Acum 5 minute tata se mira că edilii capitalei se chinuie, cu sudoarea frunţii lor, să facă CEVA din zona Lipscani. Şi se chinuie de aproape 4-5 ani... şi se vor mai zbate. Tot ce am putut să îi spun este că, atâta timp cât lumea din ţara asta va spune Tatov celor care îi scot în stradă lunar pentru că mor de foame, sau pentru doi mici şi o bere, situaţia va fi mereu aşa.
Duminică Tatov a venit din nou pe meleagurile noastre, acum ca să trimitem NIŞTE oameni competenţi în Parlamentul European, acolo unde am dorit să ajungem, şi unde e bine să avem un cuvânt de spus. Zis şi făcut. Pensionarul s-a prezentat la urne cu buletinul din dotare (dotat cu sigla RSR) şi din greşeală, sau nu, a arătat că de cele mai multe ori a votat primele două partide, cele care au scos untul şi pensia din buzunarul lui. Nici o problemă, nu e cultură politică neam pe la noi. 90% din votanţi credeau că votează OMUL nu LISTA. Şi nu lista în ordinea în care era, ei credeau că pot ştampila candidatul cu numărul 43 şi să câştige el...
Despre cei care au preferat să nu voteze, pe principiul "nu am cu cine!", tot ce pot să le spun este:
1. Ori gândiţi ca Mircea Badea;
2. O să comentaţi şi voi după alegeri şi nemulţumirea o să fie şi de partea voastră. A alege un rău mai mic nu este PĂCAT;
De EBa nu mai vreau să comentez. Nu ea e supărarea mea. Dar voi realizaţi că în Parlamentul European ne vor reprezenta Vadim şi Becali? SERIOS! Sunt singurul şocat? Dacă e cineva pe blog care a dat cu Tatov-ul în capul lui Vadim şi Gigi, TE ROG, explică de ce vrei răul copiilor tăi?
Afară e furtuna de după alegeri, şi eu ascult:
The ancient White Rose Ladies society
Acum un an
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu