luni, 22 septembrie 2008

Tragi-Comedia IV. Ză end.

........................................................................................................................................

Împlinise deja 39 de ani. Arăta ca la 59. La începutul căsniciei era bucuroasă că avea un molatec, care din lene nu ar fi ridicat mâna nici să o mângâie drăgăstos. Acum Petrică are burtă de bere şi chelie iar Lăcrămioara nu vedea nici un viitor în globul lui lucios de pe umeri. Săraca încă mai speră la un viitor. A alergat (cei drept mai mult a stat în maşini) toată tinereţea ca să îşi facă un viitor, şi acum era manichiuristă la un salon de cartier de unde se întorcea acasă la porcul din sufragerie şi maimuţele din dormitor.

Da. În atăţia ani de căsnicie, Petrică a pus şi el mâna la treabă să facă doi copii (nu venea nici lăptar şi nici poştaş în zonă aşa că tind să cred că erau copii lui Petrică). Puşlamalele erau mereu jegărite, urâte şi cu o prostie nativă (da, erau copii lui Petrică). De ei nu vorbim că oricum până la pubertate unul se spânzură că nu primeşte bomboane, iar celalalt sare de pe bloc când vede că în coşciugul fratelui său sunt bomboane. Dacă mă gandesc mai bine, şi drogaţii în sevraj se aruncă de pe bloc tot de poftă.

Averea lor se duce pe apa sămbetei. Lăcrămioara a văzut ce bine o duce Petrică când bea aşa că pe ascuns practică şi ea acest sport. Situaţia financiară nu mai era roză, chiar se maronise uşor pe margini. Maşina aia bengoasă alui Petrică era de mult pierdută la barbut, acum conducând un Tico al firmei de livrări pizza. Iar întreţinerea (conform gusturilor lor muzicale) era fără număr.

De acum încolo viitorul Lăcrămioarei este incert. Se află sub mai multe semne de întrebare. Moare Petrică în şanţ? O omoară Petrică după ce ajunge acasă de la bodegă, via şanţ?

Aşa că vom reveni peste ani când Lăcrămioara va fi frăgezită de bătaie şi marinată de alcool.

Ză end of (of, măi măi) Lăcrămioara.


Starea de spirit mă aruncă în versurile acestei melodii...audiţie plăcută.

0 comentarii:

Template by - Abdul Munir | Daya Earth Blogger Template