Casă nouă, blog nou!

Pentru că am mâncat destule merdenele şi am strâns bani ca să îmi cumpăr un domeniu (sunt un nemernic), am mutat blogul într-o nouă matrice, unde joc barbut cu prietenul Neo: www.numadebine.eu

Acum o să mănânc Poale-n Brâu până o să îmi permit o şaorma pe an. Mulţumesc de încurajări, critici şi aprecieri.

Responsabil pentru această nemernicie este Tibby punct eu, acest Tiberiu Ursan al informaticii, care pe vremea când eu ronţăiam merdenele, el arunca şaorme în lăutarii indieni de la Unirii.

Numa` de bine. Punct Eu.

Chiar suntem mămăligchi...

Acum ceva ani timp, un mare fotbalist bulgar a spus despre noi - ca naţie - că suntem înapoiaţi, şi că atunci când el circula cu Bemvetăn şi Merţedesăn noi foloseam bicicleta. Domnule Stoicikov, se pare că nu aţi auzit de Cătălin. El conduce Bemvetăn 1300 Papuc când dumneata conduceai modele vechi de C.E. (Ce Eftin).

Îţi mulţumim Cătăline, fără tine mândria noastră de români se scurgea pe malul celălalt al Dunării. Mare om, mare caracter.

Mai multe pe www.investigatii.ro

OOOOOOO ce TV!

Televiziunea care scoate detectivi pe bandă rulantă a mai făcut o descoperire incredibilă. După ce nu au găsit-o pe Elodia, după ce nu au găsit rating-ul pe care îl consideră "incredibil" şi după ce au căutat în zadar etica şi deontologia profesională, hO!TV a mai făcut o descoperire: HOMOXESUALUL! Toate pe www.investigatii.ro



Nu e aşa că Discovery pierde audienţă şi cercetătorii britanici sunt nişte agarici?

Radu Mazăre = nazist? tâmpit? ambele?

De ce titlul? Deoarece "Eba de PSD" a demonstrat din nou că face exact ce îl duce capul, şi de cele mai multe ori, nu îl duce nicăieri.

În timpul unei parade de modă, Mazăre cel Mare şi Mazăre cel Mic au purtat uniforme de ofiţeri ai armatei lui Hitler. De la cel Mic nu am pretenţii pentru că "aşa tată, aşa fiu", dar cel Mare depăşeşte cu mult linia penibilului. Cum a motivat gestul? Se pare că primarele de Constanţa a fost inspirat de un film, în care un ofiţer făcea multe... pentru Hitler. Foarte interesant. De ce nu se îmbracă la şedinţele de partid în legionar sau bolşevic?

Îmi este milă de tinerii care îşi rup coatele pe băncile facultăţilor de Ştiinţe Politice, cu scopul de a ajunge "cineva" în domeniu, când alde Mazăre, Vanghelie sau Becali ajung să aibe grijă de... hitlerjugend.

Dacă Raducu a fost impresionat de un personaj de film, îi recomand pentru următoarele defilări:

Oldies but oldies.

Am revenit cu partea a doua a topului românesc de muzică uitată după 2 luni. Începem cu... AXXA, o trupă care a rămas în istoria muzicală prin nimic, dar care pentru anul 2000 a reprezentat un boom muzical. Din acel moment Dinu Maxer a realizat că are nevoie de Luciu. Nicoleta Luciu. De restul băieţilor nu se mai ştie absolut nimic, la fel ca şi în anii când cântau:


După ce am ascultat imnul turismului pe anul 2000, ne întoarcem în acelaşi an în care Apocalipsa ne-a dat ţeapă, pentru a asculta Angels. Trupă despre care nu am auzit nici atunci şi vă daţi seama că nu ştiu absolut nimic nici acum. Se pare ca piesa de referinţă a fost "Aşa-s băieţii", piesă acceptată pe atunci deoarece nu apăruse Q7, fuchsia şi Vama Veche nu era Obor 2:


Şi încheiem deliciul muzical cu o doză muzicală de 3 Sud Est, aceşti trei "făcători" de muzică, un fel de Elvis, Lennon şi Mercury la un loc. Băi cum i-am avut noi pe toţi... Piesa următoare a fost lansată în 1998, an pe care vi-l amintiţi datorită faptului că pe 15 aprilie 1998 guvernul condus de Radu Vasile este validat de către Parlamentul României. Nu? Atunci pentru că în data de 19 noiembrie a fost vândut tabloul "Portretul artistului fără barbă" (van Gogh) pentru suma de 71,5 milioane de dolari? Nu? Nici asta nu v-aţi amintit? Măcar ştiţi că în 1998 a fost lansat Gospodina TV, adică Acasă TV?

