Prea cald...

E pre prea cald... inspiraţia se topeşte în jurul meu... subiectele care îmi colcăie în cap se topesc... nu am energie... e caniculă... pragul meu de confort este de mult depăşit... topire plăcută:

Ştirile de la hora cinci

Bună ziua şi bun găsit la o nouă emisiune "Moralitatea lui Peşte". Sunt gazda voastră, Peşte, şi astăzi vom discuta despre nesimţirea oamenilor.

Mă doare sufletul, plânge corasonul în mine să văd că Mişel Jacson nu are linişte după moarte. Cum este posibil să nu lăsăm un rege să îşi ducă somnul de veci liniştit? Acum după moartea lui au apărut în presă filme cu acesta când a suferit accidentul din anii 80 când filma pentru o reclamă. Cum să redai aşa ceva în toată presa pentru a face "mijto" de el? Nu există pic de ruşine? Priviţi imaginile pe care le-au redat toţi cu nesimţire...

...Film cu Mişel în flăcări (de două ori)...

Sunt scandalizat. Cum au fost imaginile? Scandaloase nu? Cum să nu ai suflet şi să redai aşa ceva la televizor? Pe cine amuză viaţa tulburată a Regelui Pop? Vă rog să mai vizionaţi încă odată filmul cu accidentul ca să realizaţi nesimţirea presei care redă la nesfârşit filmul...

...Film cu Mişel în flăcări (reluare în slow motion)...

Sunt şocat să revăd imaginile. Mă doare sufletul! OFF UNDE O SĂ AJUNGEM CU UMANITATEA!? DOAMNEEEE!!! LILIII ŢAŢĂĂĂĂ!!!!
Doamnelor şi domnilor aceasta a fost emisiunea noastră de azi, sper că sunteţi la fel de nervoşi şi revoltaţi ca şi mine. În încheierea emisiunii revedem şcenele de toată jena, noi fiind singura televiziune care nu le prezintă ca restul presei deoarece aceasta este emisiunea "Moralitatea lui Peşte". Mâine revenim cu alte şcene care îl arată pe Mişel într-o joacă dubioasă cu doi copii. Doar aici la "Moralitatea lui Peşte".

...Film cu Mişel în flăcări (bis bis bis)...

Doru de la Brăila

Într-o societate în care nimeni nu mai dă doi lei pe problemele tale, unde nimeni nu este interesat nici măcar dacă te prăbuşeşti pe trotuar în Centru, există un om... un suprea om... Nu este o pasăre, nici un avion, nici măcar Superman sau cheliosul ăla malefic din film, ci SUPER DORU DE LA BRĂILA!

Doru de la Brăila îţi poate face ziua mai plăcută doar prin simplul fapt că îţi ascultă problemele. Mai are de lucrat la reacţia post-poveste, dar de, toate au un început. Cum am aflat de el? Un apel telefonic:

-Alo? Firma X?
- Mnauhum (posibil "nu"), firma Z, dar spune...
- Păi am sunat că am o problemă cu blogul...
5 minute mai târziu, timp în care am vorbit ca un papagal
... Deci ce pot să fac în legătură cu problema mea?
- Foarte interesant, dar nu te pot ajuta. Eu sunt Doru din Brăila. E greşeală.

Lilieci de soare

În timpul promenadelor mele prin Bucureşti, precum răposatul Steve Irwin ("WOW! O FAFAŞTOACĂ! WOW!), am mai descoperit şi analizat o serie de specii, noi, şi regretabil nu sunt pe cale de dispariţie. Să începem cu primul exemplar:

1. Punk-faştoaca = specie relativ nouă, care a preferat să evolueze de la o punkistă plinuţă, la o fafaştoacă obeză. Obezitatea este amplificată de hainele strălucitoare, mulate pe şunca presată. De, ce să îi faci, nu toate se mulţumesc cu o bere ieftină în Argentin, unele vor un cico în CocaLand.

2. Jmecherul Rotundus = jmecherul incredibil de jmecher şi gras, care este ajuns în urmă de geamul de sticlă al uşilor care se rotesc. Se deplasează prin rostogolire sau motostivuitor meltenesc.

3. Duduia de BiGieS = specie care se prelinge pe lângă maşinile din dotarea MIB (nu Man in black, ci Maimuţe în bikini). Leşină des, mai ales la încordarea bicepşilor şi a cailor putere. A se ascunde portofelul, cardul şi mama (posibilă viitoare soacră).

4. Just beat it woman = doamnă bătută în autobuz de soţul iubitor şi modern, care este mai interesată să îşi refacă machiajul ocular (rimel, ojă, sclipici) decât să îşi dreagă buza "în sânge".

5. Poliţistul (şocant!) gras = specie plictisitor de veche de poliţist supraponderal, înrudit cu Jmecherul Rotundus, dar mai politicos, deoarece urlă după infractori: "Stai băăă... Aoleu... STAI MĂ! La dracu` ce aproape am fost...".

Vă aşteptăm şi data trecută pe Dezintoxicary Şanel.

Mitică, între legendă şi turkish delight.

Acum câteva luni am postat un filmuleţ cu un personaj mistic, mitic (ce redundant) şi neaoş dintr-un nou sitcom (poveştile sunt inventate, deci e sitcom). E vorba de Mitică, cel cu fata lui neastâmpărată, care face şi drege pe la spatele părinţilor.
De ce scriu acest text? Pentru că Mitică a reapărut, în acelaşi înveliş. Reluare adică. Domne, omul este un fenomen.

Să "detailăm". Fata lui este bănuită de comportament inadecvat pentru vârsta ei (şeptişpe ani), şi cică tânjeşte la cluburi, parcuri şi să alerge liberă din lesă. Mămica ei este genul de femeie care nu vede oceanul nici dacă pluteşte în mijlocul lui. Tatăl? Mai exact, Che Tata, un domn respectabil, dar probabil membru PRM.

Tânăra silfidă, în lipsa părinţilor, umbla din floarea aleasă de tată în ceea aleasă de ea. Şi mai mergea şi la ghicitoare să scoată argintul viu din... plumb topit.

Dar a venit Cobe, cu tot cu detectivii lui (pe imnul "Cobe şi echipa lui, cascadorii râsului") şi au deconspirat întreaga poveste, exact când tânăra se gigibigi cu alesul în pat.

Când Mitică a vizionat filmul incriminator urla, zbiera ca mai apoi să îi fugă ochii, şi apoi corpul, spre casă unde se întâmpla fapta incalificabilă. Acolo a început să urle, să zbiere: "fata mea nu mai e domnişoară din cauza ta (băiatul)!". Fata nu mai e domnişoară pentru că s-a împiedicat. "Vă omor!". Calmează-te că mori şi faci mizerie!

Mitică e un fenomen al parinţilor isterici, şi aştept cu nerăbdare un alt descreierat care îşi educă fata cu toporul. Sper ca la următorul să nu fie teatru şi să facă "apoplexie" în direct.

Aha, mda...

În Basement, acum mai bine de 2-3 ani, timp de două zile a apărut în incinta necunoscutului club (imitator de CBGB) o domnişoară, în anii legali băutei, care atrăgea cam toate privirile prin atitudine şi aspect. Nu se îmbrăca precum o punkistă vulgară care îşi întinde bere pe tricou şi râde ca o curcă, nu adopta ţinute hippy, nu era o rockăriţă în piele şi nici nu se alătura altui stil. Era doar ea. Inclusiv atitudinea din priviri spunea "eu sunt aici doar pentru că e cald afară şi locul ăsta a sărit în priviri".

După o zi de tatonare, masculii erai pregătiţi a doua zi să facă pasul spre cucerirea ispitei. S-au încercat toate metodele, de la "sunt nebun după tine", "te doare când cazi din cer aici?", "vreau să te sărut oral" şi "eşti interesantă", dar nici măcar una nu prindea, şi mereu răspunsul era un sictirit "Tz", "mda" sau "mmmm...nu". Nu se putea afla nimic de la ea, şi parcă acum după ani îmi amintesc... parcă era şi genul care ura bărbaţii. Dar ceilalţi nu ştiau asta.

În ultima zi de apariţie, înainte de plecare, sunetistul localului, un motociclist pletos, cu valenţe pedofilice şi "aere" de chitarist nepereche a hotărât să adopte o tactică unică.

"Bună, numele meu este X. Pot să stau lângă tine?" "Mda" "Plăcută atmosfera. Şti ce îmi place să fac după ce plec de aici?" "Ă...?" "Să fac dragoste, să beau un pahar de coniac, să cânt ceva la chitară şi să ascult ceva din Led Zeppelin... Asta mă relaxează... Ce zici?"

Domnişoara, vădit impresionată şi cucerită, şi-a ţuguiat buzele pregătită parcă să se arunce în braţele ispitei şi a şuşotit încet la urechea Don Juan-ului: "Mda... nu."

La noi e cu "choice", la ei e cu "dead".

Şi ne mai plângeam că imnul turismului românesc e urât şi neatrăgător. Peste mări şi ţări, în Australia, un grup de oameni simpatici au gândit un imn al turismului care să atragă... sau nu. Dacă nu vă cucereşte, şi nu cumpăraţi un bilet spre Australia acum, măcar râdeţi şi fiţi mândrii de imnul nostru... e scris de Micul Moţ, nu ca la ei de un cowboy cu "iha!" în glas.

Emisiuni de duzină.

A început sezonul. Orice fel de sezon doriţi. Acela în care trupa Ladies lansează hituri, Micul Moga produce şlagăre, şi în general are loc o schimbare bruscă a mentalităţii românului. Dacă toată iarna se bătea în piep cu pumnul că "nu mă spăl niciodată cu muritorii de rând", acum căruţaşul de tanc 4X4 îşi bagă la fund (expresie) fafaştoaca în apele ştrandurilor. Ştranduri care nu vor ajunge niciodată băi romane, oricât se chinuie odorizaţii de pe tramvaiul 41. De Marea Neagră ce să spui? Cocozaurul alege să îşi parcheze maşina pe plajă, sau pleacă la bulgari, unde te rogi tu ca El Maradonişti să îi ofere Mâna lui Dumnezeu, că tare nesimţiţi mai sunt.

Ce fac televiziunile acum? Clachează de la căldură. Bine, trebuie să recunosc, plecarea Mihaelei Răduleascu a distrus industria TV. Nu se observă doliul pe care îl ţin? Nu? Pentru că nu există. Tot ce mai provoacă Răduleasca este un scurt duş rece pentru tabloidele seci. Revenim la TV. Multe emisiuni de duzină, care nu vor produce nici măcar un val într-un pahar cu apă. Sunt seci, fără sare şi piper, şi bag mâna în farfuria de fripturi că nici părinţii protagoniştilor nu se uită.

A apărut acum o emisiune în care mai multe dudui, duduiţe şi fafaştoace, vor să fie stewardese, pe ideea că "dacă pe pământ sunt cum sunt, în aer poate fac şi eu o brânză". Din primele 5 minute de vizionare (eu am vizionat, deci a avut rating în acel moment), am realizat că nu ai nevoie să cunoşti darul vorbirii pentru a ajunge stewardesă. Cu româna multe sunt paralele (aeriene), iar la engleză se descurcă cel mai bine la replica "cum dis uei!", replică apărută mai des în filmele lui Titus Oţelarul, dar şi acelea tot cu stewardese. Oricum, fiind un filosof practicant, am decis să ajut industria TV cu câteva emisiuni de mare angajament, numai bune pentru această vară:

Vreau să fiu vidanjoreasă
Vreau să fiu bucătăreasă, fără să îmi omor invitaţii
Vreau să nu mai apar la TV dacă nu am ceva bun de spus
Vreau să cos un nasture, fără să mă ameninţe Pui că îmi vinde Gipu
Vreau cucu maka stick
Vreau veni vici

Sper că ideile mele vor fi acceptate şi vor ajunge să aibe un rating măcar mai mare ca etajul de la care emite OTV.

Oricum e lovită

Dimineaţa, după cum bine ştiţi sunt un entuziast al mersului la muncă, mai ales că ora 5:30-6 mă avantajează din plin pentru agăţat şantieriste. Ca orice membru al clasei muncitoare, beau în sictir o cană de ceva, nici nu mai contează ce, trag o haină pe mine, poate să fie şi costumul de ginerică sau cine ştie ce budigăi de plajă, şi plec agale spre locul unde grupul muncitoresc zâmbeşte a milă somnambulă.

Sunt obişnuit să nu văd absolut nimic original sau şocant. Acelaşi maxi-taxi pe care îl ratez la secundă, tot domnul şi doamna care îţi plimbă potăile la 6 dimineaţa pentru luxul şi tranzitul lor intestinal, tot feţele tumefiate de somn puţin.

Astăzi un puşti a reuşit totuşi să mă înveselească. Ceva străzi mai departe de mine se află un Merţan, lovit de soartă, cel mai probabil de un stâlp. Are o bună bucată din bot distrus, cred eu, ca urmare a unui şofer isteric sau imprudent. Până la urmă, omul a avut bani de iepe putere, face ce vrea cu ele, din partea mea, să doarmă cu dihania în pat. Copilul de care vorbeam, ciudat, se afla pe stradă încă de dimineaţă, probabil în căutare de noi aventuri. Şi într-un moment de inspiraţie a tras de sigla maşinii până a rupt-o. Era de asemenea singurul element care mai stătea "în picioare" în zona frontală a maşinii. Fără nici un sentiment vizibil m-am uitat la el, el la mine, şi apoi a venit replica de geniu prematur: "E lovită oricum".

Mirobolant acest principiu, care se aplică de multe ori şi la beţivii căzuţi, "oricum sunt la pământ", aşa că un ghiont în coaste ce mai contează...

Şi totuţi puştiul nu are nici o vină. 50 Cent e vinovat (trebuia găsit un vinovat) pentru exemplul negativ oferit micilor cioraperi, atraşi de gândul de a purta la gât sigle, bannere, holşuruburi, pinioane, cadre, ax, maşini de cusut şi alte obiecte mari şi lucioase.

Mă gândesc eu, dacă domnul cu Merţan a fost lovit de un ghinionist, cum a gândit problema? Ipotetic: "Oricum e prost, aşa că o serie de pumni, picioare şi îmbrăţişări nu mai contează".

Oboseală...

Am ajuns într-un asemenea hal al oboselii încât multe piese nu mai îmi trezesc nici măcar o amintire. Sunt cântece vechi care aveau un caracter aparte pentru mine, care îmi aduceau în minte un chip, o poveste, o întâmplare. Acum merg agale pe strada presărată de câini, unde şi aici cândva a fost o poveste tristă cu un mobil şi un cuţit, dar nici asta nu mai e clar în minte. Melodii care însemnau ceva în trecut acum par doar acorduri şi o alăturare de versuri.

Car agale ghizdanul cu dihania în el şi mă uit că o maşină trece în viteză milimetric pe lângă mine: "uite o ocazie să îmi revăd toată viaţa...". Nu pot să recomand cuiva să fie în capul meu, nu pentru că e trist, dar e haos. Nimic nu are logică, o presărare de evenimente şi activităţi care duc undeva, dar şi solicită untul din mine.

Încep să urăsc oraşul ăsta, îmi doresc din ce în ce mai mult să plec undeva într-un orăşel cochet, semi-curat (e unul curat în România?), liniştit şi care să nu mă obosească. Încă mă gândesc la care...

Următoarea piesă ţin minte că însemna ceva... sau nu... să vedem:

Alţii Bacu`, eu cu capu`!

Ce făceam eu anul trecut, în această minunată zi de luni... Eee...

Îmbrăcat ca un ginerică (cel puţin asta era descrierea celor care veneau la BAC cu hainele de cocozauri din cei patru ani de liceu), am păşit emoţionat în curtea liceului unde aşteptam să susţin prima probă: Limba Maternă Oral (LMO = La Mătrăşeală Orbeşte). Nu ştiu dacă aveam emoţii, poate că da, deoarece în general vorbesc foarte mult şi de plictiseală devin hyper-isteric-energic, dar atunci eram calm, tăcut şi încercam să mă gândesc la tona de subiecte care îmi puteau pica... era clar faptul că va pica un rahat despre care nu am învăţat.

Fiind norocosul purtător al literei B la numele de familie am intrat foarte repede. În clasa a V-a am dorit să îmi schimb numele de familie în Zbonea, dar apoi am descoperit profesorii care spuneau "hai să ascultăm, de la coada catalogului!". Oricum dascălii au râs destul când au aflat că, de fapt, numele meu se scrie cu "Z" mut. Şi am intrat pe holurile liceului, mai curat şi liniştit ca în toţi cei patru ani de isterie adoleşcentină. Am aflat din start: La clasele 1 şi 3 sunt două ţărănci care dacă nu îţi dă maxim 5-6, te pică! Cum sunt un norocos fără pereche (numai premiul Loto mă ocoleşte), am nimerit la sala 2. Toate bune şi frumoase, sacoul şi cămaşa erau deja lipite de corp (BAC la 40 de grade) şi am extras un subiect. Mulţumesc pe această cale colegei care a spus că în stânga sunt "alea uşoare cu UE şi în dreapta alea naşpa cu istorie". Am extras din stânga şi am dat de Grigore după Ureche.

Nici o problemă. Sunt capabil să bat câmpii atât la teze cât şi la proba orală. Am început să gândesc, să scriu, iar gândit, iar scris, iar gândit... ce să mai. Solicitant frate! Am luat fericita notă 9 (nouă) deoarece nu am ştiut anul de naştere al lui Grig. Nici el nu îl ştie pe al meu, iar la ultima aniversare o dădea cotită că e la muncă... Şi vorba colegei mele: "Morţii cu morţii, vii cu vii!". Oricum aveam un singur scop, acela să trec bacaloreatul.

Ce fac azi? E luni. Merg la muncă şi mă chinui cu tovarăşul de microfon să mimăm entuziasmul primei zile de muncă. Nu merge, dar măcar râdem isterici. Apoi plec emoţionat şi fleaşcă (istoria celor 40 de grade se repetă) la Poliţie în Pipera unde trebuie să preschimb un act la maşină. E clar că din tona de acte, lipsea o chichiţă pentru care a trebuit să fac drum întors două ore, nu? Acum sunt tot aici, este ora 15:40 şi o să mai stau sigur până la 16:30... Nici o problemă, măcar nu mă întreabă nimeni de Grigore Ureche. Dar parcă lipseşte entuziasmul ăla de la Bac...

În final, un filmuleţ de acţiune din şcoala românească, cea plină de etică, morală şi bun simţ (în materie). Vom viziona un clip în care Mihai (Ştefan Bombă-Mică Junior), cuprins de atâta chimie, Bacovia şi războaie daco-romane, sare la pieptul (exact ca în Floare albastră de M. Eminescu) celei care astăzi este o Isoscel slabă, anemică, fără bani de mâncare, dar cu mândria că are tot atâtea kg cât Simona Sensual:

La tăţi ni-i greu...

Exact ca într-un film de acţiune, când maşina eroului se opreşte pe şina de tren la 5 secunde de "dezmăţ", telecomanda mea a cedat sâmbătă seară pe emisiunea Test de Penibilitate. O deliciu...

Chiar dacă sunt trucate, mereu am fost curios să ştiu de ce se înjosesc oamenii pentru 5-600 de lei (am aflat că acesta este salariul pentru prestaţie)? În primul rând te văd toate gospodinele ţării, şi apoi te dă şi în reluare, să vadă şi colegii de la muncă. Deci oricum ai pune problema, tot ajungi vedetă pe scara blocului.

Povestea de sâmbătă a fost debordantă în lirism şi poezie, cât şi prin penibil şi prost gust. O avem pe duduia Marţofina care presimte că Bâzdâcel se dedă la carne nouă. Marţofina, cu durere în suflet îţi spun, la cum vorbeşti şi la câtă feminitate zace în vocea ta buhăită de Carpaţi, iubirea vieţii tale a fost beată cu formol atâta timp dacă a stat cu tine. Trecem mai departe... Cică Bâzdâcel vine acasă duhnind a parfum de femeie, şi ciudat, nu e consoarta că doar ea nu se parfumează decât la nunţi, botezuri şi înmormântări.

Şi începe Dexterică (detectivul de serviciu, preşcolar, dar care îşi îngroaşă vocea) să relateze ce ştie despre Bâzdâcel. Se pare că tânărul e chelner şi nu serveşte cafeaua cu muşte, ci doar se bagă ca munsca în ea. Cine apare în peisaj? ISPITA! Sună bine nu? E uite că nu e deloc aşa, pentru că la vederea cabalinei îţi vine să te tragi de părul de pe picioare (dacă urmăreşti de mult emisiunea eşti deja spân). Duduia care trebuie să ispitească este o copie nereuşită dintre Nikita şi Naomi (NN = No Never!) care nu trezeşte nici un sentiment de plăcere, mai mult, când o vezi îţi iei nevasta cu mustaţă, şi pleci în Insulele Feroe sau În Sula Mare a Brăilei.

Ce mă amuză cel mai mult este că Ispita este, de fapt, o silfidă care se păstrează neatinsă până la canonizare, dar pentru 700 de lei joacă rolul de ciozvârtă (cuvânt inofensiv, caută în DEX). Şi pleacă iapa la agăţat...

Cu camerele ascunse începe filarea lui Bâzdâcel, în timp ce Ispita îşi foloseşte metodele de Willy eşuată pentru prinderea cocozaurului. Conform şcenariului, bibistrocelul cade la drum de seară şi aşternut cu văzdoaga (alt termen inofensiv, acelaşi Dex). Vine Bâzdâcel la ispita acasă şi începe:

"Vai prinţesa mea, da bună eşti. Mamă ce bună eşti. Wow. Eşti un talent! Cât de bună eşti sufleţel. Oooo, da te pricepi... şi ce decoraţiuni Versailice ai (a.k.a. Versailles)! O da... O da... Oda lui Topârceanu ar fi perfectă acum să îmi reciţi. Dar fata mea, stinge întunericul să economisim prostie şi bagăte cu mine sub carpetă. Aşa iubire... Upss să nu te-nţepi în catarama mea că e de tablă..."

Din bucătărie cine credeţi că urmăreşte şcena cu pungi de popcorn în braţe? Marţofina şi Dexterică. O duduie ca ea ar fi sărit pe Dexterică, numai aşa de amorul artei şi al răzbunării, dar hai să fim serioşi... Şi ăia doi în cameră se jucau, iar Marţofina fierbea în bucătărie. Când a simţit că nu mai poate (oricum jenibilul era de mult atins) duduia înşelată a plecat tăvălug în dormitor şi a zis:
"Băi Titus Steel! Las-o dracu de treabă! Stai dă juma de oră cu ea sub draperie şi tot ai budigăii pe tine!? Nici să-nşeli nu ştii, Gloabă!"
A urmat un meleu în care Dexterică arunca vorbe grele din spatele maimuţelor cu cagule, iar Ispita spunea "fraiere fraiere... cum ai căzut tu la pat cu o ştirbă ca mine!".
La detectorul de minciuni (pentru că după ce te faci de râs, mergi pe acelaşi drum în viaţă), aceeaşi poveste, dar spusă calm de un psiholog.

După cum observaţi povestea e foarte simplă. În tot acest episod avem mai multe personaje de râsul lumii:
- Marţofina = la cum arată/ vorbeşte/ se manifestă e şi normal să fie înşelată, chiar şi la OTV;
- Ispita = acum ştie toată lumea, nu numai cartierul tău, că eşti o iapă;
- Bâzdâcel = eşti de răsul lumii! Ai o fostă urâtă şi proastă, pe care ai înşelat-o cu o urâtă şi o proastă, şi nici dacă erai gay nu o scoteai bine pentru că...
...Dexterică = e un cioflingar (din nou termen inofensiv, trăiască ROMÂNA!)

Aştept viitorul format al emisiunii: "BĂTĂI ÎN DIRECT!". Un ring, o isterică, un prost, o pastilă care arată dacă ai înşelat, un K.O.! Pentru toţi ceilalţi avem cărţi...

Somn uşor

Linişte. Aici se doarme... bine...

Viitorul urlă bine II

Revin la povestirea cu dihaniile urlătoare deoarece, de curând sora mea (cea care combină sucul de portocale cu ţelina) şi-a cumpărat imprimantă. Canon, multifuncţională, ce mai, dezmăţ cu tuş.

Are o problemă în schimb. Urlă şi imprimă cu scârţ. Când "pleacă" în procesul de imprimare sau scanare, o face cu derapaj. Chiar te dai pe spate de la Mach 3!

De aici se trage mâhnirea mea. Viitorul urlă, sau crapă după caz. Toate cunoştinţele mele ştiu cam ce vorbe de duh am eu la adresa lui Bill Gates (céápá mát dú prőűst, în ungureşte că tot sunt la un computer cu maghiara pe tastatură). A inventat toate porcăriile posibile şi imposibile, dar nu a făcut un sistem de operare care să nu crape de la un Winamp cretin sau un Office crăcuit prost. Bill eşti un tocilar varză. Acum inventezi joy-băţul pentru pensionari?

Vă mulţumesc pentru timpul acordat, dar am şi eu o frustrare. Nu mă judecaţi, pentru că în câteva ore o să va crape hard-ul, o să vă apară blue(s) screen-ul sau vă cade curentul şi vi se arde sursa.

Mulţumesc.

Vorbesc singur.

Voi aveţi momente când vorbiţi singuri? Din când în când simt nevoia să vorbesc cu mine, aşa că deschid mess-ul, aştept să intre vechiul meu id pe mess, şi încep să discut cu un virus care de multe ori îmi dă buzzuri când mă plâng prea mult, sau îmi oferă poze din vacanţele lui... This is friendship.
În cazul de mai sus, vechiul eu îmi precizează că am ajuns să cântăresc cât un Somalez. Nu e drăguţ?

Din nou, iar şi ca în fiecare dată, Tatov şi-a bătut joc de viitorul nostru.

Acum 5 minute tata se mira că edilii capitalei se chinuie, cu sudoarea frunţii lor, să facă CEVA din zona Lipscani. Şi se chinuie de aproape 4-5 ani... şi se vor mai zbate. Tot ce am putut să îi spun este că, atâta timp cât lumea din ţara asta va spune Tatov celor care îi scot în stradă lunar pentru că mor de foame, sau pentru doi mici şi o bere, situaţia va fi mereu aşa.

Duminică Tatov a venit din nou pe meleagurile noastre, acum ca să trimitem NIŞTE oameni competenţi în Parlamentul European, acolo unde am dorit să ajungem, şi unde e bine să avem un cuvânt de spus. Zis şi făcut. Pensionarul s-a prezentat la urne cu buletinul din dotare (dotat cu sigla RSR) şi din greşeală, sau nu, a arătat că de cele mai multe ori a votat primele două partide, cele care au scos untul şi pensia din buzunarul lui. Nici o problemă, nu e cultură politică neam pe la noi. 90% din votanţi credeau că votează OMUL nu LISTA. Şi nu lista în ordinea în care era, ei credeau că pot ştampila candidatul cu numărul 43 şi să câştige el...

Despre cei care au preferat să nu voteze, pe principiul "nu am cu cine!", tot ce pot să le spun este:
1. Ori gândiţi ca Mircea Badea;
2. O să comentaţi şi voi după alegeri şi nemulţumirea o să fie şi de partea voastră. A alege un rău mai mic nu este PĂCAT;

De EBa nu mai vreau să comentez. Nu ea e supărarea mea. Dar voi realizaţi că în Parlamentul European ne vor reprezenta Vadim şi Becali? SERIOS! Sunt singurul şocat? Dacă e cineva pe blog care a dat cu Tatov-ul în capul lui Vadim şi Gigi, TE ROG, explică de ce vrei răul copiilor tăi?

Afară e furtuna de după alegeri, şi eu ascult:

Bill Gates ești gata?

Chiar în acest moment mă voi apuca de instalarea Ferestrei (sistem de operare fără mănuși) pe lăptuci. Vă rog să îmi țineți pumnii și picioarele. O să am nevoie.
Dacă nu revin până duminică să chemați PONPIERII! O să fiu în pom.
Și ce o să fie în frigiderul lui Bill Gates, mamă mamă...

Concurs! Premiu? O caproaie!

Împreună cu colegii de la radio am lansat acest concurs pentru a scăpa de stresul care ne cuprinde. Suntem în pom! Sergiu se leagănă isteric de cabluri, Alex urlă de nebun, Ionuț nu mai vorbește cu nimeni... Toți suntem distruși psihic până nu aflăm cine e Caproaia! (combinație între oaie și capră).

Muzică pentru tonți

Pentru ca eu făceam chestii de copil mic și prost când alții ascultau Prodigy, dedic următoarea piesă celor care ascultă punk, jungle, dnb, ska, rock, etc DOAR pentru că este FOARTE LA MODĂ!

Eu nu ascult Prodigy din 1990 pentru că atunci eram alăptat. Ascult totuși de când am fost lăsat pe mâna surorii mele. Asta e, sunt un distrus că nu îmi permit să merg la toate concertele lor...

Are Pavilionul 32 o piesă numai bună pentru fanii ăștia de duzină. O să ascultați piesa punkiștilor în emisiunea de sâmbătă seara.

Pentru Elena „Marley” Băsescu.

Ieri am aflat că pe blogul meu îi fac publicitate Elenei Băsescu. Probabil reclamele de la Google sunt fumate. Nici o problemă. Am gândit dilema și am zis să fac o campanie în toată regula, deci și un afiș electoral împreună cu o piesă muzicală electorală.
Și de la mine fără număr: