My pink "lady".

E ea. Imbracata numai in roz din cap pana in picioare. Obsedata de roz si viseaza totul in roz. Arata ca o bomboana dintr-un brad daramat de kitch. Imaginea bombastica o face sa sara si in ochi orbilor. Si nu se opreste aici.
Are mersul gratios, precum o gaina beata pe cioburi sparte. Calca suav, printre mortii parfumului ei din Europa. Angro-ul. In urma ei, dara de parfum roz, imi produce eczeme si caderi masive de par. Merge in rasini.
Se apropie de mine si se uita adanc in ochii mei. Eu ma uit adanc in golul din creierul ei, tapetat cu roz, si ma gandesc ca sunt prea tanar sa mor in chinuri vizuale. Imi sopteste la ureche, intr-o engleza stricata, ceva ce cu greu am inteles, neintelegand daca e "love you" sau "f*ck you". Ii apreciez delicatetea verbala, si o imping cu o scarba plina de recunostinta, sperand sa cada pe scari. Bineinteles roz.
Isi scoate telefonul (roz daca mai are rost), si porneste pickup-ul doldora de manele. Ii spun ca nu apreciez genul, si o rog sa isi bage castile...in ureche. Se uita scarbita la mine, imi rade in nas, si da mai tare. Incepe sa miste suncile, cu o gratie groteasca, pe ritmul manelelor. Danseaza senzual pe o melodie dedicata unei "mame" moarte. Ii apreciez inca odata gusturile, si o felicit pentru recitalul de zile mari (deja ziua se scurgea efemer pe langa mine).
O rog sa imi spuna ceva despre ea. Imi povesteste despre obiceiurile ei scabroase si cum aprecieaza oamenii mai inteligenti ca ea. Am realizat ca iubeste pe toata lumea. Isi prezinta trecutul, si o ascult cu acelasi interes. Zero.
Imi spune ca e virgina si ca atunci cand va fi mare vrea sa fie tot virgina. Imi spun ca e ceva ce se castiga in timp. Vrea pace mondiala, dar e de o vanitate si ura de neinteles. Uraste tot ce nu e al ei. Si iubeste, bineinteles, rozul.
O rog sa isi coboare tricoul mai jos. Ii vad burta aplecata peste slit. Si ea vede ce am mancat in dimineata aceea. Ma ia de mana, ma iau de Soarta. Ma strange de mana, ma strang de gat.
Vorbeste ca o birjareasa. Nu ma atrage deloc, dar imi da de gandit ca undeva in lume sunt peste 1 miliard de femei mai atragatoare. Ea e doar un exemplu prost. Ma uit tandru in ochii ei si ii spun ca imi provoaca dureri pe retina si creierul mi se netezeste daca o mai ascult mult. Polueaza totul, deci polutie peste tot in jurul ei. Ii multumesc in genunchi ca pleaca. Sau eram daramat de acelasi miros.
Ea e "doamna" mea in roz. Femeia care prin gabarit, imi umple ziua, si prin prostie, o face mai usoara.
Morala?

Dobrin, plugaru si andresan.

De ce am pus aceste nume impreuna? Aparent (si chiar corect) nu au nimic in comun. Dar criza de senzational (fara Dan Diaconescu) a asociat aceste 3 persoane mai mult sau mai deloc importante.
E marti si azi a fost inmormantat, cu onoruri militare, regretatul Nicolae Dobrin. A ocupat primele pagini, primele minute ale buletinelor de stiri s.a.m.d. Ce ma socat azi, a fost faptul ca pe prima pagina a ziarelor Libertatea si Click, in loc sa arate un ultim omagiu, unui erou al sportului romanesc, ne este prezentat cu nonsalanta, cum face si cu cine face sex, laurica respectiv alinuta. Observ cum sanul uneia dintre ele este cat poza lui Dobrin. Daca nu e jignitor eu sincer nu stiu cum sa mai consider asa ceva.
Daca era vorba de Mutu (cate tatuaje are, daca poarta chilotii pe ambele parti sau daca a visat urat), Chivu (o fosta prietena, isi mai rupe ceva, se mai face de ras fapt pentru care e gratulat in presa noastra), sau orice alt subiect intelegeam. Pana la urma sunt 363 de zile pe an in care numai asa ceva ne este oferit in presa scrisa. Restul de 2-3 zile pe an sunt oferite sarbatorilor religioase (Craciun, Pasti cand tot romanul devine de o evlavie prosteasca) si uneori ziua nationala (scrisa cu litere mici pentru ca oricum prea putini ii mai acorda importanta).
E lipsa de respect, sa asociezi kitch-ul media, cu lucrurile serioase. La inmormantarea lui Dobrin au fost ~5000 de oameni, iar alte mii de persoane s-au gandit la el in aceste zile, mai putin la nurii vedetelor (apropo, cine le confera statutul de "vedeta"?).
Am ajuns sa facem "bascalie" de moartea cuiva important. Atunci o sa ma obisnuiesc cu "bairamul" de Pasti, cu manele in fata bisericii, cu "caterinca" la adresa valorilor nationale si magariile din jurul nostru.
Poate ca meritam sa nu fim acceptati asa usor (ori deloc) peste hotare. Am avut ocazia sa vizitez Italia, si un vanzator politicos ma intrebat de unde sunt. Cand auzit "Romania", a stat 10 minute dupa mine de frica sa nu fur ceva din magazin. La urmatorul vanzator am raspuns promt "England". Si am fost tratat ca un englez.
Ajung sa selectez ziare, ca sa pot afla ceva interesant. Fac bube pe ochi cititnd despre VIP-uri (Very not-Interesting Person), Elodii, nuri, kitch-uri. E senzational ca se vinde in asa prostie "senzationalul".
E trist. In strainatate e alocata o pagina stirilor mondene. la noi exista un ziar intreg pentru asa ceva.
Totul se realizeaza in bataie de joc si bataia de joc este tot. Si stiti cum ma razbun? Nu cumpar aceste ziare. Nu stiu cat conteaza, dar eu am o satisfactie mare.

P.S.- CONDOLEANTE LUI DOBRIN.

Dragoste cu de-a silueta nu se poate.

Oricat de plin de patos se prezinta titlul, nu puteti nega ca nu e adevarat. Priviti in jurul vostru. Peste tot se simte mirosul de iarna, cadouri, iubire, inimioare si alte dulcegarii. Devine emotionant pana imi apare un zambet ironic in coltul gurii.
Azi ma prezentam la scoala, tolanit pe banca, intr-o pozitie proasta, dar necesara pentru un somn la fel de pagubos, prezentand dezinteres pentru ce e in jurul meu. Nimic nu imi deranja indolenta si indiferenta. Dar incep sa aud. Fete stranse in cerc, discutand mai aprig ca niciodata despre silueta, calorii, lupta cu carnea (imi si imaginam cum Troia este invadata de o armata de fleici si carnaciori de bere). Ridic privirea si privesc insistent cum toate isi impart sfaturi care mai de care mai elaborate, sau mai crude pentru apetitul meu.
"Fata nu deschide frigiderul seara! Nu o face! Mananca un strugure (sau un bob de strugure), un mar (sau cotorul), bea multa apa (chioara), si citeste ceva sa adormi. Asa slabeste foarte repede si bine." Deja ma durea capul. Ce e cu ele? Pana acum vorbeam despre mancaruri grase, cu sosuri, prajeli, fast-food si acum...acum...vorbim despre shot-uri de apa, pana faci broaste in burta, si fructe pana ajungi sa mananci (iar) marul din Eden.
Si toate astea pentru ce? Pentru baieti. V-am spus. Se deschide sezonul in care fetele vor sa fie bagate in seama, apreciate, laudate. Si pentru asta fac sacrificii. Mari si dureroase din punctul meu de vedere.
Si noi ce facem? Noi alegem sa stagnam in starea de "mitocan si porc" si sa mai bem o bere apoi sa ne masuram cu palma cat a mai crescut burta de care ne mandrim zgomotos. Si ragaim la fel de zgomotos. Si nu ne pasa. Nu ne pasa de par (dak sta drept, in coada, cu breton la spate sau alte freze "jmechere") , cum se asortaza hainele si alte chestii. Neah :P.
Si ele saracele se chinuie pentru ce? As putea sa mint sa spun ca "le acceptam asa cum sunt"? Nea:P Dar si stresul asta din jurul nostru deranjeaza. Si ma gandesc cu groaza ca ma duc la prietena mea si ii spun ca imi este foame si sa o vad ca imi aseaza pe masa un mar, 2 boabe de struguri, paine cu graham, unt cu -1 grasimi si alte minuni. As incepe sa plang, si m-as imprumuta de bani ca sa mananc "sanatos" cu grasimi, E-uri si cancer. Asta pentru ca noi ne ingrasam mai greu, si de ce sa nu "abuzam" de aceasta calitate.
Cel mai mult ma amuza sa vorbesc de mancare in fata unei "regimiste". E ca un circ dur , cu junghiuri in inima si dureri in stomac.
P.S.- nu sunt sexist si nici narcisist. Doar realist.

Visele devin realitate.

Astept fara suflare sa iasa placinta din cuptor. Sa iasa abur din ea. Sa simt ca e iarna, sau macar toamna tarzie.
Daca am reusit sa indur atatea zile fara placinta, azi sunt cel mai fericit. Ma simt in stare de orice. Imi sclipeste fericirea in ochi, ca unui copil ce isi primeste jucaria mult visata. Sunt deasupra lumii. Doar eu si placinta mea :P.
Toate astea pentru ca visele devin realitate. Doar de la o placinta....Sau Mastercard :D.

Si prostia-i o virtute.

Ma satur. Ma satur si imi e scarba. Ajung sa imi trag de parul din nas (atat de disperat sunt uneori), de nervi, cand unii deschid gura.
Imi joaca pe creier discriminarea (de orice fel), misoniginismul, misandria, si mai presus de tot: PROSTIA SPECIFIC ROMANEASCA! De ce sa nu iti vezi de viata ta si sa te intereseze de "barna din ochiul tau", cand poti merge pe ideea "Sa moara vecinul, ca sa ii fur capra". Toate cred ca au legatura cu invidia. Si din nou PROSTIA!
Pastram in noi, aceeasi barfa, pe care o contestam, si o numim "de moda veche". Ne dam filfizoni, in fatacui consideram ca merita, dar nu suntem in stare sa ne exprimam o parere despre cineva fara sa incepem cu "stii ce a facut aia?".
Cand sunteti contestati, va mentineti debitatile, cu o inversunare demna de Jiji Porcaru`. Va tiganiti (expresie), imbracati la 4 ace, iar apoi va aranjati gulerul, mandrii ca inca odata gura voastra a fost mai mare ca a celor cu bun simt.
Va lamentati in declaratii "cum sa facem o lume mai buna" si alte baliverne de fatada, cand nu stiti cum sa sapati mai adanc santul pentru ceilalti. Fac un apel general. Daca esti de o prostie grosolana, si te regasesti in cele de mai sus, inchideti slitul de la gura si aseazate pe scaun, pentru ca in picioare nu ai nici un statut.
Asa a decurs ziua mea. Am fost martor cand mai multi cantau frenetic in fata altarului prostiei. Semana cu una din miile de secte nascute in lume.

O placinta cu dovleac.

Treceam azi prin zona Garii de Nord, si atentia mi-a fost atrasa de o cantina (sau bodega, cum vreti sa ii spuneti). Mirosea INCREDIBIL! a placinta cu dovleac. Miros ce imi aduce aminte de bunici (putin cat am putut sa ma bucur de ei), de iernile cu zapada multa, caldura din casa, omatul adunat in ghete dupa joaca de afara. Am salivat puternic si ma gandeam daca sa intru, sa imi cumpar o felie, sau sa plec mai departe gandindu-ma ca poate am noroc si gasesc acasa (probabil in mandria mea, nu admiteam sa mananc acolo...dar pofta era prea mare). Si am mers mai departe. Cred ca a fost un blestem al placintei, deoarece acel miros ma urmarit tot restul zilei (chair si acum salivez). Am incercat de toate, dar nimic nu imi stavileste pofta acea de placinta. Pofta de copilarie. Nu e asa ca ajungi la un moment dat, sa traiesti amintirile, ca si cum ar fi trecut 50 de ani?
Stau acum in fata calculatorului, si refuz cu indarjire orice altceva, in afara de placinta. Ma port ca un copil mic si razgaiat. Si nu ma intereseaza. Declar oficial greva foamei (exceptand fast-food :D), pana nu primesc placinta. Placinta MEA cu dovleac!

Moda prin loboda.

Catalin Botezatu, a avut o prezentare de moda , in timpul unui zbor cu avionul, pe ruta Bucuresti-Paris. Prezentarea a fost un succes. Dar celor carora nu le-a placut ce au facut? Au coborat din avion, sperand sa il prinda pe cel din urma care difuza in acelasi moment un film prost?

Bacovia la Disneyland.

Da. Ma alatur voua care nu ati luat din prima examenul auto. Nu doresc sa bat un record de examene picate, dar ma mentin in codul genetic al familiei. Niciodata din prima. E chiar trist. O sa ma trezesc din nou cu noaptea in cap, voi parcurge acelasi drum anevoios, si il voi asculta pe acelasi politist cu simt didactic. Dar sa incep cu ziua de azi.
In primul rand, mi-am facut-o cu mana mea. M-a pus sa imi trag subiectul cu mana mea, ca apoi sa imi doresc sa fi fost ciung. Nu imi plang de mila, pentru ca am invatat si logic stiam, dar atatea propozitii incurcate, motivatia si emotia, mi-au pus capac. La corectare am fost bruscat verbal: "RESPINS!". Ma gandeam ca poate domnu` politist nu are copii, de a trantit-o asa dur. Dar am trecut peste. Am ascultat cum 2 domnisoare se laudau, mandrie mare, ca au picat a 6a oara, si zambeam amar. Eu vreau sa ma opresc la revansa.
Obserc ca sunt singurul cu resentimente. Si mai observ ca sunt 3 tipuri de oameni:
1.celor care nu le pasa ca dai examenul
2.cei care l-au dat de atatea ori incat e ceva obisnuit sa il pice (cred ca una din tipele care il tot pica, are ochi dulci pentru politist)
3.ironic, cei care te intreaba "cand ma plimbi cu masina?" in cel mai prost moment. Cand nu ai carnet.
Am trecut si peste acest aspect. Si ma indrept spre Un-Birou, Nu-Stiu-Unde, de unde urmeaza sa imi depun reinscrierea. Doar atat pot spune. Tara in UE cu birocratie din mUE. Dau nas in nas cu Porcusorul Isteric. Imi explica niste "chestii, socoteli" si ma trimite inapoi la scoala de soferi. Acolo, Zizi Lambrino (era roscata, dinti mari, deci semana) imi mai spune "niste faze, niste scheme", si ma trimite inapoi de unde venisem. Jucam telefonu fara fir, dar pe o distanta de 10 statii. Era hilar. Ma intorc la Porcusor si "fur" din rand (kilometric deja), pentru a adresa o intrebare. Acesta incepe deja sa fie nervos, si sa imi reproseze ca ma plimb aiurea (recunosc e vina mea, dar imi place la nebunie sa merg cu RATB-ul, mai ales cand e plin :|). Imi spune sa ma duc inapoi si sa il las in pace. Asta am si facut. L-am lasat in pace, si ca sa nu o mai insterizez si pe don`soara, am ales frumusel, drumul spre casa.
Ma gandesc ca daca tot dau in "depresia bacoviana", sa imi cumpar un scuter deoarece as fi mai aproape de sentimentul de moarte. Nu e corect?

Mica Venetie, prin ochii Micului Paris.

Ploua, ploua, ploua. De mai mult de 24 de ore toarna cu galeata. Din nou autoritatile sunt luate pe nepregatite de toamna-iarna. Nu se asteptau sa ploua vreodata anul asta. Nici nu vreau sa ma gandesc la zapada, dar am niste sare grunjoasa in bucatarie cu care o sa imi fac drum pana la liceu.
Frigul pune stapanire pe toti, si vantul rece trece ca un glont prin haine si se cuibareste in oase. Ma loveste prostia, sau daca e prea dur, inconstienta adolescentina, de a se imbraca ca pentru discoteca, intr-o zi in care DJ-ul ar sta acasa sa isi trateze frigurile. Dar le zambesc ironic de sub fes, acoperit de o geaca in care as putea sa stau in maieu (geaca pe care o lauda toti "despuiatii" cu cuburi de gheata in picioare).
Doresc sa citesc in presa ceva interesant. Despre vreme, iarna ce pare foarte grea, succesele sportive ale lui Bute. Dar nimic. Ma izbeste in nas un miros de "neam prost" romanesc. Aceleasi "neaose" stiri. Becali care a ajuns la psiholog (probabil de prea sanatos ce e), Anda Adam ca e prin spitale (depune mai mult efort la volan decat pe scena), Cheeky Girls si silicoane (de parca acum au "mai" sani ca inainte, si nici pe vecinii de bloc nu cred ca ii intereseaza, oricum Libertatea isi mentite titlul de Mini-Playboy sau Maxi-Prost-gust).
Privesc pe geam din turnul meu Eiffel, si observ cum ploaia e si mai puternica. Darama mintile si trupurile oamenilor. Toti devin instabili fizic sau psihic. Nervosi, iritati, infrigurati. O zi in care nu merita sa iesi nici daca visele tale cele mai frumoase ti-ar bate la usa. Le-ai spune ca nu esti acasa si sa te caute cand e mai cald. Ma inchid in dormitor, sub plapuma, unde este cald si liniste si ma gandesc inca odata ce poti sa faci in Mica Venetie? Ca in Micul Paris am facut destule.
P.S. - Ofer la schimb Dacie 1300 (full options tanc sovietic), cu o gondola cu mp3-player si sistem de franare automat pe timp de ploaie cu spume. De nervi.

Moralitatea costa 1 leu.

Oriunde m-as afla dau de vesnic ei. Murdari sau curati, agasanti sau politicosi, mai tristi sau mai mincinosi. Sunt cersetorii. Sunt acei oameni impartiti in cei saraci de nu vor sa fure ca sa traiasca, si acei "sarmani" care te fura pentru o cauza plasmuita.
Iti intind mana pe strada, in magazine, baruri, mijloacele de transport si multe alte locuri unde isi gasesc veacul. Unii o fac impasibili asteptand sa le cada bani in palaria de care se afla atasata o bucata de carton cu un mesaj induiosator. Altii iti cauta ochii cu privirea si o tin atintita, fortandu-ti involutar mana sa scoata din portofel maruntisul sau o bancnota de 1 leu. Iti multumesc si trec mai departe nepasatori uneori daca acea bancnota iti era mai mult decat necesara.
Ma aflam intr-un asemenea bar cand la masa la care mai eram cu inca o persoana isi face simtita prezenta un domn, curat imbracat si foarte politicos, care a cerut 1 leu pentru simplu fapt ca are nevoie de el. Nu are sotia paralizata, un picior ranit sau 7 copii acasa care mananca varul de pe pereti. Poate vroia sa isi cumpere o paine sau o "litra" de vodka, oricum nu tinea sa ne spuna. Colegul de la masa scoate din buzunar o bancnota de 1 leu si i-o inmaneaza cu un zambet timid. Multumit cersetorul se baga usor in vorba cu acesta. La inceput eram impasibil la discutia lor (cersetorii au 2 tendinte: sa dramatizeze existenta sau sa isi expuna inteligenta la fel de gaurita ca un swaiter).
Dupa aproximativ 2 minute am inceput sa aud ceva ce nici macar un parlamentar, preot sau profesor nu te invata in 12 ani, dar sa mai auzi asa ceva zilnic. Dar acel CEVA il auzeam de la un cersetor. Era vorba de MORALA/ETICA. Faptul ca un om pe care ar trebuii sa il intereseze cum trece o zi pe alta, dar mai ales o iarna, imi spunea ca in viata trebuie sa tin cont de 3 lucruri: respectul de sine, respectul pentru semeni si onestitatea. Si o declara cu atata tarie exact ca un demagog. Dupa 5 minute de discurs "electrizant", ne-a salutat la fel de respectuos si a parasit masa, satisfacut ca l-am ascultat si ca poate l-am si inteles. Eram confuz dar convins ca un sarac nu e si prost.
De ce moralitatea costa 1 leu, iar prostia, minciuna, ura, lipsa de onoare, lipsa de respect s.a.m.d. sunt nepretuite?

Homo, memento mori! Quod scripsi, scripsi!

Vita brevis. Da. Este adevarat. Viata este scurta. Atat de scurta incat imi dau frau liber imaginatiei comparand-o cu un singur an. Folosind doar anotimpurile pot reda viata unui om.
Primavara. Mirosul proaspat de iarba abea rasarita din pamantul inca racit dupa o alta iarna grea. Cu pasi apasati si nesiguri ne facem intrarea "en fanfare", cu copertine trase si covor rosu in cea ce numim VIATA. Suntem invatati de mici sa o pretuim, sa o folosim cu buna stiinta, pentru ca, la fel ca orice jucarie, demontata nu mai functioneaza la adevarat valoare.
Vara. Caldura mare, idei noi, instinctul de a face ceva pe cont propriu pune stapanire pe mintea ta "coapta" si te impinge spre potecute acoperite cu aur, ori labirinturi cu pereti de lava. Este anotimpul "primelor". Primul sarut, prima noapte de dragoste, prima despartire cu lacrimi in ochi, prima prima prima. Daca nu esti confuz cu siguranta intensitatea verii, si presiunea ce vine din toate directile te va face. Alegi. O data sau de mai multe ori. Dar ce ai decis in final, va ramane pentru tot restul "anului" (vietii).
Toamna. Esti alt om. Ai crescut, indeajuns de mult incat sa iesi de de sub copacii infloriti ai adolescentei sa dai piept vantului tomnatic, sobru, ce iti suiera in ureche "fa ceva! fa ceva!". Apesi piciorul in namolul imbibat cu ploile tarzii si iti stabilesti cuibul acolo. Esti intr-o jungla in care toata lumea iti vrea cuibul, trecutul, prezentul sau chiar pe tine. Razbati si cu o ultima suflare intri in iarna grea, la fel de insuficient pregatit sufleteste ca greierele pentru iarna friguroasa.
Iarna. Obosit, surmenat, cu satisfactii mai mari sau mai mici, in egala masura a reusitelor, traiesti din amintiri, amintiri, ce le povestesti cu suras si lacrimi in gene, nepotilor, ce iti amintesc de primavara cu surasul caldut si mirosul de iarba. Ii invelesti in paturile calduroase si ii saruti pe frunte la fel cum au facut si "iernaticii" tai. Cu pasii tarsaiti de podeaua rece cobori usor treptele, la fel cum ai coborat si prin viata. Te asezi la locul tau, si nu te mai obosesti sa te invelesti de frig, oricum nu ai ce sa mai astepti nou de la viata. Inchizi ochii si din nou o lacrima se scurge pe obraz. Dar ingheata acolo la fel ca si timpul.
Si cu trecerea anilor, iti vei amintii si tu si nepotii ca ai avut un an, cu primavara, vara, toamna.....si iarna.

SuperEU.

Nu e vorba de mine in mod special. Dar parca...hmmm. E una din zilele alea. Cand alerg pe langa lume ca un fulger. Am o energie DEBORDANTA! Nu traiesti si tu momente de asemenea intensitate?
Cand pot urca cel mai inalt munte, pot cobora cea mai adanca vale sau pot zbura cel mai sus.
Nu am nevoie de pelerina magica sau sa imi pun chilotii pe deasupra. Trebuie sa fiu eu. Eu sunt un super erou. Pentru mine, pentru altii, dar sunt. Cred ca fiecare e. Ori poti fi tipul rau, dar nu despre asta vorbim azi.
Azi nu am facut nimic special ca sa imi induca aceasta stare. Am avut o zi chiar destul de urata. In metrou o domnisoara si-a varsat cafeaua pe mine, si miroseam de parca dimineata in loc sa o beau mi-am aruncat-o in fata. Dar am zambit la fel de prostesc ca ea, probabbil ea jenata, eu somnambul. In liceu am intrat cu acelasi chef pe care il am de 3 ani. Astept pauza sa ma destind, cu o gluma, uneori un fum sau doar cu aerul rece si mereu tanar din curtea scolii. Apoi a urmat aflarea ca tema la o materie (tema in cantitati considerabila) nu am facut-o bine. Cu aceeasi scarba am facut doar jumatate din ea. Si la aceasi materie am dat si un test inopinant. Deci pentru ce as zambii?
Vremea si-a batut joc iar de noi. Frig dimineata de te tarasti intr-un cub de gheata la scoala si la pranz cald de mori in hainele groase. Si am gresit si tramvaiul spre casa. Deci totul a mers ca "La multi Ani!"-ul pe coliva.
Si totusi....zambesc. De ce as fi trist. Nu merita. Tu ce crezi?

Vioara care nu face cat o manea.

Acelasi drum. Acelasi tramvai. Duminica, racoare si imbracaminte eleganta. Plecasem de acasa cu scopul sa fac o impresie buna oriunde ma duceam.
Drumul anevoios, printre barfe, manele date peste nivelul admis de orice calator si in special de mine (s-au inventat castile) si hodorogitul tramvaiului.
Aproape de capat, exact la usa din mijloc, un Domn, (cu D mare), de etnie rroma, curat imbracat, cu parul frumos aranjat pe spate, scoate dintr-o traista o vioara ponosita si un arcus galben pe care probabil sa imprimat patina timpului, si incepe... Nu il slujea pe Dumnezeu, nu ne vorbea de mama lui bolnava si nici de cei 7 frati si nici nu fredona o alta manea decat cea de pe telefoanele mobile. Canta ceva unic pentru acel moment, acel drum si chiar si pentru acele urechi. Recunosc ca nici urechea mea nu a mai ascultat o melodie asa melancolica, asa de potrivita pentru o astfel de vreme si un asemenea peisaj.
In comparatie cu alti cersetori care isi fac numarul timp de 1-2 statii, Domnul cu vioara a tinut acest "concert" timp de 4 statii. A cantat fara oprire. Doar pauze mici in care isi mai sufla nasul, parca in semn de tristete si nepasare. Lumea il radea si ii "comandau" ironic melodii din repertoriul lor "stricat". Dar acesta statea impasibil si se uita pe geamul murdar in timp ce canta. Apoi a facut cateva miscari lente spre stanga si dreapta daca se indura cineva sa ii ofere un banut. Spre rusinea mea, m-am complacut in prostul gust al publicului si am ales sa tin mana strans pe bancnota din buzunar.
Cand am coborat l-am privit cu regret si am promis ca data viitoare (pentru a va mai canta) ii voi platii si datoria. Si asa voi da o palma peste obrazul prostiei. Oare va intoarce obrazul sau se va invata minte?

Reamintirea lui Platon.

Titlul este abstract. Nu vom discuta nici despre reamintirea lui Platon ("Dialoguri- Menon") si nici despre Platon. Vom discuta despre reamintire si trecut.
Cu toti gresim in trecut, si ne este mult mai greu sa ne amintim, sau daca nu greu, cel putin dureros. Reamintirea trecutului (si nu vorbesc despre amintirile placute cu familia, prietenii s.a.), ci reamintirea momentelor grele, dureroase si care si-au pus amprenta asupra noastra intr-un fel sau altul.
Prin reamintire, ne raportam la alta varsta si alta mentalitate. Ironic e ca odata judecata o problema din trecut, nu numai ca ii gasim rezolvare si scuza, dar o si uitam. Daca o pastram in suflet, ne va macina (comparatia tutun=mar putrezit ), daca gasim cu cineva sa o discutam (RETINETI! nu sa o barfim, sa producem o compasiune ieftina sau sa creem o reamintire dureroasa), totul poate fi rezolvat.
Trecutul nu se judeca, se rescrie, se repara, se retipareste. Si cel mai important, se discuta, nu se comenteaza.

Robo-bunicuta

Sunt un "consumator" de RATB, ca toti ceilalti, care zi de zi traieste un nou episod.
Azi am realizat ca nesimtirea nu are varsta, si chiar si prostul gust. Doar limita de timp (cam 20 minute cat dureaza drumul de la Piata Unirii pana la Piata Rahova).
Vesnic aceleasi razboaie duse la usile tramvaiului, copii impinsi pe sub marea de picioare ca sa ocupe locuri, etc etc. Si usile se inchid...
O tanara, probabil venind de la liceu, norocoasa cei drept, doar a prins loc pe scaun, este asaltata de o armata de bunicute. Tanara arata vizibil ca nu se simtea bine si ca are de parcurs o distanta mare cu respectivul tramvai. Dar NU! Nu te poti opune sutelor de operatii suferite, miilor de tije din picioare, si altor probleme de sanatate pe care le are orice batran in ziua de azi. Problema nu ar fi lipsa de educatie a fetei sau neintelegerea dintre generatii, ci ipocrizia celor care stateau pe scaune, asezati ca la amfiteatru si urmareau scena, antrenand si mai mult discutia.
Vizibil stanjenita de situatia produsa, domnisoara coboara, probabil si pentru o gura de aer, iar "doamnele" se invita reciproc sa se aseze. Si da. Locul se ocupa de una dintre dansele...pentru o singura statie. Apoi tramvaiul se goleste incet incet apropiindu-se de capat fara ca nimeni sa mai aibe interesul acelui scaun. Un intreg circ pentru un scaun...pentru o statie.
Oare cand voi ajunge la o varsta inaintata voi face atata tam-tam pentru un loc? Dar voi?

Viitorul nu e cum am crezut...

Azi, am luat parte la o chestie "misto" (cum zice Mihaela Radulescu :P). Mentorship. Persoane publice, realizate in anumite domenii isi impartasesc secretele. Si chiar asa a fost. Mihaela Radulescu, Leonard Doroftei, Oana Pellea, Andrei Cohn, Alexandru Gavan si Dragos Bucurenci.
Subiectele au fost diverse, dar cel mai important e cum au ajuns acesti oameni aici. Frapant, cred ca in nici unul din cazuri scoala nu a fost importanta sau si mai grav folositoare. Ambitia, curajul, determinarea si da, adevarul crunt e ca si norocul au jucat un rol important.
Ce sa inteleg eu? Ca sistemul educational e de rahat si nu ofera optiuni de viitor ci doar toceala fara viitor? Cel putin asta vad la liceu, dar sper ca facultatea imi va deschide mai multe orizonturi, altfel cred ca vom ajunge in situatia regretabila sa lucram intr-un domeniu cu care nu avem nimic in comun sau doar de dragul parintilor ("Copilul meu va ajunge doftor, advocat sau inginer").
Si deschid ochii, din nou, si vad cum educatia romaneasca e o statuie: mare, impunatoare, suflata cu aur, situata central...dar...se c*c* toate pasarile pe ea.
O sa imi urmez visurile, pentru ca DA, se poate. Se poate fara banii parintilor, toceala proasta si mai tarziu nefolositoare s.a.

Sa incep cu ceva actual...

Imi pare rau ca nu incep cu ceva EXTRAORDINAR de fericit. Dar voi spune ce am pe suflet.
Ma doare indiferenta. De fapt NU! MA OMOARA INDIFERENTA! Acest sentiment ca esti in plus. Si mai dureros e cand apari in peisaj, esti o reamintire si apoi...puf...dispari din nou. Indiferenta fata de propria persoana, vise, prieteni, familie, persoana iubita, tot tot.
Apoi o dregi si spui "Da stai putin, eu candva aveam ceva/pe cineva de salutat, aveam un vis de respectat"...la fel cum un motto e de urmat.
Exista cineva, cumva un filosof sau psiholog care sa explice indiferenta? Ca sa stiu cum raspund.
Sau imi pun castile in urechi, gluga pe cap, si trec prin ceatza printre ochii impaienjeniti. Daca deschizi bine ochii vezi ca acest mesaj are o tenta actuala. Suntem indiferenti fata de oricine.
Stirile de la ora 5 nu mai ingrijoreaza pe nimeni, in schimb sunt subiect de umor negru, la fel cum un tanar/tanara cade pe strada si lesina. Ne uitam, aplaudam "show"-ul grotesc si trecem peste. Deja subiecte ca natura, ecologia sunt fumate. Ne uitam sa vedem hartiile de pe jos dar nu ne uitam la lacrimile din ochii omului din fata noastra.
Deci?

Salut.

Prima zi. Ce sa scriu? Caracterizarea? E undeva in pagina.