Ce făceam eu anul trecut, în această minunată zi de luni... Eee...
Îmbrăcat ca un ginerică (cel puţin asta era descrierea celor care veneau la BAC cu hainele de cocozauri din cei patru ani de liceu), am păşit emoţionat în curtea liceului unde aşteptam să susţin prima probă: Limba Maternă Oral (LMO = La Mătrăşeală Orbeşte). Nu ştiu dacă aveam emoţii, poate că da, deoarece în general vorbesc foarte mult şi de plictiseală devin hyper-isteric-energic, dar atunci eram calm, tăcut şi încercam să mă gândesc la tona de subiecte care îmi puteau pica... era clar faptul că va pica un rahat despre care nu am învăţat.
Fiind norocosul purtător al literei B la numele de familie am intrat foarte repede. În clasa a V-a am dorit să îmi schimb numele de familie în Zbonea, dar apoi am descoperit profesorii care spuneau "hai să ascultăm, de la coada catalogului!". Oricum dascălii au râs destul când au aflat că, de fapt, numele meu se scrie cu "Z" mut. Şi am intrat pe holurile liceului, mai curat şi liniştit ca în toţi cei patru ani de isterie adoleşcentină. Am aflat din start: La clasele 1 şi 3 sunt două ţărănci care dacă nu îţi dă maxim 5-6, te pică! Cum sunt un norocos fără pereche (numai premiul Loto mă ocoleşte), am nimerit la sala 2. Toate bune şi frumoase, sacoul şi cămaşa erau deja lipite de corp (BAC la 40 de grade) şi am extras un subiect. Mulţumesc pe această cale colegei care a spus că în stânga sunt "alea uşoare cu UE şi în dreapta alea naşpa cu istorie". Am extras din stânga şi am dat de Grigore după Ureche.
Nici o problemă. Sunt capabil să bat câmpii atât la teze cât şi la proba orală. Am început să gândesc, să scriu, iar gândit, iar scris, iar gândit... ce să mai. Solicitant frate! Am luat fericita notă 9 (nouă) deoarece nu am ştiut anul de naştere al lui Grig. Nici el nu îl ştie pe al meu, iar la ultima aniversare o dădea cotită că e la muncă... Şi vorba colegei mele: "Morţii cu morţii, vii cu vii!". Oricum aveam un singur scop, acela să trec bacaloreatul.
Ce fac azi? E luni. Merg la muncă şi mă chinui cu tovarăşul de microfon să mimăm entuziasmul primei zile de muncă. Nu merge, dar măcar râdem isterici. Apoi plec emoţionat şi fleaşcă (istoria celor 40 de grade se repetă) la Poliţie în Pipera unde trebuie să preschimb un act la maşină. E clar că din tona de acte, lipsea o chichiţă pentru care a trebuit să fac drum întors două ore, nu? Acum sunt tot aici, este ora 15:40 şi o să mai stau sigur până la 16:30... Nici o problemă, măcar nu mă întreabă nimeni de Grigore Ureche. Dar parcă lipseşte entuziasmul ăla de la Bac...
În final, un filmuleţ de acţiune din şcoala românească, cea plină de etică, morală şi bun simţ (în materie). Vom viziona un clip în care Mihai (Ştefan Bombă-Mică Junior), cuprins de atâta chimie, Bacovia şi războaie daco-romane, sare la pieptul (exact ca în Floare albastră de M. Eminescu) celei care astăzi este o Isoscel slabă, anemică, fără bani de mâncare, dar cu mândria că are tot atâtea kg cât Simona Sensual:
Bannere "Cuvantul Meu"
Persoane interesate
- Cuvantul meu
- Never Land, Romania
- Acest blog, cu sutele de mii de cuvinte pe care le contine, a fost si este produs in circa 24 de ore de un grup de neuroni supusi colapsului, care lucreaza in cubical-uri si incearca sa ofere o informatie cat mai placuta unui cititor de la care daca obtin un zambet e PERFECT! Continutul a fost determinat de o judecata subiectiva si de cele 6 simturi, deoarece nu am un patron, sponsor, finantator...deci nu am salariu! Unele articole apar pentru a soca, atrage atentia, informa s.a.m.d. Blogul este deschis spatiilor publicitare de orice fel, deoarece m-am saturat de merdenele. Accept critici si remarci, deoarece este un blog deschis de pareri si opinii...Citire placuta!
Bolnavi de blogoree:
-
Executive assistantAcum 8 ani
-
-
-
Fuse şi se duse
-
▼
2009
(221)
-
▼
iulie
(29)
- Casă nouă, blog nou!
- Summer of Punk!
- Să-l ajutăm pe Alex
- Chiar suntem mămăligchi...
- OOOOOOO ce TV!
- Radu Mazăre = nazist? tâmpit? ambele?
- Prea cald...
- Ştirile de la hora cinci
- Oldies but oldies.
- Bathory
- Doru de la Brăila
- Ska-P şi Bursuc
- Lilieci de soare
- Mitică, între legendă şi turkish delight.
- Armata lu` Kiwi Legendaru`! Gear 2!
- Mămăligchi şi bemvetăn
- Aha, mda...
- Kung fu în Vama Veche?
- Terminus paradis
- Involuţia fafaştoacei
- La noi e cu "choice", la ei e cu "dead".
- Canonizarea lui Mişel.
- Emisiuni de duzină.
- Din nou Ţaca Paca!
- Înainte de vacanţă!
- Mica vacanţă!
- Veniţi de killăriţi!
- Oricum e lovită
- Oboseală...
-
▼
iulie
(29)
-
►
2008
(188)
- ► septembrie (20)
Câţi ştiu de Cuvântul Meu
luni, 22 iunie 2009
Alţii Bacu`, eu cu capu`!
Publicat de
Cuvantul meu
la
05:18
0
comentarii
Etichete: caterinca, oha, transformare
duminică, 31 august 2008
Oraşul se transformă.
Sau mai bine zis oamenii se transformă.
Ori înebunesc eu, ori totul e pe dos sau ilogic. În metrou, un mijloc de transport foarte nesuferit deoarece ai impresia că toată lumea te priveşte, o domnişoară (chiar avea toate trăsăturile unei domnişoare), prezenta în dotare una bucată "măr al lui Adam"! Ştiu, e şocant, medical vorbind nu vezi aşa ceva niciodată, decât la Gay Parade, dar acolo în faţa mea era un mare măr ataşat unor craci lungi, fund bombat şi sâni proeminenţi. Şi nu eram singurul care se freca la ochi. tot vagonul încerca să înţeleagă. Oricum, domnişoara era foarte flatată de aceste priviri, şi spre dorinţa mea interioară, sper să nu fi avut sub fustă ceva ce îţi elimină din start feminitatea.
Un alt fenomen de schimbare complet aiurea este de partea bărbaţilor (nu toţi, nu este un text de generalizare, cine se simte, tastatura sus!). Ştiţi gravidele care deja au burtica mare şi poartă bustiere sau tricouri pe jumate din ea? Idem, burtoşii care sunt gravizi cu berea în n-şpe luni, şi îşi poartă burta pe afară, răsfirată peste pantaloni.
Pentru domnişoarele amatoare de bărbaţi "bine făcuţi" (în sânge), avem şi bărbatul cu sâni. De 2 feluri:
- sânii mari bombaţi, lucraţi în sala de forţă (nu la bibliotecă), alimentaţi cu steroizi, ce ajung la un frumos rezultat asemănător Pamelei Anderson.
- sâni lăsaţi (pere), antrenaţi 24/24 la televizor cu mâncare la bot, care ajung la un frumos rezultat asemănător bunicii Agripina.
Următoarele schimbări sunt de ordinul psihicului. Observăm în autobuz câte o domnişoară la 44 de ani, cu ochelari cu dioptrii mari, cămaşa bunicii apretată şi o fustă închisă la culoare ce mătură podeaua, şi lecturează. Citeşte cu poftă lucrarea unor "artiste, cântăreţe, femei de succes", care se declară la fel de pure şi inocente ca frigida din RATB, dar au descoperit cheia succesului prin cartea "Cum să înţelegi bărbaţii". E ciudat cum tot mai multe femei, majoritatea cu mariaje nefericite, "învaţă" să înţeleagă bărbatul (a dracu specie!), din cărţi scrise de femei. Femei care în multe dintre cazuri nu sunt nici medici, nici sociologi şi nici bărbaţi nu prea au cunoscut.
De partea cealaltă, bărbatul (neînţelesule!), tânăr/bătrân nereuşit pe plan profesional, cu o sumă mică strânsă sub saltea, care în mod normal ar trebui să se gândească la ziua de mâine, citeşte şi se documentează, din cărţile unor anonimi, "Cum să faci bani din nimic". Poate primele 7 volume în valoare de 450 de lei nu sunt elocvente, dar te asigur dragule cititor că după ce îţi cheltui şi banii de mâncare pe ultimele 3 volume, o să realizezi că ai intrat în lumea afacerilor. Păcat că ai început cu falimentul.
Zâmbiţi. Mâine...e luni şi o luăm de la capăt.
Publicat de
Cuvantul meu
la
02:30
0
comentarii
Etichete: ilogic, monstrii, paranormal, prostie, transformare
Reclamă
Cuvântul Meu TiVi!
Episodul 2
Episodul 3
Episodul 4
Episodul 5
Românul înainte şi după UE
