Înapoi la origini...

Este anul 2020, şi ca în fiecare an, programez o excursie la munte în luna decembrie. Nu respect acest program anual din lene. Noul meu fotoliu Lazy Boy 3000, cu mini-frigider şi suport de pizza e tot ce am nevoie dupa 300 de zile de muncă asiduă în fabrica de papuci Ylang Ylang. Dar anul acesta sunt hotărât să plec. Un rucsac Abibas, bocanci Fuma, căciulă Fike şi pantaloni groşi de iarnă marca Urlaţi S.A.

Plec cu TGV-ul din fosta "Gara de Nord", actuala "Drumul Europei" şi ajung în Braşov. Isterie mare în oraş, turişti înghesuiţi la Dracula FunLand, braşoveni la berărie pentru a sărbătorii a doua calificare consecutivă a echipei Cerbul Braşov în returul campionatului, o bucurie de nedescris şi totuşi obositoare. Cotesc pe drumuri şi încep să merg fără hartă către nicăieri până mă pierd în munţii patriei. Indicatoarele se pierd fiind rupte de străinii needucaţi (românii nu ar face asta!), iar copacii se răresc fiind tranşaţi de mafia singaporeză de jucării de lemn. Sunt pierdut. Dar ceva mai departe, în zare văd o lumină care iese dintr-o peşteră.

Este "casa" săpată în stâncă a unui cioban care îşi creşte oile la unghi de 60 de grade pe marginea muntelui Moldovencele, fostul "Moldoveanu". Oile sunt aşezate în sistem 40-40-30 ofensiv spre vârf, iar la intrare e un ciobănesc cu numele pe zgardă: Ră...d...i. Rădi!

Înăutru un bătrânel mănâncă brânză şi vorbeşte cu pereţii de icoane. Îi cer voie să mă alătur şi mă măsoară din cap până în picioare. Mă întreabă dacă am bani. Îi întind câteva bacnote de 3,25(4) Euro şi începe să le numere cu abilităţile unui adevărat barbugiu. Mă serveşte cu brânză din ograda proprie şi cu slană, zise el, de la Monaco. Mănânc şi între timp pornesc o conversaţie despre el. De unde e? Cine e?

Ca toţi bătrânii îmi povesteşte despre un trecut glorios şi cum a avut lumea la picioare. Mă gândesc că atâta timp singur probabil are ceva la dâng dâng. Îmi povesteşte senil ce afaceri a făcut, cum controla oameni, cum putea să ajungă preşedinte. Cum era aproape de gloria...personală.

"Şi cum de sunteţi aici? Păreţi un om citit."
"Nu îmi place să citesc. Mie îmi place oieritul". În timp ce mă pregătesc să plec, continuă să îmi spună de ce a făcut şi a dres şi cum dormea în palate şi bani, aur, rubine, platină, fontă, ecetera. Îl salut şi plec... Nu mă mai gândesc la ce mi-a povestit. Nu poţi crede orice bătrânel. Şi ca el o să mai văd mulţi.