Azi, încă de la prima oră, am decoperit că indiferenţa ucide. Primele ore ale dimineţii mi-au rezervat zeci de ţignaluri de ambulanţe, trimise să salveze ce a distrus prostia în general sau ghinionul uneori. Şi nu discut despre ghinionul unora de a îşi da suflarea pe trecerea de pietoni deoarece au fost ţinta unui puşti cu covrig în mână, ci de victimele unui ACCIDENT de orice natură, în ajutorul căruia sare "publicul".
Îmi amintesc două episoade din copilăria mea. Primul a avut loc în clasa a V-a când am mâncat bătaie de la 3-4 puşti pe stradă, pentru o şapcă. După ce am fost frăgezit şi lipit asfaltului (evident că au plecta liniştiţi cu şapca mea), "audienţa" a făcut cerc în jurul meu, şi cu barba în pământ concretiza: "Ce golani domne! Cum să îţi facă aşa ceva? Dacă eram eu..." făceai o LAIE! Episodul doi a fost 2 ani mai târziu când în autobuzul 226, cuprins de un verde-a-leşin, m-am spânzurat de o bară. O bătrânică machiată ca acum 90 de ani, s-a uitat la mine: "Îţi e rău? Îţi vine să vomiţi?" "Da..." "NAŞPA!". Am încheiat pledoaria anti-prostie.
Acum câteva zile am descoperit că suntem şi cea mai ÎNCHUIATĂ ŢARĂ! Suntem în Tip Top Minitop la discriminarea rasiala şi discriminarea persoanelor cu SIDA. Vai mama noastră de "religioşi şi laici". Acum primim şi avertismente că nu suntem o ţară liberă religios. Că se impune o religie (ghici ciuperCĂ CAre?), încă din şcoală, prin simboluri şi ore obligatorii. Şi mai vrem democraţie...libertate...ce făcea Milka cu Marmota?
Un documentar minunat de pe Realitatea TV, a arătat cum se transmite SIDA printre drogaţi. Oamenii refuză să le ofere seringi noi pentru cauza lor pierdută, iar ei, disperaţi, (în timpul sevrajului nu mai poţi gandii) apelează la seringi folosite. Porţia de heroină vine cu SIDA/Hepatita C cu tot. Care e cheia? Legalizarea consumului? Să moară toţi pe mâna lor dacă sunt proşti? Cine ştie...
În final...versurile unei melodii foarte bune care vorbeste la obiect...melodia e mai "dură", dar o găsiţi AICI!
500 Channels
500 channels of a day-dream stimulation
helps me to resent my life and raise my expectations.
Locked into re-runs, your memories repeating,
and all your ideals seem so self defeating.
For you and yours, the pepsi generation,
and when you're discontent, you change the T.V. station,
And when you hate your life, no qualtities redeeming,
a million brainwashed zombies will always be heard screaming...
And when there is no hope,
"I'll smoke some crack, I'll shoot some dope!"
When theres no enemies,
"I sit and stare at my T.V.
and in my ignorance,
I'll be a slave and sycophant!"
And in a perfect world devoid of all temptations,
the good leftover crizack could unite the nations.
But now the war machines are mapping our destructions
with poisons over flowing in the chemical seductions.
And when there is no hope,
"I'll smoke some crack, I'll shoot some dope!"
When theres no enemies,
"I sit and stare at my T.V.
and in my ignorance,
I'll be a slave and sycophant!"
With my credit and my bank,
my mind will draw a blank.
I'll block out history,
and stare at my T.V.
For me there is no way.
500 channels waste my life away, away...
The ancient White Rose Ladies society
Acum un an
3 comentarii:
Ma, tu zici bine ce zici, dar nu prea sti bine cand se scrie cu 1 i si cand cu 2.
Mai invata, nu te mai da destept
Acest blog nu este sa imi demonstrez inteligenta. Este un blog de pareri. Daca esti de acord cu ele, bine, daca nu, justifici. Apoi faci corecturi gramaticale. Cand am sa devin un analfabet o sa ma las de blog.
lasa-l iubi ca e gelos!a uitat sa puna punct dupa ultima propozitie, dar sa nu-i zici ca te dai destept! haha
ah, era sa uit! ce tare esti iubi!! (cu intonatia de rigoare) =))
Trimiteți un comentariu