Doru de la Brăila

Într-o societate în care nimeni nu mai dă doi lei pe problemele tale, unde nimeni nu este interesat nici măcar dacă te prăbuşeşti pe trotuar în Centru, există un om... un suprea om... Nu este o pasăre, nici un avion, nici măcar Superman sau cheliosul ăla malefic din film, ci SUPER DORU DE LA BRĂILA!

Doru de la Brăila îţi poate face ziua mai plăcută doar prin simplul fapt că îţi ascultă problemele. Mai are de lucrat la reacţia post-poveste, dar de, toate au un început. Cum am aflat de el? Un apel telefonic:

-Alo? Firma X?
- Mnauhum (posibil "nu"), firma Z, dar spune...
- Păi am sunat că am o problemă cu blogul...
5 minute mai târziu, timp în care am vorbit ca un papagal
... Deci ce pot să fac în legătură cu problema mea?
- Foarte interesant, dar nu te pot ajuta. Eu sunt Doru din Brăila. E greşeală.

Lilieci de soare

În timpul promenadelor mele prin Bucureşti, precum răposatul Steve Irwin ("WOW! O FAFAŞTOACĂ! WOW!), am mai descoperit şi analizat o serie de specii, noi, şi regretabil nu sunt pe cale de dispariţie. Să începem cu primul exemplar:

1. Punk-faştoaca = specie relativ nouă, care a preferat să evolueze de la o punkistă plinuţă, la o fafaştoacă obeză. Obezitatea este amplificată de hainele strălucitoare, mulate pe şunca presată. De, ce să îi faci, nu toate se mulţumesc cu o bere ieftină în Argentin, unele vor un cico în CocaLand.

2. Jmecherul Rotundus = jmecherul incredibil de jmecher şi gras, care este ajuns în urmă de geamul de sticlă al uşilor care se rotesc. Se deplasează prin rostogolire sau motostivuitor meltenesc.

3. Duduia de BiGieS = specie care se prelinge pe lângă maşinile din dotarea MIB (nu Man in black, ci Maimuţe în bikini). Leşină des, mai ales la încordarea bicepşilor şi a cailor putere. A se ascunde portofelul, cardul şi mama (posibilă viitoare soacră).

4. Just beat it woman = doamnă bătută în autobuz de soţul iubitor şi modern, care este mai interesată să îşi refacă machiajul ocular (rimel, ojă, sclipici) decât să îşi dreagă buza "în sânge".

5. Poliţistul (şocant!) gras = specie plictisitor de veche de poliţist supraponderal, înrudit cu Jmecherul Rotundus, dar mai politicos, deoarece urlă după infractori: "Stai băăă... Aoleu... STAI MĂ! La dracu` ce aproape am fost...".

Vă aşteptăm şi data trecută pe Dezintoxicary Şanel.

Mitică, între legendă şi turkish delight.

Acum câteva luni am postat un filmuleţ cu un personaj mistic, mitic (ce redundant) şi neaoş dintr-un nou sitcom (poveştile sunt inventate, deci e sitcom). E vorba de Mitică, cel cu fata lui neastâmpărată, care face şi drege pe la spatele părinţilor.
De ce scriu acest text? Pentru că Mitică a reapărut, în acelaşi înveliş. Reluare adică. Domne, omul este un fenomen.

Să "detailăm". Fata lui este bănuită de comportament inadecvat pentru vârsta ei (şeptişpe ani), şi cică tânjeşte la cluburi, parcuri şi să alerge liberă din lesă. Mămica ei este genul de femeie care nu vede oceanul nici dacă pluteşte în mijlocul lui. Tatăl? Mai exact, Che Tata, un domn respectabil, dar probabil membru PRM.

Tânăra silfidă, în lipsa părinţilor, umbla din floarea aleasă de tată în ceea aleasă de ea. Şi mai mergea şi la ghicitoare să scoată argintul viu din... plumb topit.

Dar a venit Cobe, cu tot cu detectivii lui (pe imnul "Cobe şi echipa lui, cascadorii râsului") şi au deconspirat întreaga poveste, exact când tânăra se gigibigi cu alesul în pat.

Când Mitică a vizionat filmul incriminator urla, zbiera ca mai apoi să îi fugă ochii, şi apoi corpul, spre casă unde se întâmpla fapta incalificabilă. Acolo a început să urle, să zbiere: "fata mea nu mai e domnişoară din cauza ta (băiatul)!". Fata nu mai e domnişoară pentru că s-a împiedicat. "Vă omor!". Calmează-te că mori şi faci mizerie!

Mitică e un fenomen al parinţilor isterici, şi aştept cu nerăbdare un alt descreierat care îşi educă fata cu toporul. Sper ca la următorul să nu fie teatru şi să facă "apoplexie" în direct.

Mămăligchi şi bemvetăn

Habar nu ai câte poţi observa doar în simplele minute când aştepţi autobuzul. De exemplu, acum ceva zile, în timp ce făceam rădăcini în asfalt, că şoferul probabil avea degetele prinse în borcanul cu murături la autobază, am avut parte de o mică şcenă de film mut, balcanic, în dreptul unui târg de maşini SH.

Domnul, aka. Melteanul, coboară din autobuz, iar din umbra lui apar două personaje şterse, insignifiante pentru viaţa lui. Soţia, aka. Muierea (limbaj tradiţional) şi copilul, cunoscut şi sub numele de Plod sau Pedeapsa-lu`-Durex. Categoric boss-ul familiei nu a dat o mână de tractorist la ajutarea nevestei, ce cobora chinuită din autobuz cu căruţul copilului în cârcă. Lasă că poate să care şi singură, doar a mai cărat odată. Şi ăla mic să nu cumva să orăcăie în târg, doar am depus efort şi am cedat secreţii pentru facerea lui...

Intrarea în târg se face triumfător, cu mâna pe burdihanul de bere ieftină la PET, şi cu o mişcare din deget către "sclavii secolului XXI": ÎNAINTE!

Categoric, statutul economic şi social nu le permitea nici măcar o căruţă 1300 cu motor pe perfuzie, dar probabil copilul a supt aer şi părinţii au mâncat merdenele ca să îşi permită şi ei un trancarici. Unde putea Melteanul să se oprească? Aşa este, la Bemvetăn şi Merţanăn. Şi nu la modele din 19toamnă, semi-accesibile dacă mai vindea un rinichi. La cele scumpe, lucioase, puternice, parfumate, cu coffee-maker, sandvich-maker, rape-maker, cucu-maka-stick-maker. Adică lux!

Din acel moment am început să îmi doresc să nu mai vină autobuzul. Şi ştiţi cum e când nu îţi doreşti ceva? Aţi ghicit din nou, autobuzul nu venea, probabil şoferii făceau liniuţe prin autobază. Continuăm...

Şi Melteanul măsura cu ochiul, bălea pe sigle, ştergea capota, făcea precum un animal în sezonul de cumpărare pe lângă capotă... toate acestea cu buzunarul gol. Femeia se plictisea, de, ea vroia eficienţă în şomping, că d-aia ele fac acel ceva numit "cumpărături" (eng. şomping). Copilul era deja jumătate leşinat şi topit în afara căruţului sărăcăcios. 10 minute au stagnat lângă o maşină inaccesibilă. Îmi şi imaginez cuvintele Melteanului: "Fă, când o să crească băiatu meu, o să conducă o dasta! Asta dacă nu câştig eu la loto!".

Apoi a venit autobuzul... probabil familia aceea stă şi acum în târg, cel mai probabil la standul de Porsche.

Aha, mda...

În Basement, acum mai bine de 2-3 ani, timp de două zile a apărut în incinta necunoscutului club (imitator de CBGB) o domnişoară, în anii legali băutei, care atrăgea cam toate privirile prin atitudine şi aspect. Nu se îmbrăca precum o punkistă vulgară care îşi întinde bere pe tricou şi râde ca o curcă, nu adopta ţinute hippy, nu era o rockăriţă în piele şi nici nu se alătura altui stil. Era doar ea. Inclusiv atitudinea din priviri spunea "eu sunt aici doar pentru că e cald afară şi locul ăsta a sărit în priviri".

