Casă nouă, blog nou!

Pentru că am mâncat destule merdenele şi am strâns bani ca să îmi cumpăr un domeniu (sunt un nemernic), am mutat blogul într-o nouă matrice, unde joc barbut cu prietenul Neo: www.numadebine.eu

Acum o să mănânc Poale-n Brâu până o să îmi permit o şaorma pe an. Mulţumesc de încurajări, critici şi aprecieri.

Responsabil pentru această nemernicie este Tibby punct eu, acest Tiberiu Ursan al informaticii, care pe vremea când eu ronţăiam merdenele, el arunca şaorme în lăutarii indieni de la Unirii.

Numa` de bine. Punct Eu.

Summer of Punk!

Parteneri media: RRM Student Fm
www.investigatii.ro

Ne vedem acolo! Creasta sus!

Să-l ajutăm pe Alex

Alex Damian Brisc are 3 ani este din Cluj si din luna mai 2009 se lupta cu un diagnostic teribil: NEUROBLASTOM stadiul III (tumoare gigant). Alex Damian are sansa de a se vindeca in strainatate, la Institutul Gustave Roussy din Villejuif, Franta, unul dintre cele mai vechi si recunoscute institute oncologice din Europa. Tratamentul costa initial 165 000 de euro. Cazul este deja in atentia opiniei publice asa ca speranta de a strange aceasta suma uriasa a crescut. Fiind vorba de o suma semnificativa va fi nevoie de ajutorul fiecaruia dintre noi.

Centrul pentru Proiecte Sociale va invita sa faceti parte dintr-un lant care il poate trage la suprafata pe Damian, deasupra indoielilor si suferintei.

LaserMaxx Romania (Bucuresti), partenerul Centrul pentru Proiecte Sociale in aceasta actiune, va gazdui luni 3 august si marti 5 august, o actiune de strangere de fonduri. In aceste zile, de la ora 14.00 la ora 24.00, toate incasarile din jocurile de laser tag vor merge catre Damian. Datorita costului scazut al unui joc de laser tag (15 minute – 15 lei) pretul unui joc va fi majorat la 20 de lei. Va vom astepta acolo cu un suc, ceva de rontait si multa buna dispozitie. Desigur, cine doreste sa ofere mai mult pentru un joc de laser tag este invitat sa o faca. Daca nu ai timp sa ni te alaturi poti dona cash la LaserMaxx in orice zi, in timpul programului arenei.

De asemenea, conturile lui Alex iti stau la dispozitie pentru donatii bancare.

Sa luptam impreuna pentru salvarea unei vieti! Convinge 10 prieteni sa joace laser tag in zilele de 3 si 5 august 2009 sau sa doneze orice suma pentru Alex!

Trimite-ne confirmarea prezentei la LaserMaxx la numarul de telefon 0726 140 106 (Ioana Tatar) sau contact@proiectesociale.ro. De asemenea, trimite-ne numele tuturor care ti s-au alaturat in aceasta lupta. Vom alcatui o lista cu sustinatori si vom transmite din mesajele voastre de incurajare parintilor si lui Alex. Nu fiti modesti, trimiteti-ne numele voastre si ale sustinatorilor care vi s-au alaturat. Acolo unde sunt multi oameni, mai vin intotdeauna si altii iar unde-s multi puterea creste.

Haideti sa fim cat mai multi! Lista va fi afisata pe site-urile www.lasermaxx.ro si www.proiectesociale.ro. Astfel, vom urmari cu totii in timp real cati suntem cu adevarat!

Pentru informatii suplimentare accesati www.alexdamian.com

CONTURI SI DATE DE CONTACT

PENTRU DONATII :

IN BANCA TRANSILVANIA SUCURSALA CLUJ NAPOCA

RON : RO36 BTRL 0670 1201 T187 87XX

EUR : RO11 BTRL 0670 4201 T187 87XX

USD : RO60 BTRL 0670 2201 T187 87XX

TITULAR CONT: BRISC ALEXANDRU DAMIAN

COD SWIFT : BTRLRO 22

ING BANK N.V. Amsterdam Sucursala Bucuresti

RON : RO31 INGB 0000 9999 0019 3771

EUR : RO85 INGB 0000 9999 0155 2157

USD : RO46 INGB 0000 9999 0155 2471

Codul SWIFT : INGBROBU

POSESOR CONT TATA : BRISC CLAUDIU MARIUS

Adresa LaserMaxx:

Subsol parcare City Mall, Eroii Revolutiei la 5 minute de Piata Unirii

(sos. Oltenitei 4A, intre Billa si BCR)

Sect. 4, Bucuresti.

Contact LaserMaxx Romania:

0740 222 809 sau maxx@lasermaxx.ro

Contacte

Tata - Claudiu Brisc : (004)0744/538256

Mama - Ioana Brisc : (004)0740/523918

Contact Centrul pentru Proiecte Sociale:

Ioana Tatar – 0726 140 106 sau contact@proiectesociale.ro

Centrul pentru Proiecte Sociale – asociatie sprijinita de Inari Parish, Finlanda

Chiar suntem mămăligchi...

Acum ceva ani timp, un mare fotbalist bulgar a spus despre noi - ca naţie - că suntem înapoiaţi, şi că atunci când el circula cu Bemvetăn şi Merţedesăn noi foloseam bicicleta. Domnule Stoicikov, se pare că nu aţi auzit de Cătălin. El conduce Bemvetăn 1300 Papuc când dumneata conduceai modele vechi de C.E. (Ce Eftin).

Îţi mulţumim Cătăline, fără tine mândria noastră de români se scurgea pe malul celălalt al Dunării. Mare om, mare caracter.

Mai multe pe www.investigatii.ro

OOOOOOO ce TV!

Televiziunea care scoate detectivi pe bandă rulantă a mai făcut o descoperire incredibilă. După ce nu au găsit-o pe Elodia, după ce nu au găsit rating-ul pe care îl consideră "incredibil" şi după ce au căutat în zadar etica şi deontologia profesională, hO!TV a mai făcut o descoperire: HOMOXESUALUL! Toate pe www.investigatii.ro



Nu e aşa că Discovery pierde audienţă şi cercetătorii britanici sunt nişte agarici?

Radu Mazăre = nazist? tâmpit? ambele?

De ce titlul? Deoarece "Eba de PSD" a demonstrat din nou că face exact ce îl duce capul, şi de cele mai multe ori, nu îl duce nicăieri.

În timpul unei parade de modă, Mazăre cel Mare şi Mazăre cel Mic au purtat uniforme de ofiţeri ai armatei lui Hitler. De la cel Mic nu am pretenţii pentru că "aşa tată, aşa fiu", dar cel Mare depăşeşte cu mult linia penibilului. Cum a motivat gestul? Se pare că primarele de Constanţa a fost inspirat de un film, în care un ofiţer făcea multe... pentru Hitler. Foarte interesant. De ce nu se îmbracă la şedinţele de partid în legionar sau bolşevic?

Îmi este milă de tinerii care îşi rup coatele pe băncile facultăţilor de Ştiinţe Politice, cu scopul de a ajunge "cineva" în domeniu, când alde Mazăre, Vanghelie sau Becali ajung să aibe grijă de... hitlerjugend.

Dacă Raducu a fost impresionat de un personaj de film, îi recomand pentru următoarele defilări:

Prea cald...

E pre prea cald... inspiraţia se topeşte în jurul meu... subiectele care îmi colcăie în cap se topesc... nu am energie... e caniculă... pragul meu de confort este de mult depăşit... topire plăcută:

Ştirile de la hora cinci

Bună ziua şi bun găsit la o nouă emisiune "Moralitatea lui Peşte". Sunt gazda voastră, Peşte, şi astăzi vom discuta despre nesimţirea oamenilor.

Mă doare sufletul, plânge corasonul în mine să văd că Mişel Jacson nu are linişte după moarte. Cum este posibil să nu lăsăm un rege să îşi ducă somnul de veci liniştit? Acum după moartea lui au apărut în presă filme cu acesta când a suferit accidentul din anii 80 când filma pentru o reclamă. Cum să redai aşa ceva în toată presa pentru a face "mijto" de el? Nu există pic de ruşine? Priviţi imaginile pe care le-au redat toţi cu nesimţire...

...Film cu Mişel în flăcări (de două ori)...

Sunt scandalizat. Cum au fost imaginile? Scandaloase nu? Cum să nu ai suflet şi să redai aşa ceva la televizor? Pe cine amuză viaţa tulburată a Regelui Pop? Vă rog să mai vizionaţi încă odată filmul cu accidentul ca să realizaţi nesimţirea presei care redă la nesfârşit filmul...

...Film cu Mişel în flăcări (reluare în slow motion)...

Sunt şocat să revăd imaginile. Mă doare sufletul! OFF UNDE O SĂ AJUNGEM CU UMANITATEA!? DOAMNEEEE!!! LILIII ŢAŢĂĂĂĂ!!!!
Doamnelor şi domnilor aceasta a fost emisiunea noastră de azi, sper că sunteţi la fel de nervoşi şi revoltaţi ca şi mine. În încheierea emisiunii revedem şcenele de toată jena, noi fiind singura televiziune care nu le prezintă ca restul presei deoarece aceasta este emisiunea "Moralitatea lui Peşte". Mâine revenim cu alte şcene care îl arată pe Mişel într-o joacă dubioasă cu doi copii. Doar aici la "Moralitatea lui Peşte".

...Film cu Mişel în flăcări (bis bis bis)...

Oldies but oldies.

Am revenit cu partea a doua a topului românesc de muzică uitată după 2 luni. Începem cu... AXXA, o trupă care a rămas în istoria muzicală prin nimic, dar care pentru anul 2000 a reprezentat un boom muzical. Din acel moment Dinu Maxer a realizat că are nevoie de Luciu. Nicoleta Luciu. De restul băieţilor nu se mai ştie absolut nimic, la fel ca şi în anii când cântau:


După ce am ascultat imnul turismului pe anul 2000, ne întoarcem în acelaşi an în care Apocalipsa ne-a dat ţeapă, pentru a asculta Angels. Trupă despre care nu am auzit nici atunci şi vă daţi seama că nu ştiu absolut nimic nici acum. Se pare ca piesa de referinţă a fost "Aşa-s băieţii", piesă acceptată pe atunci deoarece nu apăruse Q7, fuchsia şi Vama Veche nu era Obor 2:


Şi încheiem deliciul muzical cu o doză muzicală de 3 Sud Est, aceşti trei "făcători" de muzică, un fel de Elvis, Lennon şi Mercury la un loc. Băi cum i-am avut noi pe toţi... Piesa următoare a fost lansată în 1998, an pe care vi-l amintiţi datorită faptului că pe 15 aprilie 1998 guvernul condus de Radu Vasile este validat de către Parlamentul României. Nu? Atunci pentru că în data de 19 noiembrie a fost vândut tabloul "Portretul artistului fără barbă" (van Gogh) pentru suma de 71,5 milioane de dolari? Nu? Nici asta nu v-aţi amintit? Măcar ştiţi că în 1998 a fost lansat Gospodina TV, adică Acasă TV?

Bathory

Am revenit cu o nouă propunere de film, de data aceasta unul istoric. Este vorba despre filmul Bathory, un film nou, care relatează din alta perspectivă, personalitatea "Contesei Sângeroase", Erszebet Bathory, consemnată în primele 10 criminale din istorie.

Categoric filmul are o oarecare tentă patriotică maghiară, dar la fel şi cele româneşti. Ca o comparaţie, se aseamănă cu problema din România cum că Vlad Ţepeş a fost un vampir, Dracula, vârcolaci, Disneyland.

De ce spun tentă patriotică? În începutul filmului Ungaria este prezentată ca "ultimul bastion creştin în faţa otomanilor". A fost un bastion, dar categoric nu singurul. Asta dacă nu cumva turcii treceau prin ţările române ca prin brânză.

Contextul politic al perioadei, cât şi povestea, prezintă o Erszebet Bathory umană, devotată, dar afundată în iţele politice ale începutului de secol XVII. Nu este un film care trebuie crezut ca atare, dar într-o lume afundată în conspiraţii poate însemna ceva.

Doru de la Brăila

Într-o societate în care nimeni nu mai dă doi lei pe problemele tale, unde nimeni nu este interesat nici măcar dacă te prăbuşeşti pe trotuar în Centru, există un om... un suprea om... Nu este o pasăre, nici un avion, nici măcar Superman sau cheliosul ăla malefic din film, ci SUPER DORU DE LA BRĂILA!

Doru de la Brăila îţi poate face ziua mai plăcută doar prin simplul fapt că îţi ascultă problemele. Mai are de lucrat la reacţia post-poveste, dar de, toate au un început. Cum am aflat de el? Un apel telefonic:

-Alo? Firma X?
- Mnauhum (posibil "nu"), firma Z, dar spune...
- Păi am sunat că am o problemă cu blogul...
5 minute mai târziu, timp în care am vorbit ca un papagal
... Deci ce pot să fac în legătură cu problema mea?
- Foarte interesant, dar nu te pot ajuta. Eu sunt Doru din Brăila. E greşeală.

Ska-P şi Bursuc

În timp ce eu plâng trist în batistă că vine Ska-P în România şi nu am cum să ajung să îi ascult, pe un program TV se desfăşoară primul episod dintr-un nou serial. De recrutare de manelişti, un fel de "Britain`s got talent", dar fără britanici, fără talent, doar cu manele. Guru programului, însuşi Bursucul în sine.

Pe lângă frumuseţea de a-î vedea pe dragii concetăţeni scremându-se , avem parte şi de învăţături direct de la zeul Bursuc. Ce spune acesta:
- "Ca să fi vedetă trebuie să ai voce" = hai nu mai spune. Deci voi nu sunteţi vedete.
- "Ca să fi vedetă trebuie să ai un comportament" = lipitul bancnotelor cu scuipici pe frunte denotă un adevărat comportament de Standford.
- "Trebuie să ai un aspect plăcut" = la câţi bani ai bursucule, nu ţi-ai cumpărat şi tu o oglindă? Vrei una?

Trist dacă am ajuns sp avem astfel de emisiuni. Foarte trist... oricum nu mă aşteptam la o recrutare de artişti, dar cum se vor descurca în criză atâţia lăutari?

Pentru sufletul rănit al celor care nu vor ajunge la Ska-P:

Lilieci de soare

În timpul promenadelor mele prin Bucureşti, precum răposatul Steve Irwin ("WOW! O FAFAŞTOACĂ! WOW!), am mai descoperit şi analizat o serie de specii, noi, şi regretabil nu sunt pe cale de dispariţie. Să începem cu primul exemplar:

1. Punk-faştoaca = specie relativ nouă, care a preferat să evolueze de la o punkistă plinuţă, la o fafaştoacă obeză. Obezitatea este amplificată de hainele strălucitoare, mulate pe şunca presată. De, ce să îi faci, nu toate se mulţumesc cu o bere ieftină în Argentin, unele vor un cico în CocaLand.

2. Jmecherul Rotundus = jmecherul incredibil de jmecher şi gras, care este ajuns în urmă de geamul de sticlă al uşilor care se rotesc. Se deplasează prin rostogolire sau motostivuitor meltenesc.

3. Duduia de BiGieS = specie care se prelinge pe lângă maşinile din dotarea MIB (nu Man in black, ci Maimuţe în bikini). Leşină des, mai ales la încordarea bicepşilor şi a cailor putere. A se ascunde portofelul, cardul şi mama (posibilă viitoare soacră).

4. Just beat it woman = doamnă bătută în autobuz de soţul iubitor şi modern, care este mai interesată să îşi refacă machiajul ocular (rimel, ojă, sclipici) decât să îşi dreagă buza "în sânge".

5. Poliţistul (şocant!) gras = specie plictisitor de veche de poliţist supraponderal, înrudit cu Jmecherul Rotundus, dar mai politicos, deoarece urlă după infractori: "Stai băăă... Aoleu... STAI MĂ! La dracu` ce aproape am fost...".

Vă aşteptăm şi data trecută pe Dezintoxicary Şanel.

Mitică, între legendă şi turkish delight.

Acum câteva luni am postat un filmuleţ cu un personaj mistic, mitic (ce redundant) şi neaoş dintr-un nou sitcom (poveştile sunt inventate, deci e sitcom). E vorba de Mitică, cel cu fata lui neastâmpărată, care face şi drege pe la spatele părinţilor.
De ce scriu acest text? Pentru că Mitică a reapărut, în acelaşi înveliş. Reluare adică. Domne, omul este un fenomen.

Să "detailăm". Fata lui este bănuită de comportament inadecvat pentru vârsta ei (şeptişpe ani), şi cică tânjeşte la cluburi, parcuri şi să alerge liberă din lesă. Mămica ei este genul de femeie care nu vede oceanul nici dacă pluteşte în mijlocul lui. Tatăl? Mai exact, Che Tata, un domn respectabil, dar probabil membru PRM.

Tânăra silfidă, în lipsa părinţilor, umbla din floarea aleasă de tată în ceea aleasă de ea. Şi mai mergea şi la ghicitoare să scoată argintul viu din... plumb topit.

Dar a venit Cobe, cu tot cu detectivii lui (pe imnul "Cobe şi echipa lui, cascadorii râsului") şi au deconspirat întreaga poveste, exact când tânăra se gigibigi cu alesul în pat.

Când Mitică a vizionat filmul incriminator urla, zbiera ca mai apoi să îi fugă ochii, şi apoi corpul, spre casă unde se întâmpla fapta incalificabilă. Acolo a început să urle, să zbiere: "fata mea nu mai e domnişoară din cauza ta (băiatul)!". Fata nu mai e domnişoară pentru că s-a împiedicat. "Vă omor!". Calmează-te că mori şi faci mizerie!

Mitică e un fenomen al parinţilor isterici, şi aştept cu nerăbdare un alt descreierat care îşi educă fata cu toporul. Sper ca la următorul să nu fie teatru şi să facă "apoplexie" în direct.

Armata lu` Kiwi Legendaru`! Gear 2!

După antrenamente înverşunate pe Quake 3 Arena, am reuşit! Împreună cu o armată de super războinici am reuşit să ne calificăm în sferturi de finală.

Eroii de la Termoplane sunt:
- Ramona aka. Pofticioasa Şefă
- Adelina aka. Ade
- Mumu aka. Mumu
- Peewee aka. UR ANUS
- Eu aka. Kiwi Legendaru`

Acum trebuie să recunosc. Ne-am calificat cu ajutorul celor două echipe, care nu s-au prezentat, daaaaaaar echipa joacă mult mai bine, nu am mai punctat pe minus. Am ajuns chiar la scoruri de 8.000 de puncte. Felicit echipa adversă, împotriva căreia am jucat trei partide (scor 3 la 0) şi aştept partidele de lunea viitoare.

Audiţie plăcută:

Mămăligchi şi bemvetăn

Habar nu ai câte poţi observa doar în simplele minute când aştepţi autobuzul. De exemplu, acum ceva zile, în timp ce făceam rădăcini în asfalt, că şoferul probabil avea degetele prinse în borcanul cu murături la autobază, am avut parte de o mică şcenă de film mut, balcanic, în dreptul unui târg de maşini SH.

Domnul, aka. Melteanul, coboară din autobuz, iar din umbra lui apar două personaje şterse, insignifiante pentru viaţa lui. Soţia, aka. Muierea (limbaj tradiţional) şi copilul, cunoscut şi sub numele de Plod sau Pedeapsa-lu`-Durex. Categoric boss-ul familiei nu a dat o mână de tractorist la ajutarea nevestei, ce cobora chinuită din autobuz cu căruţul copilului în cârcă. Lasă că poate să care şi singură, doar a mai cărat odată. Şi ăla mic să nu cumva să orăcăie în târg, doar am depus efort şi am cedat secreţii pentru facerea lui...

Intrarea în târg se face triumfător, cu mâna pe burdihanul de bere ieftină la PET, şi cu o mişcare din deget către "sclavii secolului XXI": ÎNAINTE!

Categoric, statutul economic şi social nu le permitea nici măcar o căruţă 1300 cu motor pe perfuzie, dar probabil copilul a supt aer şi părinţii au mâncat merdenele ca să îşi permită şi ei un trancarici. Unde putea Melteanul să se oprească? Aşa este, la Bemvetăn şi Merţanăn. Şi nu la modele din 19toamnă, semi-accesibile dacă mai vindea un rinichi. La cele scumpe, lucioase, puternice, parfumate, cu coffee-maker, sandvich-maker, rape-maker, cucu-maka-stick-maker. Adică lux!

Din acel moment am început să îmi doresc să nu mai vină autobuzul. Şi ştiţi cum e când nu îţi doreşti ceva? Aţi ghicit din nou, autobuzul nu venea, probabil şoferii făceau liniuţe prin autobază. Continuăm...

Şi Melteanul măsura cu ochiul, bălea pe sigle, ştergea capota, făcea precum un animal în sezonul de cumpărare pe lângă capotă... toate acestea cu buzunarul gol. Femeia se plictisea, de, ea vroia eficienţă în şomping, că d-aia ele fac acel ceva numit "cumpărături" (eng. şomping). Copilul era deja jumătate leşinat şi topit în afara căruţului sărăcăcios. 10 minute au stagnat lângă o maşină inaccesibilă. Îmi şi imaginez cuvintele Melteanului: "Fă, când o să crească băiatu meu, o să conducă o dasta! Asta dacă nu câştig eu la loto!".

Apoi a venit autobuzul... probabil familia aceea stă şi acum în târg, cel mai probabil la standul de Porsche.

Aha, mda...

În Basement, acum mai bine de 2-3 ani, timp de două zile a apărut în incinta necunoscutului club (imitator de CBGB) o domnişoară, în anii legali băutei, care atrăgea cam toate privirile prin atitudine şi aspect. Nu se îmbrăca precum o punkistă vulgară care îşi întinde bere pe tricou şi râde ca o curcă, nu adopta ţinute hippy, nu era o rockăriţă în piele şi nici nu se alătura altui stil. Era doar ea. Inclusiv atitudinea din priviri spunea "eu sunt aici doar pentru că e cald afară şi locul ăsta a sărit în priviri".

După o zi de tatonare, masculii erai pregătiţi a doua zi să facă pasul spre cucerirea ispitei. S-au încercat toate metodele, de la "sunt nebun după tine", "te doare când cazi din cer aici?", "vreau să te sărut oral" şi "eşti interesantă", dar nici măcar una nu prindea, şi mereu răspunsul era un sictirit "Tz", "mda" sau "mmmm...nu". Nu se putea afla nimic de la ea, şi parcă acum după ani îmi amintesc... parcă era şi genul care ura bărbaţii. Dar ceilalţi nu ştiau asta.

În ultima zi de apariţie, înainte de plecare, sunetistul localului, un motociclist pletos, cu valenţe pedofilice şi "aere" de chitarist nepereche a hotărât să adopte o tactică unică.

"Bună, numele meu este X. Pot să stau lângă tine?" "Mda" "Plăcută atmosfera. Şti ce îmi place să fac după ce plec de aici?" "Ă...?" "Să fac dragoste, să beau un pahar de coniac, să cânt ceva la chitară şi să ascult ceva din Led Zeppelin... Asta mă relaxează... Ce zici?"

Domnişoara, vădit impresionată şi cucerită, şi-a ţuguiat buzele pregătită parcă să se arunce în braţele ispitei şi a şuşotit încet la urechea Don Juan-ului: "Mda... nu."

Kung fu în Vama Veche?

La o săptămână de la evadarea în Vama Veche am decis să relatez ce mai e prin Vama Veche. Exact cum am anticipat de anul trecut, Vama este pe moarte, mai exact în moarte clinică, asemenea unui om care mai este ţinut în viaţă de aparate, aşa este Vama ţinută în viaţă de ultimii rockeri, ultimele bodegi şi... cam atât.

Plaja îşi pierde din originalitate şi nu te mai poţi mişca liber de frică să nu dai cu capul de o umbrelă sau să cazi peste un teanc de şezloange. De curată nu se pune problema, nu sunt curate altele din România, de ce ar fi tocmai asta? Cea mai mare dezamăgire? Stuff! De departe! De când au DJ (aşa am auzit) oferă numai muzică la tigaie şi strachini. În două seri de şedere nu am mai auzit acel playlist "învechit", ci muzică făcută în bucătărie de un copil care aruncă vesela pe jos. Stuff a dezamăgit mai mult decât preţurile mari.

Preţuri? Dragostea mea, ciorba de văcuţă, a ajuns 8 lei, adică MULT! dacă mă gândesc la faptul că mănânc trei ciorbe pe zi în Vamă. Hamsii, 3 lei, petu` de bere 7 lei şi toate scumpe. Nici spirtul nu cred că mai e ieftin, dacă vrei să te îmbeţi.

Puţine locuri mai impresionează noaptea... Lângă Tequila Sunrise e o terasă unde seara se face un foc pe plajă şi toată noaptea asculţi Clash, U2, AC/DC, etc etc. Şi am trecut şi prin Culcat, unde Adina a avansat, nu mai învârte ciorapi, ci bile de foc, dar DJ-ul îşi prinde degetele în platane şi piesele sar sau se comporta ca la Fischeru` lu` tata.

Ce mai pot adăuga? Dacă vă cazaţi la Cipri o să aveţi parte de ultimul vamaiot, Nicolas. "La Meduze" chelnerii/chelneriţele sunt la fel de prietenoşi. Au apărut valuri de cocalari şi rozalii. Rockerii "săraci" vin cu Bemveul la mare. Portbagajul de Skoda este spaţios şi comod.

Terminus paradis

Revin cu o nouă recomandare de film. Mai exact un super film, românesc, premiat, aplaudat şi din nou premiat. Poftim şi trailer. Vizionare plăcută:

Involuţia fafaştoacei

Singură la părinţi, tânăra Simona G. avea două mari defecte: părinţii şi pe ea. Acum să nu înţelegeţi că era proasta pământului, dar fizicul nu o ajuta nici la petrecerile la care se consuma alcool şi droguri în exces. Aşa se născuse ea sărăcuţa, cu o faţă de lopată de la reduceri, un spate lucrat de Zmărăndescu, două protuberanţe feminine pe post de preşuleţe de baie, o umflătură dubioasă sub burtă şi două picioare paricopitate. Ce să mai, avea tot ce are o grădină zoologică. Într-un concurs de Miss la Cernobâl avea toate şansele să rupă gura juriului (la propriu), dar în buricul unui oraş mare, cu Mall-uri şi alte nebunii, era o simplă, umilă şi inimaginabilă făptură.

Părinţii? Bogaţi, nebuni şi producători de dezastre naturale cu aspect de semi-om. Puţini masculi feroce s-au încumetat să fure inima divinei, dar părinţii făceau ca nebunii când auzeau că "Bezna ochilor lor" este plimbată prin oraş pentru ca mai târziu să aibe pretenţie la căsătorie şi implicit avere. De fapt, aşa şi era. Au existat doi-trei cocozauri, fără respect de sine, care au încercat să intre cu şlapii chinezeşti în viaţa Simonei, doar de dragul banilor acesteia. Dar părinţii au mirosit parfumul de tricou chinezesc Dolce&Corvoada şi au spus răspicat: "Frumoasă eşti, dăşteaptă eşti, dar te asaltează bărbaţii! Ei vor să te despărţească de noi, familia! Vei pleca la ţară la bunici, un timp scurt, ca să nu mai fi agasată de fani şi idoli! CLAR?!".

Şi uite aşa, singura fafaştoacă de oraş din istorie, se întoarce în ţărâna din care a plecat... istoric vorbind. Problema este că, melteanul de ţară, fără tricou mulat, dar cu bronz de tractor, a mirosit portofelul Simonei şi a zis "mă chear de are faţăul în colţuri şi se vor speria copii mei de ea, e bună de nevastă că are gip şi parfumuri scumpe cât vaca mea Dojana... carei mai frumoasâ ca ia". Cu un şarm ieşit din comună, Costică aka. Costi-Moartea-Femeilor a început să i se ofere ca ofrandă carnală pofticioasei de oraş. Şi uşor uşor, povestea de dragoste a prins contur, mai ales la ochi, deoarece Costi obişnuia să facă amor sălbatic, cu latex, bici, cătuşe, pumni, înjurături, picioare, Bruce Lee, lovituri fatale şi sticla de tărie.

A venit şi momentul fatidic, când Simonica a ajuns la părinţi cu cerinţa să îi ofere averea pentru măritiş. Tăticul, care încă nu îşi vindecase schizofrenia, a spus tare şi răspicat: "De bătut nu te bat, că te-am lovit dăstul când erai în burtă şi ai ieşit aşa bine că i se sparse siliconul lui măta la alăptare. Alege. Rămâi cu noi şi te măriţi după o călugărie de 50 de ani, sau pleci pe jos acum..."

Şi de atunci, Simona G., acum trecută sub numele soţului de Simona Cocârzău, spală closete în căminul cultural şi mai face pe spioanca satului pentru o bucată de carne. Acasă o aşteaptă acelaşi om, dar cu mult mai intelectual, murat în alcool, Costi... adică nimeni.

Ia-ţi dihanie ziua bună
De la tată şi arvună!

La noi e cu "choice", la ei e cu "dead".

Şi ne mai plângeam că imnul turismului românesc e urât şi neatrăgător. Peste mări şi ţări, în Australia, un grup de oameni simpatici au gândit un imn al turismului care să atragă... sau nu. Dacă nu vă cucereşte, şi nu cumpăraţi un bilet spre Australia acum, măcar râdeţi şi fiţi mândrii de imnul nostru... e scris de Micul Moţ, nu ca la ei de un cowboy cu "iha!" în glas.

Canonizarea lui Mişel.

Fără voia lui, Mişel Jackson a fost ţinut la soare şi plimbat mai ceva ca moaştele Sfântului Zebedeu. Spre satisfacţia neamurilor şi a celor care îşi îngroaşe veniturile din moartea Regelui Pop, cadavrul (pentru că asta este un om mort) a fost expus şi folosit pe post de moaşte. Consider scabroasă iniţiativa ACELORA care au făcut un concurs cu 17.000 de bilete pentru vizionarea prohodului.

Oare s-au gândit să facă un turneu post mortem cu corpul cântăreţului? O plimbare mondială cu moaştele, pentru a atinge orice fan o bucată de oase umane, dar regeşti pe ritm de pop. Ce mişeleşte exploatează un grup de oameni trupul lui Mişel Jackson.

Sunt sigur că undeva în lume sunt fani, care nu s-au sinucis încă pentru MJ, dar care ar face orice să îi pupe mâna descompusă, dar totuşi. Ieşim din latura noastră umană şi comercializăm cadavre? Sincer credeam că numai în România se dă pe prima pagină mortul, dar văd că prostia e un fenomen mondial... probabil de aceea sfârşitul gLumii o să fie din cauza noastră.

Am înţeles că este un doliu mondial, a murit o stea, dar să plimbi mortul doar pentru a face publicitate este penibil. Aştept ca organizatorii concertului din Londra să anunţe că festinul muzical va avea loc, iar MJ va sta aşezat într-un coşciug vertical în mijlocul arenei.

Emisiuni de duzină.

A început sezonul. Orice fel de sezon doriţi. Acela în care trupa Ladies lansează hituri, Micul Moga produce şlagăre, şi în general are loc o schimbare bruscă a mentalităţii românului. Dacă toată iarna se bătea în piep cu pumnul că "nu mă spăl niciodată cu muritorii de rând", acum căruţaşul de tanc 4X4 îşi bagă la fund (expresie) fafaştoaca în apele ştrandurilor. Ştranduri care nu vor ajunge niciodată băi romane, oricât se chinuie odorizaţii de pe tramvaiul 41. De Marea Neagră ce să spui? Cocozaurul alege să îşi parcheze maşina pe plajă, sau pleacă la bulgari, unde te rogi tu ca El Maradonişti să îi ofere Mâna lui Dumnezeu, că tare nesimţiţi mai sunt.

Ce fac televiziunile acum? Clachează de la căldură. Bine, trebuie să recunosc, plecarea Mihaelei Răduleascu a distrus industria TV. Nu se observă doliul pe care îl ţin? Nu? Pentru că nu există. Tot ce mai provoacă Răduleasca este un scurt duş rece pentru tabloidele seci. Revenim la TV. Multe emisiuni de duzină, care nu vor produce nici măcar un val într-un pahar cu apă. Sunt seci, fără sare şi piper, şi bag mâna în farfuria de fripturi că nici părinţii protagoniştilor nu se uită.

A apărut acum o emisiune în care mai multe dudui, duduiţe şi fafaştoace, vor să fie stewardese, pe ideea că "dacă pe pământ sunt cum sunt, în aer poate fac şi eu o brânză". Din primele 5 minute de vizionare (eu am vizionat, deci a avut rating în acel moment), am realizat că nu ai nevoie să cunoşti darul vorbirii pentru a ajunge stewardesă. Cu româna multe sunt paralele (aeriene), iar la engleză se descurcă cel mai bine la replica "cum dis uei!", replică apărută mai des în filmele lui Titus Oţelarul, dar şi acelea tot cu stewardese. Oricum, fiind un filosof practicant, am decis să ajut industria TV cu câteva emisiuni de mare angajament, numai bune pentru această vară:

Vreau să fiu vidanjoreasă
Vreau să fiu bucătăreasă, fără să îmi omor invitaţii
Vreau să nu mai apar la TV dacă nu am ceva bun de spus
Vreau să cos un nasture, fără să mă ameninţe Pui că îmi vinde Gipu
Vreau cucu maka stick
Vreau veni vici

Sper că ideile mele vor fi acceptate şi vor ajunge să aibe un rating măcar mai mare ca etajul de la care emite OTV.

Din nou Ţaca Paca!

Pentru că acum ceva timp am făcut sport extrem pe frontul din LaserMaxx, mă voi întoarce pe câmpul de bătălie luni 13 iulie.

Aceeaşi echipă, dar cu alt nume "Armata lui Kiwi Legendaru`", vor înfrunta alte bestii steroidizate, dar cu altă tactică şi altă abordare pe teren. Adică haos!

Vă rog să îmi ţineţi pumnii, pumnalele şi armele... măcar de dragul fetelor din echipă.

O piesă muzicală numai bună pentru un astfel de moment:

Înainte de vacanţă!

Filmuleţul următor e mai vechi, dar din lipsă de timp pentru Cuvântul Meu TiVi dau reluări.
Vizionare plăcută:

Mica vacanţă!

În acest weekend o să mă retrag la cort în Vama Veche, la Cipri. Vă doresc toate cele bune, citire plăcută şi ne răsfoim sănătoşi, odihniţi şi relaxaţi de luni...

Audiţie plăcută:

Veniţi de killăriţi!

Sub sloganul "Veniţi de killăriţi, avem di tătii!", România lansează noua campanie turistică. Deoarece pedofilii şi criminalii seriali şi-au făcut o tradiţie pe aceste meleaguri, reprezentanţii turismului de la noi doresc implementarea programului: "În Olanda fumezi, în Cehia te prostituezi, la noi omori! Începând de la 200.000 de Coco!"

Cum a apărut această idee? Simplu. Deoarece justiţia noastră este oarbă, ştirbă şi ciungă, rezultatele instanţelor sunt egale cu rezultatele României la fotbal. Adică mici... rău!

Avem şi un prim client fericit, care ne poate spune cum programul "Kill for Real!" i-a schimbat viaţa. Doamna Ştrase:

"Veneam de la job, şi spre deosebire de alte zile acum simţeam că sunt mai obosită şi... cum spuneţi voi la România? Tută? Da. Eram mai tută ca niciodată. Aşa că am apăseişăn pe accelereişăn mai strong ca niciodată. Eram pe sistem... cum se zice? Turbo. Da. Şi când colo, pe trecerea de pietoni, îmi sare în cale o studentă. E logic şi clar că mi-a spart bara la limuzină, right? Şi am lăsat-o pe tânără să se stropseişăn de caldarâm, oricum la cum a zburat mi-a confirmat că sunteţi naţie de gimnaşti. Apoi am intrat cu adevărat în programul Kill for Real! şi sunt foarte încântată. Am obţinut un discount de rookie, astfel încât am dat doar 210.000 de euro."

Programul implementat de justiţia română doreşte să îi atragă atât pe investitorii străini (arme albe, negre, de asalt), cât şi pe infractorii români plecaţi în străinătate care îşi pot consuma banii pe Killcredite în România. PIB-ul ţării o să duduie. Doar imaginaţi-vă! Bill Gates în periplu de răzbunare prin România. Nu e nevoie decât să îşi împingă duşmanii din Forbes peste graniţă şi apoi îi calcă pe cap cu sistemele infecte de operare. De asemenea, regii petrolului îşi pot îneca inamicii mafioţi la reducere.

Oferta de vară cuprinde:
- student = 210.000 Coco/bucată
- pensionar = 0,000001% din PIB/bucată
- boschetar = cutie prenandez maro maro/ bucată
- cocozaur = AU DI! Cui 7/bucată
- fafaştoacă = vopsea roz + trafalet/ bucată
- profesor = din partea casei
- vedetă rock = cât te lasă ambasada/ bucată

Killăreală plăcută!

Oricum e lovită

Dimineaţa, după cum bine ştiţi sunt un entuziast al mersului la muncă, mai ales că ora 5:30-6 mă avantajează din plin pentru agăţat şantieriste. Ca orice membru al clasei muncitoare, beau în sictir o cană de ceva, nici nu mai contează ce, trag o haină pe mine, poate să fie şi costumul de ginerică sau cine ştie ce budigăi de plajă, şi plec agale spre locul unde grupul muncitoresc zâmbeşte a milă somnambulă.

Sunt obişnuit să nu văd absolut nimic original sau şocant. Acelaşi maxi-taxi pe care îl ratez la secundă, tot domnul şi doamna care îţi plimbă potăile la 6 dimineaţa pentru luxul şi tranzitul lor intestinal, tot feţele tumefiate de somn puţin.

Astăzi un puşti a reuşit totuşi să mă înveselească. Ceva străzi mai departe de mine se află un Merţan, lovit de soartă, cel mai probabil de un stâlp. Are o bună bucată din bot distrus, cred eu, ca urmare a unui şofer isteric sau imprudent. Până la urmă, omul a avut bani de iepe putere, face ce vrea cu ele, din partea mea, să doarmă cu dihania în pat. Copilul de care vorbeam, ciudat, se afla pe stradă încă de dimineaţă, probabil în căutare de noi aventuri. Şi într-un moment de inspiraţie a tras de sigla maşinii până a rupt-o. Era de asemenea singurul element care mai stătea "în picioare" în zona frontală a maşinii. Fără nici un sentiment vizibil m-am uitat la el, el la mine, şi apoi a venit replica de geniu prematur: "E lovită oricum".

Mirobolant acest principiu, care se aplică de multe ori şi la beţivii căzuţi, "oricum sunt la pământ", aşa că un ghiont în coaste ce mai contează...

Şi totuţi puştiul nu are nici o vină. 50 Cent e vinovat (trebuia găsit un vinovat) pentru exemplul negativ oferit micilor cioraperi, atraşi de gândul de a purta la gât sigle, bannere, holşuruburi, pinioane, cadre, ax, maşini de cusut şi alte obiecte mari şi lucioase.

Mă gândesc eu, dacă domnul cu Merţan a fost lovit de un ghinionist, cum a gândit problema? Ipotetic: "Oricum e prost, aşa că o serie de pumni, picioare şi îmbrăţişări nu mai contează".

Oboseală...

Am ajuns într-un asemenea hal al oboselii încât multe piese nu mai îmi trezesc nici măcar o amintire. Sunt cântece vechi care aveau un caracter aparte pentru mine, care îmi aduceau în minte un chip, o poveste, o întâmplare. Acum merg agale pe strada presărată de câini, unde şi aici cândva a fost o poveste tristă cu un mobil şi un cuţit, dar nici asta nu mai e clar în minte. Melodii care însemnau ceva în trecut acum par doar acorduri şi o alăturare de versuri.

Car agale ghizdanul cu dihania în el şi mă uit că o maşină trece în viteză milimetric pe lângă mine: "uite o ocazie să îmi revăd toată viaţa...". Nu pot să recomand cuiva să fie în capul meu, nu pentru că e trist, dar e haos. Nimic nu are logică, o presărare de evenimente şi activităţi care duc undeva, dar şi solicită untul din mine.

Încep să urăsc oraşul ăsta, îmi doresc din ce în ce mai mult să plec undeva într-un orăşel cochet, semi-curat (e unul curat în România?), liniştit şi care să nu mă obosească. Încă mă gândesc la care...

Următoarea piesă ţin minte că însemna ceva... sau nu... să vedem:

Vând râşniţă! Matrimoniale electronice.

După ani de prietenie şi legături bolnăvicioase, prietenul meu, computerul a hotărât să mă părăsească şi să plece pentru un transfer mai ieftin în casa altcuiva. Mai întâi câteva date despre râşniţa mea:

Pentium 4
1.700 Mhz
1.000 MB-DDRAM
MX 4400
DVD-RW DL LG
CD-RW Philips
Fără hard-disk

Ecran LCD Philips 170c, 8ms, smart control

Tastatură, mouse.

Toate piesele sunt în stare perfectă, folosite puţin deoarece în viaţa mea a apărut lăptuciul. Are kilometri puţini şi ABS. NEGOCIABIL!

Fericitul cumpărător va asculta şi faşcinanta poveste a computerului.

Un altfel de editorial despre MJ

În avalanşa de texte despre Mişel Jacson, un editorialist din SUA, Mick LaSalle, a trecut de partea opusă a baricadei şi a scris următoarele:

"Can We Just, Kind of, Admit it About Michael Jackson?

...............................

But then you have a problem. You have to justify all that space and all that broadcast time by saying something other than, "Wow, that was a surprise . . . though on second thought . . . " You have to make the life as big as the story, and that's where hyperbole is bound to set in.

Maybe it's too early to say it, but sooner or later it must be admitted, amid all the adulation and assertions of genius attending Michael Jackson's death, that the man was musically irrelevant for at least the last two decades of his life.

As a child, he definitely had the edge on Donny Osmond. Then in 1979, he released a terrific solo album, OFF THE WALL. Then in the early 80s, he released a great solo album, THRILLER. Then in 1987 came BAD, which had three or four good songs on it. And that was about it.

We're talking about two and a half really good albums, and a handful of Jackson Five tracks of more than nostalgic appeal.

...................................

For most of his thirties and all of his forties, Michael Jackson was a major star in Romania and Bulgaria and other parts of Eastern Europe, but his records were no longer selling in the west. He was reduced, in the early 90s, to calling himself "The King of Pop" -- a title of his own invention, both meaningless and overly assertive, pretending at a stature he never attained and a popularity he could not sustain.

.............

Update: By the way, I think I may be falling into the hyperbole by calling THRILLER a great album. It may just be a mix of fantastic and so-so songs -- not sure how that evens out. A few of those songs are essential and evergreen. But do people really listen to THRILLER straight through without skipping any or all of the following? HUMAN NATUURE, BABY BE MINE, LADY IN MY LIFE and THE GIRL IS MINE.

Admit it: You at least skip THE GIRL IS MINE.

....................................."

Nu îmi exprim părerea despre articol, dar sunt curios ce reacţii naşte.

Originalul AICI!

Psihopatul din Făcăeni!

Continuăm deliciul muzical autohton cu o super piesă, care a atins toate topurile de la Bălăceanca. Sper să vă placă, să vă gâdile urechea (gâdilat demn de un psihopat). Aştept dedicaţii şi cerinţe. Audiţie plăcută:

La capătul Pământului nu se cade

După ce am mers mult până departe, după 12 ceasuri de galop vascular, şi după ce am trecut peste mai multe întâlniri cu emoţii, am ajuns la capătul Pământului. În scurta pauză de 30 de minute pentru masă, în oraşul în care mă chinui să ajung de mai bine de patru luni, am început deja să văd ochelari pe chipuri, să aud înjurături la adresa mea când era exact invers şi, mai presus de toate, am redescoperit plăcerea de a merge...

Ajuns aici unde probabil fafaştoaca are impresia că îi cade rimelul în prăpastia galactică, am descoperit o altă specie. Una de care sunt revoltat, deoarece „dacă vulpea nu ajunge la struguri, spune că sunt acrii”. Aici, ciudat, oamenii se saluta, mai şi zâmbesc şi pe deasupra se tratează cu respect. Am întrebat dacă viaţa e scumpă aici şi răspunsul a fost „nu, dar nu ai posibilităţi”. Şi dacă în Bucureşti le ai, ce faci cu ele? Oricum nu le poţi valorifica pe toate şi şansele să munceşti la un birou ponosit sunt foarte mari, direct proporţional cu dorinţa ta de a fi altceva.

Adevărul ăsta e. Cum poţi să trăieşti undeva unde lumea încă mai practică demodatul mers pe jos, ca să nu mai spun că mulţi cetăţeni (nu ţărani) folosesc bibicleta, maşinăria diavolului cu 2 coarne care arde (celulita) exact ca în iad. Şi lista poate continua dar nimic nu întrece calmul celor din zonă. O simplă întrebare poate duce la o discuţie de până la 15 minute, datorită pauzelor mari dintre cuvinte. Dacă în Capitală timpul fuge pe lângă tine şi niciodată nu ai destul, acolo Pământul se învârte în jurul Soarelui mult mai lent.

Pe lângă toate acestea, recomand celor care nu au mai călcat de ceva timp într-un muzeu interesant, să încerce Memorialul Durerii din Sighet. Atât de bine prezintă perioada comunistă că pleci de acolo cu 50 de ani de istorie foarte bine întipărită.

Drumul spre casă a fost la fel de interactiv, şi presărat cu frâne multe, la limita stropşirii de alte autoturisme. Şi chiar după un astfel de moment, din boxele casetofonului a început să se audă: „Uite aşa aş vrea să mooooorrrr...”. Ironic, nu?

La capătul Pământului nu se cade, dar în oraşul meu se decade.

Puţină muzică...

Am revenit la o piesă mai veche căreia îi acord puţine momente în viaţă. Dar numai când e nevoie...

Ştiai de Portul 1 Decembrie?

Ai auzit vreodată de Portul 1 Decembrie? Ai idee unde este situat?


Află mai multe în curând pe www.investigaţii.ro

Muzică bună... pentru că vă iubesc!

Continuăm periplul muzical şi sărim de la frumoşii ani 90-2000, când erau "la stânga femei", la tineretul care ne va reprezenta le Eurovision peste 2-3-4 ani. Eu sincer sunt hotărât să ne facem de râs rău de tot în următorii ani. Gata cu Elena Gheorghe, Todo Mondo şi Sistem. Acum, în premieră, o să fim reprezentaţi de STILUL OPRIŞAN! Vreau să ajungem aşa rău încât nici basarabenii să nu ne voteze. Şi asta e ceva pentru că apoi va porni un război diplomatic de nu o să mai facem vedete din trupele lor, de supărare şi naţionalism.

Poate sunt eu rău, dar am o bucurie inimaginabilă când România se face de râs la competiţiile internaţionale (excepţie Olimpiadele). De exemplu la fotbal: când vezi cât se umflă în pene Becali, Borcea, Copos, ecetera, parcă îţi vine să încurajezi şi o echipă de pensionari. La concursurile muzicale e şi mai amuzant, deoarece votăm pentru a pierde. Nu e minunat?

Nu mai lălăi momentul şi vă prezint trupa formată din doi băieţei, în fragedă pruncie, pe urmele lui Moculescu şi Moga, dar care abordează un stil diferit: kinder hip-hop! E nou, nici Eminem nu le are cu aşa ceva. Următoarea piesă e reprezentativă pentru generaţia "Oprişan" care urăşte "rocării" pentru că... dar mai bine ascultaţi. Dacă nu o să le cumpăraţi albumul o să vină cu părinţii să vă bată. Chiar în Vama Veche! Ferea!

Nu te bloca!

Am fost sincer şocat să aflu că mai mulţi oameni din anturajul meu NU ştiu arhicunoscuta, celebra, indubitabila, inegalabila, deja şlagăr, piesă despre droguri cu titlul "Nu te droga!". Mă aflu în postura celui care poate să spună: "când eu râdeam pe piesa asta tu probabil râdeai pe ceva mai puţin amuzant!". Domne am spus-o şi mă repet, fără cultură muzicală nu o să ajungem nicăieri ca naţiune. Suntem nişte oameni lipsiţi de identitate naţională, fără pic de respect pentru valori (cum sunt cele care vor urma după text). Din respect pentru toţi, astăzi, la Cuvântul Meu Lălăit Awards!, "NU TE DROGA!"... măcar abţinete să nu o faci după ce asculţi piesa:


Mulţumim pentru susţinere tehnică programului Hip Hop Ejay 0,001 şi băilor publice.

Concert!

Ciuri Ciuri sau cum am devenit noul Raj Kapur!

În liceu am fost înebunit de Ana cu India şi tot ce ţine de această ţară pe care sincer o consider de un umor incredibil. În India discrepanţa dintre sărăcie şi bogăţie este incredibilă, oamenii încă făcând troc, daaaaar, în filmele de la Bollywood totul este modern/ americanizat/ super-tare. Spuneţi voi că asta nu e de un umor incredibil?

Şi să spun şi câte ceva de Ana. În timp ce eu îmi scriam pe blugi şi şapcă mesaje demne de un pacăr tânăr şi neliniştit, ea avea caietele pline de cuvinte în indiană ca "Ciuri Ciuri", "Hakâna Hakâna" şi altele care înseamnă un roman într-un cuvânt de 5 litere. Săraca a încercat tot posibilul să îmi inoculeze, măcar un gram, din muzica indiană, dar tot ce s-a prins de mine a fost Benny Lava şi Mişele Jacson de India. Audiţie plăcută:

Alţii Bacu`, eu cu capu`!

Ce făceam eu anul trecut, în această minunată zi de luni... Eee...

Îmbrăcat ca un ginerică (cel puţin asta era descrierea celor care veneau la BAC cu hainele de cocozauri din cei patru ani de liceu), am păşit emoţionat în curtea liceului unde aşteptam să susţin prima probă: Limba Maternă Oral (LMO = La Mătrăşeală Orbeşte). Nu ştiu dacă aveam emoţii, poate că da, deoarece în general vorbesc foarte mult şi de plictiseală devin hyper-isteric-energic, dar atunci eram calm, tăcut şi încercam să mă gândesc la tona de subiecte care îmi puteau pica... era clar faptul că va pica un rahat despre care nu am învăţat.

Fiind norocosul purtător al literei B la numele de familie am intrat foarte repede. În clasa a V-a am dorit să îmi schimb numele de familie în Zbonea, dar apoi am descoperit profesorii care spuneau "hai să ascultăm, de la coada catalogului!". Oricum dascălii au râs destul când au aflat că, de fapt, numele meu se scrie cu "Z" mut. Şi am intrat pe holurile liceului, mai curat şi liniştit ca în toţi cei patru ani de isterie adoleşcentină. Am aflat din start: La clasele 1 şi 3 sunt două ţărănci care dacă nu îţi dă maxim 5-6, te pică! Cum sunt un norocos fără pereche (numai premiul Loto mă ocoleşte), am nimerit la sala 2. Toate bune şi frumoase, sacoul şi cămaşa erau deja lipite de corp (BAC la 40 de grade) şi am extras un subiect. Mulţumesc pe această cale colegei care a spus că în stânga sunt "alea uşoare cu UE şi în dreapta alea naşpa cu istorie". Am extras din stânga şi am dat de Grigore după Ureche.

Nici o problemă. Sunt capabil să bat câmpii atât la teze cât şi la proba orală. Am început să gândesc, să scriu, iar gândit, iar scris, iar gândit... ce să mai. Solicitant frate! Am luat fericita notă 9 (nouă) deoarece nu am ştiut anul de naştere al lui Grig. Nici el nu îl ştie pe al meu, iar la ultima aniversare o dădea cotită că e la muncă... Şi vorba colegei mele: "Morţii cu morţii, vii cu vii!". Oricum aveam un singur scop, acela să trec bacaloreatul.

Ce fac azi? E luni. Merg la muncă şi mă chinui cu tovarăşul de microfon să mimăm entuziasmul primei zile de muncă. Nu merge, dar măcar râdem isterici. Apoi plec emoţionat şi fleaşcă (istoria celor 40 de grade se repetă) la Poliţie în Pipera unde trebuie să preschimb un act la maşină. E clar că din tona de acte, lipsea o chichiţă pentru care a trebuit să fac drum întors două ore, nu? Acum sunt tot aici, este ora 15:40 şi o să mai stau sigur până la 16:30... Nici o problemă, măcar nu mă întreabă nimeni de Grigore Ureche. Dar parcă lipseşte entuziasmul ăla de la Bac...

În final, un filmuleţ de acţiune din şcoala românească, cea plină de etică, morală şi bun simţ (în materie). Vom viziona un clip în care Mihai (Ştefan Bombă-Mică Junior), cuprins de atâta chimie, Bacovia şi războaie daco-romane, sare la pieptul (exact ca în Floare albastră de M. Eminescu) celei care astăzi este o Isoscel slabă, anemică, fără bani de mâncare, dar cu mândria că are tot atâtea kg cât Simona Sensual:

La tăţi ni-i greu...

Exact ca într-un film de acţiune, când maşina eroului se opreşte pe şina de tren la 5 secunde de "dezmăţ", telecomanda mea a cedat sâmbătă seară pe emisiunea Test de Penibilitate. O deliciu...

Chiar dacă sunt trucate, mereu am fost curios să ştiu de ce se înjosesc oamenii pentru 5-600 de lei (am aflat că acesta este salariul pentru prestaţie)? În primul rând te văd toate gospodinele ţării, şi apoi te dă şi în reluare, să vadă şi colegii de la muncă. Deci oricum ai pune problema, tot ajungi vedetă pe scara blocului.

Povestea de sâmbătă a fost debordantă în lirism şi poezie, cât şi prin penibil şi prost gust. O avem pe duduia Marţofina care presimte că Bâzdâcel se dedă la carne nouă. Marţofina, cu durere în suflet îţi spun, la cum vorbeşti şi la câtă feminitate zace în vocea ta buhăită de Carpaţi, iubirea vieţii tale a fost beată cu formol atâta timp dacă a stat cu tine. Trecem mai departe... Cică Bâzdâcel vine acasă duhnind a parfum de femeie, şi ciudat, nu e consoarta că doar ea nu se parfumează decât la nunţi, botezuri şi înmormântări.

Şi începe Dexterică (detectivul de serviciu, preşcolar, dar care îşi îngroaşă vocea) să relateze ce ştie despre Bâzdâcel. Se pare că tânărul e chelner şi nu serveşte cafeaua cu muşte, ci doar se bagă ca munsca în ea. Cine apare în peisaj? ISPITA! Sună bine nu? E uite că nu e deloc aşa, pentru că la vederea cabalinei îţi vine să te tragi de părul de pe picioare (dacă urmăreşti de mult emisiunea eşti deja spân). Duduia care trebuie să ispitească este o copie nereuşită dintre Nikita şi Naomi (NN = No Never!) care nu trezeşte nici un sentiment de plăcere, mai mult, când o vezi îţi iei nevasta cu mustaţă, şi pleci în Insulele Feroe sau În Sula Mare a Brăilei.

Ce mă amuză cel mai mult este că Ispita este, de fapt, o silfidă care se păstrează neatinsă până la canonizare, dar pentru 700 de lei joacă rolul de ciozvârtă (cuvânt inofensiv, caută în DEX). Şi pleacă iapa la agăţat...

Cu camerele ascunse începe filarea lui Bâzdâcel, în timp ce Ispita îşi foloseşte metodele de Willy eşuată pentru prinderea cocozaurului. Conform şcenariului, bibistrocelul cade la drum de seară şi aşternut cu văzdoaga (alt termen inofensiv, acelaşi Dex). Vine Bâzdâcel la ispita acasă şi începe:

"Vai prinţesa mea, da bună eşti. Mamă ce bună eşti. Wow. Eşti un talent! Cât de bună eşti sufleţel. Oooo, da te pricepi... şi ce decoraţiuni Versailice ai (a.k.a. Versailles)! O da... O da... Oda lui Topârceanu ar fi perfectă acum să îmi reciţi. Dar fata mea, stinge întunericul să economisim prostie şi bagăte cu mine sub carpetă. Aşa iubire... Upss să nu te-nţepi în catarama mea că e de tablă..."

Din bucătărie cine credeţi că urmăreşte şcena cu pungi de popcorn în braţe? Marţofina şi Dexterică. O duduie ca ea ar fi sărit pe Dexterică, numai aşa de amorul artei şi al răzbunării, dar hai să fim serioşi... Şi ăia doi în cameră se jucau, iar Marţofina fierbea în bucătărie. Când a simţit că nu mai poate (oricum jenibilul era de mult atins) duduia înşelată a plecat tăvălug în dormitor şi a zis:
"Băi Titus Steel! Las-o dracu de treabă! Stai dă juma de oră cu ea sub draperie şi tot ai budigăii pe tine!? Nici să-nşeli nu ştii, Gloabă!"
A urmat un meleu în care Dexterică arunca vorbe grele din spatele maimuţelor cu cagule, iar Ispita spunea "fraiere fraiere... cum ai căzut tu la pat cu o ştirbă ca mine!".
La detectorul de minciuni (pentru că după ce te faci de râs, mergi pe acelaşi drum în viaţă), aceeaşi poveste, dar spusă calm de un psiholog.

După cum observaţi povestea e foarte simplă. În tot acest episod avem mai multe personaje de râsul lumii:
- Marţofina = la cum arată/ vorbeşte/ se manifestă e şi normal să fie înşelată, chiar şi la OTV;
- Ispita = acum ştie toată lumea, nu numai cartierul tău, că eşti o iapă;
- Bâzdâcel = eşti de răsul lumii! Ai o fostă urâtă şi proastă, pe care ai înşelat-o cu o urâtă şi o proastă, şi nici dacă erai gay nu o scoteai bine pentru că...
...Dexterică = e un cioflingar (din nou termen inofensiv, trăiască ROMÂNA!)

Aştept viitorul format al emisiunii: "BĂTĂI ÎN DIRECT!". Un ring, o isterică, un prost, o pastilă care arată dacă ai înşelat, un K.O.! Pentru toţi ceilalţi avem cărţi...

Un popor de economi... nu economişti

De vorbă cu Iulia despre noul ei telefon am descoperit că suntem unul din popoarele care mimează prosperitatea cu o nonşalanţă desăvârşită. Exact ca într-un film prost vizionat într-o seară, când un personaj puncta la fiecare cinci minute: "Dacă vrei să ajungi bogat trebuie să te porţi ca un bogat."

Încă din istorie am observat că eram un popor econom. Când veneau turcii pe la 1400 în vizită ce făceau românii? Ardeau păşunile şi otrăveau fântânile. Cum se numeşte asta? Upgrade şi stabilitate financiară. De ce upgrade? Păi avansau producţia de la materie brută la praf în ochi, inducând în eroare investitorii cu iatagane şi hrănind cu ţărână poporul. Prin otrăvirea fântănilor se realiza o stabilitate economică de zile mari, deoarece după ce 2-3 turci se constipau cu apa "proaspătă de izvor cu bule", Baiazid & Co. spunea "Să nu mai beţi! Să le stea lor în gât după ce plecăm!". Şi uite că ne stă în gât.

Sărim un pic peste paginile de istorie ca să ajungem în perioadele de regim ale istoriei româneşti, când principiul "Avem o ţară, cum o mătrăşim!" a funcţionat perfect. A nu se comenta perioadele de dezvoltare, deoarece când noi începeam să ridicăm blocuri, Tutankamon şi gaşca lui serbau 2.000 de ani de viaţă veşnică în piramidele lor termo-izolate şi rezistente la seminţele vecinilor de deasupra.

Trecem puţin peste perioada comunistă şi intrăm în capitalism, prima mişcare liberă-cugetătoare a "Românilor Noi" fiind să tragă, precum Rambo, în monumentele statului. De, atâta se putea cere.
Unde ne aflăm acum? Păi bani sunt, resurse se mai pot scoate, aşa că dacă vindem toată piaţa auto de pe Dorobanţi ne-am putea permite 22 de milioane de români câte un dric dotat cu MP3-player şi ABS (Ai Bă Servici?). Problema e că acela care îşi cumpără limuzina, tot în garsonieră locuieşte, tot merdenele mănâncă şi tot în faţa blocului îşi spală tancul. Iar dacă a hrănit vaca bălţată cu pate şi pâine, o să îşi permită şi un drum în Centru şi înapoi.

Peste:
7 paşi
7 sărituri
7 paşi ai piticului
7 blocuri
7 străzi
7 cartiere
7 sectoare
7 oraşe
7 judeţe
7 zone agricole
7 state
7 munţi
7 râuri
7 fluvii
7 mări
7 oceane
7 continente
7 straturi ale planetei
7 planete
7 stele
7 galaxii
... trăia un român. Şi într-o dimineaţă iese la geam şi spune: Băi departe mai sunt...
p

RESPECTUS MAXIMUS Gogol Bordello!

Aseară Gogol Bordello a electrizat peste 2.000 de oameni la Teatrul de Vară din Herăstrău. Din ciclul "mă duc la puţine concerte, dar alea sunt demenţiale!", cel de aseară a depăşit orice aşteptări. Pe drum chiar vorbeam cu grecul Cristi, "să vezi ce puţină lume o să vină la un asemenea concert". De unde. Cozi kilometrice la sucuri, bere şi tricouri.

Concertul a început cu Taraful Haiducii, care sincer, nu cred că o să mai spun asta vreodată, dar au fost FOARTE TARI! Crestaţi, bătrâni, tineri, pletoşi, toţi au dansat pe muzică lăutarească... şi nu erau beţi... nu toţi:))

Când în şcenă a intrat Eugene Hutz deja totul era altfel. Arena a început să tremure. Nici nu au cutezat cei de la Gogol Bordello şi au început să cânte piesă după piesă, cu o scurtă pauză, pentru a descrie povestea unei piese (cu o tabără de ţigani distrusă) şi cum într-o lume normală nu e corect să se întâmple aşa ceva...

Pe piese ca Wonderlust King şi Start wearing purple nimic nu mai avea logică. Toţi săreau, făceau pogo dacă aveau loc şi cântau în gura mare. Mulţumim Gogol Bordello, mai vrem şi vă aşteptăm săptămâna viitoare. Până atunci ne delectăm cu filmuleţe de la concert:

Somn uşor

Linişte. Aici se doarme... bine...

MAMA LUI BILL GATES?! BILL E NAŞPA!

Dragă Bill Gates. Eu nu prea te plac încă din copilărie pentru că ai monopolizat totul prin programele tale cretine, fără de care nu ne putem lipsi, oricât de nesuferite sunt. Uite cum stă treaba:
Pe lăptuciul meu era Vista. O prostie inventată de tine pentru cei care vor să vadă efecte şi nu performanţă. Pentru că e un rahat de Windows care nu recunoaşte nici măcar o cameră video, am decis să revin la unicul tău succes, XP. Nu te umfla în pene că acum îţi spun...
De când am instalat XP-ul, la un interval de 24-30 de ore apare asta:
Cum comentezi? Nu comentezi? Era de aşteptat, doar eşti un terminat. Problema este că imediat după eroarea asta, tot ce mai îmi gâdilă urechile sunt sunetele de Windows, filmele sau muzica fiind mătrăşeşion. Adică dacă dau click pe Volume Control, apare:
Din nou nu comentezi? Era de aşteptat, doar spui Bill Gates şi tragi apa. Problema este în felul următor. Am avut un virus care îmi încălzea procesorul de îmi făceam micul dejun la birou. Am reinstalat Windows-ul, am schimbat mărimea partiţiilor, am scanat din nou de viruşi, am instalat driverele BUNE şi SUPER NOI şi am evitat site-urile dubioase (gen: Bill Gates and the M.I.L.F.S.). Băieţii de la service nu ştiu care e faza, şi pe bună dreptate că e un cretinism.

Problema îşi revine după restart, sau după ce dau start la Windows Audio din Control Panel/ Administrativ Tools/ Setup. Nu este nici o problemă, pot face asta până la adânci bătrâneţi, dar oare nu se strică mai rău programul de operare?

Aştept ajutor din partea tuturor, şi apoi să facem un marş anti-Bill. Oare Linux e mai bun?