Mă amuză să citesc petse tot despre "Ghidul clabărilor", "Cum să fi clabăr" şi altele din ciclul "Clabing for Dummies". Dar de la Platon-Sartre-Patapievici-Grigore Cartianu, nimeni nu a descris (ruşine Discovery Şanel), comportamentul clabărului.
Pe propria piele m-am infiltrat. Club din provincie, în apropierea capitalei. Trebuie să precizez încă de la început, clubul arăta f f f bine. Arhitectură modernă, personal primitor, siguranţă (aveai impresia că dansezi cu poliţiştii, pentru că se omorîseră cu câteva zile în urmă unii), dar la fel cum se spune de România, "Frumos dar păcat că e locuită".
La intrare eşti întâmpinat pe sistemul "Nu îmi place faţa ta!", şi trebuie să faci faţă privirilor care mai de care mai mirate. Te aşezi la locul tău şi îţi cumperi să bei ceva. NU discutăm preţurile, pentru că aşa e în cluburi. Vreţi alcool ieftin mergeţi pe Lipscani. Eşti cu prietena? Grav. Ca sa vorbesc româneşte, o balta de bale de oieri (cei mai cizelaţi au alte forme), se prelinge până sub masa ta. Eşti încântat că prietena ta e frumoasă? Te asigur că aici ai vrea să fie urâtă. Trebuie să o păzeşti strşnic.
La dans te acompaniază o suită de trubaduri cu tricouri cu MUTU şi CHIVU! Ai grijă cum dansezi să nu le murdăreşti adidaşii.
Într-un final petrecerea se termină şi pleci spre casă. Clabării te masoară din priviri la poarta şi ai impresia că te vor urmării.
Te salut din fundu`....clubului şi HAI la dans...
