Un pacăr.

Mă voi preface că nu îl cunosc pe acest erou chiar dacă 70% din istoria lui îmi este apropiată.

Plec de la premisa că toate stilurile muzicale au eroi si idoli, şi cum era de aşteptat azi am să vorbesc de punk rock. Acest stil muzical care a atras atâtea generaţii prin simplitate, mesaj şi forţă. Acest curent neînţeles din motive de "etică şi morală" dar întiparit de mai bine de 40 de ani în minte şi suflet.

Nu voi vorbii despre Sid Vicious, Dee Dee Ramone sau Paul Simonon pentru că ei au facut istorie acum mulţi ani, chiar şi unii păgâni ai stilului ştiu cine sunt. Am să vorbesc despre "fetiţa cu chibrituri" a punk-ului, acel basist care învârtea micii pe grătar sau transpira ca un cal în birouri de firme dubioase pentru a strânge o suma de bani necesară unui Maxine, numai bun de aruncat la ghenă dupa 8 luni...nepriceperea şi graba.

Când asculţi pentru prima dată Ramones, şi spui cu acustica în mână (la care nu ştiai nici măcar un acord), "asta vreau să cânt!", şi încerci să îl imiţi pe NEBUNUL de Iggy Pop, amuzând audienţa unei săli de repetiţii şi îi mai şi corectezi basistul "TUPEISTULE", atunci eşti un pacăr.

Eşti dăruit unui stil muzical fără să te amesteci în doctrine, mulţumit să rupi afişe şi să nu stai la masă cu persoanele care îşî transformă doctrinele în curve. E aşa simplu...

Motivul pentru care scriu aceste rânduri nu este sacrificiul şi nervii pe care i-a îndurat când chitariştii lu Keo, Blondy sau 3 Sud Est comentau, ci momentul când din supradoză de Red Bull, ţigări şi alcool, a făcut crize...spasme...nici eu nu ştiu ce a fost...a fost un SLC Punk transpus în faţa CBGB-ului de lângă "Fucşia". După ce şi-a revenit, tot a găsit resurse să cânte...mai bine sau mai prost.

Ăsta e un erou al stilului. Nu? Al oraşului. Nu? Al cartierului. Nici asta? Al scării de bloc? Al basului. Da...
P.S. - Pentru că istoria se repetă, precum Dee Dee Ramone (Dee Dee King), aştept cu nerăbdare transformarea lui din C Rib în C Bling-Bling. F-f-f-f-f-f-FUNKY!