Pe fondul amintirilor...

Aoleu ce oraş. Mă amuză colegii de la facultate care spun că abea aşteptau să pună piciorul în Bucureşti. De ce? Pentru că oferă oportunităţi, şi odată cu ele, praf, infarct, nervi, nesimţire, prostie, tupeu, cocalarism...

După miliarde de secunde (sunt sincer!) state la semafoarele corelate şi trecerile de pietoni care ţin cam 150 de maşini pe loc, m-am refugiat în spatele ecranului unde am început să lucrez şi să socializez cu populaţia...Şi în timp ce nutream sentimente de sincer respect pentru o persoana care preferă The Doors şi Iggy Pop în loc de Dă Vitto şi Guţă Fl*c a început melodia...

...de când nu cred că am mai ascultat-o...iulie sau august 2007...când stăteam pe prispa unei case din chirpici în Vama Veche. Şi aşa te năpădesc amintirile...când beam vin şi bere fără să ţinem numărul sticlelor...fumam ţigări după ţigări doar pentru că era ora 16 şi nu aveam ce Stuf să facem...ciorba de văcuţă? Peste alte 2 ore...şi începe melodia pe telefonul fără tasta 2 şi 8...ce linişte...oare atunci priveam în trecut ca acum...

Probabil totul s-a întrerupt când am adormit cu bagajele în ploaie sau când a căzut grinda pentru perdea şi nu a mers lipită nici cu scuipat, aracet, injurături...cuie... Dar a meritat.

Pentru a completa meniul...