După o zi de tatonare, masculii erai pregătiţi a doua zi să facă pasul spre cucerirea ispitei. S-au încercat toate metodele, de la "sunt nebun după tine", "te doare când cazi din cer aici?", "vreau să te sărut oral" şi "eşti interesantă", dar nici măcar una nu prindea, şi mereu răspunsul era un sictirit "Tz", "mda" sau "mmmm...nu". Nu se putea afla nimic de la ea, şi parcă acum după ani îmi amintesc... parcă era şi genul care ura bărbaţii. Dar ceilalţi nu ştiau asta.

În ultima zi de apariţie, înainte de plecare, sunetistul localului, un motociclist pletos, cu valenţe pedofilice şi "aere" de chitarist nepereche a hotărât să adopte o tactică unică.

"Bună, numele meu este X. Pot să stau lângă tine?" "Mda" "Plăcută atmosfera. Şti ce îmi place să fac după ce plec de aici?" "Ă...?" "Să fac dragoste, să beau un pahar de coniac, să cânt ceva la chitară şi să ascult ceva din Led Zeppelin... Asta mă relaxează... Ce zici?"

Domnişoara, vădit impresionată şi cucerită, şi-a ţuguiat buzele pregătită parcă să se arunce în braţele ispitei şi a şuşotit încet la urechea Don Juan-ului: "Mda... nu."

Involuţia fafaştoacei

Singură la părinţi, tânăra Simona G. avea două mari defecte: părinţii şi pe ea. Acum să nu înţelegeţi că era proasta pământului, dar fizicul nu o ajuta nici la petrecerile la care se consuma alcool şi droguri în exces. Aşa se născuse ea sărăcuţa, cu o faţă de lopată de la reduceri, un spate lucrat de Zmărăndescu, două protuberanţe feminine pe post de preşuleţe de baie, o umflătură dubioasă sub burtă şi două picioare paricopitate. Ce să mai, avea tot ce are o grădină zoologică. Într-un concurs de Miss la Cernobâl avea toate şansele să rupă gura juriului (la propriu), dar în buricul unui oraş mare, cu Mall-uri şi alte nebunii, era o simplă, umilă şi inimaginabilă făptură.

Părinţii? Bogaţi, nebuni şi producători de dezastre naturale cu aspect de semi-om. Puţini masculi feroce s-au încumetat să fure inima divinei, dar părinţii făceau ca nebunii când auzeau că "Bezna ochilor lor" este plimbată prin oraş pentru ca mai târziu să aibe pretenţie la căsătorie şi implicit avere. De fapt, aşa şi era. Au existat doi-trei cocozauri, fără respect de sine, care au încercat să intre cu şlapii chinezeşti în viaţa Simonei, doar de dragul banilor acesteia. Dar părinţii au mirosit parfumul de tricou chinezesc Dolce&Corvoada şi au spus răspicat: "Frumoasă eşti, dăşteaptă eşti, dar te asaltează bărbaţii! Ei vor să te despărţească de noi, familia! Vei pleca la ţară la bunici, un timp scurt, ca să nu mai fi agasată de fani şi idoli! CLAR?!".

Şi uite aşa, singura fafaştoacă de oraş din istorie, se întoarce în ţărâna din care a plecat... istoric vorbind. Problema este că, melteanul de ţară, fără tricou mulat, dar cu bronz de tractor, a mirosit portofelul Simonei şi a zis "mă chear de are faţăul în colţuri şi se vor speria copii mei de ea, e bună de nevastă că are gip şi parfumuri scumpe cât vaca mea Dojana... carei mai frumoasâ ca ia". Cu un şarm ieşit din comună, Costică aka. Costi-Moartea-Femeilor a început să i se ofere ca ofrandă carnală pofticioasei de oraş. Şi uşor uşor, povestea de dragoste a prins contur, mai ales la ochi, deoarece Costi obişnuia să facă amor sălbatic, cu latex, bici, cătuşe, pumni, înjurături, picioare, Bruce Lee, lovituri fatale şi sticla de tărie.

A venit şi momentul fatidic, când Simonica a ajuns la părinţi cu cerinţa să îi ofere averea pentru măritiş. Tăticul, care încă nu îşi vindecase schizofrenia, a spus tare şi răspicat: "De bătut nu te bat, că te-am lovit dăstul când erai în burtă şi ai ieşit aşa bine că i se sparse siliconul lui măta la alăptare. Alege. Rămâi cu noi şi te măriţi după o călugărie de 50 de ani, sau pleci pe jos acum..."

Şi de atunci, Simona G., acum trecută sub numele soţului de Simona Cocârzău, spală closete în căminul cultural şi mai face pe spioanca satului pentru o bucată de carne. Acasă o aşteaptă acelaşi om, dar cu mult mai intelectual, murat în alcool, Costi... adică nimeni.

Ia-ţi dihanie ziua bună
De la tată şi arvună!

La noi e cu "choice", la ei e cu "dead".

Şi ne mai plângeam că imnul turismului românesc e urât şi neatrăgător. Peste mări şi ţări, în Australia, un grup de oameni simpatici au gândit un imn al turismului care să atragă... sau nu. Dacă nu vă cucereşte, şi nu cumpăraţi un bilet spre Australia acum, măcar râdeţi şi fiţi mândrii de imnul nostru... e scris de Micul Moţ, nu ca la ei de un cowboy cu "iha!" în glas.

Din nou Ţaca Paca!

Pentru că acum ceva timp am făcut sport extrem pe frontul din LaserMaxx, mă voi întoarce pe câmpul de bătălie luni 13 iulie.

Aceeaşi echipă, dar cu alt nume "Armata lui Kiwi Legendaru`", vor înfrunta alte bestii steroidizate, dar cu altă tactică şi altă abordare pe teren. Adică haos!

Vă rog să îmi ţineţi pumnii, pumnalele şi armele... măcar de dragul fetelor din echipă.

O piesă muzicală numai bună pentru un astfel de moment:

Oricum e lovită

Dimineaţa, după cum bine ştiţi sunt un entuziast al mersului la muncă, mai ales că ora 5:30-6 mă avantajează din plin pentru agăţat şantieriste. Ca orice membru al clasei muncitoare, beau în sictir o cană de ceva, nici nu mai contează ce, trag o haină pe mine, poate să fie şi costumul de ginerică sau cine ştie ce budigăi de plajă, şi plec agale spre locul unde grupul muncitoresc zâmbeşte a milă somnambulă.

Sunt obişnuit să nu văd absolut nimic original sau şocant. Acelaşi maxi-taxi pe care îl ratez la secundă, tot domnul şi doamna care îţi plimbă potăile la 6 dimineaţa pentru luxul şi tranzitul lor intestinal, tot feţele tumefiate de somn puţin.

Astăzi un puşti a reuşit totuşi să mă înveselească. Ceva străzi mai departe de mine se află un Merţan, lovit de soartă, cel mai probabil de un stâlp. Are o bună bucată din bot distrus, cred eu, ca urmare a unui şofer isteric sau imprudent. Până la urmă, omul a avut bani de iepe putere, face ce vrea cu ele, din partea mea, să doarmă cu dihania în pat. Copilul de care vorbeam, ciudat, se afla pe stradă încă de dimineaţă, probabil în căutare de noi aventuri. Şi într-un moment de inspiraţie a tras de sigla maşinii până a rupt-o. Era de asemenea singurul element care mai stătea "în picioare" în zona frontală a maşinii. Fără nici un sentiment vizibil m-am uitat la el, el la mine, şi apoi a venit replica de geniu prematur: "E lovită oricum".

Mirobolant acest principiu, care se aplică de multe ori şi la beţivii căzuţi, "oricum sunt la pământ", aşa că un ghiont în coaste ce mai contează...

Şi totuţi puştiul nu are nici o vină. 50 Cent e vinovat (trebuia găsit un vinovat) pentru exemplul negativ oferit micilor cioraperi, atraşi de gândul de a purta la gât sigle, bannere, holşuruburi, pinioane, cadre, ax, maşini de cusut şi alte obiecte mari şi lucioase.

Mă gândesc eu, dacă domnul cu Merţan a fost lovit de un ghinionist, cum a gândit problema? Ipotetic: "Oricum e prost, aşa că o serie de pumni, picioare şi îmbrăţişări nu mai contează".

Psihopatul din Făcăeni!

Continuăm deliciul muzical autohton cu o super piesă, care a atins toate topurile de la Bălăceanca. Sper să vă placă, să vă gâdile urechea (gâdilat demn de un psihopat). Aştept dedicaţii şi cerinţe. Audiţie plăcută:

Muzică bună... pentru că vă iubesc!

Continuăm periplul muzical şi sărim de la frumoşii ani 90-2000, când erau "la stânga femei", la tineretul care ne va reprezenta le Eurovision peste 2-3-4 ani. Eu sincer sunt hotărât să ne facem de râs rău de tot în următorii ani. Gata cu Elena Gheorghe, Todo Mondo şi Sistem. Acum, în premieră, o să fim reprezentaţi de STILUL OPRIŞAN! Vreau să ajungem aşa rău încât nici basarabenii să nu ne voteze. Şi asta e ceva pentru că apoi va porni un război diplomatic de nu o să mai facem vedete din trupele lor, de supărare şi naţionalism.

Poate sunt eu rău, dar am o bucurie inimaginabilă când România se face de râs la competiţiile internaţionale (excepţie Olimpiadele). De exemplu la fotbal: când vezi cât se umflă în pene Becali, Borcea, Copos, ecetera, parcă îţi vine să încurajezi şi o echipă de pensionari. La concursurile muzicale e şi mai amuzant, deoarece votăm pentru a pierde. Nu e minunat?

Nu mai lălăi momentul şi vă prezint trupa formată din doi băieţei, în fragedă pruncie, pe urmele lui Moculescu şi Moga, dar care abordează un stil diferit: kinder hip-hop! E nou, nici Eminem nu le are cu aşa ceva. Următoarea piesă e reprezentativă pentru generaţia "Oprişan" care urăşte "rocării" pentru că... dar mai bine ascultaţi. Dacă nu o să le cumpăraţi albumul o să vină cu părinţii să vă bată. Chiar în Vama Veche! Ferea!

Nu te bloca!

Am fost sincer şocat să aflu că mai mulţi oameni din anturajul meu NU ştiu arhicunoscuta, celebra, indubitabila, inegalabila, deja şlagăr, piesă despre droguri cu titlul "Nu te droga!". Mă aflu în postura celui care poate să spună: "când eu râdeam pe piesa asta tu probabil râdeai pe ceva mai puţin amuzant!". Domne am spus-o şi mă repet, fără cultură muzicală nu o să ajungem nicăieri ca naţiune. Suntem nişte oameni lipsiţi de identitate naţională, fără pic de respect pentru valori (cum sunt cele care vor urma după text). Din respect pentru toţi, astăzi, la Cuvântul Meu Lălăit Awards!, "NU TE DROGA!"... măcar abţinete să nu o faci după ce asculţi piesa:


Mulţumim pentru susţinere tehnică programului Hip Hop Ejay 0,001 şi băilor publice.

Ciuri Ciuri sau cum am devenit noul Raj Kapur!

În liceu am fost înebunit de Ana cu India şi tot ce ţine de această ţară pe care sincer o consider de un umor incredibil. În India discrepanţa dintre sărăcie şi bogăţie este incredibilă, oamenii încă făcând troc, daaaaar, în filmele de la Bollywood totul este modern/ americanizat/ super-tare. Spuneţi voi că asta nu e de un umor incredibil?

Şi să spun şi câte ceva de Ana. În timp ce eu îmi scriam pe blugi şi şapcă mesaje demne de un pacăr tânăr şi neliniştit, ea avea caietele pline de cuvinte în indiană ca "Ciuri Ciuri", "Hakâna Hakâna" şi altele care înseamnă un roman într-un cuvânt de 5 litere. Săraca a încercat tot posibilul să îmi inoculeze, măcar un gram, din muzica indiană, dar tot ce s-a prins de mine a fost Benny Lava şi Mişele Jacson de India. Audiţie plăcută:

Alţii Bacu`, eu cu capu`!

Ce făceam eu anul trecut, în această minunată zi de luni... Eee...

Îmbrăcat ca un ginerică (cel puţin asta era descrierea celor care veneau la BAC cu hainele de cocozauri din cei patru ani de liceu), am păşit emoţionat în curtea liceului unde aşteptam să susţin prima probă: Limba Maternă Oral (LMO = La Mătrăşeală Orbeşte). Nu ştiu dacă aveam emoţii, poate că da, deoarece în general vorbesc foarte mult şi de plictiseală devin hyper-isteric-energic, dar atunci eram calm, tăcut şi încercam să mă gândesc la tona de subiecte care îmi puteau pica... era clar faptul că va pica un rahat despre care nu am învăţat.

Fiind norocosul purtător al literei B la numele de familie am intrat foarte repede. În clasa a V-a am dorit să îmi schimb numele de familie în Zbonea, dar apoi am descoperit profesorii care spuneau "hai să ascultăm, de la coada catalogului!". Oricum dascălii au râs destul când au aflat că, de fapt, numele meu se scrie cu "Z" mut. Şi am intrat pe holurile liceului, mai curat şi liniştit ca în toţi cei patru ani de isterie adoleşcentină. Am aflat din start: La clasele 1 şi 3 sunt două ţărănci care dacă nu îţi dă maxim 5-6, te pică! Cum sunt un norocos fără pereche (numai premiul Loto mă ocoleşte), am nimerit la sala 2. Toate bune şi frumoase, sacoul şi cămaşa erau deja lipite de corp (BAC la 40 de grade) şi am extras un subiect. Mulţumesc pe această cale colegei care a spus că în stânga sunt "alea uşoare cu UE şi în dreapta alea naşpa cu istorie". Am extras din stânga şi am dat de Grigore după Ureche.

Nici o problemă. Sunt capabil să bat câmpii atât la teze cât şi la proba orală. Am început să gândesc, să scriu, iar gândit, iar scris, iar gândit... ce să mai. Solicitant frate! Am luat fericita notă 9 (nouă) deoarece nu am ştiut anul de naştere al lui Grig. Nici el nu îl ştie pe al meu, iar la ultima aniversare o dădea cotită că e la muncă... Şi vorba colegei mele: "Morţii cu morţii, vii cu vii!". Oricum aveam un singur scop, acela să trec bacaloreatul.

Ce fac azi? E luni. Merg la muncă şi mă chinui cu tovarăşul de microfon să mimăm entuziasmul primei zile de muncă. Nu merge, dar măcar râdem isterici. Apoi plec emoţionat şi fleaşcă (istoria celor 40 de grade se repetă) la Poliţie în Pipera unde trebuie să preschimb un act la maşină. E clar că din tona de acte, lipsea o chichiţă pentru care a trebuit să fac drum întors două ore, nu? Acum sunt tot aici, este ora 15:40 şi o să mai stau sigur până la 16:30... Nici o problemă, măcar nu mă întreabă nimeni de Grigore Ureche. Dar parcă lipseşte entuziasmul ăla de la Bac...

În final, un filmuleţ de acţiune din şcoala românească, cea plină de etică, morală şi bun simţ (în materie). Vom viziona un clip în care Mihai (Ştefan Bombă-Mică Junior), cuprins de atâta chimie, Bacovia şi războaie daco-romane, sare la pieptul (exact ca în Floare albastră de M. Eminescu) celei care astăzi este o Isoscel slabă, anemică, fără bani de mâncare, dar cu mândria că are tot atâtea kg cât Simona Sensual:

La tăţi ni-i greu...

Exact ca într-un film de acţiune, când maşina eroului se opreşte pe şina de tren la 5 secunde de "dezmăţ", telecomanda mea a cedat sâmbătă seară pe emisiunea Test de Penibilitate. O deliciu...

Chiar dacă sunt trucate, mereu am fost curios să ştiu de ce se înjosesc oamenii pentru 5-600 de lei (am aflat că acesta este salariul pentru prestaţie)? În primul rând te văd toate gospodinele ţării, şi apoi te dă şi în reluare, să vadă şi colegii de la muncă. Deci oricum ai pune problema, tot ajungi vedetă pe scara blocului.

Povestea de sâmbătă a fost debordantă în lirism şi poezie, cât şi prin penibil şi prost gust. O avem pe duduia Marţofina care presimte că Bâzdâcel se dedă la carne nouă. Marţofina, cu durere în suflet îţi spun, la cum vorbeşti şi la câtă feminitate zace în vocea ta buhăită de Carpaţi, iubirea vieţii tale a fost beată cu formol atâta timp dacă a stat cu tine. Trecem mai departe... Cică Bâzdâcel vine acasă duhnind a parfum de femeie, şi ciudat, nu e consoarta că doar ea nu se parfumează decât la nunţi, botezuri şi înmormântări.

Şi începe Dexterică (detectivul de serviciu, preşcolar, dar care îşi îngroaşă vocea) să relateze ce ştie despre Bâzdâcel. Se pare că tânărul e chelner şi nu serveşte cafeaua cu muşte, ci doar se bagă ca munsca în ea. Cine apare în peisaj? ISPITA! Sună bine nu? E uite că nu e deloc aşa, pentru că la vederea cabalinei îţi vine să te tragi de părul de pe picioare (dacă urmăreşti de mult emisiunea eşti deja spân). Duduia care trebuie să ispitească este o copie nereuşită dintre Nikita şi Naomi (NN = No Never!) care nu trezeşte nici un sentiment de plăcere, mai mult, când o vezi îţi iei nevasta cu mustaţă, şi pleci în Insulele Feroe sau În Sula Mare a Brăilei.

Ce mă amuză cel mai mult este că Ispita este, de fapt, o silfidă care se păstrează neatinsă până la canonizare, dar pentru 700 de lei joacă rolul de ciozvârtă (cuvânt inofensiv, caută în DEX). Şi pleacă iapa la agăţat...

Cu camerele ascunse începe filarea lui Bâzdâcel, în timp ce Ispita îşi foloseşte metodele de Willy eşuată pentru prinderea cocozaurului. Conform şcenariului, bibistrocelul cade la drum de seară şi aşternut cu văzdoaga (alt termen inofensiv, acelaşi Dex). Vine Bâzdâcel la ispita acasă şi începe:

"Vai prinţesa mea, da bună eşti. Mamă ce bună eşti. Wow. Eşti un talent! Cât de bună eşti sufleţel. Oooo, da te pricepi... şi ce decoraţiuni Versailice ai (a.k.a. Versailles)! O da... O da... Oda lui Topârceanu ar fi perfectă acum să îmi reciţi. Dar fata mea, stinge întunericul să economisim prostie şi bagăte cu mine sub carpetă. Aşa iubire... Upss să nu te-nţepi în catarama mea că e de tablă..."

Din bucătărie cine credeţi că urmăreşte şcena cu pungi de popcorn în braţe? Marţofina şi Dexterică. O duduie ca ea ar fi sărit pe Dexterică, numai aşa de amorul artei şi al răzbunării, dar hai să fim serioşi... Şi ăia doi în cameră se jucau, iar Marţofina fierbea în bucătărie. Când a simţit că nu mai poate (oricum jenibilul era de mult atins) duduia înşelată a plecat tăvălug în dormitor şi a zis:
"Băi Titus Steel! Las-o dracu de treabă! Stai dă juma de oră cu ea sub draperie şi tot ai budigăii pe tine!? Nici să-nşeli nu ştii, Gloabă!"
A urmat un meleu în care Dexterică arunca vorbe grele din spatele maimuţelor cu cagule, iar Ispita spunea "fraiere fraiere... cum ai căzut tu la pat cu o ştirbă ca mine!".
La detectorul de minciuni (pentru că după ce te faci de râs, mergi pe acelaşi drum în viaţă), aceeaşi poveste, dar spusă calm de un psiholog.

După cum observaţi povestea e foarte simplă. În tot acest episod avem mai multe personaje de râsul lumii:
- Marţofina = la cum arată/ vorbeşte/ se manifestă e şi normal să fie înşelată, chiar şi la OTV;
- Ispita = acum ştie toată lumea, nu numai cartierul tău, că eşti o iapă;
- Bâzdâcel = eşti de răsul lumii! Ai o fostă urâtă şi proastă, pe care ai înşelat-o cu o urâtă şi o proastă, şi nici dacă erai gay nu o scoteai bine pentru că...
...Dexterică = e un cioflingar (din nou termen inofensiv, trăiască ROMÂNA!)

Aştept viitorul format al emisiunii: "BĂTĂI ÎN DIRECT!". Un ring, o isterică, un prost, o pastilă care arată dacă ai înşelat, un K.O.! Pentru toţi ceilalţi avem cărţi...