Jmecher!

Revin cu povestiri din lumea mea. Tramvaiul 32. Locul unde totul este posibil.

Nu ştiu dacă vouă v-a fost cald azi, dar eu simţeam că mă topesc. E şi vara asta capricioasă şi te călăreşte zilnic în cu totul alt mod decât ziua precedentă. Deci sunt în 32. Mă mir că am reuşit să nimeresc un loc, recunosc la soare, dar bun şi ăla (până la urmă nemulţumitului i se ia darul). Şi cum stăteam eu şi contemplam afişele electorale, despre care o să discutăm altădată, m-a orbit una bucată zgardă de aur. Frec ochii şi dau să văd dacă lumina ochilor mei, e o papuşe învelită în staniol sau un cocalar turnat în aur.

SURPRIZE! Şi mă refer la Kinder! Unu mic, de respira greu se uita înţepat la mine. Era blindat de aur. Spondiloza prematură. Ajungea până la genunchiul broaştei şi prezenta urme de creştere precoce. Infantilitatea lui de 4-5 ani se transformase în figură de tânăr infractor, Universitatea de Studii Superioara Rahova-Jilava. Eu mă uitam mirat la el, el se uita urât la mine. La un moment dat aveam impresia că o să îşi înfingă dinţii in piciorul meu. Simţeam cum încleştarea unor granzi se apropie.

Din spate, o mână de muncitor descalificat şi lăb*r calificat se aşează pe capul piciului. Era clar. Ăsta micu e cu gaşca să mă linşeze. Mă face la pamperşi? Situaţia se detensionează uşor uşor. Era tasu mă!

Din nou contemplu. Şi deodată aud un "fleoşc pr pr pr pr fleoşc pr pr". Întorc capul. Ăla micu încerca să îşi marcheze teritoriul în tramvai cu scuipat. Scuipa aşa cum putea şi el. 9 zări. Mă uitam mirat şi faşcinat de faptul că părinţii se preocupa de educarea urbană a copilului. Şi când speram ca ăsta micu să fie oprit din inundarea dricului cu abonament, aud o voce behaită: "E băiatu meu! Bravo fiule! Jmecherule! HĂ HĂ HĂ!".

Pentru toţi părinţii care îşi educă plozii la Angro şi Europa, un trainic "Dă-ten sânge!".