă” a mobilierului masiv, comunist, dar La Modă în perioada trecută. Era un Fischer radio-casetofon cu două boxe detașabile și cu două spații pentru casete. Prima, veșnic Led Zeppelin (prima parte a casetei, a doua fiind Deep Purple), a doua, pentru restul: Queen, Elvis, Santana, etc. Dacă se făcea curățenie în casă se începea cu Fischeru` și se termina cu el.

Trebuie să fiu recunoscător casetofonului lui Tata. Fără el nu auzeam „solo-ul ăla”, „acordul ăla” sau „versul ăla”. Și tata se spijinea pe raftul de lemn, cu capul pe braț și asculta. Nu se mișca, nici nu știam ce gândește. Era în lumea lui. Din când în când sunetul se strica, și umbla la două butoane.. oricum fără rost. Se mai prindea banda. O repara, o lipea, meșteșugărea și totul era aproape ca nou. Apoi mă chema lângă el. Mama nu se mai deranja, știa ce urma să zică. Eu mă așezam pe canapeaua din fața casetofonului și mă uitam pe tavan. Tata închidea ochii pe Kashmir și Child in time și totul era liniște...

Îmi amintesc de o singură noapte când eram obosit și am strigat din dormitor la tata să oprească muzica (în 99% din familii e invers). A oprit-o. Oare ce a zis tata? „Vai de mine... am creat un manelist!”.

Pe internet nu am găsit absolut nimic despre firma Fischer. Doar câteva anunțuri. Eu nu îl mai am. A dispărut împreună cu mobilierul masiv. Sper să îl regăsesc și promit că îl așez la loc de cinste în camera mea. Pînă atunci, tata se plânge de CD-uri, deoarece nu sună „original” și nu au... acel ceva.

Acum când scriu textul ascult piesa și tata spune „ce asculți...”, dar nu e de la Fischeru` lu` Tata: