Oldies but oldies.

Am revenit cu partea a doua a topului românesc de muzică uitată după 2 luni. Începem cu... AXXA, o trupă care a rămas în istoria muzicală prin nimic, dar care pentru anul 2000 a reprezentat un boom muzical. Din acel moment Dinu Maxer a realizat că are nevoie de Luciu. Nicoleta Luciu. De restul băieţilor nu se mai ştie absolut nimic, la fel ca şi în anii când cântau:


După ce am ascultat imnul turismului pe anul 2000, ne întoarcem în acelaşi an în care Apocalipsa ne-a dat ţeapă, pentru a asculta Angels. Trupă despre care nu am auzit nici atunci şi vă daţi seama că nu ştiu absolut nimic nici acum. Se pare ca piesa de referinţă a fost "Aşa-s băieţii", piesă acceptată pe atunci deoarece nu apăruse Q7, fuchsia şi Vama Veche nu era Obor 2:


Şi încheiem deliciul muzical cu o doză muzicală de 3 Sud Est, aceşti trei "făcători" de muzică, un fel de Elvis, Lennon şi Mercury la un loc. Băi cum i-am avut noi pe toţi... Piesa următoare a fost lansată în 1998, an pe care vi-l amintiţi datorită faptului că pe 15 aprilie 1998 guvernul condus de Radu Vasile este validat de către Parlamentul României. Nu? Atunci pentru că în data de 19 noiembrie a fost vândut tabloul "Portretul artistului fără barbă" (van Gogh) pentru suma de 71,5 milioane de dolari? Nu? Nici asta nu v-aţi amintit? Măcar ştiţi că în 1998 a fost lansat Gospodina TV, adică Acasă TV?

Un altfel de editorial despre MJ

În avalanşa de texte despre Mişel Jacson, un editorialist din SUA, Mick LaSalle, a trecut de partea opusă a baricadei şi a scris următoarele:

"Can We Just, Kind of, Admit it About Michael Jackson?

...............................

But then you have a problem. You have to justify all that space and all that broadcast time by saying something other than, "Wow, that was a surprise . . . though on second thought . . . " You have to make the life as big as the story, and that's where hyperbole is bound to set in.

Maybe it's too early to say it, but sooner or later it must be admitted, amid all the adulation and assertions of genius attending Michael Jackson's death, that the man was musically irrelevant for at least the last two decades of his life.

As a child, he definitely had the edge on Donny Osmond. Then in 1979, he released a terrific solo album, OFF THE WALL. Then in the early 80s, he released a great solo album, THRILLER. Then in 1987 came BAD, which had three or four good songs on it. And that was about it.

We're talking about two and a half really good albums, and a handful of Jackson Five tracks of more than nostalgic appeal.

...................................

For most of his thirties and all of his forties, Michael Jackson was a major star in Romania and Bulgaria and other parts of Eastern Europe, but his records were no longer selling in the west. He was reduced, in the early 90s, to calling himself "The King of Pop" -- a title of his own invention, both meaningless and overly assertive, pretending at a stature he never attained and a popularity he could not sustain.

.............

Update: By the way, I think I may be falling into the hyperbole by calling THRILLER a great album. It may just be a mix of fantastic and so-so songs -- not sure how that evens out. A few of those songs are essential and evergreen. But do people really listen to THRILLER straight through without skipping any or all of the following? HUMAN NATUURE, BABY BE MINE, LADY IN MY LIFE and THE GIRL IS MINE.

Admit it: You at least skip THE GIRL IS MINE.

....................................."

Nu îmi exprim părerea despre articol, dar sunt curios ce reacţii naşte.

Originalul AICI!

Puţină muzică...

Am revenit la o piesă mai veche căreia îi acord puţine momente în viaţă. Dar numai când e nevoie...

Muzică bună... pentru că vă iubesc!

Continuăm periplul muzical şi sărim de la frumoşii ani 90-2000, când erau "la stânga femei", la tineretul care ne va reprezenta le Eurovision peste 2-3-4 ani. Eu sincer sunt hotărât să ne facem de râs rău de tot în următorii ani. Gata cu Elena Gheorghe, Todo Mondo şi Sistem. Acum, în premieră, o să fim reprezentaţi de STILUL OPRIŞAN! Vreau să ajungem aşa rău încât nici basarabenii să nu ne voteze. Şi asta e ceva pentru că apoi va porni un război diplomatic de nu o să mai facem vedete din trupele lor, de supărare şi naţionalism.

Poate sunt eu rău, dar am o bucurie inimaginabilă când România se face de râs la competiţiile internaţionale (excepţie Olimpiadele). De exemplu la fotbal: când vezi cât se umflă în pene Becali, Borcea, Copos, ecetera, parcă îţi vine să încurajezi şi o echipă de pensionari. La concursurile muzicale e şi mai amuzant, deoarece votăm pentru a pierde. Nu e minunat?

Nu mai lălăi momentul şi vă prezint trupa formată din doi băieţei, în fragedă pruncie, pe urmele lui Moculescu şi Moga, dar care abordează un stil diferit: kinder hip-hop! E nou, nici Eminem nu le are cu aşa ceva. Următoarea piesă e reprezentativă pentru generaţia "Oprişan" care urăşte "rocării" pentru că... dar mai bine ascultaţi. Dacă nu o să le cumpăraţi albumul o să vină cu părinţii să vă bată. Chiar în Vama Veche! Ferea!

Concert!

Ciuri Ciuri sau cum am devenit noul Raj Kapur!

În liceu am fost înebunit de Ana cu India şi tot ce ţine de această ţară pe care sincer o consider de un umor incredibil. În India discrepanţa dintre sărăcie şi bogăţie este incredibilă, oamenii încă făcând troc, daaaaar, în filmele de la Bollywood totul este modern/ americanizat/ super-tare. Spuneţi voi că asta nu e de un umor incredibil?

Şi să spun şi câte ceva de Ana. În timp ce eu îmi scriam pe blugi şi şapcă mesaje demne de un pacăr tânăr şi neliniştit, ea avea caietele pline de cuvinte în indiană ca "Ciuri Ciuri", "Hakâna Hakâna" şi altele care înseamnă un roman într-un cuvânt de 5 litere. Săraca a încercat tot posibilul să îmi inoculeze, măcar un gram, din muzica indiană, dar tot ce s-a prins de mine a fost Benny Lava şi Mişele Jacson de India. Audiţie plăcută:

RESPECTUS MAXIMUS Gogol Bordello!

Aseară Gogol Bordello a electrizat peste 2.000 de oameni la Teatrul de Vară din Herăstrău. Din ciclul "mă duc la puţine concerte, dar alea sunt demenţiale!", cel de aseară a depăşit orice aşteptări. Pe drum chiar vorbeam cu grecul Cristi, "să vezi ce puţină lume o să vină la un asemenea concert". De unde. Cozi kilometrice la sucuri, bere şi tricouri.

Concertul a început cu Taraful Haiducii, care sincer, nu cred că o să mai spun asta vreodată, dar au fost FOARTE TARI! Crestaţi, bătrâni, tineri, pletoşi, toţi au dansat pe muzică lăutarească... şi nu erau beţi... nu toţi:))

Când în şcenă a intrat Eugene Hutz deja totul era altfel. Arena a început să tremure. Nici nu au cutezat cei de la Gogol Bordello şi au început să cânte piesă după piesă, cu o scurtă pauză, pentru a descrie povestea unei piese (cu o tabără de ţigani distrusă) şi cum într-o lume normală nu e corect să se întâmple aşa ceva...

Pe piese ca Wonderlust King şi Start wearing purple nimic nu mai avea logică. Toţi săreau, făceau pogo dacă aveau loc şi cântau în gura mare. Mulţumim Gogol Bordello, mai vrem şi vă aşteptăm săptămâna viitoare. Până atunci ne delectăm cu filmuleţe de la concert:

Mâine concert Gogol Bordello!

Mâine, la ora 19:00, în Teatrul de Vară din Herăstrău, va avea loc concertul celor de la Gogol Bordello. Ne vedem acolo să ne distrăm pe acordurile ţigăneşti ale trupei. Sper să avem parte de piesele cele mai cunoscute ca "Start wearing purple", "Wonderlust King", "Sally", ecetera ecetera.

O să ataşez două piese ale trupei pentru încălzire şi o să discutăm despre concert la emisiunea de sâmbătă seară, Punk up your life!



Cine îşi dă seama despre ce este vorba în piesa următoare, bea o bere cu mine :D

Piesa zilei.

O dedicație pentru mine, de la Ade, pe care o dau mai departe:

Muzică de voie.

Astăzi am avut o zi foarte obositoare și chiar supărătoare. Cum acesta nu este un blog de stări, ci doar de păreri vă las cu o super-trupă. Nouă pentru mine: Al Jawalla! Audiție plăcută.

Fischeru` lu` Tata

De câteva zile am ajuns la piesa cu numărul 87 pe CD și de acolo nu mai plec. Deschid geamul la mașină, mă pierd printre mașini și rânjesc la privirile maneliștilor care nu înțeleg piesa și acordurile. E Led Zeppelin - Black Dog. Am realizat abia acum că această operă este melodia copilărie mele. Dacă sunt printre voi copii care au crescut cu colinde, Hrușcă, Abramburica, Ala bala portocala, eu nu. Fischeru` lu` Tata rupea lemnul mobilierului vechi pe acordurile Led Zeppelin și Deep Purple.

Îmi amintesc și acum ce amuzant (și exasperant pentru mama) era să vină tata puțin „murat” de la muncă. Nici nu mânca. Se răcea ciorba pe masă, dar lui nu îi păsa. Oricum nu este genul telenovelistic de aruncător de ciorbe reci pe geam. Se așeza în picioare în fața casetofonului, acesta fiind pe cea mai bună „treaptă” a mobilierului masiv, comunist, dar La Modă în perioada trecută. Era un Fischer radio-casetofon cu două boxe detașabile și cu două spații pentru casete. Prima, veșnic Led Zeppelin (prima parte a casetei, a doua fiind Deep Purple), a doua, pentru restul: Queen, Elvis, Santana, etc. Dacă se făcea curățenie în casă se începea cu Fischeru` și se termina cu el.

Trebuie să fiu recunoscător casetofonului lui Tata. Fără el nu auzeam „solo-ul ăla”, „acordul ăla” sau „versul ăla”. Și tata se spijinea pe raftul de lemn, cu capul pe braț și asculta. Nu se mișca, nici nu știam ce gândește. Era în lumea lui. Din când în când sunetul se strica, și umbla la două butoane.. oricum fără rost. Se mai prindea banda. O repara, o lipea, meșteșugărea și totul era aproape ca nou. Apoi mă chema lângă el. Mama nu se mai deranja, știa ce urma să zică. Eu mă așezam pe canapeaua din fața casetofonului și mă uitam pe tavan. Tata închidea ochii pe Kashmir și Child in time și totul era liniște...

Îmi amintesc de o singură noapte când eram obosit și am strigat din dormitor la tata să oprească muzica (în 99% din familii e invers). A oprit-o. Oare ce a zis tata? „Vai de mine... am creat un manelist!”.

Pe internet nu am găsit absolut nimic despre firma Fischer. Doar câteva anunțuri. Eu nu îl mai am. A dispărut împreună cu mobilierul masiv. Sper să îl regăsesc și promit că îl așez la loc de cinste în camera mea. Pînă atunci, tata se plânge de CD-uri, deoarece nu sună „original” și nu au... acel ceva.

Acum când scriu textul ascult piesa și tata spune „ce asculți...”, dar nu e de la Fischeru` lu` Tata:

Bravo RomâMICA!

Coincidență

Îmi plac concidențele. Ascultam SKA-P când...

Idol...

...o piesă care mă readuce acolo unde pereții nu erau albi, ci puțin scorojiți și cu o tentă de roșu cărămiziu...

...când munceam doar pentru țigări și bere...

...când nu dădeam doi bani pe greșelile mele...

...când nu aveam griji...

Care e secretul tinereții fără bătrânețe? Billy Idol!

Groar!

Mă chinui. Sincer mă chinui să înțeleg de ce. Respect totuși gustul pentru acest stil muzical dar nu înțeleg de ce ai asculta ceva de genul. Linia melodică este foarte bună (în general metalul are un instrumental FOARTE TARE FRATE!), dar NU înțeleg versurile. Plus că următorul exemplu este ȘOCANT!

Eu sincer vă urez audiție plăcută și sper să nu se interpreteze că am ceva cu acest stil muzical, doar că sunt fașcinat de... mandarinele puștoaicei:

Bucurestiul Fluiera Fault DIN NOU!

Cu totii stim ce nu ne place la Bucuresti: traficul supraaglomerat; poluarea; gunoaiele; cainii fara stapan; Problemele exista in jurul tau. Ce putem face pentru un oras mai verde? Noi iti dam cel putin 2 solutii: Pe 4 si 5 aprilie te invitam sa iei parte la Bucurestiul Fluira Fault, un eveniment ce isi propune cresterea constientizarii cetatenilor in legatura cu orasul lor. Pe 4 aprilie fluiera fault! Vino la mars pe jos din Piata Unirii pana in Parcul Tineretului, pe role, cu skate-ul. Ia-ti prietenii si fa primul pas pentru un oras mai curat; Iti punem la dispozitie fluierele si peste 400 de tricouri; Planteaza 150 de copaci si "ingheata" intr-un Freeze Moment de 5 minute; Pe 5 aprilie hai la turul Bucurestiului! Fii unul din cei 150 de voluntari care vor participa la un tur al zonelor afectate din Bucuresti. Doar la fata locului realizam care sunt problemele si ca trebuie sa facem ceva pentru a le rezolva. Zugraveste alaturi de noi un Bucuresti responsabil si curat! Inscrie-te acum pe site-ul http://bff.aiesec.ro Aplica pana pe 30 martie! ........................................................................................................................................................................ Am primit acest mesaj atât pe email cât și mobil. Îmi place tema și acțiunea. Audiție plăcută:

Pe piatră cubică.

Acum ceva ani, mai exact 3-4, în Piața Constipației, a avut loc un concert „pro rock”, ceva de genul, deoarece se punea problema să cenzureze muzica rock. Eu așa țin minte. Oricum nu contează asta, deoarece multe trupe au făcut din concertul ăla ceva comercial și cocalăresc. Atunci am realizat că băieții de la Lună Amară se simt rock stari și că de fapt...

Concertul a fost plăcut, mai ales pentru doi pletoși cretini care au făcut chetă pentru două tricouri anti-biserică, ca mai apoi unul să ajungă în fiecare duminică să pupe icoane (scuze frate dar e prea mare ironia). Rețin că un rocker a suferit la mine că „pe vremea lui...” și alte tristeți dastea jalnice. Rockării de genul sunt la fel de penibili ca și „pacării” care bat puștii pentru 1 leu, alde travestiții-ideologic din zona TNB.

Tot ce mai am în minte acum de la concertul ăla e că am adormit pe piatra cubică, pufăiam o țigară căpătată și ascultam:

Sunday song!

După nebunia de aseară am găsit piesa care să mă aducă înapoi în timp. SKA SKA SKA!
Audiție plăcută și să ne iubim mult la party-uri, poker, zile naționale (maghiare/românești), peste hotare și în interiorul unor dungi roșii pe hartă.

Piesa zilei. Hei Dilailo!

Audiție plăcută și un uichend plăcut:

Piesa zilei.

Audiție plăcută: