Vând râşniţă! Matrimoniale electronice.

După ani de prietenie şi legături bolnăvicioase, prietenul meu, computerul a hotărât să mă părăsească şi să plece pentru un transfer mai ieftin în casa altcuiva. Mai întâi câteva date despre râşniţa mea:

Pentium 4
1.700 Mhz
1.000 MB-DDRAM
MX 4400
DVD-RW DL LG
CD-RW Philips
Fără hard-disk

Ecran LCD Philips 170c, 8ms, smart control

Tastatură, mouse.

Toate piesele sunt în stare perfectă, folosite puţin deoarece în viaţa mea a apărut lăptuciul. Are kilometri puţini şi ABS. NEGOCIABIL!

Fericitul cumpărător va asculta şi faşcinanta poveste a computerului.

Un altfel de editorial despre MJ

În avalanşa de texte despre Mişel Jacson, un editorialist din SUA, Mick LaSalle, a trecut de partea opusă a baricadei şi a scris următoarele:

"Can We Just, Kind of, Admit it About Michael Jackson?

...............................

But then you have a problem. You have to justify all that space and all that broadcast time by saying something other than, "Wow, that was a surprise . . . though on second thought . . . " You have to make the life as big as the story, and that's where hyperbole is bound to set in.

Maybe it's too early to say it, but sooner or later it must be admitted, amid all the adulation and assertions of genius attending Michael Jackson's death, that the man was musically irrelevant for at least the last two decades of his life.

As a child, he definitely had the edge on Donny Osmond. Then in 1979, he released a terrific solo album, OFF THE WALL. Then in the early 80s, he released a great solo album, THRILLER. Then in 1987 came BAD, which had three or four good songs on it. And that was about it.

We're talking about two and a half really good albums, and a handful of Jackson Five tracks of more than nostalgic appeal.

...................................

For most of his thirties and all of his forties, Michael Jackson was a major star in Romania and Bulgaria and other parts of Eastern Europe, but his records were no longer selling in the west. He was reduced, in the early 90s, to calling himself "The King of Pop" -- a title of his own invention, both meaningless and overly assertive, pretending at a stature he never attained and a popularity he could not sustain.

.............

Update: By the way, I think I may be falling into the hyperbole by calling THRILLER a great album. It may just be a mix of fantastic and so-so songs -- not sure how that evens out. A few of those songs are essential and evergreen. But do people really listen to THRILLER straight through without skipping any or all of the following? HUMAN NATUURE, BABY BE MINE, LADY IN MY LIFE and THE GIRL IS MINE.

Admit it: You at least skip THE GIRL IS MINE.

....................................."

Nu îmi exprim părerea despre articol, dar sunt curios ce reacţii naşte.

Originalul AICI!

Psihopatul din Făcăeni!

Continuăm deliciul muzical autohton cu o super piesă, care a atins toate topurile de la Bălăceanca. Sper să vă placă, să vă gâdile urechea (gâdilat demn de un psihopat). Aştept dedicaţii şi cerinţe. Audiţie plăcută:

La capătul Pământului nu se cade

După ce am mers mult până departe, după 12 ceasuri de galop vascular, şi după ce am trecut peste mai multe întâlniri cu emoţii, am ajuns la capătul Pământului. În scurta pauză de 30 de minute pentru masă, în oraşul în care mă chinui să ajung de mai bine de patru luni, am început deja să văd ochelari pe chipuri, să aud înjurături la adresa mea când era exact invers şi, mai presus de toate, am redescoperit plăcerea de a merge...

Ajuns aici unde probabil fafaştoaca are impresia că îi cade rimelul în prăpastia galactică, am descoperit o altă specie. Una de care sunt revoltat, deoarece „dacă vulpea nu ajunge la struguri, spune că sunt acrii”. Aici, ciudat, oamenii se saluta, mai şi zâmbesc şi pe deasupra se tratează cu respect. Am întrebat dacă viaţa e scumpă aici şi răspunsul a fost „nu, dar nu ai posibilităţi”. Şi dacă în Bucureşti le ai, ce faci cu ele? Oricum nu le poţi valorifica pe toate şi şansele să munceşti la un birou ponosit sunt foarte mari, direct proporţional cu dorinţa ta de a fi altceva.

Adevărul ăsta e. Cum poţi să trăieşti undeva unde lumea încă mai practică demodatul mers pe jos, ca să nu mai spun că mulţi cetăţeni (nu ţărani) folosesc bibicleta, maşinăria diavolului cu 2 coarne care arde (celulita) exact ca în iad. Şi lista poate continua dar nimic nu întrece calmul celor din zonă. O simplă întrebare poate duce la o discuţie de până la 15 minute, datorită pauzelor mari dintre cuvinte. Dacă în Capitală timpul fuge pe lângă tine şi niciodată nu ai destul, acolo Pământul se învârte în jurul Soarelui mult mai lent.

Pe lângă toate acestea, recomand celor care nu au mai călcat de ceva timp într-un muzeu interesant, să încerce Memorialul Durerii din Sighet. Atât de bine prezintă perioada comunistă că pleci de acolo cu 50 de ani de istorie foarte bine întipărită.

Drumul spre casă a fost la fel de interactiv, şi presărat cu frâne multe, la limita stropşirii de alte autoturisme. Şi chiar după un astfel de moment, din boxele casetofonului a început să se audă: „Uite aşa aş vrea să mooooorrrr...”. Ironic, nu?

La capătul Pământului nu se cade, dar în oraşul meu se decade.

Puţină muzică...

Am revenit la o piesă mai veche căreia îi acord puţine momente în viaţă. Dar numai când e nevoie...

Ştiai de Portul 1 Decembrie?

Ai auzit vreodată de Portul 1 Decembrie? Ai idee unde este situat?


Află mai multe în curând pe www.investigaţii.ro

Muzică bună... pentru că vă iubesc!

Continuăm periplul muzical şi sărim de la frumoşii ani 90-2000, când erau "la stânga femei", la tineretul care ne va reprezenta le Eurovision peste 2-3-4 ani. Eu sincer sunt hotărât să ne facem de râs rău de tot în următorii ani. Gata cu Elena Gheorghe, Todo Mondo şi Sistem. Acum, în premieră, o să fim reprezentaţi de STILUL OPRIŞAN! Vreau să ajungem aşa rău încât nici basarabenii să nu ne voteze. Şi asta e ceva pentru că apoi va porni un război diplomatic de nu o să mai facem vedete din trupele lor, de supărare şi naţionalism.

Poate sunt eu rău, dar am o bucurie inimaginabilă când România se face de râs la competiţiile internaţionale (excepţie Olimpiadele). De exemplu la fotbal: când vezi cât se umflă în pene Becali, Borcea, Copos, ecetera, parcă îţi vine să încurajezi şi o echipă de pensionari. La concursurile muzicale e şi mai amuzant, deoarece votăm pentru a pierde. Nu e minunat?

Nu mai lălăi momentul şi vă prezint trupa formată din doi băieţei, în fragedă pruncie, pe urmele lui Moculescu şi Moga, dar care abordează un stil diferit: kinder hip-hop! E nou, nici Eminem nu le are cu aşa ceva. Următoarea piesă e reprezentativă pentru generaţia "Oprişan" care urăşte "rocării" pentru că... dar mai bine ascultaţi. Dacă nu o să le cumpăraţi albumul o să vină cu părinţii să vă bată. Chiar în Vama Veche! Ferea!

Nu te bloca!

Am fost sincer şocat să aflu că mai mulţi oameni din anturajul meu NU ştiu arhicunoscuta, celebra, indubitabila, inegalabila, deja şlagăr, piesă despre droguri cu titlul "Nu te droga!". Mă aflu în postura celui care poate să spună: "când eu râdeam pe piesa asta tu probabil râdeai pe ceva mai puţin amuzant!". Domne am spus-o şi mă repet, fără cultură muzicală nu o să ajungem nicăieri ca naţiune. Suntem nişte oameni lipsiţi de identitate naţională, fără pic de respect pentru valori (cum sunt cele care vor urma după text). Din respect pentru toţi, astăzi, la Cuvântul Meu Lălăit Awards!, "NU TE DROGA!"... măcar abţinete să nu o faci după ce asculţi piesa:


Mulţumim pentru susţinere tehnică programului Hip Hop Ejay 0,001 şi băilor publice.

Concert!

Ciuri Ciuri sau cum am devenit noul Raj Kapur!

În liceu am fost înebunit de Ana cu India şi tot ce ţine de această ţară pe care sincer o consider de un umor incredibil. În India discrepanţa dintre sărăcie şi bogăţie este incredibilă, oamenii încă făcând troc, daaaaar, în filmele de la Bollywood totul este modern/ americanizat/ super-tare. Spuneţi voi că asta nu e de un umor incredibil?

Şi să spun şi câte ceva de Ana. În timp ce eu îmi scriam pe blugi şi şapcă mesaje demne de un pacăr tânăr şi neliniştit, ea avea caietele pline de cuvinte în indiană ca "Ciuri Ciuri", "Hakâna Hakâna" şi altele care înseamnă un roman într-un cuvânt de 5 litere. Săraca a încercat tot posibilul să îmi inoculeze, măcar un gram, din muzica indiană, dar tot ce s-a prins de mine a fost Benny Lava şi Mişele Jacson de India. Audiţie plăcută:

Alţii Bacu`, eu cu capu`!

Ce făceam eu anul trecut, în această minunată zi de luni... Eee...

Îmbrăcat ca un ginerică (cel puţin asta era descrierea celor care veneau la BAC cu hainele de cocozauri din cei patru ani de liceu), am păşit emoţionat în curtea liceului unde aşteptam să susţin prima probă: Limba Maternă Oral (LMO = La Mătrăşeală Orbeşte). Nu ştiu dacă aveam emoţii, poate că da, deoarece în general vorbesc foarte mult şi de plictiseală devin hyper-isteric-energic, dar atunci eram calm, tăcut şi încercam să mă gândesc la tona de subiecte care îmi puteau pica... era clar faptul că va pica un rahat despre care nu am învăţat.

Fiind norocosul purtător al literei B la numele de familie am intrat foarte repede. În clasa a V-a am dorit să îmi schimb numele de familie în Zbonea, dar apoi am descoperit profesorii care spuneau "hai să ascultăm, de la coada catalogului!". Oricum dascălii au râs destul când au aflat că, de fapt, numele meu se scrie cu "Z" mut. Şi am intrat pe holurile liceului, mai curat şi liniştit ca în toţi cei patru ani de isterie adoleşcentină. Am aflat din start: La clasele 1 şi 3 sunt două ţărănci care dacă nu îţi dă maxim 5-6, te pică! Cum sunt un norocos fără pereche (numai premiul Loto mă ocoleşte), am nimerit la sala 2. Toate bune şi frumoase, sacoul şi cămaşa erau deja lipite de corp (BAC la 40 de grade) şi am extras un subiect. Mulţumesc pe această cale colegei care a spus că în stânga sunt "alea uşoare cu UE şi în dreapta alea naşpa cu istorie". Am extras din stânga şi am dat de Grigore după Ureche.

Nici o problemă. Sunt capabil să bat câmpii atât la teze cât şi la proba orală. Am început să gândesc, să scriu, iar gândit, iar scris, iar gândit... ce să mai. Solicitant frate! Am luat fericita notă 9 (nouă) deoarece nu am ştiut anul de naştere al lui Grig. Nici el nu îl ştie pe al meu, iar la ultima aniversare o dădea cotită că e la muncă... Şi vorba colegei mele: "Morţii cu morţii, vii cu vii!". Oricum aveam un singur scop, acela să trec bacaloreatul.

Ce fac azi? E luni. Merg la muncă şi mă chinui cu tovarăşul de microfon să mimăm entuziasmul primei zile de muncă. Nu merge, dar măcar râdem isterici. Apoi plec emoţionat şi fleaşcă (istoria celor 40 de grade se repetă) la Poliţie în Pipera unde trebuie să preschimb un act la maşină. E clar că din tona de acte, lipsea o chichiţă pentru care a trebuit să fac drum întors două ore, nu? Acum sunt tot aici, este ora 15:40 şi o să mai stau sigur până la 16:30... Nici o problemă, măcar nu mă întreabă nimeni de Grigore Ureche. Dar parcă lipseşte entuziasmul ăla de la Bac...

În final, un filmuleţ de acţiune din şcoala românească, cea plină de etică, morală şi bun simţ (în materie). Vom viziona un clip în care Mihai (Ştefan Bombă-Mică Junior), cuprins de atâta chimie, Bacovia şi războaie daco-romane, sare la pieptul (exact ca în Floare albastră de M. Eminescu) celei care astăzi este o Isoscel slabă, anemică, fără bani de mâncare, dar cu mândria că are tot atâtea kg cât Simona Sensual:

La tăţi ni-i greu...

Exact ca într-un film de acţiune, când maşina eroului se opreşte pe şina de tren la 5 secunde de "dezmăţ", telecomanda mea a cedat sâmbătă seară pe emisiunea Test de Penibilitate. O deliciu...

Chiar dacă sunt trucate, mereu am fost curios să ştiu de ce se înjosesc oamenii pentru 5-600 de lei (am aflat că acesta este salariul pentru prestaţie)? În primul rând te văd toate gospodinele ţării, şi apoi te dă şi în reluare, să vadă şi colegii de la muncă. Deci oricum ai pune problema, tot ajungi vedetă pe scara blocului.

Povestea de sâmbătă a fost debordantă în lirism şi poezie, cât şi prin penibil şi prost gust. O avem pe duduia Marţofina care presimte că Bâzdâcel se dedă la carne nouă. Marţofina, cu durere în suflet îţi spun, la cum vorbeşti şi la câtă feminitate zace în vocea ta buhăită de Carpaţi, iubirea vieţii tale a fost beată cu formol atâta timp dacă a stat cu tine. Trecem mai departe... Cică Bâzdâcel vine acasă duhnind a parfum de femeie, şi ciudat, nu e consoarta că doar ea nu se parfumează decât la nunţi, botezuri şi înmormântări.

Şi începe Dexterică (detectivul de serviciu, preşcolar, dar care îşi îngroaşă vocea) să relateze ce ştie despre Bâzdâcel. Se pare că tânărul e chelner şi nu serveşte cafeaua cu muşte, ci doar se bagă ca munsca în ea. Cine apare în peisaj? ISPITA! Sună bine nu? E uite că nu e deloc aşa, pentru că la vederea cabalinei îţi vine să te tragi de părul de pe picioare (dacă urmăreşti de mult emisiunea eşti deja spân). Duduia care trebuie să ispitească este o copie nereuşită dintre Nikita şi Naomi (NN = No Never!) care nu trezeşte nici un sentiment de plăcere, mai mult, când o vezi îţi iei nevasta cu mustaţă, şi pleci în Insulele Feroe sau În Sula Mare a Brăilei.

Ce mă amuză cel mai mult este că Ispita este, de fapt, o silfidă care se păstrează neatinsă până la canonizare, dar pentru 700 de lei joacă rolul de ciozvârtă (cuvânt inofensiv, caută în DEX). Şi pleacă iapa la agăţat...

Cu camerele ascunse începe filarea lui Bâzdâcel, în timp ce Ispita îşi foloseşte metodele de Willy eşuată pentru prinderea cocozaurului. Conform şcenariului, bibistrocelul cade la drum de seară şi aşternut cu văzdoaga (alt termen inofensiv, acelaşi Dex). Vine Bâzdâcel la ispita acasă şi începe:

"Vai prinţesa mea, da bună eşti. Mamă ce bună eşti. Wow. Eşti un talent! Cât de bună eşti sufleţel. Oooo, da te pricepi... şi ce decoraţiuni Versailice ai (a.k.a. Versailles)! O da... O da... Oda lui Topârceanu ar fi perfectă acum să îmi reciţi. Dar fata mea, stinge întunericul să economisim prostie şi bagăte cu mine sub carpetă. Aşa iubire... Upss să nu te-nţepi în catarama mea că e de tablă..."

Din bucătărie cine credeţi că urmăreşte şcena cu pungi de popcorn în braţe? Marţofina şi Dexterică. O duduie ca ea ar fi sărit pe Dexterică, numai aşa de amorul artei şi al răzbunării, dar hai să fim serioşi... Şi ăia doi în cameră se jucau, iar Marţofina fierbea în bucătărie. Când a simţit că nu mai poate (oricum jenibilul era de mult atins) duduia înşelată a plecat tăvălug în dormitor şi a zis:
"Băi Titus Steel! Las-o dracu de treabă! Stai dă juma de oră cu ea sub draperie şi tot ai budigăii pe tine!? Nici să-nşeli nu ştii, Gloabă!"
A urmat un meleu în care Dexterică arunca vorbe grele din spatele maimuţelor cu cagule, iar Ispita spunea "fraiere fraiere... cum ai căzut tu la pat cu o ştirbă ca mine!".
La detectorul de minciuni (pentru că după ce te faci de râs, mergi pe acelaşi drum în viaţă), aceeaşi poveste, dar spusă calm de un psiholog.

După cum observaţi povestea e foarte simplă. În tot acest episod avem mai multe personaje de râsul lumii:
- Marţofina = la cum arată/ vorbeşte/ se manifestă e şi normal să fie înşelată, chiar şi la OTV;
- Ispita = acum ştie toată lumea, nu numai cartierul tău, că eşti o iapă;
- Bâzdâcel = eşti de răsul lumii! Ai o fostă urâtă şi proastă, pe care ai înşelat-o cu o urâtă şi o proastă, şi nici dacă erai gay nu o scoteai bine pentru că...
...Dexterică = e un cioflingar (din nou termen inofensiv, trăiască ROMÂNA!)

Aştept viitorul format al emisiunii: "BĂTĂI ÎN DIRECT!". Un ring, o isterică, un prost, o pastilă care arată dacă ai înşelat, un K.O.! Pentru toţi ceilalţi avem cărţi...

Un popor de economi... nu economişti

De vorbă cu Iulia despre noul ei telefon am descoperit că suntem unul din popoarele care mimează prosperitatea cu o nonşalanţă desăvârşită. Exact ca într-un film prost vizionat într-o seară, când un personaj puncta la fiecare cinci minute: "Dacă vrei să ajungi bogat trebuie să te porţi ca un bogat."

Încă din istorie am observat că eram un popor econom. Când veneau turcii pe la 1400 în vizită ce făceau românii? Ardeau păşunile şi otrăveau fântânile. Cum se numeşte asta? Upgrade şi stabilitate financiară. De ce upgrade? Păi avansau producţia de la materie brută la praf în ochi, inducând în eroare investitorii cu iatagane şi hrănind cu ţărână poporul. Prin otrăvirea fântănilor se realiza o stabilitate economică de zile mari, deoarece după ce 2-3 turci se constipau cu apa "proaspătă de izvor cu bule", Baiazid & Co. spunea "Să nu mai beţi! Să le stea lor în gât după ce plecăm!". Şi uite că ne stă în gât.

Sărim un pic peste paginile de istorie ca să ajungem în perioadele de regim ale istoriei româneşti, când principiul "Avem o ţară, cum o mătrăşim!" a funcţionat perfect. A nu se comenta perioadele de dezvoltare, deoarece când noi începeam să ridicăm blocuri, Tutankamon şi gaşca lui serbau 2.000 de ani de viaţă veşnică în piramidele lor termo-izolate şi rezistente la seminţele vecinilor de deasupra.

Trecem puţin peste perioada comunistă şi intrăm în capitalism, prima mişcare liberă-cugetătoare a "Românilor Noi" fiind să tragă, precum Rambo, în monumentele statului. De, atâta se putea cere.
Unde ne aflăm acum? Păi bani sunt, resurse se mai pot scoate, aşa că dacă vindem toată piaţa auto de pe Dorobanţi ne-am putea permite 22 de milioane de români câte un dric dotat cu MP3-player şi ABS (Ai Bă Servici?). Problema e că acela care îşi cumpără limuzina, tot în garsonieră locuieşte, tot merdenele mănâncă şi tot în faţa blocului îşi spală tancul. Iar dacă a hrănit vaca bălţată cu pate şi pâine, o să îşi permită şi un drum în Centru şi înapoi.

Peste:
7 paşi
7 sărituri
7 paşi ai piticului
7 blocuri
7 străzi
7 cartiere
7 sectoare
7 oraşe
7 judeţe
7 zone agricole
7 state
7 munţi
7 râuri
7 fluvii
7 mări
7 oceane
7 continente
7 straturi ale planetei
7 planete
7 stele
7 galaxii
... trăia un român. Şi într-o dimineaţă iese la geam şi spune: Băi departe mai sunt...
p

RESPECTUS MAXIMUS Gogol Bordello!

Aseară Gogol Bordello a electrizat peste 2.000 de oameni la Teatrul de Vară din Herăstrău. Din ciclul "mă duc la puţine concerte, dar alea sunt demenţiale!", cel de aseară a depăşit orice aşteptări. Pe drum chiar vorbeam cu grecul Cristi, "să vezi ce puţină lume o să vină la un asemenea concert". De unde. Cozi kilometrice la sucuri, bere şi tricouri.

Concertul a început cu Taraful Haiducii, care sincer, nu cred că o să mai spun asta vreodată, dar au fost FOARTE TARI! Crestaţi, bătrâni, tineri, pletoşi, toţi au dansat pe muzică lăutarească... şi nu erau beţi... nu toţi:))

Când în şcenă a intrat Eugene Hutz deja totul era altfel. Arena a început să tremure. Nici nu au cutezat cei de la Gogol Bordello şi au început să cânte piesă după piesă, cu o scurtă pauză, pentru a descrie povestea unei piese (cu o tabără de ţigani distrusă) şi cum într-o lume normală nu e corect să se întâmple aşa ceva...

Pe piese ca Wonderlust King şi Start wearing purple nimic nu mai avea logică. Toţi săreau, făceau pogo dacă aveau loc şi cântau în gura mare. Mulţumim Gogol Bordello, mai vrem şi vă aşteptăm săptămâna viitoare. Până atunci ne delectăm cu filmuleţe de la concert:

Somn uşor

Linişte. Aici se doarme... bine...

MAMA LUI BILL GATES?! BILL E NAŞPA!

Dragă Bill Gates. Eu nu prea te plac încă din copilărie pentru că ai monopolizat totul prin programele tale cretine, fără de care nu ne putem lipsi, oricât de nesuferite sunt. Uite cum stă treaba:
Pe lăptuciul meu era Vista. O prostie inventată de tine pentru cei care vor să vadă efecte şi nu performanţă. Pentru că e un rahat de Windows care nu recunoaşte nici măcar o cameră video, am decis să revin la unicul tău succes, XP. Nu te umfla în pene că acum îţi spun...
De când am instalat XP-ul, la un interval de 24-30 de ore apare asta:
Cum comentezi? Nu comentezi? Era de aşteptat, doar eşti un terminat. Problema este că imediat după eroarea asta, tot ce mai îmi gâdilă urechile sunt sunetele de Windows, filmele sau muzica fiind mătrăşeşion. Adică dacă dau click pe Volume Control, apare:
Din nou nu comentezi? Era de aşteptat, doar spui Bill Gates şi tragi apa. Problema este în felul următor. Am avut un virus care îmi încălzea procesorul de îmi făceam micul dejun la birou. Am reinstalat Windows-ul, am schimbat mărimea partiţiilor, am scanat din nou de viruşi, am instalat driverele BUNE şi SUPER NOI şi am evitat site-urile dubioase (gen: Bill Gates and the M.I.L.F.S.). Băieţii de la service nu ştiu care e faza, şi pe bună dreptate că e un cretinism.

Problema îşi revine după restart, sau după ce dau start la Windows Audio din Control Panel/ Administrativ Tools/ Setup. Nu este nici o problemă, pot face asta până la adânci bătrâneţi, dar oare nu se strică mai rău programul de operare?

Aştept ajutor din partea tuturor, şi apoi să facem un marş anti-Bill. Oare Linux e mai bun?

Mâine concert Gogol Bordello!

Mâine, la ora 19:00, în Teatrul de Vară din Herăstrău, va avea loc concertul celor de la Gogol Bordello. Ne vedem acolo să ne distrăm pe acordurile ţigăneşti ale trupei. Sper să avem parte de piesele cele mai cunoscute ca "Start wearing purple", "Wonderlust King", "Sally", ecetera ecetera.

O să ataşez două piese ale trupei pentru încălzire şi o să discutăm despre concert la emisiunea de sâmbătă seară, Punk up your life!



Cine îşi dă seama despre ce este vorba în piesa următoare, bea o bere cu mine :D

Astăzi a fost scrisă o nouă pagină de istorie

În timp ce făceam cercetări istorice în zona Lipscani, am descoperit după 3 beri fără alcool, MOPUL MAMEI LUI ŞTEFAN CEL MARE! De ce a lui Ştefan cel Mare? Pentru că sătul de Gaboriţele şi Columbencele din zona lui a venit la Bucureşti să caute o domniţă pe Dorobanţi. Mama lui a spus atunci: "Uite mopul meu, şi aia care ştie mai bine să mopuiască (jargon istoric moldav), îi bună de muiere la palat".

Ştefan a căutat zile şi nopţi întregi, călare printre iepele putere de pe Dorobanţi, dar nu a găsit nimic. Trist că va mopui singur prin castel, a decis să îngroape Mopul Războiului şi să se întoarcă acasă, unde tocmai fusese părât la mămică pentru că îi bătuse iar pe turci în faţa castelului.

Atunci a decis: "Voi îngropa acest mop undeva unde se vor ridica bodegi multe şi ieftine, iar alcoolici nu vor realiza ispita casnică din cauza licorilor. Aşa îi voi ferii pe toţi!"

Îţi mulţumim Ştefane.

"Pentru că PUT!"

Ştiam asta deja, dar un şofer nesimţit de la firma de pază şi poluţie Bere Grăsimi Şuncă a ţinut morţiş să îmi demonstreze CĂ COnduce aşa cum scrie pe numărul maşinii. Oare nu mai avea numere NCV: "Nevastămia e cu vidanjorul".

Oldies but ROldies

Pentru că muzica românească a fost mereu o "meandră a necunoscutului", propun astăzi să facem o scurtă incursiunea printre cele mai cunoscute piese româneşti care au marcat istoria României. Audiţie plăcută:

Începem cu ceva relativ recent, trupa Mamelino, probabil cu referire la Mame-Cu-Linoleum, trupă care a spart topul verii 2002 cu piesa Scoate limba. Ţin să precizez că după marele succes din 2002, trupa a hotărât să se retragă într-un buncăr atomic pentru a se întoarce în 2012 cu o nouă piesă: Limba scoasă.


Continuăm cu o trupă foarte cunoscută în anii "99-"00, Genius, care producea hituri pe bandă rulantă (Ciocolata e a mia, rupi flotoru după iea). Cu tristeţe în glas, trupa nu a mai continuat şi în secolul 21 deoarece erau în vârful carierei mondiale şi nu au dorit să cadă în anonimat precum 3 Studenţi. Vom asculta, în reamintirea piţipoancelor din "99 cu burete în Cupa D, Macho Man:


Încheiem topul de weekend cu trupa Body and Soul, o trupă de băieţi simpatici, promovaţi excesiv în 2000, ca apoi să se retragă în apicultură şi industria de ciolofan. Chiar dacă acum sunt probabil băieţi la rampă pe la vreun Petrom din ţară, au rămas în istorie cu piesa Super Femei, imn al turismului în perioada respectivă:

Super OFertă

Înainte să reinstalez fereastra pe lăptuci (Heil Gates!), am să postez o super ofertă de excursie. Nu vreau să fiu răutăcios şi să fac glume cu Mişel Jacson sau belgieni dar... E pe bune?

Pentru fotbalul românesc.

Pentru că am avut parte de un final de campionat de infarct am hotărât să ne destindem puţin cu balet şi muzică simfonică.
Felicitări Unirii Urziceni, iar restul echipelor care şi-au dat cu cărămida-n piept, dacă tot sunt nişte balerine în costume de bărbaţi, măcar să se poarte ca domnul de mai jos:

Viitorul urlă bine II

Revin la povestirea cu dihaniile urlătoare deoarece, de curând sora mea (cea care combină sucul de portocale cu ţelina) şi-a cumpărat imprimantă. Canon, multifuncţională, ce mai, dezmăţ cu tuş.

Are o problemă în schimb. Urlă şi imprimă cu scârţ. Când "pleacă" în procesul de imprimare sau scanare, o face cu derapaj. Chiar te dai pe spate de la Mach 3!

De aici se trage mâhnirea mea. Viitorul urlă, sau crapă după caz. Toate cunoştinţele mele ştiu cam ce vorbe de duh am eu la adresa lui Bill Gates (céápá mát dú prőűst, în ungureşte că tot sunt la un computer cu maghiara pe tastatură). A inventat toate porcăriile posibile şi imposibile, dar nu a făcut un sistem de operare care să nu crape de la un Winamp cretin sau un Office crăcuit prost. Bill eşti un tocilar varză. Acum inventezi joy-băţul pentru pensionari?

Vă mulţumesc pentru timpul acordat, dar am şi eu o frustrare. Nu mă judecaţi, pentru că în câteva ore o să va crape hard-ul, o să vă apară blue(s) screen-ul sau vă cade curentul şi vi se arde sursa.

Mulţumesc.

Viitorul urlă bine

Prin 1970 când mama mea a fost întrebată la şcoală "Cum vezi tu viitorul?", a precizat împreună cu colegii, că prin anul 2000 oamenii vor circula cu maşini zburătoare. După cum deja ştim, nimeni nu zboară cu maşina, cel mult un Dorobanţ să aibe o paraşută... dar doar atât.

Pe când aveam 7-8 ani, mama a intrat într-o transă părintească, aceea că e sănătos să îţi îndopi odrasla cu sucuri proaspăt stoarse în casă. Eu exagerez, mama vroia să beau măcar un pahar pe zi de suc proaspăt, dar eu, ca orice copil isteric am zis "NU! CÂH! BLEAH! CUCU MAKA STICK!". Adevărul e că atunci când făcea sora mea sucuri îţi venea să te izolezi de lume. Ştiai sigur că o să vină Apocalipsa gustativă. Nu am înţeles niciodată de ce ea combina ardeiul gras cu portocalele şi ţelina cu de toate... Cică e sănătos să vomiţi.

Tehnologia de acum 10 ani era destul de precară. Cel puţin în ceea ce ţine de storcătoare de fructe. Storcătorul de atunci era un tanc, mare, negru, blindaj de 7 mm, obuze laterale şi o mitralieră deasupra. Când îl puneai în funcţiune ştia tot blocul: "Bonea face suc!". Era şi un bun ceas deşteptător... pentru cartier. Nu am ştiut niciodată: urlă dihania, sau fructele?

Acum, la auzul atâtor WOW-uri pe la TV (ştiţi: "WOW! INCREDIBIL! Ce bine stoarce COPITA-X 3000! Comandă acum!"), mama a hotărât că e nevoie din nou de sucuri proaspete. Ea ignoră faptul că portocala e steroidizată şi trag ţăranii de fiare ca să crească fructul mare şi portocaliu. Zis şi făcut!
Am cumpărat o altă dihanie, de data asta cu toate opţiunile (ABS, ARS, servo, MP3-player), dar care are în CV multe WOW-uri. Ce să mai, cea mai tare din raion! Diferenţa dintre ea şi vechea dihanie? Asta e albă şi urlă puţin mai... decent. Măcar mama e bucuroasă, mai stoarce o legumă, o telecomandă şi nepoata mea o temă la şcoală.

Să ne fie de bine!

Vorbesc singur.

Voi aveţi momente când vorbiţi singuri? Din când în când simt nevoia să vorbesc cu mine, aşa că deschid mess-ul, aştept să intre vechiul meu id pe mess, şi încep să discut cu un virus care de multe ori îmi dă buzzuri când mă plâng prea mult, sau îmi oferă poze din vacanţele lui... This is friendship.
În cazul de mai sus, vechiul eu îmi precizează că am ajuns să cântăresc cât un Somalez. Nu e drăguţ?

Trompa lui Beatrice

Mi-a intrat beleaua în casă, fix pe uşă!
Nu ştiu cum, de unde, DE CE, dar pe uşa căsuţei mele a intrat ziarul Click... şi nu singur. Cu un ghid TV, plus un poster cu Beatrice Avramescu!

Cine e Beatrice? Nu ştim! Dar e fata de pe posterul cu Terminator... deducem că şi ea e terminată?


Şiiii... declaraţie de la Beatrice: "Bărbaţii fac infarct când dansez pe ritmuri orientale". Dragă, nu e motiv de mândrie că bărbaţii mor lângă tine, dar îţi spun de ce acest CARNAGIU masculin... ai o trompă... orientală.

Din nou, iar şi ca în fiecare dată, Tatov şi-a bătut joc de viitorul nostru.

Acum 5 minute tata se mira că edilii capitalei se chinuie, cu sudoarea frunţii lor, să facă CEVA din zona Lipscani. Şi se chinuie de aproape 4-5 ani... şi se vor mai zbate. Tot ce am putut să îi spun este că, atâta timp cât lumea din ţara asta va spune Tatov celor care îi scot în stradă lunar pentru că mor de foame, sau pentru doi mici şi o bere, situaţia va fi mereu aşa.

Duminică Tatov a venit din nou pe meleagurile noastre, acum ca să trimitem NIŞTE oameni competenţi în Parlamentul European, acolo unde am dorit să ajungem, şi unde e bine să avem un cuvânt de spus. Zis şi făcut. Pensionarul s-a prezentat la urne cu buletinul din dotare (dotat cu sigla RSR) şi din greşeală, sau nu, a arătat că de cele mai multe ori a votat primele două partide, cele care au scos untul şi pensia din buzunarul lui. Nici o problemă, nu e cultură politică neam pe la noi. 90% din votanţi credeau că votează OMUL nu LISTA. Şi nu lista în ordinea în care era, ei credeau că pot ştampila candidatul cu numărul 43 şi să câştige el...

Despre cei care au preferat să nu voteze, pe principiul "nu am cu cine!", tot ce pot să le spun este:
1. Ori gândiţi ca Mircea Badea;
2. O să comentaţi şi voi după alegeri şi nemulţumirea o să fie şi de partea voastră. A alege un rău mai mic nu este PĂCAT;

De EBa nu mai vreau să comentez. Nu ea e supărarea mea. Dar voi realizaţi că în Parlamentul European ne vor reprezenta Vadim şi Becali? SERIOS! Sunt singurul şocat? Dacă e cineva pe blog care a dat cu Tatov-ul în capul lui Vadim şi Gigi, TE ROG, explică de ce vrei răul copiilor tăi?

Afară e furtuna de după alegeri, şi eu ascult:

Bill Gates ești gata?

Chiar în acest moment mă voi apuca de instalarea Ferestrei (sistem de operare fără mănuși) pe lăptuci. Vă rog să îmi țineți pumnii și picioarele. O să am nevoie.
Dacă nu revin până duminică să chemați PONPIERII! O să fiu în pom.
Și ce o să fie în frigiderul lui Bill Gates, mamă mamă...

Concurs! Premiu? O caproaie!

Împreună cu colegii de la radio am lansat acest concurs pentru a scăpa de stresul care ne cuprinde. Suntem în pom! Sergiu se leagănă isteric de cabluri, Alex urlă de nebun, Ionuț nu mai vorbește cu nimeni... Toți suntem distruși psihic până nu aflăm cine e Caproaia! (combinație între oaie și capră).

Azi documentar.

Dacă trailerul nu a fost exact, documentarul prezintă abuzurile sexuale ale preoților catolici și mușamalizarea acestora la cel mai înalt nivel. Nu este un documentar conspirativ, ci unul de prezentare. Negarea unor probleme nu este o soluție. Numai în SUA sunt înregistrate peste 100.000 de abuzuri sexuale cauzate de preoți... și experții consideră că mai sunt 80% nespuse.

Vizionate plăcută. Aștept păreri.

Nu încurajez pirateria, dar documentarul poate fi găsit pe torrenturi sau oDC. Așa am auzit...

Vacanță

Intr-o zi, suparat ca prietena ma innebunea cu pescuitul, am dat pe google Hoteluri Delta si am nimerit pe site-ul acesta.Am ales la nimereala Cazare Tulcea .Din multitudinea de Pensiuni Tulcea, sa nu mai tarasc toate unditele in spate prea mult si vreau sa va spun ca am nimerit super. De regula, ma feresc de site-uri d`astea cu pensiuni pentru ca e numai publicitatea de ei iar cand ajungi acolo, gasesti altceva.
De doi ani am luat cazare de pe site-ul asta si nu am avut niciodata problemele.In general, cazare gasesti mereu si e foarte curat, ok(depinde unde vrei sa stai.daca stai la hotel, atunci e super dar noi preferam ceva mai autentic).In Delta Dunarii mancarea e adevarata, indiferent unde te-ai caza. Oamenii astia stiu sa gateasca super bine, asta daca iti plac preparatele din peste.

Sa ne auzim cu bine!

Muzică pentru tonți

Pentru ca eu făceam chestii de copil mic și prost când alții ascultau Prodigy, dedic următoarea piesă celor care ascultă punk, jungle, dnb, ska, rock, etc DOAR pentru că este FOARTE LA MODĂ!

Eu nu ascult Prodigy din 1990 pentru că atunci eram alăptat. Ascult totuși de când am fost lăsat pe mâna surorii mele. Asta e, sunt un distrus că nu îmi permit să merg la toate concertele lor...

Are Pavilionul 32 o piesă numai bună pentru fanii ăștia de duzină. O să ascultați piesa punkiștilor în emisiunea de sâmbătă seara.

ND și Alina Plugaru

Astăzi a avut loc o adevărată revoltă în centrul Capitalei, zona Unirii. Mai mulți homosexuali care susțineau o paradă au fost atacați cu pietre, furci și topoare de mai mulți membrii Noua Dreaptă. Grupul de homosexuali a răspuns la fel de violent cu bezele și rujuri multicolore. Poliția a încercat să liniștească spiritele „deci așa și prin urmare” a rupt bâtele de cauciuc pe câțiva anarhiști cu vestimentație dubioasă. Starea de calm și bunăstare a fost restabilită în jurul orei 18:88, pentru ultrașii din galerie, și 2500 Î.Hr. pentru restul oamenilor.

De ce luptele astea? Membrii ND au precizat că homosexualii sunt vulgari, agresivi și anormali prin liniștea și pacea pe care o doresc datorită orientării lor sexuale. Gay au precizat că vor să aibe o dată pe an bulevardul doar pentru ei, deoarece în restul anului este al cocalarilor și fafaștoacelor.

După luptele de stradă, plini de evlavie și cu dogma creștină în frunte, membrii ND s-au retras la Eros Show, unde Alina Plugaru susținea un debate despre erotismul în lumea religioasă. Cei din ND au declarat că nu au fost deranjați de afișele pornografice ale Eros Show-ului, care au împânzit orașul și că așteaptă cu nerăbdare să o frece până la ediția viitoare. De asemenea, părinții care optează pentru o educație normală au declarat că au fost încântați de afișele cu Alina Plugaru (goală) din stațiile de autobuz, deoarece în sfârșit „mami a putut să arate unde îl trimite pe tati după ce se îmbată ca bățul din imagine”.

Pentru Elena „Marley” Băsescu.

Ieri am aflat că pe blogul meu îi fac publicitate Elenei Băsescu. Probabil reclamele de la Google sunt fumate. Nici o problemă. Am gândit dilema și am zis să fac o campanie în toată regula, deci și un afiș electoral împreună cu o piesă muzicală electorală.
Și de la mine fără număr: